SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENARE RĂSPUNDERE ADMINISTRATOR.
-art.138 din Legea 85/2006;
-art.312 Cod procedură civilă.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă; simplele afirmaţii ale lichidatorului judiciar referitoare la faptul că fosta conducere a debitoarei a comis sau nu una din faptele prevăzute la art.138 fără a fi însoţite de o analiză complexă şi pertinentă a activităţii debitoarei şi a cauzelor generatoare ale insolvenţei, nu pot constitui elemente doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
Prin sentinţa nr.28/F din 5 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă în parte cererea formulată de creditoarea D. G. F. P. SATU MARE în nume propriu şi pentru A. J. O. F. M. SATU MARE şi C. J. P. SATU MARE împotriva pârâţilor C. S., G. G., N. J. şi L. B.:
Au fost obligaţi pârâţii C. S., G. G. şi N. J. să suporte o parte din pasivul falitei în sensul obligării pârâţilor să plătească în solidar, în contul averii falitei SC „ E. ” SRL prin lichidator C. LJ 2000 SPRL, suma de 6.895 lei reprezentând despăgubiri.
A fost respinsă acţiunea creditorilor formulată faţă de pârâtul Lukasz Balint.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut următoarea stare de fapt:
SC „ E. „ SRL, societate comercială supusă procedurii falimentului în prezenta cauză, a luat fiinţă în anul 1992, având ca administratori statutari la data deschiderii procedurii insolvenţei, 07.09.2000 pe pârâţii C. S., G. G., N. J., L. B. ( fila nr. 12 vol. 1).
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar al societăţii comerciale falite, privind cauzele şi împrejurările care au determinat ajungerea societăţii în insolvenţă ( fila nr. 49-50 vol. 1) rezultă că administratorii statutari nu i-au predat actele contabile, listele de inventar cuprinzând bunurile aflate în patrimoniul societăţii, astfel nu s-au putut identifica debitorii, creditorii societăţii, bunurile acesteia împrejurările obiective care au dus societatea la încetare de plăţi.
Din ultimul bilanţ contabil încheiat la data de 30.12.1997, rezultă că în anul 1997 societatea avea în patrimoniu diferite bunuri dar care nu s-au mai găsit la sediul falitei, creanţe de plată, respectiv de recuperat.
Nu s-a putut stabili dacă şi până când societatea a desfăşurat activitate, unde se află bunurile şi creditele societăţii.
Singurul lucru care se poate stabili cu certitudine în cauză este faptul că debitoarea SC „E.” SA are un pasiv total de 68.950.496 lei Rol, înscris în tabelul definitiv de creanţe conform sentinţei civile nr. 551/LC/08.12.2005 pronunţată de judecătorul sindic ( fila nr. 280 vol. 1).
În drept judecătorul sindic a reţinut următoarele dispoziţii legale:
– art. 124 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data promovării cererilor contencioase (art. 138 din Legea nr. 85/2006, actuala reglementare legală în materie) ”judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi de orice alta persoana – care au contribuit la ajungerea debitorului în aceasta situaţie, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de păţi;
d) au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedenta încetării plăţilor au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferinţă unui creditor, în dăuna celorlalţi creditori.”
Faţă de starea de fapt anterior reţinută, judecătorul sindic a constatat că elementele răspunderii patrimoniale reglementate de art. 124 din Legea nr. 64/1995 ( art. 138 din Legea nr. 85/2006), prin raportarea la dispoziţiile art. 998 C.civ. privind răspunderea delictuală, sunt întrunite în privinţa pârâţilor C. S., G. G., şi N. J. şi nu sunt întrunite în privinţa pârâtului L. B..
Astfel, în sarcina pârâtului L. B. nu se poate reţine săvârşirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995 întrucât la data cesiunii părţilor sale sociale deţinute la societatea comercială falită şi a transmiterii atribuţiilor sale de administrator al societăţii, acesta a predat celorlalţi administratori toate atribuţiile legate de administrarea societăţii, inclusiv cele contabile, iar raportat la data cesiunii nu există nici măcar indicii de iminenţă a insolvenţei societăţii.
