Pretenţii derivate dintr-un contract de prestări servicii. Natura juridică a litigiului. Competenţa de soluţionare
Legea nr. 168/1999, art. 67 lit. a, art. 69
C. proc. civ., art. 1 pct. 1
Conform prevederilor art. 67 lit. „a” din Legea nr. 168/1999 sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.
Conform prevederilor art. 67 lit. „a” din Legea nr. 168/1999 sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.
Prin art. 69 din Legea nr. 168/1999 se prevede că nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul legii menţionate, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Având în vedere că faţă de clauzele din contractul încheiat de părţi, acesta nu poate fi asimilat unui contract individual de muncă, contractul respectiv fiind un contract de prestări servicii, în privinţa raporturilor dintre părţi sunt incidente normele de drept civil şi nu normele de dreptul muncii.
În aceste condiţii, litigiul dintre părţi legat de îndeplinirea obligaţiilor contractuale nefiind un litigiu de muncă, ci un litigiu de drept civil, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenţa de soluţionare în primă instanţă revine judecătoriei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1837 din 18 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul nr. 78/102/2010, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul Sport Club „M.”, obligând pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2009, precum şi la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 350 euro, reprezentând indemnizaţie de efort cuvenită pentru perioada septembrie 2008-ianuarie 2009. Restul pretenţiilor au fost respinse.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Sport Club „M.”, cu sediul în Târgu – Mureş şi a solicitat în principal admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş în judecarea cauzei şi pe cale de consecinţă casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă. În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii introductive şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în speţă Contractul nr. 641 din 5 decembrie 2006, încheiat între reclamantă şi pârât nu este un contract individual de muncă şi în acest condiţii sunt incidente prevederile art. 69 din Legea nr. 168/1999, care statuează că nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul legii menţionate, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte, decât contractul individual de muncă.
În atare situaţie, dată fiind împrejurarea că prima instanţă s-a declarat competentă să judece prezenta cauză, deşi nu era vorba de un conflict de drepturi, s-a apreciat că în speţă este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi prin urmare se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoriei Târgu – Mureş.
Referitor la fondul cauzei, în ipoteza în care excepţia necompetenţei nu va fi primită, s-a solicitat să se aibă în vedere că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Sub acest aspect s-a invocat faptul că între părţile în litigiu s-a încheiat Contractul nr. 641 din 5 decembrie 2006, prin care reclamanta în calitate de prestator s-a obligat să presteze jocul de handbal pentru pârât, contractul încheiat fiind caracterizat ca un contract sinalagmatic, care presupune principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor părţilor.
S-a susţinut că în condiţiile în care contractul de prestări încheiat între părţi a fost interpretat ca fiind unul asimilat contractului individual de muncă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât acest contract nu este guvernat de Codul muncii.
Pârâtul a apreciat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta a avut calitatea de angajat al pârâtului în funcţia de jucător de handbal, hotărârea fiind pronunţată fără a se ţine seama de înscrisurile depuse la dosar.
În acest context s-a susţinut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 ianuarie 2010 la Tribunalul Mureş, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Sport Club „M.” cu sediul în Târgu – Mureş obligarea pârâtului la plata sumei de 350 de euro, reprezentând indemnizaţia de efort aferentă perioadei septembrie 2008 – ianuarie 2009 şi a sumei de 4.000 de lei, reprezentând salariul aferent lunilor decembrie 2008 şi ianuarie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este jucătoare de handbal, fiind înregistrată la Federaţia Română de Handbal, iar pretenţiile sale derivă din contractul încheiat cu pârâtul Sport Club „M.”, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a drepturilor băneşti solicitate.
Conform Contractului nr. 641 din 5 decembrie 2006, încheiat între pârâtul Sport Club „M.” şi reclamanta S.M., aceasta din urmă s-a obligat să practice jocul de handbal pentru pârât, durata contractului fiind stabilită pentru perioada 5 decembrie 2006 – 30 iunie 2011.
