CONTESTAŢIE LA EXECUTARE ÎMPOTRIVA TITLURILOR EXECUTORII EMISE DE CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE .
Art. 110 Cod de procedură fiscală prevede că „(2) colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz. (3) Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Art. 141 (2) dispune „Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Ori, în cauză titlul de creanţă este Decizia de impunere nr.812/23.09.2010 care nu a fost comunicată contribuabilului, astfel încât actele de executare silită întocmite în dosarul nr. 158/29.10.2010 de intimata C.J.A.S. BN, sunt lovite de nulitate absolută, fiind emise în baza unui act care nu producea efecte juridice – considerente pentru care instanţa va admite contestaţia le executare şi va dispune anularea lor.
Ori, în cauză titlul de creanţă este Decizia de impunere nr.812/23.09.2010 care nu a fost comunicată contribuabilului, astfel încât actele de executare silită întocmite în dosarul nr. 158/29.10.2010 de intimata C.J.A.S. BN, sunt lovite de nulitate absolută, fiind emise în baza unui act care nu producea efecte juridice – considerente pentru care instanţa va admite contestaţia le executare şi va dispune anularea lor.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5318/2012, pronunţată în dosarul nr. 10483/190/2011
Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus, în urma disjungerii capătului de cerere având acest obiect din dosarul nr. 8406/112/2010 a Tribunalului BN şi declinării spre competentă soluţionare, contestatorul J.C. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, a somaţiei de plată şi a titlului executoriu nr. 158/29.10.2010 emise de intimata C.A.S. BN cu privire la suma de 7.120,56 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că somaţia de plata menţionată s-a emis în baza Titlului Executoriu nr. 158/29.10.2010. Titlul Executoriu nr. 158/29.10.2010, s-a emis în baza Deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010. Deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, s-a întocmit cu încălcarea prevederilor art.83 din O.G. nr. 92/2003, Codul de procedura fiscala.
Decizia menţionata nu a fost comunicata de către C.A.S. BN către reclamant. Calculul debitelor cuprinse in Deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, nu sunt reale. Contestatorul a fost titularul unei Asociaţiei familiare cu sediul in J.B., str. P, nr.61 care a fost radiată conform Rezoluţiei nr. 672/23.02.2010 emisa de O.R.C. B-N.
Contestatorul a mai susţinut că nu cunoaşte dacă debitul stabilit se refera la impunerea veniturilor realizate de către AF-ul în cauză sau la alte venituri. In Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010, Venit baza calcul, se menţionează venituri pentru care nu are cunoştinţa cum s-au stabilit, iar pentru anul 2010 cu toate ca AF-ul a fost radiat se calculează in continuare datorie de plătit. Suma de 7.120,56 lei nu îndeplineşte condiţiile legale de a fi certă, lichidă şi exigibilă. Somaţia şi titlul executoriu s-au emis cu încălcarea dispoziţiilor art.174 si următoarele, din O.G. nr. 92/2003*, Codul de procedura fiscala, referitor la Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, deoarece Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 este un act administrative fiscal.
În probaţiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata, C.A.S. BN, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată.
În motivare, s-a arătat că în temeiul prevederilor capitoului V din Anexa la Ord. 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, precum şi prevederilor legislaţiei fiscale în materie de executare silită, funcţionarul cu atribuţii în acest domeniu a emis Somaţia nr. 158/29.10.2010 şi titlul executoriu pentru suma totală de 7120,56 lei, reprezentând contribuţii la asigurările sociale de sănătate, precum şi accesorii pentru neefectuarea plăţilor la scadenţă, aferent veniturilor realizate din activitate independentă. La baza emiterii acestor documente se află decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 despre care contestatorul afirmă că nu a primit-o. Însă din probele depuse la dosarul nr. 8406/112/2010 al T BN se observă că însuşi contestatorul a anexat această decizie de impunere contestaţiei formulate.
S-a mai arătat că anterior datei de sesizare a instanţei cu judecarea prezentei contestaţii, contestatorului i s-a oferit posibilitatea de a uza de toate căile de atac prevăzute de lege în materie fiscală, pentru a contesta, fie şi sumele înscrise in titlul de creanţe, fie pe baza de impunere, ceea ce nu a făcut.
