Probele. Valoarea probatorie a dovezilor administrate. Nicio probă nu are valoare absolută, prestabilită, instanţa fiind obligată să aibă rol activ în administrarea probelor, iar în aprecierea acestora să ţină cont de toate probele administrate sau care ar trebui administrate pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 1110/CA/02.04.2014, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal: a admis, astfel cum a fost precizată, acţiunea în contencios administrativ formulată reclamanta C.Ş.C., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Z., Primarul Oraşului Z. şi A.V. şi, în consecinţă, a suspendat executarea autorizaţiei de construire nr. 61/14.06.2012 şi a certificatului de urbanism nr. 61/14.06.2012 emise de Primarul Oraşului Z., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; a anulat autorizaţia de construire nr. 61/14.06.2012 şi certificatul de urbanism nr. 61/14.06.2012 emise de Primarul Oraşului Z.; a obligat pârâta A.V. să demoleze construcţia edificată în oraşul Z., str. […] în baza autorizaţiei de construire nr. 61/14.06.2012, iar în caz de refuz a autorizat reclamanta să treacă la demolarea construcţiei pe cheltuiala pârâtei; a obligat pârâţii Oraşul Z. şi Primarul Oraşului Z. să emită autorizaţie de demolare a construcţiei mai sus identificată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta A.V., solicitând casarea sentinţei atacate ca fiind netemeinică şi nelegală şi pe fond, rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii formulate de reclamanta C.Ş.C. ca fiind netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în primul rând, că instanţa de fond a analizat în mod succint şi unilateral probele administrate şi existente la dosarul cauzei şi care, privite în ansamblul lor, redau o situaţie care nu reclamă defel anularea celor două acte (certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie). În acest sens, recurenta a arătat că numai invocarea unui proces-verbal, ca fundament al unei hotărâri luate de instanţă, nu este în măsură să ducă la anularea actelor şi demolarea construcţiei, având în vedere că la dosar exista o documentaţie care, cel puţin unei persoane cu pregătire minimă cum este recurenta, i-a creat un sentiment de siguranţă că deţine toate autorizările şi avizele necesare construirii imobilului, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire constituind pentru aceasta cadrul legal de edificare a construcţiei.
Recurenta a mai arătat că faptul că din procesul-verbal de inspecţie nr.1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcţia Regională de Construcţii Centru reiese că s-au constatat unele deficienţe la emiterea autorizaţiei de construire nr.61/14.06.2012 nu trebuie să conducă la anularea acestei autorizaţii ci, cel mult, la corectarea neajunsurilor constatate.
Mai mult, arată în continuare recurenta, constatările din procesul-verbal nu sunt exacte, în sensul că, în primul rând, contrar celor consemnate, imobilul în discuţie nu are frontul la stradă, fiind o construcţie executată în prelungirea unei construcţii deja existente, proprietatea recurentei, iar în al doilea rând sunt observate deficienţe care nu sunt imputabile beneficiarului construcţiei, ci autorităţii care a emis autorizaţia, fapt recunoscut de aceasta. În aceeaşi ordine de idei, recurenta arată că nicio autoritate nu a întreprins demersuri pentru anularea autorizaţiei, nici Inspectoratul de Construcţii, nici Primarul Oraşului Z. şi nici Instituţia Prefectului, întrucât neajunsurile constatate puteau fi complinite prin obţinerea avizelor necesare sau completarea documentaţiei tehnice.
Recurenta a mai arătat că nu există nicio probă în dosar în sensul susţinerilor reclamantei că prin emiterea autorizaţiei şi edificarea construcţiei i-a fost încălcat dreptul de proprietate, astfel că în lipsa unor probe singura soluţie viabilă ar fi respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul a fost timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru (fila 4).
Intimata-reclamantă C.S.C. a formulat întâmpinare (filele 24-27), prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât argumentele aduse de recurentă nu au nicio susţinere viabilă. În acest sens, intimata-reclamantă a arătat că I.S.C. B. nu a analizat doar documentaţia ce a stat la baza eliberării certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, ci a atras atenţia, în urma controlului la faţa locului că „există deficienţe” în această acţiune, după ce Poliţia Locală Z. a sancţionat-o contravenţional pe recurenta-pârâtă pentru construirea ilegală a casei în discuţie. De asemenea, intimata-reclamantă a descris pe larg situaţia de fapt, din care apreciază că rezultă reaua-credinţă cu care a acţionat recurenta-reclamantă, atât înainte, cât şi după ce a obţinut actele atacate (certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire).
