Prin sentinţa penală nr. 1281 din data de 24 noiembrie 2014 s-a dispus, în baza art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului Z. A. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. .
În baza art. 83 alin. 1 C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art.84 alin.1 C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art. 84 alin. 1 raportat la art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
În baza art. 84 alin. 2 C.pen. coroborat cu art. 85 alin. 2 lit. b C. pen. şi art. 404 alin. 3 teza finală C. proc. pen. a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 de zile la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa , pe baza evaluării făcute de consilierul de probaţiune.
În baza art. 404 alin. 4 C. proc. pen. a fost scăzută din durata pedepsei închisorii stabilite durata reţinerii din data de 25.05.2014 şi perioada internării medicale de la 29.05.2014 până la 02.06.2014 inclusiv.
S-a luat act că persoana vătămată B.T. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
În baza art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C. proc. pen. au fost acordate onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu .
2. Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a avut în vedere că la termenul din 20.11.2014, fiindu-i aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 374 alin.4 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaşte fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declaraţia sa fiind ataşată la dosar .
S-a reţinut că inculpatul Z. A. la data de 24 mai 2014, în jurul orei 14:15, a tulburat ordinea şi liniştea publică ca urmare a gestului său de a-l scuipa pe Preşedintele României B.T., în public – respectiv zona terminalului de pasageri din Portul Constanţa –, în timpul unei manifestări specifice funcţiei sale la care asista un număr mare de persoane, atingându-i astfel în mod grav demnitatea, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen. .
S-a reţinut că, potrivit art. 371 C. pen. fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau a bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii de mai sus, acesta s-a realizat prin fapta inculpatului de a scuipa persoana vătămată B. T. în zona feţei, gest dispreţuitor, de natură a o pune pe aceasta din urmă într-o situaţie umilitoare, atingându-i astfel în mod grav demnitatea. S-a avut în vedere că de faţă erau mai multe persoane care au observat în mod direct gestul inculpatului, inclusiv reporteri şi cameramani care au surprins momentul în care Preşedintele României a fost scuipat de inculpat şi care a fost ulterior dezbătut în mass-media.
În ceea ce priveşte urmarea imediată instanţa a reţinut că ordinea şi liniştea publică ţin de conduita în public a membrilor societăţii, conduită ce trebuie să fie conformă cu normele dreptului şi ale moralei, adoptarea unei conduite contrare fiind de natură să creeze o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială.
Prin modalitatea de săvârşire a faptei, respectiv cu ocazia unor festivităţi prilejuite de organizarea în Portul Constanţa a Regatei Mării Negre la care participau un număr mare de persoane, contra unei persoane care îndeplinea funcţia de Preşedinte al României şi se afla în interes de serviciu în municipiului Constanţa în acea zi, ţinând cont de caracterul reprobabil şi umilitor al gestului inculpatului ce a determimnat o reacţie fermă de dezaprobare şi respingere din partea celor din mulţime, inculpatul a tulburat în mod real ordinea şi liniştea publică.
Cerinţa esenţială a infracţiunii (ataşată laturii obiective) este de asemenea întrunită, fapta fiind săvârşită în zona terminalului de pasageri a Portului Constanţa, zonă care în data de 24.05.2014 era accesibilă publicului, de faţă fiind un număr relativ mare de persoane. Or, conform art.184 lit.a C.pen. fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.
Fiind o infracţiune de pericol legătura de cauzalitate rezultă chiar din săvârşirea faptei (ex re), probatoriul administrat în cauză evidenţiind fără îndoială că gestul inculpatului a tulburat ordinea şi liniştea publică, manifestările ulterioare ale mulţimii contrastând cu starea de relativă linişte existentă anterior.
