Daune-interese moratorii


Dosar nr. 15605/318/2011 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 8376

Sedinta publica de la 01 Iunie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE MIRELA ALEXANDRA STOIAN

Grefier LIGIA NEGREA

Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din data de 25.05.2012, în cauza civila formulata de reclamantul B.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Jiu, în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu.

Procedura legal îndeplinita, în ziua dezbaterilor.

S-au constatat înaintate la dosarul cauzei prin serviciul registratura al Judecatoriei Târgu-Jiu concluzii scrise formulate de Comisia Locala de fond funciar Târgu-Jiu, reprezentata prin primar Florin Cârciumaru.

Deliberând, instanta pronunta urmatoarea sentinta:

INSTANTA

Prin  cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu-Jiu sub nr. 15605/318/2011, reclamantul B.L. a chemat în judecata pe  pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Jiu,  în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune-interese ca urmare a neexecutarii sentintei civile nr.5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, precum si aplicarea unei amenzi civile în sarcina pârâtului .

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta mai susmentionata s-a dispus obligarea  organului local sa întocmeasca documentatia  si sa o înainteze organului judetean pentru suprafata validata în favoarea sa prin HCJ 2042/1996, sub sanctiunea obligarii presedintelui Comisiei locale de fond funciar Târgu-Jiu la plata daunelor cominatorii, în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data ramânerii definitive a sentintei si pâna la îndeplinirea obligatiei.

A invocat reclamantul ca pârâtul nu a pus în executare sentinta mai susmentionata, motiv pentru care solicita transformarea daunelor cominatorii în daune -interese si aplicarea unei amenzi civile în sarcina pârâtului.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp.art.1084 – 1086 C.civ. si art. 580/3 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmatoarele înscrisuri: sentinta civila nr. 5096/01.07. 2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, HCJ nr. 2042/29.04.1996 si tabelul anexa, cererile înregistrate la Primaria Municipiului Târgu-Jiu la data de 13.08.2010, respectiv 16.02.2011, titlurile de proprietate  nr.1338571/10.06.1997, nr. 1340657/15.12.1997.

În sedinta publica din data de 11.11.2011, instanta din oficiu, în temeiul disp.art.129 alin.5 C.pr.civ.  a dispus efectuarea unei adrese catre intimata Comisia Locala de fond funciar Tg.- Jiu, pentru a comunica daca a fost întocmita si înaintata documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate, conform sentintei civile nr.5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr.8085/318/2010 si daca în favoarea reclamantului s-au realizat oferte de amplasament, în caz afirmativ sa se mentioneze aceste oferte, prin realizarea unei schite, indicarea limitelor, vecinatatilor si numarului topografic, raspuns ce a fost înaintat prin adresa nr.50821/29.11.2011, însotita de înscrisurile atasate  la filele 20-21 din dosar.

La termenul din data de 27.04.2012,  s-a revenit cu adresa la comisia Locala de fond funciar Târgu-Jiu pentru a comunica dovada întocmirii si înaintarii documentatiei catre Comisia Judeteana Gorj pentru terenul pentru care intimata a  fost de acord sa reconstituie dreptul de proprietate în favoarea reclamantului B.L., din rezerva Comisiei Locale, în suprafata de 5000 m.p. situat în punctul P., tarlaua 125, parcela 104, având o latime de 41,06 m. si o lungime de 123,28 m., care se învecineaza la N. cu lotul atribuit numitei A.E., la S – cu lotul atribuit numitei C.E., la V – cu loturile atribuite numitilor D.A. si R.I. si  la E – DC 130, raspunsul fiind înaintat prin adresa nr. 18350/15.05.2012, însotita de înscrisurile atasate la filele 48-53 din dosar.

În sedinta publica din data de 25.05.2012,  s-a luat o declaratie reclamantului atasata la fila 54 din dosar, în care a aratat ca fata de înscrisurile înaintate la dosarul cauzei de intimata Comisia Locala de fond funciar Târgu-Jiu, întelege sa-si precizeze cererea, în sensul ca solicita daune interese moratorii, ca urmare a faptului ca prin sentinta civila nr.5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, Comisia Locala de fond funciar a fost obligata, sub sanctiunea daunelor cominatorii de 100 lei / zi de întârziere, sa întocmeasca si sa înainteze documentatia pentru suprafata de teren ce i-a fost validata prin HCJ nr.2043/1996, însa intimata Comisia Locala de fond funciar Târgu-Jiu si-a îndeplinit aceasta obligatie cu întârziere, motiv pentru care solicita transformarea  daunelor cominatorii în daune interese moratorii.