Intimata a mai învederat instanţei faptul că, contestatorul face parte din categoria de asiguraţi menţionată de art. 257 (2) lit. b şi art. 213 (2) lit. f din Legea nr. 95/2006 a reformei în domeniul sănătăţii, realizând venituri de natura celor din cedarea folosinţei bunurilor în intervale de timp diferite şi care nu se suprapun. Astfel a realizat venituri din activitate independentă până la intervenirea radierii iar veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt realizate în perioada februarie-septembrie 2010.
În conformitate cu prevederile art.215 din L.95/2006 obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. Aceste prevederi se aplica şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente. Obligaţia de plata este trimestriala, iar in cazul neachitării la termenul legal datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere, calculate pe fiecare zi de întârziere, până la data plăţii, în condiţiile Codului de procedură fiscală. Aceasta concluzie se desprinde din analiza art.257(7),261 coroborat cu art. 6, 7, 8 (1) si (5), art. 11 si 12 din Ordin 617/2007.
Cum contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de declarare şi virare a acestor contribuţii, funcţionarul cu atribuţii în domeniu a procedat conform art.35 din Ordin 617/2007, la individualizarea acestor sume emiţând decizia de impunere nr. 641/31.08.2010 pe baza datelor transmise pe baza de Protocol de către organele teritoriale ale ANAF, cu referire la veniturilor din deciziile de impunere definitivă pentru 2005-2009 şi estimativă până în 30 septembrie 2010. Pe baza informaţiilor comunicate, a rezultat că contestatorul a realizat venituri din activitate independentă până în decembrie 2009 iar în intervalul februarie 2010 – septembrie 2010 a realizat venituri şi din cedarea folosinţei bunurilor. În consecinţă afirmaţia că nu are cunoştinţă despre cum s-au stabilit aceste venituri – este în totală contradicţie cu informaţiile care rezultă exclusiv din baza de date a D.G.F.P. BN şi nu poate fi oricum primită doar pe baza unor simple afirmaţii în lipsa unor dovezi scrise.
Potrivit art.216 din L.95/2006, in cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., denumită în continuare ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aşadar in condiţiile in care termenul legal acordat de legiuitor in vederea plaţii voluntare a expirat fara ca plata sa se fi efectuat, s-a procedat la emiterea actelor de urmărire din dosarul menţionat.
In esenţa, debitorul contesta fondul titlului executoriu care nu este altceva decât fondul titlului de creanţa, respectiv decizia 812/2010. In legătura cu aceasta critica s-a menţionat ca in materie fiscala este instituita o procedura administrativa urmata de una judiciara prin care titlul de creanţa se definitivează astfel ca se poate aprecia ca legea prevede o alta procedura care exclude de la cenzura instanţei de executare, fondul acestui titlu. Insa pana in prezent, contestatorul nu a uzat de aceasta cale de atac a titlului de creanţa.
Titlul de creanţa devine, potrivit art.l41(2) din CP.fiscala titlu executoriu, la expirarea scadentei legale a obligaţiei de plata. Iar emiţând titlul executoriu in executarea titlului de creanţa, organul de executare nu a făcut decât sa puna in executare dispoziţiile articolului menţionat, asa incat nu s-ar putea afirma ca s-ar fi emis un alt titlu executoriu, atipic.
In raport cu aceasta situaţie, ceea ce poate forma obiect al contestaţiei la executare este legalitatea măsurii de executare silita pornita in temeiul titlului executoriu fiscal, pentru aspecte ce tin de executarea silita iar nu cuantumul obligaţiilor fiscale inscrise in titlu întrucât nu se poate antama pe aceasta cale fondul titlului executoriu care reprezintă de altfel fondul titlului de creanţa, si care poate fi analizat numai in cadrul procedurii speciale reglementate de Codul de procedura fiscala.
Cu privire la legalitatea măsurii de executare art.216 din L.95/2006 prevede ca in cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., denumită în continuare ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aşadar in condiţiile in care termenul legal acordat de legiuitor in vederea plaţii voluntare a expirat fara ca plata sa se fi efectuat, s-a procedat la emiterea actelor de urmărire din dosarul menţionat.
