Natura juridică a garanţiei constituite asupra soldului creditor al contului curent deschis de debitor la banca creditoare, aceea de gaj general sau garanţie reală mobiliară.
Legea nr. 99/1999, art. 4 alin. 1 lit. „b”, art. 6 alin. 5 lit. „b”, art. 10 alin. 3
Legea nr. 85/2006, republicată, art. 121 alin. 1 pct. 2
Contractul de garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţilor băneşti din cont nu conferă doar drept de urmărire ci şi un drept de preferinţă, cu atât mai mult cu cât garanţia a devenit opozabilă oricărui terţ prin înscriere la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Prin Sentinţa nr. 2631/20.09.2010 a Tribunalului Harghita, s-a respins contestaţia formulată de creditoarea S.C. B.M. S.A., împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei S.C. F.A. S.R.L., privind înscrierea în tabelul de creanţe al debitoarei cu suma de 453.131,30 lei la rangul de prioritate prevăzut de art. 121, alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 73 din Legea nr. 85/2006, creditoarea B.M. S.A. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei S.C. F.A. S.R.L., solicitând înscrierea în tabelul creditorilor în calitate de creditor garantat şi privilegiat, cu suma totală de 453.131,30 lei, sumă datorată de debitoare.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că administratorul judiciar al debitoarei a înscris creanţa S.C. B.M. S.A. în categoria creanţelor chirografare prevăzut de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, cu toate că aceasta este o creanţă garantată, astfel cum rezultă din cererea de admitere a creanţelor.
S-a apreciat de creditoare că, în mod nejustificat, administratorul judiciar a considerat că lipsa lichidităţilor băneşti în conturile bancare ale debitoarei, care fac obiectul contractului de garanţie reală imobiliară, a condus la pierderea garanţiei constituite şi la modificarea caracterului creanţei sale din creanţă garantată în creanţă chirografară.
Judecătorul sindic a apreciat că, în mod întemeiat, administratorul judiciar a procedat la înscrierea creanţei creditoarei S.C. B.M. S.A. la ordinul de prioritate prevăzut de art.123 pct.7, ca fiind o creanţă chirografară având în vedere următoarele considerente:
Garanţia constituită asupra soldului creditor al contului curent deschis de debitoare la creditoarea S.C. B.M. S.A. este un gaj general şi nu o garanţie reală mobiliară.
Din cuprinsul Contractului de credit nr. 516/G1/12.02.2008, modificat prin Actul adiţional nr. 1/09.12.2008, se vorbeşte numai de valoarea obligaţiei garantate, dar nu este individualizată suma de bani care constituie garanţia creditoarei.
Judecătorul sindic a constatat faptul că în contul curent al debitoarei nu sunt lichidităţi băneşti.
În concluzie, creanţa este chirografară, contractul de credit întocmit atribuindu-i acesteia numai un drept de urmărire, dar nu şi un drept de preferinţă ce i-ar fi fost conferit de o garanţie reală mobiliară.
Împotriva acestei Sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, creditoarea, criticând hotărârea atacată, ca nelegală, susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a calificat în mod greşit Contractul de garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţilor din conturi nr. 516/G/12.02.2008 („Contractul de garanţie”) drept un gaj general, creanţa deţinută de M. nefiind chirografară. Creditorii chirografari sunt acei creditori ale căror creanţe nu sunt garantate cu un anume bun din patrimoniul debitorului lor. Aceşti creditori sunt beneficiarii dispoziţiei art. 1718 C.civ., conform căreia „Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente şi viitoare”. Or, în cazul de faţă a fost încheiat Contractul de garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţilor băneşti din conturi nr. 516/G1/12.02.2008. Mai mult, această garanţie a devenit şi opozabilă oricărui terţ prin înscrierea sa în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare Ia data de 18 februarie 2008.
Se mai arată că, creanţa B.M. îndeplineşte condiţiile prevăzute de Titlul VI al Legii nr. 99/1999 pentru a fi calificată drept creanţă garantată. De asemenea, contul bancar reprezintă un instrument juridic şi contabil de evidenţă a creanţelor şi datoriilor faţă de terţi ale unei anumite persoane (titularul contului). Din punct de vedere juridic, valoarea economică a contului este echivalentă cu soldul creditor care variază după fiecare operaţiune în cont şi care este egal cu diferenţa dintre activul şi pasivul contului.