În privinţa celorlalţi pârâţi, judecătorul sindic a apreciat ca fiind întrunite elementele răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 124 lit. a), d), din Legea nr. 64/1995 ( art. 138 lit. a), d), din Legea nr. 85/2006).
Astfel, judecătorul sindic a constatat că, în calitate de administratori ai societăţii comerciale falite, aceşti pârâţi nu au efectuat nici un demers pentru refacerea sau ţinerea la zi a evidenţei contabile a societăţii comerciale al cărei administratori erau.
Prin această atitudine aceştia pe lângă faptul că au încălcat dispoziţiile exprese ale art. 72,73,74 din Legea nr. 31/1990 privind obligaţia acestora de a ţine toate registrele şi evidenţele prevăzute de lege, au contribuit la agravarea stării de incertitudine privind situaţia juridică a societăţii, imposibilitatea identificării activului şi pasivului societăţii, a tuturor creditorilor şi debitorilor acesteia, pârâţii contribuind prin neţinerea contabilităţii, în mod direct la creşterea stării de insolvenţă a societăţii, faptă prevăzută în mod expres de dispoziţiile textului de lege în baza căruia se solicită angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
În condiţiile în care pârâţii nu au furnizat lichidatorului judiciar sau judecătorului sindic vreo explicaţie plauzibilă privind locul unde se află bunurile care figurează în patrimoniul falitei, se poate trage concluzia logică şi evidentă că aceştia le-au folosit în scop personal.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul textelor de lege amintite şi a art. 11 lit. g) din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 998 C. civ., judecătorul sindic urmează să admită cererile de angajare a răspunderii patrimoniale formulate de creditori, să oblige pârâţii C. S., G. G., N. J. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei, respectiv suma de 6.895 lei RON şi să respingă ca nefondată acţiunea faţă de pârâtul L. B., conform dispozitivului .
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat a declarat recurs pârâtul C. S., solicitând în principal casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, în vederea completării probaţiunii iar în subsidiar, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii faţă de el, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentinţa atacată este nelegală, în cauză nu există nici un temei de fapt care să justifice admiterea acţiunii introductive, întreaga motivare a hotărârii se referă la fapte şi aspecte negative, care nu sunt susţinute de nici o probă.
Recurentul susţine că, nu s-a putut contura nici o împrejurare concretă dovedită cu probe produse de reclamantă, care să justifice răspunderea prevăzută de dispoziţiile art.124 din Legea 64/1995 în prezent art.138 din legea nr.85/2006 şi reţinerea ca atare a unei astfel de răspunderi, care de altfel trebuie să îndeplinească prin coroborare şi condiţiile răspunderii civile delictuale, normele legale speciale fiind completate cu normele legale ordinare, respectiv cu condiţiile răspunderii civile delictuale.
Pe de altă parte, se susţine că, instanţa de fond nu a identificat nici măcar calitatea pe care o aveau fiecare dintre părţi în organele de conducere ale societăţii falite, iar noua entitate care a preluat creanţele nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece nu a formulat vreo cerere de intervenţie în dosar, deci instanţa nu era îndreptăţită, din punct de vedere legal, să constate, fără nici un act procedural, că noua creditoare este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de muncă Satu Mare şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mar,e în condiţiile în care nu există cerere de intervenţie formulată legal, care să justifice interesul şi calitatea procesuală a reclamantei creditoare.
În drept au fost invocate disp.art. 304 pct.7 şi 9 cod procedură civilă, 299 – 316 cod procedură civilă.
Împotriva aceleaşi sentinţe, în termen a declarat recurs şi pârâtul G. G., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii privind atragerea răspunderii administratorilor.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentinţa atacată este nelegală, în primul rând pentru că, temeiul de drept invocat de instanţă îl constituie art.124 din Legea nr.64/1995 şi art.138 din Legea nr.85/2006, ori, temeiul legal nu poate fi decât unul, sau al legii în vigoare când s-au cauzat pagube debitorilor sau legea în vigoare în momentul soluţionării cauzei.