In ce priveşte legalitatea executării silite s-a arătat ca in conformitate cu art.110 din C.P.F. „(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă (declaraţie de creanţe sau decizie de impunere ) sau al unui titlu executoriu, după caz
Conform Art.lll(l)C.P.Fiscala:Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează iar conform art.l41(2):Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Art.ll9(l):Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Aceste dispoziţii trebuie corelate cu . art.257(5) (8) si art.259(7)lit.b) din L.95/2006 in sensul ca „Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă”.
In pretenţiile sale contestatorul porneşte de la premiza ca in lipsa unui contract încheiat cu CAS BN, el nu ar avea obligaţia sa plătească sumele a căror colectare se urmăreşte. Aceasta premiza este insa greşita întrucât izvorul obligaţiei este legea si nu contractul. De altfel obligativitatea plaţii contribuţiilor se degaja cu tărie din prevederile art.208(l),(3) si (6) L.95/2006 si trebuie analizata in legătura cu principiul solidarităţii celor care contribuie astfel ca aceasta obligaţie reprezintă in fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sanatatii, si a celor care consacra obligaţia statului de a asigura protecţia sociala a cetăţenilor, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se afla in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate (decizia 775/2009).
Legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligaţia acestora de contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute la art.213, „astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintita” (decizia 1240/2010, 1304/2009), neachitarea contribuţiei la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situaţii, din imposibilitatea obiectiva a paturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligaţie, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speţa. In conformitate cu art.222 din aceeaşi lege se arata, este adevărat, dreptul asiguraţilor de a fi informaţi cel puţin o data pe an despre drepturile si obligaţiile care decurg din sistem. Dar această obligaţie a fost îndeplinita de către CAS BN. Dovada sunt numeroasele anunţuri prin intermediul cărora s-a procedat la mediatizarea prin presa a drepturilor si obligaţiilor asiguraţilor, inclusiv cele privind declararea acestor contribuţii si plata lor. Aceste informaţii au menirea de a aduce la cunoştinţa publicului in general, atat drepturile dar si obligaţiile care le incumba, intre care aceea de a plaţi contribuţiile la FNUASS. Iar in condiţiile in care debitorii nu-si declara personal veniturile la Casa de asigurări de sănătate este evident ca nu are cum sa înştiinţeze individual pe fiecare in parte neexistând baza de date decât din momentul transmiterii acestor informaţii conform Protocolului la care am făcut referire. Prin urmare este neîntemeiată contestaţia si cu privire la acest aspect. .
Pe de altă parte, documentele contestate respecta întocmai conţinutul prevăzut in formularele-tip menţionate in Ordinul MF.585/2005 si cuprind toate menţiunile la care face trimitere art.141 din C.proc,fiscala, (in ceea ce priveşte titlul executoriu ) si conţinutul prevăzut de art. 145(2) si implicit cele menţionate de art.43(2) in ceea ce priveşte conţinutul Somaţiei.
Documentele contestate precizează natura obligaţiei de plata, cuantumul sumelor „toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii” astfel cum sunt menţionate aceste cerinţe la art. 141(11) din Cod proc.
In drept au fost invocate disp. art.115 si urm. din C.proc.civila,, 213, 216, 216, 257 din L.95/2006, Ordin CNAS nr.617/2007.
In probaţiune, s-a anexat Protocolul 5282/95896/2007 încheiat intre CNAS si ANAF; Situaţia cu veniturile astfel cum au fost comunicate pe baza de Protocol-anexa 1 si anexa 2 -, copie după anunţuri; dosarul de urmărire al debitorului
Contestatorul a formulat o precizare de acţiune prin care arătat că prin sentinţa civila nr. 503/2011 pronunţata de Tribunalul BN in dosarul nr. 8406/112/2010, instanţa de judecata îşi declină competenta materiala de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva somaţiei de plata si a titlului executoriu nr. 158/29.10.2010 in favoarea Judecătoriei B.
