Conform dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila la prima zi de înfatisare, legea permite efectuarea unor acte de procedura menite a întregi cadrul initial al procesului si de a suplini anumite lipsuri semnalate pâna la aceasta data.
Conform dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila la prima zi de înfatisare, legea permite efectuarea unor acte de procedura menite a întregi cadrul initial al procesului si de a suplini anumite lipsuri semnalate pâna la aceasta data.
De asemenea, pâna la prima zi de înfatisare si pârâtul poate sa formuleze cerere de chemare în garantie, conform art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.
De asemenea, pâna la prima zi de înfatisare si pârâtul poate sa formuleze cerere de chemare în garantie, conform art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.
Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfatisare atrage, de regula sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.
Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfatisare atrage, de regula sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.
Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea unor termene în care pot fi realizate actele de procedura, dupa a caror expirare valorificarea pretentiei nu mai este posibila.
Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea unor termene în care pot fi realizate actele de procedura, dupa a caror expirare valorificarea pretentiei nu mai este posibila.
Art. 132 Cod procedura civila
Art. 61 alin. 1 Cod procedura civila
Decizia CC nr. 1/1994
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 39107/212/2009, reclamanta L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, pronuntarea unei hotarâri prin care pârâtul sa fie obligat la plata valorii de circulatie a imobilului situat în Constanta, strada E.V., judetul Constanta, cu titlu de prejudiciu material rezultat din privarea de dreptul de proprietate dobândit potrivit contractului de vânzare-cumparare nr. 27239/25.10.1996.
În motivare, reclamanta a învederat primei instante ca a avut alaturi de autorii sai calitatea de chirias asupra imobilului în discutie, devenind în cursul anului 1991 titular al contractului de închiriere, iar prin contractul de vânzare-cumparare mentionat a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Contractul de vânzare-cumparare, a precizat reclamanta, a fost validat de instantele judecatoresti, respectiv sentinta civila nr. 521/15.06.1999 pronuntata de Tribunalul Constanta, respectiv decizia civila nr. 5/17.01.2000 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, în cauza având ca obiect revendicare, actiune formulata de A.P. si E.P., în cadrul careia a fost formulata cerere de interventie în interes propriu, vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului.
S-a mai aratat ca ulterior, prin sentinta civila nr. 6408/24.06.2005 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa cererea formulata de mostenitorii mentionati anterior, vizând constatarea nulitatii absolute si a contractului de vânzare-cumparare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discutie. Prin decizia civila nr. 284/18.04.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a dispus modificarea în parte a sentintei atacate, în sensul ca a fost constatata nulitatea absoluta numai a titlului sau de proprietate.
Astfel, a aratat reclamanta ca succesorii fostilor proprietari au obtinut recunoasterea dreptului de proprietate si au obtinut obligarea autoritatilor locale la restituirea spatiului în discutie, astfel încât a apreciat ca se impune a se retine în sarcina statului obligatia de reparare a prejudiciului.
În referire la raspunderea statului face trimitere reclamanta la dispozitiile Legii nr. 1/2009, dar si la opinia Curtii Constitutionale care a stabilit prin Decizia nr. 1183/17.09.2009, faptul ca este echitabil ca statul sa acorde despagubiri la pretul de piata al imobilelor, care sa permita cumpararea unei noi locuinte, având în vedere ca la data dobândirii imobilului de la stat, cumparatorul a platit pretul real, stabilit potrivit actelor normative în vigoare la acel moment.
În ceea ce priveste imobilul în discutie a mai relevat reclamanta ca a intrat sub incidenta dispozitiilor Legii nr. 112/1995, fiind trecut în proprietatea statului cu titlu, fiind antrenata raspunderea statului pentru evictiune ca urmare a desfiintarii contractului, pentru prejudiciul material stabilit la valoarea de circulatie a bunului, prin privarea de proprietate.
Prin sentinta civila nr. 11525 din 5 mai 2010 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul civil mai sus mentionat a fost admisa actiunea reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 460.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând valoarea de circulatie a imobilului situat în Constanta, strada E.V.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanta, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub aspectul gresitei aplicari la speta a dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, reclamantii fiind cumparatori de rea credinta. S-a mai sustinut ca instanta de fond a omis sa se pronunte asupra cererii de chemare în garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta.