Sub aspectul laturii subiective instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă conform art. 16 alin. 3 lit. b C. pen. (Legea nr. 286/2009) în sensul că a prevăzut că acţiunile sale vizând lezarea demnităţii persoanei vătămate sunt de natură să aducă atingere ordinii şi liniştii publice în circumstanţele în care au fost comise şi, deşi nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui. De altfel spontaneitatea faptei, caracterul nepremeditat, sunt elemente de natură să justifice forma de vinovăţie reţinută de instanţă, inculpatul profitând de conjunctura favorabilă (faptul că persoana vătămată a ajuns în dreptul său).
S-a apreciat că, liniştea publică, văzută ca atribut al vieţii sociale, implică desfăşurarea relaţiilor interumane în mod paşnic, având la bază respectul reciproc ce impune evitarea oricărui gest săvârşit în public de natură să aducă atingere demnităţii persoanei şi să producă un sentiment de revoltă, de dezaprobare din partea persoanelor ce îl percep. În subsidiar norma de incriminare protejează şi persoana careia îi este afectată în mod grav demnitatea, valoare supremă a statului român conform art. 1 alin. 3 din Constituţia României, acesta fiind şi motivul pentru care Preşedintele României a participat în calitate de persoană vătămată în cadrul procesului penal. Gestul inculpatului a adus o atingere gravă demnităţii persoanei vătămate, a pus-o într-o situaţia umilitoare, jenantă, în contextul în care persoanele prezente se strânseseră în număr mare pentru a participa la festivităţile ocazionate de organizarea în Portul Constanţa a Regatei Mării Negre, în condiţiile în care nu era o manifestare politică.
La stabilirea pedepsei a fost analizată şi persoana vătămată T. B., ca prezentându-se în calitate oficială de Preşedinte al României – funcţie de autoritate publică (Titlul III din Constituţia României) cu rol de reprezentare a statului român (art. 80 alin. 1 din Constituţia României). Ignorând în schimb atmosfera de sărbătoare, inculpatul a înţeles să-şi exprime frustrările şi opiniile printr-un gest catalogat chiar de el ca fiind de „protest” şi care a adus atingere gravă demnităţii persoanei vătămate, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică.
Ceea ce imprimă totuşi faptei o gravitate redusă, impunând stabilirea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege este tocmai mobilul acesteia, respectiv exprimarea nemulţumirilor faţă de clasa politică, faţă de contextul socio-politic, după cum chiar inculpatul a declarat în faţa judecătorului.
Văzând prevederile art. 11 alin. 1 şi 2 şi art. 20 din Constituţie instanţa reţine că dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului fac parte din dreptul intern, astfel încât instanţa naţională trebuie să ţină cont de principiile consacrate la nivel european referitoare la libertatea de exprimare, drept garantat de Convenţie (art. 10). Importanţa deosebită a art. 10 a fost subliniată de Curte pentru prima dată în cauza Handyside c. Regatul Unit, idee reluată constant în cauzele ulterioare. Astfel, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale ale membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al art.10, ea acoperă nu numai afirmaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt – arată Curtea – cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis în absenţa cărora nu există „societate democratică”.
Jurisprudenţa Curţii a evoluat cu timpul, protecţia art. 10 întinzându-se nu doar asupra substanţei ideilor şi a informaţiilor, ci şi asupra formei în care sunt exprimate – cauza Shvydka c. Ucraina din 30.10.2014 (par. 31). De altfel, din punctul de vedere al instanţei, argumentele Curţii în cauza precitată sunt aplicabile în mare parte inclusiv în cauza de faţă.
Plecând de la mobilul infracţiunii săvârşite de inculpat, ţinând cont de notorietatea legăturilor cu anumite partide sau formaţiuni politice ale Preşedintelui României – persoană vătămată în prezenta cauză (participând aşadar la viaţa politică), instanţa a considerat că gestul inculpatului a reprezentat o formă de protest (total inadecvată) faţă de politicieni în general şi faţă de persoana vătămată în special, încadrându-se în noţiunea de „exprimare” a opiniilor politice.
