JONCŢIUNEA POSESIILOR. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢILOR PENTRU APLICAREA ACESTEIA
Potrivit doctrinei, joncţiunea posesiilor este posibilă dacă este vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncţiunea este un succesor în drepturi al autorului.
Potrivit doctrinei, joncţiunea posesiilor este posibilă dacă este vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncţiunea este un succesor în drepturi al autorului.
Pentru a exercita posesia trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii- efectuarea de acte materiale de deţinere şi de folosire a bunului (corpus) şi intenţia efectuării acestor acte pentru sine, în maniera în care le-ar fi exercitat proprietarul dreptului real asupra bunului (animus). În situaţia în care în speţă cel de-al doilea element nu a fost probat, simpla folosire a terenului exercitată de către recurent în absenţa declarării terenului la rol, nefiind suficientă pentru caracterizarea posesiei sale ca utilă, în sensul art. 1847 Cod civil şi nici nu s-a dovedit calitatea sa de succesor în drepturi a persoanei care a exercitat anterior posesia nu se poate face aplicarea instituţiei privind joncţiunea posesiilor.
Prin decizia civilă nr.443/18 mai 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei civile nr. 22 pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 15 ianuarie 2009 în contradictoriu cu pârâtul P.M.P. pentru următoarele considerente:
Cu ocazia promovării acţiunii reclamantul s-a prevalat pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de uzucapiunea de 30 de ani, prin joncţiunea posesiunii sale exercitată din anul 1993- anul dobândirii imobilului – cu cea exercitată de numita B.A., persoana de la care a susţinut că a dobândit bunul.
În speţă, posesia exercitată de către reclamantul-recurent nu a îndeplinit aceste condiţii, întrucât deşi, a pretins că a dobândit şi a stăpânit bunul ca un adevărat proprietar, începând din anul 1993, recurentul-reclamant nu a procedat la declararea la rol a terenului posedat şi nu a achitat niciodată taxele şi impozitele aferente, neînţelegând să se comporte ca un adevărat proprietar.
Având în vedere că pentru a exercita posesia trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii – efectuarea de acte materiale de deţinere şi de folosire a bunului (corpus) şi intenţia efectuării acestor acte pentru sine, în maniera în care le-ar fi exercitat proprietarul dreptului real asupra bunului (animus), s-a reţinut că în speţă cel de-al doilea element nu a fost dovedit, simpla folosire a terenului exercitată de către recurent în absenţa declarării terenului la rol, nefiind suficientă pentru caracterizarea posesiei sale ca utilă, în sensul art. 1847 Cod civil.
Totodată, în cauză nu a fost dovedită nici cea de-a doua condiţie necesară pentru joncţiunea posesiilor, referitoare la calitatea recurentului de succesor în drepturi al autoarei sale.
Astfel, în cererea de chemare în judecată acesta a pretins că a dobândit terenul, fără a specifica modalitatea, de la numita B.A., iar instanţa de fond a reţinut, în considerentele hotărârii, că reclamantul l-ar fi cumpărat, fără act scris, în anul 1993, de la B.A..
În recurs, reclamantul s-a prevalat de un act nou, reprezentat de un înscris sub semnătură privată, intitulat „chitanţă”, datat 18.12.1993, în care se menţiona că terenul în litigiu este vândut reclamantului de numita B.A..
Întrucât în acest înscris nu este menţionat nici un preţ, dar în schimb se stipulează ca vânzătorul să nu mai aibă vreo pretenţie asupra bunului s-a considerat că, raportat la acest act inform, a cărui existenţă nici nu a fost invocată până în faza procesuală a recursului, condiţia de succesor în drepturi a persoanei care a exercitat anterior posesia nu este îndeplinită în cazul recurentului-reclamant.
În considerarea acestor argumente, Curtea constatând că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate a deciziei pronunţată de instanţa de apel a respins recursul ca nefondat.