Utilizând două temeiuri de drept, instanţa a încălcat dreptul la apărare al recurentului, ar pe de altă parte, nu s-au indicat în concret ce „ fapte” delictuale a comis acesta, care, din anul 1994 nu a fost în România, nu a fost convocat la nici o adunare generală a societăţii, nu a semnat nici un act pentru şi în numele societăţii.
De altfel, mai susţine recurentul, creanţele creditorilor urmăritori au intrat în termenul general de prescripţie de 10 ani, reglementat de codul fiscal şi de codul de procedură fiscală.
În drept au fost invocate disp.art. 312 alin.1,2 şi 3, raportat la art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 28 mai 2010, intimatul N. J. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive în prezenta cauză, arătând că, la 2.04.1993, cu ocazia adunării generale a asociaţilor SC E. SRL, a cesionat părţile sale sociale către asociatul G. G., încheindu-se în acest sens un proces verbal în care s-au efectuat menţiunile respective.
Intimatul mai precizează că. De la acea dată nu a mai avut nici o calitate în societate şi nu a mai desfăşurat nici un fel de activitate, stabilindu-se în Ungaria, astfel că, atragerea răspunderii sale patrimoniale, este nefondată.
Ceilalţi intimaţi, deşi legal citaţi nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art.304/1 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:
Prin încheierea dată în camera de consiliu din 7 septembrie 2000, Tribunalul Sat Mare a dispus în baza art.31 alin.7 din Legea 64/1995, deschiderea procedurii falimentului cu privire la debitoarea SC E. SRL Satu Mare, fiind desemnat în calitate de lichidator al acesteia SC C. LJ – 200 SA Satu Mare.
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, depus la filele 49 – 50 vol.I fond, rezultă că, administratorii statutari ai debitoarei, nu i-au predat actele contabile şi listele de inventar cu bunurile societăţii, situaţie în care nu a avut posibilitatea să analizeze operaţiunile comerciale efectuate în perioada anilor 1998 – 1999-2000 şi nu poate să-şi exprime punctul de vedere cu privire la eventualele acte frauduloase încheiate în dauna creditorilor.
Din acelaşi raport al lichidatorului, reiese că, ultimul bilanţ contabil încheiat a fost la data de 30.12.1997, înregistrat în anul 1998, potrivit căruia, în cursul anului 1997, societatea avea în patrimoniu diferite bunuri dar care nu s-au mai găsit la sediul falitei, creanţe de plată, respectiv de recuperat.
Prin cererile înregistrate la instanţa de fond sub dosar nr.3564/2003, nr.3563/2003 şi 1477/2003 conexate şi soluţionate sub dosar nr.2725/83/2000, creditorii DGFP Satu Mare, A. J. O. F. M. Satu Mare şi C. J. P. Satu Mare, au solicitat a se dispune obligarea foştilor administratori ai debitoarei: C. S., G. G., N. J. şi L. B. la suportarea în solidar a pasivului debitoarei în cuantumul total al creanţelor creditorilor falitei.
Creanţele ultimilor doi creditori fiind preluate de către DGFP Satu Mare, această din urmă creditoare a continuat acţiunea iniţiată şi de ceilalţi creditori bugetari, prin sentinţa atacată, Tribunalul Satu Mare admiţând acţiunea, a dispus obligarea în solidar a pârâţilor G., C. şi N. să suporte o parte din pasivul societăţii falite, în cuantum de 6.895 lei, respingând acţiunea faţă de pârâtul L. B..