In baza deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, C.A.S BN a declanşat procedura de executare silita împotriva contestatorului emiţând somaţia de plata si a titlul executoriu nr. 158/29.10.2010 pentru suma de 7.120,56 lei (contribuţie 3.153,0 lei, majorări 3067,56 lei).
In actul administrativ fiscal, respectiv in decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 se menţionează ca devine titlu executoriu din ziua imediat următoare expirării termenului de plata, in condiţiile legii, iar împotriva masurilor dispuse prin decizie se poate formula contestaţie in termen de 30 de zile care se depune la organul emitent, sub sancţiunea decăderii.
S-a mai precizat că decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 nu i-a fost comunicata contestatorului, pentru a da posibilitatea formulării contestaţiei in termen de 30 de zile, ci a fost transmisa odată cu somaţia de plata si a titlul executoriu nr. 158/29.10.2010, la peste 30 de zile de la emitere.
Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 a fost comunicata prin publicitate, prin anunţ colectiv, prin afişare electronica, modalitate de comunicare pur formala, care nu îndeplineşte condiţiile legale de comunicare a actelor administrativ fiscale pentru a produce efecte in condiţiile art. 45, al. 1, cod procedura fiscala.
In conformitate cu art. 44, al.l din OG 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, intimata nu face dovada legalei comunicări. Comunicarea se face potrivit art. 44 al. 2, prin prezentarea contribuabilului la sediul organului emitent pentru primire, prin remiterea sub semnătura de către persoane împuternicite, prin posta la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandata cu aviz de primire, precum si prin alte mijloace de comunicare fax, e-mail daca se asigura confirmarea primirii, prin publicitate in condiţiile art. 95 cod procedura civila, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul dovedeşte ca deşi a făcut tot ce i-a stat in putinţa nu a izbutit sa afle domiciliul pârâtului.
In cauză, decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 nu a fost comunicata contestatorului in vreuna din formele prevăzute de lege pentru a o însuşi, pentru a face plata de bunăvoie sau pentru a o contesta in condiţiile art. 209 si urm. din OG 92/2003, esenţa legala a comunicării fiind aceea de a asigura cunoaşterea de către contribuabil a obligaţiilor de plata si a modalităţii de stabilire a acestora. Cita vreme intimata a comunicat celelalte acte de executare prin posta nimic nu o împiedica in a proceda la comunicarea deciziei de impunere in aceasta modalitate, nefiind permisa recurgerea la procedura publicităţii din moment ce cunoştea domiciliul contribuabilului.
Interpretarea data dispoziţiilor art. 44 din OG 92/2003 este conforma si cu prevederile art. 43 din normele metodologice de aplicare a codului de procedura fiscala, potrivit cărora dispoziţiile art. 90, 91, 92 din codul de procedura civila sunt aplicabile cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare si conforma cu Decizia nr. 536/2011 a Curţii Constituţionale.
Având in vedere ca nu s-a respectat procedura de comunicare legala a deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010 decizia nu a devenit titlu executoriu in sensul prevederilor art. 141 al. 2 din OG 92/2003.
Pe de altă parte contestatorul a mai arătat că intre contestator ca persoana fizica si CJAS BN nu exista nici un raport contractual, contestatorul nu a încheiat niciun contract de asistenta sau de prestare servicii medicale cu casa de sănătate, nu exista nicio baza de impunere si niciun impozit stabilit prin decizie de impunere. In perioada 2006- 2012 contestatorul nu a beneficiat de servicii asigurate prin casa de sănătate. Nu s-a comunicat si contestatorul nu am primit decizie anuala de impunere la plata obligaţiei către fondul de sănătate, in perioada 2005-2010 aşa cum prevede art. 110, 141 cod procedura fiscala iar Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010, contrar prevederilor legale, stabileşte obligaţii de plata retroactive din anii 2005-2010.
Sumele calculate ca obligaţii de plata si majorări aferente anilor 2005-2007 sunt prescrise, solicitând sa dispuneţi anularea lor, iar cu privire la „majorări”, înscrise in titlului executoriu reprezintă un debit nelegal instituit deoarece nici o prevedere din OG 92/2003, Legea 571/ 2003, nu face referiri la „majorări”, prevederile legale se refera la dobânzi si penalităţi care insa nu au fost menţionate si individualizate prin titlul executoriu sau alte înscrisuri.