Prin Avizul de Garanţie reală mobiliară a fost identificat contul bancar al debitoarei şi a fost indicat codul IBAN al contului deschis la B.M. cu menţiunea că această garanţie se va întinde şi asupra oricărui alt cont ce va fi deschis la B.M. de F., iar un aviz a fost înscris la arhiva de garanţii reale mobiliare (anexată ca Anexa 1 a recursului). Prin urmare, în Contractul de garanţie este menţionat contul bancar.
În ceea ce priveşte celelalte conturi care se vor deschide în viitor, singura condiţie cerută de lege este ca acel bun să fie determinabil pe baza descrierii cuprinse în contractul de garanţie.
Mai mult, în Contractul de garanţie sunt specificate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de componentă: „conturi care se vor deschide de către debitorul gajist la creditorul gaj ist fără a se limita la următoarele conturi deschise în momentul încheierii prezentului contract”.
În Contractul de garanţie este menţionată şi suma maximă care se garantează, în Contract de Credit este prevăzută suma de 670.000 ron şi mai mult, în Avizul de Garanţie Reală Mobiliară se menţionează expres că „se garantează suma de 670.000 ron” şi prin urmare, este dincolo de orice dubiu că suma este identificată. Totodată, descrierea la care face referire art. 16 alin.(1) este de asemenea, îndeplinită, acest tip de garanţie fiind una dinamică.
Se mai arată că garanţia obligaţiilor de plată se întinde asupra oricărui cont al debitorului.
Totodată, este lipsită de relevanţă deschiderea unui cont de faliment pentru debitoare. În acest sens, sunt relevante prevederile art. 5 din Contractul de împrumut care prevăd următoarele: „pentru garantarea obligaţiilor de plată asumate prin prezentul contract, indiferent dacă acestea se reflectă în Contul Curent sau în orice alt cont al împrumutatului, împrumutatul constituie în favoarea Băncii următoarele garanţii: garanţie reală mobiliară cu prim rang de prioritate asupra disponibilităţilor din conturile împrumutatului deschise la Bancă identificate conform contractului de garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţii din conturi, accesoriu prezentului Contract”.
Faptul că acest cont se deschide în cadrul procedurii, nu este susceptibil să anihileze efectele unui Contract de garanţie încheiat în temeiul art. 969 Cod civil, care constituie convenţia părţilor, dimpotrivă, soluţia corectă impune ca o astfel de garanţie reală mobiliară să fie recunoscută şi asupra contului care se deschide în timpul procedurii insolvenţei conform prevederilor contractuale care prevăd expres că îndeplinirea obligaţiilor de plată se va garanta cu o garanţie reală mobiliară asupra oricărui alt cont al împrumutatului.
Contractul de garanţie nu poate fi lipsit de efectele juridice pe care părţile le-au avut în vedere la momentul încheierii sale şi încheind Contractul de garanţie, părţile şi-au prefigurat motivele pentru care au optat pentru această variantă, cunoscând consecinţele juridice.
Potrivit art. art. 978 Cod civil actul juridic dedus judecăţii trebuie interpretat în sensul în care poate avea un efect iar nu în acela în care ar fi lipsit de efecte juridice (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat). Astfel, este greu de acceptat că părţile au stipulat o clauză fără a fi dorit şi urmărit să se producă efecte juridice.
Prin concluziile scrise, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât, în speţă s-a încheiat contractul de garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţilor băneşti din conturi nr. 516/Gl/12.02.2008 înscris şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la 18.02.2008.
Din interpretarea legislaţiei şi a practicii judiciare în materie rezultă că, dacă bunul afectat garanţiei consta într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct, potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 99/1999 – Titlul VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, deci, conturile bancare neindividualizate în mod distinct nu sunt afectate de garanţia reală mobiliară constituită în favoarea băncii, ci sunt supuse doar dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, astfel încât şi publicitatea prin Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobile trebuie făcută numai cu privire la conturile individualizate de părţi în contractul de gaj.