Analizând actele si lucrările dosarului, sentinţa atacată, faţă de motivele invocate, Curtea reţine următoarele:
Recurenta invocă faptul că instanţa de fond şi-a motivat soluţia exclusiv în considerarea celor reţinute în procesul-verbal de inspecţie nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcţia Regională de Construcţii Centru, dând acestei probe o valoare absolută.
Din analiza considerentelor sentinţei atacate, Curtea constată că, într-adevăr, aceste considerente constau exclusiv în enumerarea celor reţinute în procesul-verbal de inspecţie menţionat mai sus, urmate de aprecierea instanţei de fond în sensul că întrucât pârâţii nu au contestat acest proces-verbal de inspecţie şi starea de fapt reţinută, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire sunt nelegale şi netemeinice.
De asemenea, Curtea constată că, deşi prin întâmpinarea sa recurenta-pârâtă A.V. a propus, în termen, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, administrarea probelor cu expertiza de specialitate, cu interogatoriul reclamantei, cu martori şi cercetarea la faţa locului (fila 54 dosar fond), Tribunalul nu a pus în discuţie niciuna dintre aceste probe.
De asemenea, Tribunalul nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor starea de fapt rezultată din procesul-verbal de inspecţie nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcţia Regională de Construcţii Centru.
În drept, potrivit art.13 din Codul de procedură civilă, dreptul la apărare al părţilor este un principiu fundamental al procesului civil şi este garantat, inclusiv prin posibilitatea părţilor de a propune probe, care să fie puse în discuţia contradictorie, conform art. 14 alin. (5) din acelaşi cod.
De asemenea, potrivit art. 22 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în virtutea şi în limitele rolului activ pe care este obligată să le aibă, instanţa de judecată trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi este în drept să ceară părţilor, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care le invocă, să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Mai mult, potrivit art. 22 alin. (6) prima teză, instanţa de judecată trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, deci inclusiv asupra fiecăreia dintre probele propuse de părţi.
Principiile procesului civil, reglementate de Codul de procedură civilă, sunt aplicabile şi în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 28 alin.(1) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţa celor ce preced, Curtea apreciază că, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor propuse de recurenta-pârâtă şi nu a pus în discuţie starea de fapt ce rezultă din procesul-verbal de inspecţie nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcţia Regională de Construcţii Centru, pe care şi-a întemeiat în mod exclusiv soluţia adoptată, aceasta a încălcat dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii şi rolul activ al judecătorului.
Potrivit art. 20 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată are îndatorirea de a asigura respectarea şi de a respecta ea însăşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Sancţiunea care intervine în cazul efectuării actelor de procedură cu nerespectarea cerinţelor legale stabilite printr-o normă care ocroteşte un interes public este nulitatea absolută, potrivit art. 174 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Este evident, prin urmare, că o hotărâre dată cu încălcarea principiilor procesuale fundamentale, este lovită de nulitate absolută, astfel că se impune casarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, comb. cu art. 496 din Codul de procedură civilă.
Curtea apreciază că instanţa de fond nu a lămurit cu precizie starea de fapt, ci a prezumat în mod absolut că procesul-verbal de inspecţie reprezintă un adevăr ce nu poate fi contestat, fără a avea în vedere că la întocmirea acelui proces-verbal nu a fost cerută poziţia recurentei-pârâte, care nu s-a putut astfel apăra în ce priveşte cele constatate şi prin urmare acest proces-verbal nu îi este opozabil acesteia, ci doar Primarului Oraşului Z. căruia, de altfel, i se adresează, şi în sarcina căruia au fost dispuse măsurile.
Procedând astfel, instanţa de fond nu a intrat efectiv în judecata fondului, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 498 alin. (2) din Codul de procedură civilă, referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Prin urmare, din considerentele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V. împotriva sentinţei civile nr.1110/CA/02.03.2014, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa această sentinţă şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
În rejudecare, instanţa de fond va pune în discuţie probele propuse de părţi, va aprecia care din aceste probe serveşte aflării adevărului, cu observarea caracterului relativ al fiecărei probe potrivit art. 264 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi va soluţiona cauza, sub toate aspectele, având în vedere şi susţinerile părţilor din recurs.
Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de recurentă.
