SENTINŢA CIVILĂ NR. 490/03.02.2010 – obligaţia de a face pe calea ordonanţei preşedinţiale
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx, sub nr. xx, reclamantul xx a chemat în judecată pârâta xx, solicitând instanţei ca pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale să dispună obligarea pârâtei să-i predea neîntârziat autoturismul marca WOLKSWAGEN TIGUAN, cu nr.de înmatriculare xx, proprietate a sa, pe care pârâta refuză să-l predea în mod constant încă din data de 01.06.2009.
În motivarea cererii, a arătat că prin procesul verbal de licitaţie din data de 01.06.2009 a adjudecat în mod definitiv autotursmul în cauză, însă nu a putut intra şi fizic în posesia sa, întrucât acesta era sechestrat, dar lăsat în custodia pârâtei. Deşi a făcut numeroase demersuri pentru a intra în posesia bunului, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, chiar şi în condiţiile în care administratorul societăţii pârâte a dat o declaraţie prin care s-a angajat să-i predea autoturismul la data de 18.06.2009, acest lucru nu s-a întâmplat. A mai arătat că deşi a formulat şi o plângere penală, soluţia legală a fost aceea a neînceperii urmăririi penale, motiv pentru care a formulat această cerere, în condiţiile în care a devenit proprietar printr-o procedură legală, iar pârâta refuză să-i predea bunul, folosindu-l abuziv şi împotriva voinţei sale. A mai arătat că cererea sa îndeplineşte toate cele trei condiţii de admisibilitate ale ordonanţei, respectiv: protejarea dreptului de proprietar, urgenţa izvorând din necesitatea de a preveni paguba iminentă şi care nu s-ar putea repara în cazul unei distrugeri, uzuri accentuate sau chiar înstrăinări a bunului, subzistând şi temeiul de admisibilitate pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite.
În drept, reclamantul a invocat prev.art.581, alin 3 C.pr.civ.
Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 11 lei şi timbru judiciar de 0,15 le.
Anexat cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 4-9).
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea prezentei acţiuni, până la judecarea cauzelor aflate pe rol în legătură cu vânzarea autoturismului. În motivare a arătat că licitaţia privind autoturismul în cauză s-a desfăşurat fără respectarea dispoziţiilor legale, existând pe rolul instanţei dosare prin care atât ea, cât şi CEC Bank au solicitat anularea licitaţiei.
La termenul de 12.01.2010 reclamanta a depus două înscrisuri(filele 22-23), învederând instanţei că în dosarele la care a făcut referire pârâta în întâmpinare contestaţia la executare a fost respinsă ca nefondată.
Instanţa, în temeiul prev. art. 167 C.pr.civ a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reglementând prin dispoziţiile art. 581-582 C.pr.civ procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.
Astfel, stabilind că „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice” art. 581 C.pr.civ fixează două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii care se cerea fi luată pe această cale. Din această ultimă condiţie decurge şi o a treia cerinţă, aceea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul cauzei.
În afară de aceste condiţii speciale trebuie îndeplinite condiţiile generale ale acţiunii civile, respectiv interesul, calitatea şi capacitatea.
Referitor la condiţia generală de admisibilitate a oricărei acţiuni civile, afirmarea unui drept, instanţa reţine că, în această materie specială, nu se poate vorbi de cerinţa dreptului, întrucât cercetarea fondului este incompatibilă cu natura şi caracterul procedurii reglementate în art. 581-582 C.pr.civ, instanţa având posibilitatea de a cerceta doar de partea cui este aparenţa dreptului.
În prezenta cauză, instanţa reţine că prin cererea formulată, reclamantul a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială pârâta să fie obligată la respectarea dreptului de proprietate asupra autoturismului adjudecat la licitaţia organizată în data de 01.06.2009. Totodată, instanţa reţine că pârâta a contestat legalitatea licitaţiei, iar din verificările făcute de către instanţă, deşi i-a fost respinsă contestaţia, a formulat recurs împotriva sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 4058/279/2009.
În condiţiile în care nu a fost făcută dovada suspendării executării silite instanţa reţine că reclamantul are aparent un titlu de proprietate valabil, aşa cum rezultă şi din înscrisul de la fila 8, respectiv eliberarea de către executorul judecătoresc a dovezii ce atestă proprietatea unui bun mobil.
Pentru a putea fi dispusă o „obligaţie de a face” pe calea acestei proceduri speciale, pe lângă condiţiile de admisibilitate statuate de prev.art.581-582 C.pr.civ este necesar a se dovedi caracterul abuziv al actelor întreprinse de către pârâtă, deoarece numai astfel se păstrează caracterul vremelnic al măsurii luate.
Instanţa apreciază că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia vremelniciei, întrucât solicitarea reclamantului priveşte predare autoturismului, ceea ce echivalează cu o măsură definitivă, care ar echivala cu o soluţionare a fondului.
De asemenea, instanţa reţine că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia urgenţei. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa reţine că legiuitorul nu defineşte acest concept, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.
Prin urmare se poate desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza adecvat pe calea unei acţiuni de drept comun.
Având în vedere aceste considerente, faţă de faptul că reclamantul nu a justificat un element esenţial pentru recurgerea la această procedură sumară, respectiv urgenţa, constând în păgubirea vreunui drept sau producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, instanţa apreciază că în prezenta speţă reclamantul nu ar putea fi expus nici unei pagube iminente care ar denota în cazul unei distrugeri, uzuri accentuate sau chiar înstrăinări, care să nu poată fi reparată pe calea procedurii comune.
Cu privire la înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării, instanţa reţine că din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că în speţa de cauză au fost trimise notificări pârâtei în luna iunie 2009, prin care a fost somată să predea autoturismul, însă pe de altă parte acţiunea a fost introdusă la data de 06.11.2009, iar reclamanta nu a făcut dovada că între cele două perioade executarea silită ar fi fost împiedicată în mod abuziv de către pârâtă.
Prin urmare, ordonanţa preşedinţială nu poate constitui calea de aducere la îndeplinire a cererii astfel cum a fost formulată de către reclamant, astfel că, în raport de aceste considerente, constatând că cererea reclamantului nu îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de art.581 C.pr.civ., instanţa urmează a o respinge ca inadmisibilă.
În raport cu disp. art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa va lua act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