Anterior emiterii titlului de executare contestatorul nu a fost somat sa depună declaraţii fiscale, nu a primit nici o notificare sau înştiinţare de plata prin care sa i se aducă la cunoştinţa ca figurează cu debite, contribuţii, dobânzi, penalităţi de întârziere fata de casa de sănătate in calitate de persoana fizica, nu ca agent economic
S-a mai arătat că, contestatorul nu a depus nici o declaraţie privind obligaţiile de constituire si plata a fondului de asigurări de sănătate, ca persoana fizica aşa cum este identificat prin cod numeric personal si obligat la plata, împrejurare fata de care actele de executare sunt lovite de nulitate. Este real ca nu a depus ca persoana fizica declaraţie potrivit prevederilor art. 215 din legea sănătăţii, deoarece contestatorul nu era obligat legal ia o astfel de declaraţie, iar casa de sănătate a stabilit debitul si a emis titlul executor pe baza evidentelor de la finanţe.
Precizam ca veniturile in baza cărora au fost calculate obligaţii de plata la fondul de sănătate proveneau din activităţi independente desfăşurate de un agent economic PFA separat si de sine stătător fata de persoana contestatorului, pentru acel agent economic trebuia calculate obligării de plata si emis titlul executoriu, pe baza evidentelor de la finanţe agent economic PFA radiat din 23.02.2010, dar pentru care s-au calculat in continuare contribuţii si in anii 2010 si 2011.
Masurile de executare silita se iau in baza unui titlu de creanţa valabil care devine executor in baza prevederilor art. 110, 141 cod procedura fiscala, care nu a fost niciodată emis pe numele contestatorului ca persoana fizica si chiar daca era obligat sa îşi asigure sănătatea potrivit art 259 al. 4, din legea 95/2006, aceasta lege nu conţine nici o prevedere ca executarea silita se poată face fără existenta unui titlu de creanţa, împrejurare fata de care casa de sănătate nu poate adaugă la lege.
Creanţa presupusa de CAS BN creează o confuzie totala intre o persoana si un agent economic iar aceasta creanţa înscrisa in titlul executoriu conţine sume prescrise din anii 2006, 2007 nu este certa si lichida, nu rezulta din actul de creanţa, potrivit prevederilor art. 379 cod procedura fiscala.
Este evident ca titlul de creanţa, respectiv decizia de impunere nu a fost comunicat legal contestatorului potrivit art. 44 cod procedura fiscala, in consecinţa neexistenta unui titlu de creanţa valabil care sa poată fi atacat potrivit art. 205, 218 cod procedura fiscala si nefiind prevăzuta procedura executării silite fără existenta unui titlu de creanţa legal si valabil.
In drept: art. 399 si urm. cod procedura civila, art. 172 si urm. din OG 92/2003.
La data de 16.03.2012, contestatorul a depus la dosar o precizare a contestaţiei prin care a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, a somaţiei de plată şi a titlului executoriu nr. 158/29.10.2010, cu privire la suma de 7120,56 lei ca nelegale şi neîntemeiate.
În motivare s-a arătat că între contestator ca persoană fizică şi CJAS BN nu există nici un raport contractual, nu a încheiat nici un contract de asistenţă sau de prestări servicii medicale cu casa de sănătate, nu există nici o bază de impunere şi nici un impozit stabilit prin decizie de impunere. S-a mai arătat că în perioada 2006-2012, contestatorul nu a beneficiat de servicii asigurate prin casa de sănătate, contestatorul nu a depus nici o declaraţie privind obligaţiile de constituire şi plată a fondului de asigurări de sănătate.
La termenul din data de 4 mai 2012, instanţa a pus în discuţie necesitatea disjungerii capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, de capătul de cerere privind contestaţia la executare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 9 noiembrie 2010, contestatorului J.C. i-a fost comunicat, Titlu executoriu nr. 158/29.10.2010 emis de C.A.S. BN privind contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în valoare de 3.153 lei şi majorări de întârziere, în valoare de 3.967,56 lei; totodată fiindu-i comunicată şi somaţia de plată emisă în baza acestui titlu executoriu, în dosarul de executare cu acelaşi număr.
