Tribunalul Bucureşti
Secţia a VI a Comercială
Decizie relevantă trimestrul II 2011
1. Contract de distributie materiale promotionale
– C.civil – art. 1082, 1083, 969, 970, 1169
Partea care a invocat exceptia de neexecutare a contractului avea sarcina probei in privinta indeplinirii propriei obligatii de plata a pretului, dar si in privinta neindeplinirii obligatiilor asumate de cealalta parte contractanta.
(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VI A COMERCIALĂ,
DECIZIA COMERCIALA NR. 124 din 28.01.2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului l Bucureşti, la data de 11.08.2009, sub nr. 27447/299/2009, reclamanta C.N, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 3982,05 lei reprezentând contravaloare factură fiscală seria INCTV nr. 1455/12.02.2008 în cuantum de 2 173,00 lei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului, în sumă de 1809,05 lei, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a majorat câtimea pretenţiilor solicitând obligarea pârâta la plata sumei totale de 4 346,03 lei, debit şi penalităţi, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de la 01.05.2009 până la data pronunţării hotărârii ori până la momentul plăţii parţiale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a precizat că suma pretinsă se compune din 2173 lei debit principal şi din 2173,03 lei penalităţi de întârzierea aferente debitului rezultat din cele 12 facturi fiscale menţionate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C.civ., art. 720 ind. l, art. 112-114, art. 274C.pr.civ.
Prin sentinţa civilă nr.4084/10.03.2010 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.N în contradictoriu cu pârâta SC G., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.346 lei, din care suma de 2.173 lei reprezentând debit principal, contravaloarea facturii fiscale seria INTCV nr.1455/12.02.2008 scadentă la data de 04.03.2008, iar suma de 2.173 lei reprezentând maximul penalităţilor de 0,25% pe zi întârziere ce pot fi acordate reclamantei, calculate începând cu data de 05.03.2008, pârâta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3125,18 lei reprezentând taxa de timbru şi timbrul judiciar, luându-se act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 05.02.2008, între reclamantă, în calitate de proprietar, şi pârâtă, în calitate beneficiar, s-a încheiat contractul nr.14C având drept obiect acordarea dreptului beneficiarului de a distribui, contra cost, prin intermediul propriilor reprezentanţi, materiale promoţionale (tipărituri) în zona publică a AIHCB
Potrivit art. 3.1. contractul s-a încheiat pentru o perioadă de o lună, preţul fiind stabilit la nivelul sumei de 500 Euro plus TVA, părţile stabilind ca plata să se facă în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii (art. 3.2), sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 0,25% pe zi întârziere (art. 3.3).
În executarea acestui contract, reclamanta a emis factura fiscală seria INCTV nr. 1455/12.02.2008 pentru suma de 2 173,00 lei, scadentă la data de 04.03.2008 .
Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a achitat contravaloarea acestei facturi fiscale, motiv pentru care reclamanta a calculat penalităţi contractuale, emiţând în acest sens următoarele facturi fiscale: seria INTCV nr. 3908/16.04.2008 (penalităţi pentru lunile februarie, martie 2008), seria INTCV nr. 6480/10.07.2008 (penalităţi pentru lunile aprilie, mai, iunie 2008), seria INTCV nr. 8502/16.09.2008 (penalităţi pentru lunile iulie, august 2008), seria INTCV nr. 9589/27.10.2008 (penalităţi pentru’ luna septembrie 2008), seria INTCV nr. 10341/12.11.2008 (penalităţi pentru luna octombrie 2008), seria INTCV nr. 11274/11.12.2008 (penalităţi pentru luna noiembrie 2008), seria INTCV nr. 1184/09.02.2008 (penalităţi pentru luna decembrie 2008), seria INTCV nr. 1634/24.02.2008 (penalităţi pentru luna ianuarie 2009), seria INTCV09 nr. 2457/13.03.2009 (penalităţi pentru luna februarie 2009), seria INTCV09 nr. 3555/16.04.2009 (penalităţi pentru luna martie 2009), seria INTCV09 nr.4412/14.05.2009 (penalităţi pentru luna aprilie 2009).
S-a mai reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale întrucât pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a plăti preţul pentru activitatea de distribuţie desfăşurată în incinta AIHCB, ceea ce se
transpune în săvârşirea unei fapte ilicite; în patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudicia egal chiar cu contravaloarea facturii fiscale emise în executarea contractului, pentru suma de 2 173 lei – seria INCTV nr. 1455/12.02.2008; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este probat prin aceleaşi înscrisuri depuse la dosar; vinovăţia pârâtei este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrare revenindu-i chiar autorului faptei ilicite, respectiv pârâtei, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile (în aplicarea prevederilor art.1082 şi art.1083 C.civ).
Instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că în raporturile de drept comercial debitorul este de drept în întârziere potrivit art. 43 C.com. care prevede că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
În consecinţă, constatând că pârâta nu a achitat contravaloarea facturii fiscale seria INCTV nr. 1455/12.02.2008, în temeiul art. 969 şi 970 C. civ., prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 2 173 lei către reclamantă.
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei reţinând că singurele condiţii inserate în contract sunt cele care derivă din chiar obiectul asupra căruia părţile şi-au dat consimţământul, respectiv, acordarea dreptului beneficiarului de a distribui, contra cost, prin intermediul propriilor reprezentanţi, materiale promoţionale (tipărituri) în zona publică a AIHCB. Aşadar, se poate concluziona că singura obligaţie a societăţii reclamante era aceea de a nu restricţiona accesul pârâtei în incinta aeroportului, Terminalul. În aceste condiţii, obligaţie fiind una negativă, de a nu face nimic de natură a împiedica pârâta să-şi distribuie materialele promoţionale, sarcina probei în sensul că reclamanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie îi revenea chiar pârâtei (prin dovada faptului pozitiv contrar).
Astfel, instanţa constată că reclamanta şi-a îndeplinit sarcina probei, în aplicarea prevederilor art. 1169 C.civ., prin dovedirea existenţei raporturilor contractuale, a actului juridic încheiat şi a obiectului său, respectiv a drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante. Dimpotrivă, pârâta este cea care, cu toate că a invocat împrejurarea că a întâmpinat nenumărate probleme în legătură cu modalitatea în care reclamanta trebuia să-şi execute obligaţiile asumate, nu a adus nicio dovadă în sprijinul celor afirmate, cu nesocotirea aceloraşi prevederi legale menţionate.
Prin urmare, excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă ca şi apărare de fond, nu are susţinere în cauză, pârâta eşuând în a dovedi că a existat din partea reclamantei o neexecutare, chiar parţială, dar suficient de importantă, a obligaţiilor sale.
De asemenea emiterea facturii fiscale la nicio săptămână de la încheierea contractului nu conduce la concluzia nesocotirii unei prevederi contractuale, de vreme ce părţile nu au prevăzut în contractul încheiat data sau momentul la care aceasta trebuia eliberată.
Nici apărarea pârâtei în sensul că prin el însuşi contractul nu probează o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi că factura fiscală invocată nu poartă semnătura şi ştampila societăţii, nu a fost reţinută de instanţă deoarece prin contractul încheiat şi nota de negociere anexată părţile s-au înţeles asupra unui preţ de 500 Euro plus TVA (art. 3.1), creanţă certă, a cărei existenţă rezultă din însuşi contractul încheiat, şi lichidă, a cărei câtime este determinată prin acelaşi înscris, în înţelesul art. 379 C.pr.civ.
In ceea ce priveşte exigibilitatea creanţei, aceasta este dată de prevederile art. 3.2 din contract – 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii fiscale.
Astfel, factura fiscală seria INCTV nr.1455/12.02.2008 a fost emisă chiar pentru 2 173 lei, echivalentul în lei a sumei de 500 Euro plus TVA la data emiterii ei (un Euro având valoarea de 3,6521 lei). În aceste condiţii, nici nu mai apare ca necesară acceptarea facturii, contravaloarea ei fiind datorată în chiar temeiul contractului încheiat, purtând deopotrivă semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii pârâte.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei privind lipsa a două facturi fiscale nr.8505/16.09.2008 şi nr.9598/27.10.2008, instanţa de fond a reţinut că acestea figurează în „cererea modificatoare şi de mărire a cuantumului pretenţiilor” dintr-o eroare materială, din analiza înscrisurilor depuse la dosar reieşind că respectivele facturi sunt cele cu nr. 8502/16.09.2008 (reprezentând penalităţi pentru lunile iulie, august 2008) şi cu nr. 9589/27.10.2008 (reprezentând penalităţi pentru luna septembrie 2008).
Prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiat în parte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pârâta fiind obligată la plata sumei de 2173 lei.
În acest sens s-a arătat că părţile au prevăzut prin contract obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,25% pe zi întârziere pentru neplata la termen a facturilor fiscale emise în executarea acestuia. Pe de altă parte părţile nu au prevăzut şi posibilitatea ca acest cuantum al penalităţilor să depăşească cuantumul sumei asupra căreia se calculează. Or, în aplicarea prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, instanţa a limitat cuantumul acestor penalităţi la debitul principal , fiind în cuantum de 2173 lei.