Prin art. 4 din contractul menţionat s-a prevăzut că reclamanta va primi pe durata contractului o indemnizaţie de efort lunară de 70 de euro şi un salariu lunar net de 2.000 de lei (RON).
Faţă de pretenţiile reclamantei, cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă , pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş în soluţionarea cauzei, pe motiv că litigiul dedus judecăţii nu este un conflict de muncă, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 168/1999, care prevăd care litigii nu sunt considerate conflicte de drepturi, între aceste litigii fiind şi cele legate de executarea unor contracte de prestări servicii.
Excepţia invocată de pârât a fost respinsă, tribunalul reţinând că prezenta cauză are natura unui litigiu de dreptul muncii, în contextul în care prin contractul încheiat de părţi s-a stabilit că pârâtul are obligaţia de a-i încheia reclamantei carnet de muncă şi în aceste condiţii cauza a fost soluţionată pe fond.
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş în soluţionarea cauzei a fost reiterată prin cererea de recurs, invocându-se în susţinerea acestei excepţii aceleaşi argumente care au fost invocate în faţa primei instanţe.
Prin art. 10 din Codul muncii este definit contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii.
În ceea ce priveşte convenţia încheiată între reclamantă şi pârât, curtea apreciază că aceasta nu are natura juridică a unui contract individual de muncă, aşa cum este definit de Codul muncii, ci a unui contract de prestări servicii.
Astfel, prin contractul menţionat reclamanta s-a obligat să presteze în favoarea pârâtului servicii sportive (practicarea jocului de handbal), prin contractul respectiv fiind stabilite obligaţiile părţilor, durata contractului şi modalitatea de plată a reclamantei pentru serviciile prestate. Este adevărat că prin contract s-a prevăzut că reclamanta va primi un salariu net de 2.000 lei lunar, însă această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă şi în mod impropriu a fost denumită „salariu”, atâta timp cât între părţi nu au fost stabilite raporturi de muncă.
De altfel, în contractul în discuţie părţile nici nu au fost denumite angajator şi angajat, ci beneficiar şi prestator.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada înregistrării contractului respectiv la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş.
În ceea ce priveşte clauza prevăzută prin art. 5, conform căreia la terminarea junioratului pârâtul va garanta reclamantei întocmirea carnetului de muncă, curtea apreciază că aceasta nu conferă contractului natura unui contract de muncă, întrucât sub acest aspect, la momentul prevăzut în contract, pentru întocmirea carnetului de muncă era necesară încheierea unui contract de muncă între părţi.
De altfel, pe parcursul derulării contractului de prestări servicii, în perioada 22 octombrie 2007 – 23 octombrie 2008, reclamanta a avut încheiat contract de muncă cu S.C. A.T.I. S.R.L. Târgu – Mureş.
Având în vedere că faţă de clauzele din contractul încheiat de părţi, acesta nu poate fi asimilat unui contract individual de muncă , contractul respectiv fiind un contract de prestări servicii, în privinţa raporturilor dintre părţi sunt incidente normele de drept civil şi nu normele de dreptul muncii.
Sub acest aspect instanţa de recurs apreciază că în mod justificat a fost invocată de către pârât incidenţa în cauză a prevederilor art. 69 din Legea nr. 168/1999, conform cărora nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul legii menţionate, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
În aceste condiţii, litigiul dintre părţi legat de îndeplinirea obligaţiilor contractuale nu este un litigiu de muncă, ci un litigiu de drept civil şi în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenţa de soluţionare în primă instanţă revine judecătoriei.
În consecinţă, instanţa de recurs reţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei, fiind incident sub acest aspect motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În contextul în care s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., celelalte motive de recurs invocate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care se referă la fondul cauzei, nu se mai impun a fi analizate.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 3 C. proc. civ. curtea a admis recursul declarat de pârât, a casat integral sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgu-Mureş.
