Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr.X/X/2010, reclamanta SC P. SRL Nehoiu a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială, întemeiată pe art.581 din Codul de procedură civilă, ca pârâta SC A. SA Nehoiu să-i permită ridicarea de pe platforma fostei sale autobaze: 600 m.c. buşteni specia fag , 900 m.c. buştean specia răşinoase, 2 autoplatforme , 1 autoutilitară , 1 cisternă şi 2 arcuri autoplatformă, până la soluţionarea dosarului de fond nr. X/X/2010.
În fapt reclamanta a susţinut ca pârâta refuză în mod abuziv să-i permită accesul la bunurile respective, deşi îi aparţin în proprietate.
Apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art.581 din Codul de procedură civilă, urgenţa regăsindu-se în imposibilitatea de folosire a materialului lemnos şi a utilajelor în realizarea obiectivului de activitate, prevenirea unei pagube iminente regăsindu-se în neonorarea contractelor încheiate cu diverşi agenţi economici, iar caracterul vremelnic în pronunţarea soluţiei , temporar, până la judecarea procesului de fond ce face obiectul dosarului nr.Y/Y/2010.
Prin cererea conexă înregistrată sub nr. Z/2010, din Z/2010 reclamantul a formulat o nouă cerere, identică cu cea pendinte judecăţii.
Prin sentinţa nr. X/2010 din X/2010 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele , s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială , pârâta fiind obligată să permită reclamantei să ridice de pe platforma fostei sale autobaze: 600 m.c. buşteni de fag, 900 m.c. buşteni răşinoase , 2 autoplatforme , 1 autoutilitară, 1 cisternă şi 2 arcuri autoplatformă, sub menţiunea executorie, fără somaţie sau trecerea vreunui termen, repingându-se cererea conexă.
Pentru a hotărî astfel , pipăind fondul, instanţa a reţinut în baza probatoriului administrat că reclamanta a dovedit aparenţa dreptului său de proprietate asupra bunurilor reţinute nejustificat de către pârâtă, în cauză fiind întrunite cerinţele instituite la art.581 din Codul de procedură civilă sub aspectul urgenţei, prevenirii unei pagube iminente şi caracterului vremelnic al măsurii solicitate, prin neprejudecarea fondului ce face obiectul dosarului nr.Y/Y/2010.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta în termen legal conform art.301 Cod procedură civilă, în condiţiile în care la dosar nu există dovada de comunicare a hotărârii, criticând-o potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303.
În expunerea motivelor de recurs, pârâta a invocat: soluţionarea cauzei pe fond cu procedura de citare neregulat efectuată , în condiţiile în care nu s-a indicat adresa completă a sediului său social : X din Nehoiu , precum şi nerespectarea celor 5 zile prevăzute la art.89 alin.1 din Codul de procedură civilă; redactarea sentinţei de un alt judecător decât cel investit cu judecarea cererii; neîntrunirea cerinţelor art.581 din Codul de procedură civilă; neproducerea de dovezi sub aspectul calităţii procesual active a reclamantei.
Prin decizia civilă nr. X/X/2010 s-a admis recursul ca întemeiat , dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
Hotărând astfel, tribunalul a avut în vedere :
Conform dispoziţiilor art.85 din Codul de procedură civilă , judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art.105 alin .2 din Codul de procedură civilă, actele întocmite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cauza dedusă judecăţii societatea pârâtă a fost citată la ambele termene din 19.01.2010 şi 26.01.2010 la o adresă incompletă : X din oraş Nehoiu, judeţul Buzău , deşi sediul social al acesteia înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău se regăseşte în localitatea Nehoiu , strada Y nr.Y, judeţul Buzău.
În contextul expus , procedura de citare îndeplinindu-se prin afişare pe uşa principală a clădirii (oricum, nemenţionată ca şi locaţie), societatea pârâtă a depus la fila 40 dosar , pentru termenul din 26.01.2010, o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
Motivând cererea de amânare a cauzei , pârâta a invocat citarea sa neregulată , cu încălcarea dispoziţiilor art.89 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.
Deşi la primul termen din 19.01.2010 instanţa a reţinut că procedura de citare este incompletă, întrucât nu este ataşată la dosar dovada de îndeplinire a procedurii, la următorul termen din 26.01.2010 a păşit la judecarea litigiului fără să se pronunţe asupra cererii formulată de pârâtă în sensul amânării cauzei pentru lipsa de procedură.
Procedând astfel, instanţa fondului a încălcat nu numai dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al societăţii pârâte, dar şi principiul egalităţii armelor consacrat de jurisprudenţa CEDO, în condiţiile în care şi-a însuşit exclusiv susţinerile societăţii reclamante şi probatoriul administrat la propunerea acesteia.
Pentru considerentele expuse , în baza art.312 alin.5 din Codul de procedură civilă tribunalul a admis recursul ca întemeiat , dispunând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1