Fond funciar. Prezumţia autorităţii de lucru judecat.


Fond funciar. Prezumţia autorităţii de lucru judecat.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 2153/2012

Şedinţa publică de la 18 Iunie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de recurentul reclamant X împotriva sentinţei civile nr. … din 27.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tg – Jiu în dosarul nr. …..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a lipsit recurentul reclamant , a lipsit intimatul pârât Z reprezentat de procurator P, au lipsit intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Bumbeşti  Jiu şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care constatând recursul în stare de judecată s-a trecut la soluţionare.

S-a pus în vedere procuratorului că are posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr…., aşa cum a fost precizată ulterior, reclamantul X a chemat în judecată pe pârâţii:Z, Comisia Locala Bumbesti Jiu de Fond Funciar şi Comisia Judeteană Gorj de Fond Funciar  şi a solicitat să se  constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 1352154/2001 şi a procesului verbal de punere în posesie pentru un teren cu lăţimea de 2,4 m şi lungimea de cca 180 m situat în localitatea  Bumbeşti –Jiu, sat Curtişoara nr. 224, judeţul Gorj.

Prin sentinţa civilă nr. … din 27.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tg – Jiu în dosarul nr. ….., s-a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamantul X  a investit instanţa cu o cerere pentru nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.1352154/2001 şi a procesului verbal de punere în posesie emise pârâtului Z D, susţinându-se că pentru o suprafaţă cu lăţimea de 2,4 m i-a fost afectat dreptul de proprietate în sensul că pe lungimea de cca 180 m se suprapune cu terenul său pentru  care i-a fost emisă adeverinţa nr. 609/2004 şi proces verbal de punere în posesie.

Că, examinând cererea prin prisma s.c. nr…../14.09.2011 a Judecătoriei Tg-Jiu, instanţa a constatat  că nu poate fi primită şi pe cale de consecinţă a dispus  respingerea acesteia.

A reţinut că,  prin hotărârea judecătorească antemenţionată, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Z ( pârât în cauza de faţă) împotriva şi a pârâtului X ( reclamantul din speţă) şi s-a constatat nulitatea absolută a actelor emise acestuia din urmă respectiv a adeverinţei nr. 609/2004 şi a procesului verbal de punere în posesie, dispunându-se respingerea cererii pentru constatare nulitate absolută HCJ nr.31/1991 privind autor pârât PI şi cu putere de lucru judecat s-a analizat şi s-a statuat asupra circumstanţelor de fapt şi de drept ce justifică eliberarea titlului de proprietate şi a procesului verbal de punere în posesie în favoarea pârâtului X pe amplasamentul disputat.

 Că, s-a constatat în cadrul acelei judecăţi, că atribuirea ulterioară a unei părţi din teren numitului X constituie ingerinţă în dreptul pârâtului din speţă, ingerinţă nejustificată din punct de vedere al procedurii de reconstituire, dar şi din punct de vedere al amplasamentului dovedit cu s.c. nr…./1994 a Judecătoriei Tg-Jiu şi actele vechi de proprietate, că la momentul eliberării adeverinţei nr.609/2004 şi a procesului verbal de punere in posesie nu au fost respectate prevederile imperative din L.18/1991 în sensul că o parte din terenul din aceste acte fusese deja reconstituit în favoarea numitului P prin titlul nr.1352154/2001 emis în baza actelor premergătoare ce au făcut obiectul controlului judiciar, iar Z nu este persoană îndreptăţită la reconstituire pentru terenul menţionat în acest titlu , ci pentru terenul situat în continuare , spre S de la linia de hotar determinată de reperele vechi.

S-a constatat că titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie eliberate pârâtului Z au fost emise în condiţii de deplină legalitate, dovadă fiind s.c. nr. …./2011 a Judecătoriei Tg-Jiu , intrată în puterea lucrului judecat.

S-a apreciat că principiul puterii de lucru judecat împiedică contrazicerea dintre două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată într-un alt proces şi o hotărâre judecătorească nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, aşa cum s-a urmărit în prezenta cauză.

