SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. OPOZIŢIE LA HOTĂRÂREA AGA DE DIZOLVARE A SOCIETĂŢII, RESPINSĂ. EXISTENŢA POSIBILITĂŢII RECUPERĂRII CREANŢEI CREDITOAREI ÎN CADRUL PROCEDURII DE LICHIDARE, CE URMEAZĂ CA EFECT AL DIZOLVĂRII.
art.61 din Legea nr.31/1990;
art.235 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.31/1990.
Decizia nr.269/C/11.04.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.12 din 9 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată opoziţia formulată de petenta A. F. P. O. în contradictoriu cu intimaţii S.C. E. C. S.R.L. şi O. R. C. T. B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut în fapt că la data de 26.06.2012 în adunarea generală a S.C. E. C. S.R.L. s-a hotărât dizolvarea societăţii.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990 creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor referitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei de judecată să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat. Admiterea unei asemenea cereri presupune reţinerea cauzării unui prejudiciu ca efect al hotărârii adoptate în adunarea generală. În absenţa unei asemenea consecinţe cererea nu poate fi primită întrucât simpla calitate de creditor al societăţii care îşi modifică actul constitutiv nu reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru admiterea opoziţiei întrucât s-ar ajunge la încălcarea libertăţii de cesionare a părţilor sociale şi la condiţionarea ei de achitarea tuturor datoriilor.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că în debitul a cărui stingere se solicită exista la data adoptării hotărârii în adunarea asociaţilor, creditorul având posibilitatea să îşi valorifice creanţa în etapa subsidiară acesteia – lichidarea. Or, atâta timp cât nu există certitudinea că prin continuarea activităţii normale a societăţii s-ar ajunge la recuperarea debitului, iar creditorul are posibilitatea acoperirii lui, a apreciat că nu este întrunită ipoteza avută în vedere de legiuitor, astfel încât a respins opoziţia ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta D. G. F. P. B., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de opoziţie formulate de instituţia recurentă in vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată, în fapt că prin Sentinţa comercială nr.12/COM/09.01.2013, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul cu numărul de mai sus s-a respins cererea de opoziţie formulata de D.G.F.P. B., prin care s-a solicitat instanţei înlăturarea dispoziţiei privind dizolvarea S.C. E. C. S.R.L. cu sediul în M., str.R. nr.99, jud. B., în vederea recuperării prejudiciului datorat bugetului de stat cauzat prin neplata obligaţiilor în sumă de 2.364 lei.
A mai arătat că prin înregistrarea ORC nr.530202/31.07.2012 s-a înscris la cerere menţiunea privind dizolvarea societăţii ca urmare a Hotărârii adunării generale a asociaţilor nr.1 din 26.06.2012. Prin adresa nr.24380/12.09.2012 emisă de A.F.P.M. M. se comunică faptul că societatea figurează cu obligaţii la bugetul de stat în sumă de 221 lei, conform fişei fiscale.
În drept art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Sentinţa pronunţată de instanţă este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
Potrivit art.61 din Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale, menţionat în considerente de către instanţa de fond creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor referitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care sa solicite instanţei de judecata sa oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat
Însă cu toate că a făcut dovada cerută de lege în sensul că bugetul de stat a fost prejudiciat prin neplata de către intimata a obligaţiilor datorate, instanţa în mod nelegal a respins cererea de opoziţie formulată pe motiv că simpla calitate de creditor al societăţii care îşi modifică actul constitutiv nu reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru admiterea opoziţiei în acest fel aducându-se atingere libertăţii de cesionare a părţilor sociale şi la condiţionarea ei de achitarea obligaţiilor. Instanţa a mai reţinut că debitul există la data adoptării hotărârii în adunarea asociaţilor şi că recurenta are posibilitatea de a-şi valorifica creanţa în etapa lichidării.
Faţă de aspectele reţinute în sentinţa comercială nr.12/COM/2013, raportat la prevederile legale incidente consideră că instanţa se afla în eroare în ce priveşte temeiul legal în baza căruia s-a hotărât dizolvarea societăţii.