De asemenea, reclamantul a aratat ca renunta capatul de cerere privind aplicarea unei amenzi civile în sarcina Primarului Municipiului Târgu-Jiu,  în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, în dosarul nr. 8085/318/2010, s-a admis cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul B.L. împotriva pârâtilor Comisia Locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Târgu-Jiu, Primarul Municipiului Târgu-Jiu, în calitate de presedinte al Comisiei Locale Târgu-Jiu pentru aplicare a Legii 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj, fiind obligat organul local sa procedeze la întocmirea  documentatiei pentru emiterea titlului de proprietate pe numele reclamantului, pentru suprafata validata prin HCJ nr. 2042/1996  si sa o înainteze organului judetean, sub sanctiunea obligarii Primarului Municipiului Târgu-Jiu, în calitate de presedinte al Comisiei Locale Târgu-Jiu pentru aplicarea Legii 18/1991, la plata daunelor cominatorii, în cuantum de câte 100 lei, pe zi de întârziere, începând cu data ramânerii definitive a prezentei sentinte si pâna la îndeplinirea obligatiei de a face.

La data de 15.05.2012, în favoarea reclamantului B.L. a fost eliberat procesul verbal de punere în posesie nr.4389 pentru suprafata de 5000 mp, iar  prin adresa nr. 19714/15.05.2012, Comisia locala de fond funciar Târgu-Jiu a înaintat catre OCPI Gorj  documentatia în vederea completarii titlului de proprietate în favoarea reclamantului.

Din ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei  se retine ca cererea de chemare în judecata, ulterior precizata,  la data de 25.05.2012  este întemeiata si  în consecinta urmeaza a fi admisa  pentru urmatoarele considerente:

Daunele cominatorii sunt sume de bani pe care debitorul unei obligatii de a face sau de a nu face este obligat printr-o hotarâre judecatoreasca sa le plateasca creditorului, pentru fiecare zi de întârziere, pâna la executarea în natura a obligatiei, nefiind un mijloc de despagubire a creditorului.

Trasatura esentiala a daunelor cominatorii este aceea ca ele apar ca un mijloc de constrângere, prin amenintarea pe care o prezinta pentru debitor, spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata. Daunele cominatorii nu au legatura cu prejudiciul încercat de creditor, datorita neexecutarii obligatiei de catre debitor, acestea neavând un caracter reparatoriu, ci caracterul unei pedepse civile, aplicându-se doar atunci când este vorba de asigurarea executarii obligatiilor de a face si de a nu face.

Daunele cominatorii stabilite prin sentinta civila nr. sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, în dosarul nr. 8085/318/2010, neavând caracterul unor despagubiri civile ce se cuvin creditorului B.L., acestea nu pot fi executate silit, creditorul având posibilitatea sa solicite transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentinta mai sus mentionata, în despagubiri civile, solicitând, fie, daune interese moratorii (pentru întârzierea eliberarii titlului de proprietate), fie, daune interese compensatorii (reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pentru care nu i s-a eliberat titlu de proprietate).

În cauza de fata, reclamantul B.L. a investit instanta cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Municipiului Târgu-Jiu, în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu la plata sumei de 3000 lei  cu titlu de daune-interese ca urmare a neexecutarii sentintei civile nr.5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, precum si aplicarea unei amenzi civile în sarcina pârâtului , iar ulterior la termenul din data de 25.05.2012, si-a precizat cererea initiala solicitând daune interese moratorii, ca urmare a faptului ca intimata Comisia Locala de fond funciar Târgu-Jiu si-a îndeplinit cu întârzierea obligatia ce i-a fost impusa prin sentinta mai sus mentionata.

Instanta  retine ca în sarcina pârâtului Primarul Municipiului Târgu-Jiu,  în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu s-a instituit, printr-o hotarâre definitiva si irevocabila, obligatia de a întocmi si înainta în temeiul art. 5 lit.i din HG 890/2005, documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate  în favoarea reclamantului, pentru suprafata validata prin HCJ nr. 2042/1996.

Cu toate ca sentinta mai sus mentionata i-a fost comunicata pârâtului la data de 14. 07.2010 si a devenit irevocabila prin neexercitarea caii de atac a recursului de catre pârât,  pâna la data promovarii prezentei cereri de chemare în judecata de catre reclamant, pârâtul în calitatea sa de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu nu a îndeplinit obligatiile stabile printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, ci, în cursul solutionarii prezentului litigiu, respectiv la data de 15.05.2012, a  fost eliberat procesul verbal de punere în posesie nr.4389 pentru suprafata de 5000 mp în favoarea reclamantului si la data de 15.05.2012 prin adresa nr. 19714 Comisia locala de fond funciar Târgu-Jiu a înaintat catre OCPI Gorj documentatia în vederea completarii titlului de proprietate în favoarea reclamantului.

Sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 pronuntata de Judecatoria Târgu-Jiu, în dosarul nr. 8085/318/2010 este opozabila Primarului Municipiului Târgu-Jiu,  în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu, astfel ca acesta trebuie sa se supuna fortei obligatorii a unei hotarâri judecatoresti si sa o execute întrutotul, în cel mai scurt timp posibil.

Dat fiind faptul ca executarea silita constituie parte integranta a unui proces civil, Curtea Europeana a drepturilor omului, în jurisprudenta sa  a considerat ca alaturi de accesul la prima instanta sau la instantele din caile de atac, articolul 6 protejeaza si dreptul la executarea silita.

Despagubirile civile constau într-o suma de bani ce reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor, pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere ori necorespunzatoare, a obligatiei de catre debitorul sau, acestea putând fi daune interese compensatorii, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiei si daune interese moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a executarii cu întârziere a obligatiei.

Prejudiciul reclamantului consta în faptul ca în favoarea acestuia s-a recunoscut îndreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp, prin HCJ nr. 2042/29.04.1996,  deci i s-a recunoscut existenta unui ,,bun” în patrimoniul sau, asa cum este interpretata aceasta notiune în jurisprudenta izvorâta din aplicarea dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Aspectul ca reclamantul este îndreptatit la  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp rezulta din  HCJ nr. 2042/29.04.1996, iar ulterior acest lucru este confirmat de catre instanta prin sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 a Judecatoriei Târgu-Jiu, astfel ca procedura de reconstituire trebuie sa fie concreta si efectiva si nu doar teoretica si iluzorie.

În virtutea garantarii dreptului de proprietate privata, orice proprietar trebuie sa se bucure de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv: ius utendi (posesia), ius fruendi (folosinta) si ius abutendi (dispozitia), iar prin întârzierea nejustificata de-a fi pus în posesie si prin întârzierea înaintarii documentatiei pentru eliberarea titlului de proprietate, reclamantul a suferit un prejudiciu, cu atât mai mult cu cât acesta fusese validat înca din data de 29.04.1996, iar în favoarea altor persoane, cum ar fi C.L. si G.V., validate în acelasi timp cu reclamantul s-au eliberat titluri de proprietate la data de 10.06.1997, respectiv  15.1201997, asa cum rezulta din înscrisurile depuse de reclamant. atasate la filele 13-14 din dosar.

Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confera titularului sau cele trei atribute, respectiv: posesia, folosinta si dispozitia, motiv pentru care instanta constata ca reclamantul nu a putut sa-si exercite cele trei atribute ale dreptului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp, ce-i fusese validata în cursul anului 1996 si în atare situatie acesta a suferit în mod incontestabil un prejudiciu.

Având în vedere ca reclamantul, asa cum rezulta din precizarea depusa la fila 54 din dosar, a optat pentru acordarea daunelor interese moratorii, instanta retine ca cererea formulata de acesta este întemeiata si în consecinta, urmeaza sa o admita si sa  dispuna transformarea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei, aplicate în sarcina presedintelui Comisiei Locale de fond funciar Târgu-Jiu, prin sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 a Judecatoriei Târgu-Jiu, pronuntata în dosarul nr. 8085/318/2010, în daune interese moratorii de 100 lei/fiecare zi de întârziere, pe perioada 15.07.2010 (data urmatoarei zile la care sentinta civila mai sus mentionata a fost comunicata pârâtului pentru a-si executa obligatia) si pâna la data de 04.05.2012, (data înaintarii documentatiei catre OCPI Gorj, în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantului, asadar data îndeplinirii efective a obligatiei).

Vazând disp. art. 246 C.pr.civ. se va lua act de renuntarea reclamantului la capatul de cerere privind aplicarea unei amenzi civile în favoarea statului si în sarcina presedintelui Comisiei locale de fond funciar Târgu-Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite cererea, ulterior precizata la termenul din data de 25.05.2012, formulata de reclamantul B.L., domiciliat în Târgu-Jiu, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Jiu,  în calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Târgu-Jiu.

Dispune transformarea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei, aplicate în sarcina presedintelui Comisiei Locale de fond funciar Târgu-Jiu, prin sentinta civila nr. 5096/01.07.2010 a Judecatoriei Târgu-Jiu, pronuntata în dosarul nr. 8085/318/2010, în daune interese moratorii de 100 lei/fiecare zi de întârziere, pe perioada 15.07.2010- 04.05.2012.

Ia act de renuntarea reclamantului la capatul de cerere privind aplicarea unei amenzi civile în favoarea statului si în sarcina presedintelui Comisiei locale de fond funciar Târgu-Jiu.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi,  01 Iunie 2012, la Judecatoria Târgu-Jiu. 

Presedinte,

MIRELA ALEXANDRA STOIAN Grefier,

LIGIA NEGREA

Red. SMA/4 ex.

Th. SMA/29 Iunie 2012.

1