Conform art. 211 alin. (1) teza 1 din Legea 95/2006, “sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară(…) şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond”.
Art. 208 alin. (3) lit. e) din Legea 95/2006, stipulează faptul că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar în baza principiului participării obligatorii la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, care, în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, aplicată asupra veniturilor impozabile realizate.
Art. 216 din Legea 95/2006 stabileşte că, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru colectarea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, organele competente, trebuie să urmeze procedura şi condiţiile legale prevăzute de acest act normativ.
Analizând actele dosarului de executare nr.158/D/29.10.2010 a C.A.S. BN, instanţa constată că acestea nu au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor imperative prevăzute de Codul de procedură fiscală, urmând a fi anulate în consecinţă.
Astfel, conform art. 45 din Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”.
Conform art. 41 din acelaşi act normativ „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale”.
Art. 85 alin 1 prevede că „Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
În cauză, actul administrativ fiscal prin care s-au stabilit contribuţiile datorate Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi accesoriile privind aceste contribuţii, a căror executare silită a fost pornită în dosarul de executare nr. 158/D/29.10.2010, este Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010 emisă de C.A.S. BN. Această decizie nu a fost comunicată contribuabilului cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât, în conformitate cu art. 45 din Codul de procedură fiscală, mai sus citat, aceasta nu putea să producă efecte la data emiterii somaţiei.
Astfel, conform art. 44 Cod de procedură fiscală (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. (…) (2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
Intimata a emis Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010, prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale care fac obiectul cauzei şi a procedat la „comunicarea” acesteia prin publicitate, prin anunţ colectiv, potrivit procesului-verbal întocmit de către Compartimentul Administrare contribuţii, Creanţe. Această modalitate de comunicare a actului fiscal, este pur formală şi nu îndeplineşte condiţiile legale de comunicare a actelor fiscale, pentru că aşa cum rezultă din prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 94/2006, comunicarea actelor fiscale prin publicitate, trebuie să se facă doar în mod excepţional. Aşadar punctul 1 Anexa 2 din acest din urmă act normativ dispune: „Comunicarea prin publicitate se efectuează în situaţia în care actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalităţile de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate, pentru a fi considerată valabilă comunicarea actului fiscal, intimata este cea care trebuia să facă dovada că o altă modalitate de comunicare a actului nu a fost posibilă, fiind necesară recurgerea la această modalitate excepţională de comunicare – publicitatea. Ori, aceasta a comunicat decizia de impunere prin publicarea unui anunţ colectiv, invocând apoi prevederile art. 95 (4) Cod de procedură civilă – privind buna sa credinţă. Apărările intimatei, privind lipsa unei baze de date cu privire la contribuabili, vor fi înlăturate de instanţă, deoarece aceste date au fost comunicate intimate odată cu veniturile realizate de către A.F.P. B, astfel încât exista posibilitatea comunicării actului fiscal prin modalităţile prevăzute de art. art. 44 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aşa cum a fost comunicată de altfel, ulterior şi somaţia din dosarul de executare.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că Decizia de impunere nr. 812/23.09.2010, nu a fost în mod valabil comunicată contribuabilului, la data emiterii somaţiei de plată, astfel încât se impune anularea actelor de executare emise în baza acestui act de creanţă, respectiv Titlu executoriu nr. 158/29.10.2010 emis de intimata C.A.S. BN şi somaţia cu acelaşi număr.
Art. 110 Cod de procedură fiscală prevede că (2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz. (3) Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Art. 141 (2) dispune „Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Faptul că ulterior începerii executării silite în Dosarul nr. 158/29.10.2010, i-a fost comunicată contestatorului decizia de impunere, nu poate să acopere neregularităţile actelor de executare efectuate în acest dosar – valabilitatea acelor de executarea fiind analizată de instanţă prin prisma situaţiei existente la data emiterii lor.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 812/23.09.2010, acesta nefiind în stare de judecată va fi disjuns din prezentul dosar, urmând a se forma un nou dosar având ca obiect „anulare act – contencios administrativ”, având aceleaşi părţi
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta D.G.F.P. BN solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei la executare.