Astfel, dizolvarea S.C. E. C. S.R.L nu are drept temei legal dispoziţiile art.237 din legea societăţilor comerciale care are ca etapa următoare lichidarea aşa cum se retine in hotărâre, ci în temeiul prevederilor art.235 alin.(1) din Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale, conform cărora în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi în cele cu răspundere limitată, asociaţii pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, prin votul unanim al asociaţilor se poate hotărî şi asupra modului în care activele ramase după plata creditorilor vor fi împărţite între asociaţi. În lipsa acordului unanim privind împărţirea bunurilor, va fi urmată procedura lichidării prevăzută de prezenta lege,
Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că legiuitorul nu a prevăzut în acest caz posibilitatea valorificării creanţei de către recurentă, în calitate de creditor în etapa lichidării.
Or, câtă vreme, contrar dispoziţiilor legale debitorul nu a înţeles să-şi achite obligaţiile faţă de bugetul de stat, şi cu toate că organul fiscal competent teritorial – A. F. P. M. M. a întreprins, fără rezultat însă, toate demersurile legale în vederea recuperării creanţelor, inclusiv prin măsuri de executare silită, consideră că instanţa trebuia să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art.61 din Legea nr.31/1990 şi să pronunţe o hotărâre prin care sa dispună înlăturarea dispoziţiei privind dizolvarea societăţii.
Intimaţii, legal citaţi nu şi-au exprimat poziţia cu privire la recursul de faţă.
Instanţa de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, a reţinut că este nefondat, astfel că în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă a dispus respingerea lui pentru următoarele considerente:
Recurenta a formulat opoziţie la hotărârea AGA nr.1/26.06.2012, emisă de societatea intimată prin care s-a decis dizolvarea societăţii, arătând că este prejudiciată prin hotărârea adoptată datorită nerecuperării creanţei în sumă de 2364 lei pe care o deţine împotriva societăţii.
Legiuitorul a conferit, prin prevederile art.61 din Legea nr.31/1990, posibilitatea pentru creditorii sociali ori a altor persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor referitoare la modificarea actului constitutiv, de a formula opoziţie prin care să solicite obligarea societăţii ori asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat. În aceste sens, este necesară dovedirea prejudiciului cauzat prin adoptarea hotărârii respective, prin arătarea în concret a modului acestuia de producere şi a componenţei lui.
Simpla calitate de creditor al societăţii, indiferent de natura creanţei deţinute, nu poate justifica în lipsa dovedirii aspectelor mai sus arătate, admiterea opoziţiei formulate.
În speţă, recurenta a invocat că nu îşi poate recupera creanţa pe care o deţine împotriva societăţii dacă aceasta intră în dizolvare, astfel cum s-a decis prin hotărârea atacată, susţineri ce nu pot fi reţinute favorabil câtă vreme ca efect al dizolvării, urmează lichidarea societăţii, existând posibilitatea recuperării creanţei. Ba mai mult, după cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă, în cauză nu s-a făcut dovada că prin continuarea normală a activităţii societăţii s-ar ajunge la recuperarea creanţei.
Nu au putut fi reţinute ca fondate nici motivele de recurs invocate prin prisma prevederilor art.235 alin.1 din Legea nr.31/1990 republicată, deoarece şi în acest caz de dizolvare a societăţii, asociaţii pot hotărî modul de lichidare a societăţii doar condiţionat de asigurarea stingerii pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii, astfel cum rezultă din teza finală a prevederii legale invocate.
În cazul în care asociaţii nu ajung la un acord unanim, în sensul vizat de art.235 alin.1 din Legea nr.31/1990, va fi urmată procedura lichidării prevăzute de lege ( art.235 alin.2 din lege).
În consecinţă, nu au putut fi reţinute ca fondate susţinerile recurentei, în sensul inexistenţei unei posibilităţii de recuperare a creanţei sale, câtă vreme indiferent de temeiul invocat de asociaţi în vederea dizolvării societăţii, există posibilitatea recuperării creanţei în cadrul procedurii de lichidare ce urmează ca efect al dizolvării societăţii.
Pentru aceste considerente, recursul declarat a fost respins ca nefondat, iar sentinţa atacată menţinută în totalitate.
Instanţa nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece părţile nu le-au solicitat.