Din considerentele hotărârii reiese că, instanţa a apreciat că, faţă de starea de fapt rezultată din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale reglementate de art. 124 din Legea nr.64/1995, lit. a şi d ( art.138 lit.a şi d din Legea nr.85/2006), prin raportare la dispoziţiile art.998 cod civil, în privinţa celor trei pârâţi , şi , nu sunt întrunite faţă de pârâtul intimat L. B., întrucât la data cesiunii părţilor sociale deţinute la societatea falită şi a transmiterii atribuţiilor sale de administrator al societăţii, acesta a predat celorlalţi administratori toate atribuţiile legate de administrarea societăţii, inclusiv cele contabile, dată în raport cu care nu există indicii de iminenţă a insolvenţei.
În ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina recurenţilor, este de relevat că, potrivit art.137 din Legea nr.64/1995, faptele prevăzute la aliniatul 1 lit.a sunt definite astfel: „ au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane” iar cele prev.la lit. d, „ au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Cele două fapte evocate mai sus, reglementate de art.137 alin.1 lit. a şi d, se regăsesc şi în cuprinsul Legii nr.85/2006, textele de lege fiind preluate în art.138 alin.1 lit.a şi d din acest din urmă act normativ, critica formulată de către recurentul Gaal Gabor, referitoare la temeiul de drept reţinut de instanţă, fiind apreciat ca nefondat.
Spre deosebire de vechea reglementare, art.138 din Legea nr.85/2006, conferă calitatea de a promova acţiunile în antrenarea răspunderii patrimoniale a conducătorilor persoanelor juridice în stare de insolvenţă numai administratorului judiciar sau lichidatorului şi comitetului creditorilor, cu autorizarea judecătorului sindic, în cazul omisiunii administratorului judiciar sau lichidatorului de a introduce acţiunea.
În speţă, cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale a foştilor administratori, au fost introduse anterior intrării în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei, respectiv sub imperiul Legii nr.64/1995, astfel că nu se poate vorbi de lipsa calităţii procesual active în promovarea acestor cereri.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârşirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998 – 999 cod civil ( fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa) , condiţii care capătă în această situaţii conotaţii speciale.
Din considerentele sentinţei atacate reiese că, instanţa a constatat că nu se poate stabili dacă şi până când societatea a desfăşurat activitate, unde se află bunurile şi creditele societăţii, singurul lucru care se poate stabili cu certitudine în cauză, fiind faptul că, debitoarea are un pasiv total de 68.959.496 lei ( ROL), înscris în tabelul definitiv de creanţe.
Nedepunerea actelor şi documentelor contabile, ca faptă omisivă, aşa cum s-a reţinut în raportul întocmit de lichidator, nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvenţă a societăţii, iar în ceea ce priveşte faptele prevăzute de art.137 litr.a din Legea nr.64/1995 ( în prezent art.138 lit.a din Legea nr.85/2006), instanţa nu a arătat în ce constau acestea.
Cu privire la aceste aspecte relevate mai sus, potrivit art.25 lit.a din Legea privind procedura insolvenţei, lichidatorul are printre alte atribuţii şi pe aceea de a întocmi un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Simplele afirmaţii ale lichidatorului judiciar referitoare la faptul că fosta conducere a debitoarei a comis sau nu una dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 138 din lege, fără a fi însoţite de o analiză complexă şi pertinentă a activităţii debitoarei şi a cauzelor care au generat încetarea de plăţi nu pot constitui „ raportul amănunţit” prevăzut de lege.
Aşa fiind, instanţa de recurs apreciază că se impune efectuarea de către lichidatorul judiciar a unui raport detailat cu privire la fiecare faptă prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006, pentru care s-a solicitat prin cererile introductive , atragerea răspunderii patrimoniale a foştilor administratori ai societăţii debitoare, precum şi administrarea altor probe care se impun în cauză, inclusiv cu privire la cesiunile de părţi sociale care s-au invocat în faţa Curţii, considerente pentru care, în temeiul art.312 alin.3 cod procedură civilă, va admite ca fondate recursurile de faţă, va casa sentinţa nr.28/5.03.2008 a Tribunalului Satu Mare, cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, ţinând cont de considerentele prezentei decizii.
(Decizia nr.431/C/10.06.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