În motivare s-a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv fiind lipsită de temei legal şi necuprinzând motivele pe care se sprijină soluţia, respectiv cele prin care au fost înlăturate apărările intimatei-recurente, cu privire la analiza şi tranşarea chestiunilor ridicate în soluţionarea speţei deduse judecăţii, solicitând a face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 304 si 3041 C. procedură civilă, în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
In principal se consideră că prin modul cum instanţa de fond a procedat la motivarea hotărârii atacate, a încălcat dispoziţiile art.261 alin.(l),pct.5 C. procedură civilă, întrucât sentinţa civila recurată, nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei în a dispune o asemenea hotărâre, precum şi cele pentru care au fost înlăturate apărările formulate, punând astfel instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica soluţia adoptată, prin prisma normelor de drept aplicabile spetei. Mai mult instanţa de fond nu a făcut o atentă analiză a tuturor cererilor şi chestiunilor ridicate de către pârâţi, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului, apărând astfel ca verosimilă şi necontestată poziţia contestatoarei-intimate exprimată prin acţiunea introductivă.
Titlul executoriu şi somaţia de plată nr. 158/29.10.2010 au fost emise de către C.J.A.S. BN în baza titlului de creanţă, devenită titlu executoriu în condiţiile legii, ca urmare a neachitării voluntare de către contestatorul-intimat a obligaţiilor stabilite în sarcina sa.
Contestatorul-intimat face parte din categoria de asiguraţi menţionată de art.257(2) lit.b si art.213(2) lit.f din Legea nr.95/2006 a reformei în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare, realizând venituri de natura celor din activităţi independente şi a celor din cedarea folosinţei bunurilor în intervale de timp diferite şi care nu se suprapun.
Astfel a realizat venituri din activităţi independente până la intervenirea radierii (februarie 2010), iar venituri din cedarea folosinţei bunurilor sunt realizate din închiriere, contract cu valabilitate în intervalul 2010-2011.
In conformitate cu prevederile art.215 din L.95/2006 obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. Aceste prevederi se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente. Obligaţia de plată este trimestriala, iar în cazul neachitării la termenul legal de plată, se datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere, calculate pe fiecare zi de întârziere, până la data plaţii, în condiţiile Codului de procedură fiscală. Această concluzie se desprinde şi din analiza art.257(7), 261 din L.95/2006
Cum contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de declarare şi virare a acestor contribuţii, funcţionarul cu atribuţii în domeniu a procedat conform art.35 din Ordin 617/2007, la individualizarea acestor sume emiţând decizia de impunere nr. 812//23.09.2010 pe baza datelor transmise pe baza de Protocol de către organele teritoriale ale ANAF, cu referire la veniturilor din deciziile de impunere definitivă pentru 2005-2009 şi estimativă până în 30 septembrie 2010. Pe baza informaţiilor comunicate, a rezultat că contestatorul a realizat venituri din activitate independentă până în decembrie 2009 iar în intervalul februarie 2010 – septembrie 2010 a realizat venituri şi din cedarea folosinţei bunurilor. In consecinţă afirmaţia că nu are cunoştinţă despre cum s-au stabilit aceste venituri – este în totală contradicţie cu informaţiile care rezultă exclusiv din baza de date a D.G.F.P. BN şi nu poate fi oricum primită doar pe baza unor simple afirmaţii în lipsa unor dovezi scrise .
Potrivit art.216 din L.95/2006, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., denumită în continuare ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aşadar in condiţiile in care termenul legal acordat de legiuitor in vederea plaţii voluntare a expirat fără ca plata să se fi efectuat, s-a procedat la emiterea actelor de urmărire din dosarul menţionat.
