Concediere colectivă. Reluarea activităţii ce a determinat concedierea. Consecinţe.


Concediere colectivă. Reluarea activităţii ce a determinat concedierea. Consecinţe.

Codul muncii – art. 72 alin. 1 şi 2

Angajatul ce a dispus concedieri colective nu poate face noi angajări pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi pe o perioadă de 12 luni de la data concedierii acestora (art. 72 alin. 1 din Codul muncii).

În cazul în care în această perioadă angajatul reia activităţile a căror încetare a condus la concedieri colective, salariaţii care au fost concediaţi au dreptul de a fi angajaţi pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen, concurs sau perioada de probă (art. 72 alin. 2 din Codul muncii), dar încălcarea acestui drept de către angajator nu poate atrage nulitatea deciziei de concediere.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă –

complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale,

 decizia nr. 330 din 8 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 2628 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş a admis contestaţia intentată de contestatorul F.R.-D. împotriva intimatei S.C. „S.R.” S.R.L. Timişoara, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 3877 din 16.06.2005 emisă de intimată şi reîncadrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, pe aceea de operator linie şi a obligat intimata la plata către contestator a drepturilor salariale majorate, indexate şi reactualizate începând cu data concedierii 30.06.2005 şi până la reîncadrarea efectivă în funcţie, reţinând că pârâta nu a respectat cerinţele art. 72 din Codul muncii.

Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat în drept, iar în fapt s-a susţinut, în esenţă că în cadrul unităţii a avut loc o reorganizare a activităţii, fapt ce a determinat o concediere colectivă, dovedită cu probatoriul administrat în cauză.

Mai mult, instanţa de fond nu a observat că Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a constatat că pentru o perioadă de 2-3 luni, ulterior efectuării concedierii colective, societatea comercială a apelat la alte două societăţi comerciale pentru a-i pune la dispoziţie aproximativ 420 de persoane în vederea realizării unor comenzi urgente, ori între pârâtă şi aceste persoane nu au luat naştere raporturi juridice, ele fiind puse la dispoziţie de agentul de muncă temporară.

În urma examinării cauzei atât prin prisma motivelor invocate în scris, cât şi în limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ. s-a constatat că recursul este fondat şi a fost admis, susţinerile formulate încadrându-se în cerinţele art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 3877 emisă de 16.06.2005, reîncadrarea sa în funcţia deţinută şi obligarea angajatorului la acordarea despăgubirilor cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reîncadrării efective.

S-a susţinut că unitatea a nesocotit cerinţele art. 73 din Codul muncii, nefiindu-i acordat preavizul, precum şi cerinţele art. 70 din Codul muncii, întrucât nu i-a oferit un alt loc de muncă.

Astfel, cum în mod just a reţinut şi instanţa de fond pentru reorganizarea activităţii, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, S.C. „S.R.” S.R.L. a dispus concedierea colectivă a 536 de angajaţi, ocazie cu care a fost desfiinţat şi locul de muncă deţinut de reclamant.

Rezultă de că, sub acest aspect, desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, fiind respectate cerinţele art. 70 din Codul muncii.

Instanţa de fond a considerat însă că neîndeplinirea cerinţelor art. 72 din Codul muncii este de natură să atragă nulitatea deciziei de concediere, deşi din examinarea acestui text de lege rezultă numai o serie de facilităţi pe care legiuitorul le-a acordat angajaţilor concediaţi în cazul în care angajatorul reia activităţile a căror încetare a determinat concedierile colective.

În acest sens s-a prevăzut că salariaţii ce au fost concediaţi au dreptul de a fi reangajaţi pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă (art. 72 alin. 2 din Codul muncii), nefiind însă prevăzută şi sancţiunea aplicabilă angajatorului în aceste situaţii.

Oricum, nu se poate lua în discuţie o eventuală nulitate a deciziei de concediere întrucât, pe de o parte, textul enunţat anterior are în vedere o situaţie ulterioară luării măsurii de către unitate, iar pe de altă parte, precum s-a menţionat, aceste reglementări nu fac altceva decât să confere o serie de drepturi foştilor angajaţi.

Pentru aceste considerente expuse s-a apreciat ca fondat recursul declarat în cauză şi a fost admis, s-a modificat în tot hotărârea pronunţată de tribunal, iar în fond a fost respinsă acţiunea.