Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2010 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanţii B.I. şi B.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună reintegrarea în familie a minorei B.R., născută la data de 22.02.2009, în municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist a minorei B.R. motivat de aspectul că ei şi-ar fi neglijat obligaţiile părinteşti, aspect care, însă, nu corespunde realităţii.
Precizează că şi-au dorit foarte mult acest copil, iar riscul absenţei copilului constă în posibila lor îmbolnăvire.
Susţin că a dispărut starea tensionată dintre ei, că dispun de condiţii materiale adecvate creşterii copilului şi că nu sunt bolnavi psihic, aşa cum au declarat cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
În susţinerea cererii, reclamanţii au solicitat proba testimonială şi efectuarea unei anchete sociale.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 321 din 11.02.2010, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că s-a dispus judecata fără citarea părţilor avându-se în vedere caracterul urgent al măsurilor ce se impun a fi luate în prezenta cauză, iar administrarea probatoriului solicitat de reclamanţi este inadmisibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că în cauză nu este îndeplinită nici una din condiţiile prevăzute pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială.
Astfel, din lucrările dosarului rezultă că reclamanţii nu prezintă garanţii morale pentru creşterea şi educarea minorei Barbă Raluca, în special mama acesteia, B.L..
S-a reţinut că reclamanţii au mai solicitat reintegrarea minorei în familie, însă cererea lor a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 259 din 15.09.2009 a Curţii de Apel Suceava, motivat de faptul că şi-au neglijat copilului şi nu se pot ocupa de creşterea şi educarea acestuia. Faţă de probatoriul administrat, reclamanţii nu au făcut dovada modificării situaţiei familiale faţă de data instituirii măsurii de plasament.
Reţinând că nu s-au modificat împrejurările care au stat la baza măsurii de protecţie specială instituită pentru minoră, prima instanţă, în baza dispoziţiilor art. 581 Cod procedură civilă şi art. 68, 94 al. 3 din Legea nr. 272/2004, a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, în motivarea căruia au arătat că le-a fost încălcat dreptul de apărare prin faptul că nu au fost citaţi în faţa primei instanţe pentru a susţine acţiunea formulată şi a proba aspectele relevate în aceasta. De asemenea, precizează că nu au fost citaţi nici martorii pe care i-au propus spre a fi audiaţi în susţinerea situaţiei de fapt expusă în cererea introductivă.
Aşa fiind, conchid că au fost privaţi de un proces echitabil, hotărârea fiind pronunţată fără o cercetare reală a cauzei.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, a actelor şi lucrările dosarului, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamanţii, prin cererea introductivă, au solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, reintegrarea în familie a minorei Barbă Raluca, aflată în prezent în plasament la asistent maternal profesionist.
În dovedirea situaţiei de fapt expuse în cererea introductivă reclamanţii au solicitat proba testimonială şi efectuarea unei anchete sociale.
Cu toate acestea, prima instanţă apreciind că nu se impune citarea părţilor a soluţionat cauza la termenul din 11.02.2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 al. 1 Cod procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Pentru încuviinţarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie întrunite cumulativ condiţia urgenţei şi a prejudecării fondului.
Ordonanţa va putea fi dată, potrivit art. 581 al. 3 Cod procedură civilă, şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului.
Deci, prin derogare de la principiul citării părţilor, care asigură dreptul de apărare şi contradictorialitate, ordonanţa preşedinţială poate fi dată şi fără citare.
Citarea constituie totuşi regula, de la care instanţa nu trebuie să se abată decât în cazuri deosebit de urgente, când termenul se poate fixa chiar în ziua primirii cererii.
În cauză, avându-se în vedere acţiunea introductivă, prin care reclamanţii au formulat cerere de probe, solicitând administrarea acestora în faţa instanţei investite cu ordonanţa preşedinţială, precum şi aspectul că reclamanţii au susţinut urgenţa prin riscul “îmbolnăvirii lor datorită lipsei fetiţei”, se conchide că măsura dispusă de judecare a cauzei fără citarea părţilor nu se justifică.
Procedând la judecarea cauzei, fără citarea părţilor şi pronunţarea asupra probatoriului solicitat de reclamanţi, care astfel au fost puşi în imposibilitatea obiectivă a probării pretenţiilor formulate, prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare şi nu a cercetat corespunzător fondul cauzei pentru a stabili corect starea de fapt şi de drept.
Încălcarea acestor principii ce se constituie în garanţii ale asigurării unui proces echitabil, potrivit art. 6 al. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, atrage asupra hotărârii pronunţate în aceste condiţii cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