In esenţă, debitorul contestă fondul titlului executoriu care nu este altceva decât fondul titlului de creanţa, respectiv decizia 812/2010. In legătura cu această critică se menţionează că în materie fiscală este instituită o procedură administrativă urmată de una judiciară prin care titlul de creanţă se definitivează astfel că se poate aprecia că legea prevede o altă procedură care exclude de la cenzura instanţei de executare, fondul acestui titlu. Însă până în prezent, contestatorul nu a uzat de această cale de atac a titlului de creanţă.
Titlul de creanţă devine, potrivit art.l41(2) din CP.fiscală titlu executoriu, la expirarea scadenţei legale a obligaţiei de plată. Iar emiţând titlul executoriu în executarea titlului de creanţă, organul de executare nu a făcut decât să pună în executare dispoziţiile articolului menţionat, aşa încât nu s-ar putea afirma că s-ar fi emis un alt titlu executoriu, atipic.
In raport cu această situaţie, ceea ce poate forma obiect al contestaţiei la executare este legalitatea măsurii de executare silită pornită în temeiul titlului executoriu fiscal, pentru aspecte ce ţin de executarea silită iar nu cuantumul obligaţiilor fiscale înscrise în titlu întrucât nu se poate antama pe aceasta cale fondul titlului executoriu care reprezintă de altfel fondul titlului de creanţa şi care poate fi analizat numai în cadrul procedurii speciale reglementate de Codul de procedură fiscală.
Cu privire la legalitatea măsurii de executare art.216 din L.95/2006 prevede că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., denumită în continuare ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aşadar în condiţiile în care termenul legal acordat de legiuitor în vederea plăţii voluntare a expirat fără ca plata să se fi efectuat, s-a procedat la emiterea actelor de urmărire din dosarul menţionat.
In ce priveşte legalitatea executării silite se menţionează că în conformitate cu art.110 din C.P.F. „(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă (declaraţie de creanţe sau decizie de impunere ) sau al unui titlu executoriu, după caz.
Conform Art.111(l)C.P.Fiscala: Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează iar conform art.l41(2):Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Art.ll9(l): Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Aceste dispoziţii trebuie corelate cu art.257(5) (8) si art.259(7)lit.b) din L.95/2006 în sensul că „Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă”.
In pretenţiile sale contestatorul porneşte de la premiza că în lipsa unui contract încheiat cu CAS BN, el nu ar avea obligaţia să plătească sumele a căror colectare se urmăreşte. Această premiză este însă greşită întrucât izvorul obligaţiei este legea şi nu contractul. De altfel obligativitatea plăţii contribuţiilor se degajă cu tărie din prevederile art.208(l),(3) si (6) L.95/2006 şi trebuie analizată în legătură cu principiul solidarităţii celor care contribuie astfel că această obligaţie reprezintă în fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate (decizia 775/2009).
Legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligaţia acestora de contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute la art.213, „astfel că în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită” (decizia 1240/2010, 1304/2009), neachitarea contribuţiei la asigurările de sănătate fiind justificată doar în aceste situaţii, din imposibilitatea obiectiva a păturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligaţie, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speţa. In conformitate cu art.222 din aceeaşi lege se arată, este adevărat, dreptul asiguraţilor de a fi informaţi cel puţin o dată pe an despre drepturile şi obligaţiile care decurg din sistem. Dar această obligaţie a fost îndeplinită de către CAS BN. Dovada sunt numeroasele anunţuri prin intermediul cărora s-a procedat la mediatizarea prin presa a drepturilor şi obligaţiilor asiguraţilor, inclusiv cele privind declararea acestor contribuţii şi plata lor.
De precizat este faptul că atâta timp cât debitorii nu-şi declara în mod voluntar veniturile realizate la C.A.S. BN, este evident că aceasta din urma nu avea posibilitatea înştiinţării în mod individual pe fiecare contribuabil-debitor, aceasta nefiind în baza de date decât din momentul transmiterii informaţiilor cu privire la venituri de către D.G.F.P. BN, potrivit protocolului încheiat.
În drept, s-au invocat art.299 şi următoarele Cod procedură civilă şi toate actele normative şi normele juridice enunţate.
Tribunalul examinând, în baza prevederilor art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, instanţa de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