Prin decizia civila nr. 421/18 octombrie 2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanta si s-a desfiintat sentinta apelata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut, în esenta, ca instanta de fond s-a pronuntat numai cu privire la actiunea principala, omitând sa analizeze si cererea de chemare în garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, cerere formulata de pârâtul Statul Român.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta L.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Recurenta reclamanta a sustinut ca instanta de fond nu a fost legal investita cu nicio cerere de chemare în garantie formulata de pârâtul Statul Român, dupa încheierea dezbaterilor pe fond, în termenul de pronuntare, în cadrul concluziilor scrise, la capitolul subsidiar s-a formulat si o cerere de chemare în garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta.
Nefiind legal investita, instanta de fond nu s-a pronuntat asupra cererii de chemare în garantie, situatie în care apreciaza recurenta ca Tribunalul Constanta, în mod gresit, cu aplicarea nelegala a dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedura civila, a dispus desfiintarea hotarârii primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând legalitatea hotarârii recurata în raport de criticile recurentei reclamante, se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Conform principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, partile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul nascut din raportul juridic dedus judecatii) si de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop. În virtutea acestui principiu, partile pot determina nu numai existenta procesului, prin declansarea procedurii judiciare si prin libertatea de a se pune capat procesului înainte de a interveni o hotarâre pe fondul pretentiei supusa judecatii, ci si continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinta obiectului si a participantilor la proces, a fazelor si etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
Dreptul partilor de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngradit, instanta de judecata nu poate introduce din oficiu o alta persoana în proces, posibilitatea de a largi sfera procesului având-o numai partile (reclamantul si pârâtul prin chemarea în judecata a altei persoane sau prin chemarea în garantie – cereri formulate în termenele prevazute de lege) ori, tertele persoane (prin interventie voluntara).
Instituirea unui termen de decadere prin dispozitiile art. 132 Cod procedura civila nu este de natura sa împiedice liberul acces la justitie, partea interesata putând formula pretentiile sale pe cale separata, printr-o noua cerere adresata instantei judecatoresti; în conditiile în care realizarea acestor pretentii este strâns legata de actiunea pendinte pe rolul instantei, legiuitorul a reglementat exceptia de conexitate, partile putând recurge la aceasta procedura cu respectarea dispozitiilor art. 164 Cod procedura civila.
Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile Constitutiei („Competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin lege”).
Legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justitie sa nu fie afectat (Decizia nr. 1/1994 a Curtii Constitutionale).
În speta se retine ca, prin actiunea de chemare în judecata înregistrata la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamanta L.A. a solicitat angajarea raspunderii Statului Român pentru evictiune, în conditiile Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, ca urmare a faptului ca a fost evinsa de fostul proprietar al imobilului situat în Constanta, strada E.V., locuinta cumparata de reclamanta în calitate de chirias în temeiul Legii nr. 112/1995.
La termenul de judecata din 17.02.2010 – prima zi de înfatisare, pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanta si nici nu a formulat o cerere de chemare în garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, conform dispozitiilor art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.
Dupa administrarea probei cu expertiza tehnica de evaluare a imobilului si comunicarea acesteia pârâtului, la termenele de judecata din 31.03.2010 si respectiv la 28.04.2010 nu a fost depusa la dosar nicio cerere de chemare în garantie a unui tert, situatie în care, dupa încheierea dezbaterilor asupra fondului, la data de 28.04.2010, pentru a da posibilitatea pârâtului Statul Român de a depune concluzii scrise, instanta a amânat pronuntarea la data de 5.05.2010.
În cadrul notelor scrise, depuse la dosar (dupa încheierea dezbaterilor), pârâtul a inserat si o cerere de chemare în garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, cerere care în mod judicios nu a fost avuta în vedere de prima instanta în conditiile în care aceasta nu a fost legal sesizata, conform art. 61 alin. (2) Cod procedura civila.
Conform dispozitiilor art. 129 ultim alineat Cod procedura civila, judecatorii sunt datori sa hotarasca numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii, instanta neputând depasi limitele investirii sale.
Cum în speta prima instanta a fost legal investita exclusiv cu actiunea reclamantei L.A., iar dupa încheierea dezbaterilor, sub sanctiunea neluarii în seama, nu mai pot fi formulate cereri noi, în mod judicios Judecatoria Constanta s-a pronuntat în limitele investirii sale legale, exclusiv asupra actiunii reclamantei.
Constatând ca Tribunalul Constanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedura civila si art. 150 Cod procedura civila, curtea va admite recursul reclamantei si va casa hotarârea recurata, cauza urmând a fi trimisa spre rejudecare instantei de apel – Tribunalul Constanta.