În tem,meiul disp. art. 274 C.pr.civ. şi urm., instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 325,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (322,18 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar), luând act că . pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva a acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC G solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei civile atacate, în senul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Recurenta a arătat că solicită să se analizeze cauza sub toate aspectele, fără a limita motivele de casare sau de modificare prevăzute de art.304 C.proc.civ., având in vedere inclusiv următoarele considerente:
Prin Contractul de colaborare nr.14/C/05.02.2008 reclamanta, in calitate., coproprietar, s-a obligat faţă de pârâtă “sa asigure desfăşurarea activiţăţi de distribuţie in condiţiile stabilite in prezentul contract”, in schimbul preţului prevăzut la art. 3.1 din Contract.
Astfel la art. 3.1 din Contract, s-a prevăzut că pentru activitatea de distribuţie desfăşurata in incinta AIHCB, beneficiarul va plăti proprietarului suma de 500 EUR+TVA. Per a contrario, in situaţia existenta in prezenta cauza, in care recurenta-pârâtă nu a desfăşurat nicio activitate de distribuţie in acest spaţiu nici pe durata Contractului si nici măcar ulterior sau anterior, aceasta consideră, ca nu datorează niciun preţ, in caz contrar fiind vorba de o îmbogăţire fără justa cauza a reclamantei.
Susţine recurenta că a învederat instanţei de fond faptul ca in realitate societatea pârâta nu a utilizat in niciun mod spaţiul pe care reclamanta a acceptat sa îl pună la dispoziţie prin Contractul încheiat intre părţi, astfel că, reclamantei îi revenea sarcina de a face dovada faptului pozitiv contrar. Însă, din niciuna din probele administrate in cauză nu s-a făcut dovada faptului ca recurenta ar fi utilizat in vreun mod zona publica a AIHCB – Terminal Sosiri Internaţionale pentru realizarea obiectului Contractului, utilizare care condiţiona plata preţului potrivit clauzelor contractuale explicite cuprinse in art. 3.1 din Contract.
Recurenta a subliniat faptul ca părţile nu au înţeles sa condiţioneze plata preţului de simpla acceptare de către reclamanta in sensul punerii la dispoziţia sa a acestui spaţiu, ci efectiv de desfăşurarea activităţii de distribuţie de material publicitare de către S.C. “G. in incinta AIHCB.
Nerealizarea in fapt a obiectului Contractului din motive care exced culpei vreuneia dintre părţi reprezintă, de altfel, si motivul pentru care recurenta nu a acceptat la plata facturile fiscale emise de către reclamanta si care fac obiectul prezentei cauze.
Mai mult, o asigurare efectiva a posibilităţii de a distribui materiale promoţionale in incinta AIHCB presupunea din partea reclamantei eliberarea in favoarea reprezentanţilor societăţii noastre a unor permise speciale pentru desfăşurarea acestor activităţi intr-o zona a unui aeroport internaţional, in care accesul este restricţionat. Or, aceasta cu siguranţa nu reprezintă o obligaţie negativa asumata de către reclamanta, ci una pozitiva, a cărei dovada trebuia si putea fi făcuta de către aceasta parte.
În consecinţa, consideră că debitul principal nu este datorat si drept urmare nici cererea privind penalităţile de întârziere nu este întemeiata.
Pentru motivele expuse recurenta a apreciat că hotărârea pronunţata de instanţa de fond este nelegala si netemeinica, astfel încât solicită admiterea recursului formulat, modificarea in parte a hotărârii atacate, in sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata.
Intimata–reclamant C.- Bucureşti SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei pronunţată ca temeinică şi legală.
În motivare, intimata a arătat că între cele doua societăţi s-a încheiat contractul de colaborare nr. 14C din data de 05.02.2008, in care figurau ca părţi CN AIHCB SA in calitate de Proprietar si SC G in calitate de Beneficiar. Obiectul contractului consta in acordarea dreptului beneficiarului de a distribui, contra cost, prin intermediul propriilor reprezentanţi, materiale promoţionale (tiparituri) in zona publica a AIHCB – Terminal Sosiri Internaţionale.
In baza acestui contract a fost emisa de către intimata-reclamantă factura fiscala seria INCTV nr. 1455/12.02.2008, in valoare de 2.173,00 RON. Conform prevederilor contractuale factura trebuia achitata in termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, in caz contrar urmau sa fie percepute penalităţi de 0,25% pe zi de întârziere(art. 3.3. din contractul de colaborare).
Ca urmare a faptului ca aceasta factura nu a fost achitata, reclamanta a procedat la emiterea, periodic, de facturi pentru penalităţile rezultate din factura fiscala neachitata.
Astfel la data de 28.02.2008, în contabilitatea CN AIHCB SA, pârâta înregistra un debit în valoare de 3.982,05 RON, evidenţiat prin facturile menţionate. Pentru aceste motive, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului şi în consecinţă menţinerea hotărârii pronunţată în fond, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C.p.c.