Altfel spus, asupra conturilor şi subconturilor viitoare ale debitorului exista dreptul de gaj general al tuturor creditorilor chirografari, în conformitate cu dispoziţiile art. 1718 Cod civil, şi numai asupra conturilor individualizate prin contract exista garanţii reale mobiliare constituite prin contractul de gaj nr. 516/G1/2008.
Garanţia poate avea ca obiect, potrivit art. 10 alin. 3 din acelaşi act normativ, un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. Conform dispoziţiilor art. 16 alin. 1, contractul de garanţie reala trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei. Bunul afectat garanţiei poate fi descris prin gen, obiect cu obiect sau prin formula generica „toate bunurile mobile prezente şi viitoare”. Toate bunurile mobile reprezintă o descriere suficientă, dar dacă, bunul afectat garanţiei constă într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct.
De asemenea, conturile bancare neindividualizate în mod distinct nu sunt afectate de garanţia reală mobiliară constituită în favoarea băncii, ci sunt supuse doar dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, astfel încât şi publicitatea prin Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobile trebuia făcută numai cu privire la conturile individualizate de părţi în cele doua contracte de gaj-sens în care judecătorul sindic în mod temeinic şi legal a stabilit că garanţia constituită asupra soldului creditor al contului curent deschis de debitoare la banca creditoare este un gaj general şi nu o garanţie reală mobiliară iar înscrierea creditoarei la art. 123 pct. 7 este legală.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:
Chestiunea dedusă judecăţii este aceea a stabilirii caracterului creanţei deţinute de creditoarea recurentă împotriva averii debitoarei falite. Aceasta întrucât recurenta apreciază că s-ar impune înscrierea creanţei în categoria celor garantate, cu regimul de prioritate prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, iar judecătorul sindic a stabilit că lichidatorul judiciar a înscris creanţa, în mod legal, la ordinul de prioritate prevăzut de art. 123 pct. 7 din Lege, pentru argumentele avute în vedere la soluţionarea contestaţiei.
În raport de aceste susţineri, este de observat că dispoziţiile art. 9 alin.1 lit. f din Prevederile generale de creditare cuprinse în anexa 1 la Contractul de împrumut, fac trimitere, în ceea ce priveşte garanţia reală mobiliară ce se instituie asupra sumelor de bani prezente şi viitoare ale debitoarei, la prevederile Legii nr. 99/1999, Titlul VI, ceea ce înseamnă că întregul regim juridic al acestei garanţii urmează a fi, guvernat de dispoziţiile legale precitate.
În acest sens, este de remarcat definiţia, fără echivoc, a debitorului, în ceea ce priveşte această garanţie – „persoana obligată să aducă la îndeplinire obligaţia garantată printr-o garanţie reală mobiliară” – art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 99/1999; de asemenea art. 6 alin. 5 lit. b precizează, în mod clar, că această creanţă reală mobiliară poartă şi „asupra soldurilor creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituţii bancare sau financiare”. Dispoziţiile invocate vin să precizeze expres că domeniul de aplicare al acestei garanţii, care se extinde asupra tuturor bunurilor mobile, corporale sau necorporale (alin. 1 al art. 6 şi art. 7), vizează şi soldurile creditoare ale conturilor de la instituţiile bancare.
În ceea ce priveşte natura juridică a acestei garanţii reale, dispoziţiile art. 9 alin. 1 sunt clare în acest sens, stabilind că reprezintă un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii, creditorul garantat având dreptul să-şi încaseze creanţa din bunul afectat garanţiei, înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau alte drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior (alin. 2 al art. 9); această garanţie poate fi constituită chiar şi fără deposedarea debitorului (alin. 3 al art. 9).
De asemenea, de remarcat este componenţa acestui drept de garanţie, care cuprinde, în cazul în care părţile nu se învoiesc altfel, inclusiv dobânzile acumulate şi neplătite pentru obligaţia principală, precum şi orice alte cheltuieli referitoare la luarea în posesie a bunului, vânzarea acestuia, asigurarea sau plata taxelor aferente bunului (art. 10 alin. 1, 2 din lege).