Curtea de altfel preciează că a analizat numeroase forme de exprimare care s-au încadrat în prevederile art. 10, făcând referire la cauza Faber c. Ungaria în care a apreciat că înfăţişarea pentru scurt timp, în public, lângă clădirea Parlamentului, a mai multor articole de îmbrăcăminte murdare, menite să reprezinte „rufele murdare ale naţiunii” reprezintă o formă de exprimare a convingerilor politice.
În cauza Shvydka c. Ucraina reclamanta, membră a partidului de opoziţie condus de doamna Tymoshenko, a dezataşat de la coroana depusă de Preşedintele Ucrainei la monumentul unui poet faimos, cu ocazia Zilei Independenţei, panglica pe care era scris numele preşedintelui, fără a deteriora coroana în sine, de faţă fiind mai multe persoane. Ţinând cont de conduita reclamantei şi de împrejurările cauzei, Curtea a apreciat că prin actul său aceasta a încercat să transmită celor din jur opinia sa faţă de Preşedinte, iar condamnarea acesteia la o pedeapsă de 10 zile de închisoare a fost considerată o ingerinţă în libertatea ei de exprimare – fiind cercetată într-o procedură administrativă pentru huliganism.
În aceste condiţii, deşi gestul inculpatului este mult mai grav decât cel al reclamantei, instanţa a apreciat că acesta se încadrează în noţiunea de libertate de exprimare, pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată urmărind un scop legitim – protejarea ordinii publice şi a demnităţii persoanei. Instanţa a avut în vedere şi că pedeapsa stabilită şi modalitatea de executare nu sunt disproporţionate în raport de scopul urmărit în condiţiile în care gravitatea pedepsei aplicată de instanţele naţionale a stat nu de puţine ori la condamnarea României în faţa Curţii de la Strasbourg (de exemplu în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României).
Inculpatul Z. A. are 40 de ani, este necăsătorit, nu are antecedente penale şi nu a fost sancţionat contravenţional, fiind absolvent de studii superioare şi având o inteligenţă peste medie. În faţa instanţei inculpatul a arătat că între timp şi-a găsit un loc de muncă, salariul său fiind de aproximativ 1.500 de lei, a regretat încă din cursul urmăririi penale fapta comisă, având o atitudine pozitivă inclusiv în ultimul cuvânt în care a evidenţiat teama sa de închisoare şi a solicitat clemenţă din partea instanţei.
Punând în balanţă gravitatea faptei inculpatului, împrejurarea că a lezat demnitatea unei persoane publice care se poate însă aştepta şi la astfel de gesturi, ţinând cont de principiile ce reies din jurisprudena Curţii europene a drepturilor omului, instanţa a stabilit pedeapsa menţionată, fiind totodată asigurată şi exemplaritatea pedepsei, aceasta fiind de natură să îi atenţioneze pe cei care ar intenţiona să săvârsească astfel de gesturi că nu vor rămâne nepedepsiţi, că indiferent de simpatiile sau antipatiile faţă de anumite persoane publice trebuie păstrată o atitudine decentă în exprimarea opiniilor, fie ele şi politice, fără a leza demnitatea persoanelor şi fără să tulbure ordinea şi liniştea publică.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, faţă de considerentele anterioare, instanţa a constatat că în cauză pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare (3 luni închisoare), inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare – raportul de expertiză psihiatrică evidenţiind că inculpatul nu prezintă pericol pentru societate –, având în vedere şi principiile decurgând din jurisprudenţa C.E.D.O., instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, supraveghere care în cazul inculpatului ar putea avea un caracter constructiv pe plan personal şi profesional.
Nefiind vorba de o soluţie de condamnare, simpla stabilire a unei pedepse cu închisoare nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul la liberă exprimare a inculpatului; deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (ceea ce ar fi implicat condamnarea inculpatului), instanţa consideră că o soluţie în acest sens ar fi în vădită disproporţie cu gravitatea faptei şi persoana inculpatului şi ar fi de natură să constituie o ingerinţă care, deşi justificată, nu ar fi necesară într-o societate democratică.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr. 305/P/2015 a Curţii de Apel Constanţa la data de 09.04.2015.