În dovedirea cererii se solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând hotărârea atacată în raport de actele dosarului şi de motivele invocate de recurenta-pârâtă, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Între părţi s-a încheiat Contractul de colaborare înregistrat de intimata-reclamantă sub nr. nr.14C/05.02.2008 având drept obiect acordarea dreptului recurentei pârâte (beneficiarul) de a distribui, contra cost, prin intermediul propriilor reprezentanţi, materiale promoţionale (tipărituri) în zona publică a AIHCB- Terminal Sosiri Internaţionale.
Potrivit art. 3.1. contractul s-a încheiat pentru o perioadă de o lună, iar recurenta pârâtă s-a obligat la plata sumei de 500 Euro plus TVA pentru activitatea de distribuţie desfăşurată în incinta AIHCB pe durata acestei luni, părţile stabilind ca plata să se facă în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii (art. 3.2), sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 0,25% pe zi întârziere (art. 3.3).
Conform prevederilor art. 4.1 din contract reclamanta intimată s-a obligat să asigure desfăşurarea activităţii de distribuţie în condiţiile stabilite în contract, să emită în timp util factura de plată la valoarea negociată între părţi şi să efectueze controale periodice pentru verificarea modului de respectare a clauzelor contractului, iar conform prevederilor art. 4.2 beneficiarul s-a obligat să efectueze plata în termenii stabiliţi în contract, să nu distribuie materiale promoţionale sau informaţionale care să conţină articole sau referiri de natură să afecteze imaginea României sau a aeroportului, persoanele desemnate să desfăşoare activitatea de distribuţie să se prezinte la Birul Securitate Aeroportuară pentru instruire asupra normelor de securitate, reprezentanţii săi să poarte la vedere ecusoane de identificare, să aibă o ţinută decentă un comportament civilizat şi să respecte cu stricteţe zona special desemnată pentru această activitate, să respecte reglementările privind accesul în aeroport şi reglementările de ordine interioară specifice să nu deterioreze elementele de infrastructură existente în zonă .
Având în vedere obiectul contractului şi obligaţiile asumate de părţi, tribunalul apreciază ca fiind nefondată susţinerea recurentei privind condiţionarea plăţii preţului contractului de desfăşurarea activităţii de distribuţie materiale publicitare în spaţiul menţionat în contract, obligaţia principală asumată de reclamantă fiind aceea de a permite accesul recurentei-pârâte, timp de o lună de zile, în zona publică a AIHCB-Terminal Sosiri Internaţionale în scopul distribuirii de material publicitar.
Împrejurare că recurenta pârâtă nu desfăşurat activitatea de distribuire de material publicitar în incinta AIHCB în perioada de valabilitate a contractului nu are relevanţă în cauză, deoarece nu i se poate imputa reclamantei intimate vreo culpă în legătură lipsa de activitate a recurentei-pârâte.
În plus asumarea obligaţiei de plată a preţului contractului sub condiţia desfăşurării activităţii de distribuţie de material publicitar, astfel cum susţine recurenta, este o obligaţie sub condiţie pur potestativă (mă oblig dacă vreau), consecinţa fiind nulitatea acesteia conform prevederilor art. 1010 C. civ.
Tribunalul apreciază că în condiţiile în care pârâta recurentă a invocat excepţia de neexecutare a contractului, aceasta avea sarcina probei atât în ceea ce priveşte îndeplinirea propriei obligaţii de plată a preţului, pârâta neputând face dovada unui fapt negativ, cât şi în ceea ce priveşte privind neândeplinirea obligaţiilor asumate de reclamanta intimată.
Tribunalul nu va reţine nici susţinerile recurentei în sensul că reclamanta intimată nu i-a asigurat posibilitatea distribuirii materialelor promoţionale prin eliberarea unor permise speciale pentru zona aeroportului în care accesul este restricţionat, deoarece reclamanta intimată nu şi-a asumat o astfel de obligaţie prin contract, prezentare persoanelor desemnate să desfăşoare activitatea de distribuţie la Birul Securitate Aeroportuară pentru instruire asupra normelor de securitate şi purtarea ecusoanelor de identificare, fiind suficientă pentru a permite accesul reprezentanţilor recurentei în spaţiul menţionat în contract, astfel cum rezultă din interpretarea clauzelor contractuale conform voinţei comune a părţilor.
Având în vedere cele reţinute mai sus tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii contractuale a recurentei-pârâte, acesta fiind obligată în temeiul dispoziţiilor art. 969, 970 C.civ la plata debitului în sumă de 2.173 lei şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 2.173 urmare a activării clauzei penale, iar în temeiul art. 274 C.p.civ la plata cheltuielilor de judecată.