S-a mai apreciat că în condiţiile în care prin hotărârea judecătorească în raport de care s-a reţinut puterea lucrului judecat, adeverinţa nr.609/2004 si procesul verbal de punere în posesie au fost desfiinţate cu privire la terenul din litigiu, reclamantul din speţă nu mai poate justifica încălcarea unui drept subiectiv, legitim şi actual care să susţină declanşarea procesului în sensul că nu mai este îndeplinită condiţia interesului judiciar, esenţială pentru promovarea acţiunii în justiţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul.

Criticile sentinţei se referă la faptul că  instanţa nu a analizat  motivele de nulitate ale titlului de proprietate  şi ale procesului verbal de punere în posesie  şi chiar dacă  s-a pronunţat sentinţa civilă nr. …./2011 instanţa nu a analizat HCJ nr. 176/1992, prin care  dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2024mp s-a reconstituit  pe o lăţime de 17m  şi o lungime de 120m, iar actele contestate  cuprind o lăţime mai mare de 17m.

De asemenea, se susţine că prin sentinţa  nr. …/2011 nu s-a avut în vedere HCJ nr. 176/1992  şi astfel nu se poate reţine  puterea lucrului judecat şi instanţa  nu a administrat probele necesare  pentru soluţionarea cauzei.

Tribunalul analizând recursul declarat  constată că nu este fondat  şi urmează a fi respins  în temeiul art. 312 alin 1 C pr civ.

Criticile formulate  nu sunt fondate.

Recurentul  susţine prin motivele de recurs  că instanţa a reţinut greşit puterea lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. …/2011  deoarece prin aceea sentinţă  nu s-a avut în vedere HCJ nr. 176/1992.

Susţinerile recurentului  sunt greşite. HCJ nr. 176/1992 nu conduce la schimbarea stării de fapt şi a împrejurărilor reţinute  prin sentinţa civilă nr. …../2011, întrucât  această hotărâre  a fost atacată cu contestaţie  de către pârâtul Z  şi prin  HCJ nr. 570/ 12 iulie 1993, s-a admis în parte contestaţia pârâtului, s-a modificat HCJ nr. 176 din 05.10.1992 şi s-a  reconstituit dreptul de proprietate  pentru suprafaţa de 2024mp, dispunându-se anularea adeverinţelor de proprietate eliberate.

Prin sentinţa civilă nr. …/2011, reţinută de instanţă  ca mijloc de probă în legătură cu raporturile  juridice  dintre părţi, s-a reţinut faptul că  adeverinţa de proprietate nr. 609/2004 s-a anulat,  reţinându-se,  implicit  şi HCJ nr. 570/1993 cât şi faptul că titlul de proprietate  s-a emis ca urmare a  acestei hotărâri emisă de Comisia Judeţeană ca urmare a contestaţiei  pârâtului.

Astfel, criticile  recurentului  cu privire la  existenţa HCJ nr. 176/1992,  şi a faptului că aceasta ar fi în neconcordanţă cu sentinţa civilă nr. …./2011 nu sunt fondate.

Instanţa de fond  corect nu a mai analizat motivele de nulitate  ale titlului de proprietate  şi a reţinut  prezumţia puterii lucrului  judecat a sentinţei civile nr. ../2011.

Prin această sentinţă, între părţi au fost lămurite chestiunile litigioase  cu privire la suprafaţa de teren de 2024mp, reconstituită  pârâtului  prin titlul de proprietate  nr. 1352154/2001, statuându-se că  acesta este persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren.

Recurentul reclamant nu a dovedit faptul că situaţia de fapt şi de drept cu privire la suprafaţa de teren de 2024mp reţinută prin sentinţa civilă nr. …/2011 s-ar fi schimbat, şi astfel  efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă  dezlegată anterior fără posibilitatea de a mai fi contrazis,  din nevoia de a se asigura o ordine şi stabilitate juridică şi de a se evita  contrazicerile  între considerentele  hotărârilor judecătoreşti.

Faţă de cele reţinute recursul de faţă este nefondat şi va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat  recursul declarat de recurentul reclamant X împotriva sentinţei civile nr. … din 27.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tg – Jiu în dosarul nr. …..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2012 la Tribunalul Gorj.