R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PODU TURCULUI
Dosar nr. 1944/829/2010
SENTINŢA CIVILĂ NR. 470
Şedinţa publică de la 09.02.2011
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditoarea Administraţia Finanţelor Publice —, debitoarea S.C.___SRL şi terţul poprit Consiliul Local al comunei ___, având ca obiect „validare poprire – menţinere poprire”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit creditoarea Administraţia Finanţelor Publice __, debitoarea S.C. ____ SRL şi terţul poprit Consiliul Local al comunei ___.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei următoarele :
– pricina ce formează obiectul prezentului dosar este la al patrulea termen de judecată;
– procedura de citare este legal îndeplinită, după care :
Instanţa constată că prin compartimentul arhivă – registratură creditoarea Administraţia Finanţelor Publice ___, a depus la dosar confirmarea de primire de către Consiliul Local Stănişeşti a adresei de înfiinţare poprire nr. 111537/29.10.2010. Costată că prin acţiunea formulată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANŢA
Deliberând
Asupra cauzei civile de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1944 din 13.12.2010, creditoarea A.F.P. ___ a formulat în contradictoriu cu terţul poprit Consiliul Local ____ şi debitorul _____, cerere de menţinere a popririi asupra veniturilor pe care debitorul le primeşte de la terţul poprit, până la concurenţa sumei de 17144 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că debitorul datorează bugetului consolidat al statului obligaţii fiscale în sume de 22220 lei conform titlurilor executorii trecute in SOM/TIT SACF(filele 20-23) obligaţii pe care refuză să le execute de bună voie.
Debitorul are de primit de la tertul _____ suma de 299.827,27 lei, aşa cum rezultă din adresa nr. 4/25.10.2010 a debitorului catre —, contractul 9/12.12.2007, situatii de lucrari si centralizatoare, porces verbal de receptie partiala nr 602/2009, factura nr 07379651/1.10.2008(filele 7-18) Prin adresa nr. 111537/29.10.2010 creditoarea arată că a înfiinţat poprire asupra debitului datorat de terţul poprit, dar acesta din urmă nu a consemnat şi nu a plătit suma urmărită şi nici nu a dat niciun răspuns creditoarei.
În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 149-150 din OG nr. 92/2003 solicitând menţinerea popririi înfiinţate .
În dovedire a depus înscrisuri.
Deşi legal citat, terţul poprit şi debitorul nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Împotriva debitorului a fost începută executarea silită de către creditoare fiind emise titlurile executorii cuprinse in SOM/TIT SACF(filele 20-23), privind obligaţii fiscale în sumă de 22220 lei.
Creditoarea a înfiinţat prin adresa nr. 11537/29.10.2010 (f.24) poprire asupra sumelor de bani datorate de terţul poprit debitoarei până la concurenţa sumei de 17144 lei în baza raporturilor juridice existente intre terţ si debitoare. Adresa de poprire a fost primita de terţul poprit la data de 8.11.2010 (f.19, 121).
Din înscrisurile depuse de contestatoare la dosar rezulta că debitorul se afla in raporturi juridice cu tertul poprit, acesta datorandu-i suma de 299.827,27 lei, şi că acesta din urmă nu a negat acest fapt şi nici nu a înaintat nici un răspuns creditoarei la adresa de înfiinţare a popririi.
Terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 149 alin 9 lit. a Cprfisc, potrivit căruia , după înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare.
In baza art. 150 C.pr.fiscală., dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa, la cererea organului de executare, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.
În cauză terţul poprit, legal citat nu a fomulat nici o aparare, a ramas in pasivitate şi nu şi-a a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 149 alin. 9 C.pr.fisc., respectiv de a plăti suma poprită creditoarei de îndată din sumele cuvenite debitoarei.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa va admite cererea de menţinere considerând-o întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea formulată de Administraţia Finanţelor Publice ___ cu sediul în Bacău, str 9 Mai, nr 33, judeţul Bacău în contradictoriu cu terţul poprit Consiliul Local ___, CUI ____, cu sediul în comuna —, judeţul Bacău şi debitorul urmărit ____.
Menţine poprirea înfiinţată prin Adresa de Înfiinţare a Popririi nr 111537/ 29.10.2010 asupra veniturilor pe care debitorul le primeşte de la terţul poprit până la concurenţa sumei de 17 144 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.02.2011.
1