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, este importantă precizarea cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. 3 din Lege, potrivit cărora obiectul garanţiei poate fi şi un bun, chiar determinat doar generic.
Referitor la dreptul deţinut de creditoare – drept real de garanţie – acesta îndeplineşte cerinţa legală înscrisă în art. 13 alin. 1 din Lege, potrivit căreia garanţia reală mobiliară se constituie numai pe bază de contract, întrucât creditoarea are clauză de garanţie înscrisă în contractul de credit încheiat cu debitoarea (art. 7.1 alin. 2).
Şi nu în ultimul rând, Contractul de împrumut (art. 3.1) face referiri exacte la valoarea maximă a obligaţiei garantate, respectiv suma de 670.000 RON, cu modificarea cuprinsă în actul adiţional nr. 6/22.10.2009, respectiv transformată în 132.500 Euro, fiind respectate astfel prevederile art. 15 din Lege.
Mai mult, în contractul de credit (art. 5.1 lit. „a”) se precizează că se instituie în favoarea băncii garanţie reală mobiliară cu prim rang de prioritate asupra disponibilităţilor din conturile împrumutatului deschise la bancă şi identificate potrivit contractului de garanţie reală mobiliară accesoriu acestui contract; conturile curente ale împrumutatului fiind, contul curent denominat în EUR şi contul denominat în RON, fiind astfel descris bunul afectat garanţiei, deci, fiind respectată şi cerinţa legală instituită de art. 16 alin. 1 din Lege.
Potrivit Titlului VI al Legii nr. 99/1999, rangul de prioritate al garanţiei reale imobiliare ia naştere, faţă de terţi (inclusiv faţă de statul român), în momentul în care garanţia reală a fost făcută publică, în urma înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (art. 28 coroborat cu art. 29 alin. 1).
Or, în prezenta cauză şi această cerinţă legală este îndeplinită, creditoarea procedând la înscrierea în Arhiva Electronică a garanţiei reale imobiliare, de prim rang, fără deposedare, bunurile asupra cărora poartă garanţia fiind individualizate în cuprinsul înscrierii.
Conchizând, se poate susţine, cu suficient temei, că rangul creanţei deţinute de recurenta – contestatoare în contra averii debitoarei este dat de natura creanţei, şi anume, dacă aceasta este sau nu garantată, în speţă, regimul creanţei fiind, aşadar, dat de dispoziţiile art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, a căror opozabilitate este determinată de existenţa garanţiei reale mobiliare, convenţional instituită.
Se impune, însă, precizarea că sunt de necontestat aplicabilitatea în cauză şi a prevederilor art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în sensul că dacă suma există în sold, dar este insuficientă pentru plata în întregime a creanţei garantate, creditorul va avea pentru diferenţă o creanţă chirografară care va veni în concurs cu celelalte creanţe chirografare cuprinse în categoria corespunzătoare, dintre cele prevăzute de art. 123 din lege.
În consecinţă, în acord cu cele de mai sus, Curtea a admis aşadar recursul promovat în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 teza I şi alin. 3 Cod procedură civilă, a modificat în tot hotărârea atacată şi a admis contestaţia formulată de creditoarea S.C. B.M. S.A., va dispune înscrierea creanţei deţinute de această creditoare, în cuantum de 453.131,30 lei (sumă care a făcut obiectul contestaţiei şi care a fost cuprinsă în tabelul preliminar al obligaţiei falitei, chiar dacă garanţiile vizau o sumă net superioară, pentru că în caz contrar instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ceea ce ar echivala cu nelegalitatea hotărârii pronunţate în recurs), în tabelul definitiv de creanţe, la rangul prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, creanţa fiind garantată prin garanţia reală mobiliară, fără deposedare, instituită prin contractul de credit, cu precizarea că îndestularea acestei creditoare va fi realizată prin distribuirea prioritară din disponibilităţile băneşti ale conturile curente nominalizate mai sus, în cazul contrar, al inexistenţei sau insuficienţei disponibilităţii băneşti, creanţa va deveni una chirografară, urmând a veni în concurs cu cele cuprinse în categoria celor chirografare, după cum prevede art. 123 din Legea nr. 85/2006.
