ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA NR. 330/R/2010DOSAR NR. 1225/195/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2010
PREŞEDINTE:………………….. – judecător
………………….. – judecător
…………………..- judecător
………………….. – grefier
Pe rol fiind judecarea recursului contencios formulat de intimatul I.P. sentintei civile nr. 1020/6.10.2009 pronuntata de Judecatoria Brad în dosarul nr. 1225/195/2009 (judecător R. M.).
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au răspuns părţile.
Procedura de citare a fost completă .
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare.
T R I B U N A L U L,
Asupra recursului de faţă constată:
Prin plângerea civilă înregistrată la Judecătoria Brad sub nr. 1225/195/03.08.2009 petenta CNLR SA în contradictoriu cu intimatul I.P., a solicitat în principal să se constate nulitatea procesului verbal seria AP nr. 0785196 întocmit la data de 03.07.2009 de Poliţia municipiului Brad şi, în subsidiar, să se dispună anularea respectivului proces verbal ca fiind nelegal şi netemeinic.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că în procesul verbal atacat s-a menţionat că au fost încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 60 lit.a din Legea ne 333/2003, astfel, s-a reţinut în procesul verbal că, fapta contravenţională a fost săvârşită de C.N. L. R. reprezentată prin Ş. D.M. –în calitate de director Centru de Profit; că în sensul Legii 333/2003 contravenient nu poate fi unitatea controlată, ci persoana fizică ce reprezintă legal respectiva unitate, iar în conformitate cu OUG nr. 159/1999 aprobată prin Legea nr. 288/2001, C. N . L. R. este reprezentată de preşedintele consiliului de administraţie şi nu de Ş.D.M., cum în mod greşit s-a consemnat în procesul verbal de către agentul constatator. Pentru aceste motive, s-a susţinut că procesul verbal este nul.
S-a mai arătat că faptele contravenţionale menţionate în actul de sancţionare nu sunt reale, câtă vreme sunt îndeplinite obligaţiile legale cu privire la planul de pază al agenţiei; că alegerea măsurilor corespunzătoare pentru fiecare punct de lucru în funcţie de gradul de risc pe care îl implică activitatea desfăşurată în respectivul punct de lucru este în sarcina conducătorului persoanei juridice şi se materializează în măsurile înscrise în planul de pază; că măsura dispusă prin procesul verbal deşi este prevăzută de lege, este excesivă în raport de volumul şi importanţa valorilor aflate la punctul de lucru controlat şi depăşeşte voinţa legiuitorului care, enumerând mai multe categorii de masuri de pază, nu a prevăzut obligaţia aplicării cumulative a acestora.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 31 şi urm. din OG nr. 2/2001, legea 333/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimat (f. 30) s-a solicitat respingerea plângerii contravenţionale. Intimatul a arătat că , în speţa de faţă atât miza litigiului cât şi posibilitatea petentei de a combate prezumţia de legalitate şi temeinicie îndreptăţesc aplicarea prezumţiei că procesul verbal, face dovada cu privire la cele constatate, până la proba contrarie.
S-a mai arătat că agentul constatator a aplicat sancţiunea persoanei juridice, care are obligaţia legală de a lua măsurile de pază şi protecţie a bunurilor pe care le deţine , rămânându-i acesteia posibilitatea de regres împotriva persoanei fizice care , în concret, are sarcini pe linia implementării măsurilor de protecţie a bunurilor şi valorilor. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 Cod pr.civ. şi O.G. nr. 2/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv : procesul verbal de contravenţie din 03.07.2009 (f.4) , raportul agentului constatator (f.20), adresa Poliţiei municipiului Brad din 28.01.2009 (f.18) şi procesul verbal din 01.07.2009 (f.19), celelalte acte şi lucrări ale dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal seria nr. AP nr. 0785196, încheiat la data de 03.07.2009, de către Poliţia municipiului Brad , contravenienta C.N.L.R. SA Bucureşti –reprezentată de Ş.D.M. a fost sancţionată cu amenda în sumă de 4000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.60 lit.a şi sancţionată de art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, constând în aceea că Agenţia LOTO nr. 20-43 din Brad, str. Libertăţii nr. 4, nu este asigurată în mod corespunzător cu pază mijloace mecanice de securitate, sistem de alarmare sau alte mijloace pentru asigurarea corespunzătoare a pazei , acestea lipsind în totalitate, deşi în agenţie se păstrează toate valorile încasate de luni până duminică.
Procesul verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, a fost semnat, în calitate de martor , de numita F.I.
Instanţa a constatat că, potrivit 60 ,lit. a din Legea nr.333/2003 , cu modificările ulterioare, constituie contravenţii … : neluarea masurilor de organizare si funcţionare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) si (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) si la art. 18 alin. (2) si (3); iar potrivit art. 3 alin (1), în funcţie de importanta, specificul si valoarea bunurilor pe care le deţin, conducătorii unitarilor prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al politiei, pentru sistemele civile de paza, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalitatea concrete de organizare si de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, paza cu gardieni publici, paza proprie sau paza prin societatea specializate. Aliniatul 3 al aceluiaşi text prevede că, la unităţile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducătorii acestora sunt obligaţi sa execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei si integrităţii bunurilor.
Apoi, cu privire la persoana sancţionată , se reţine că , potrivit art.4 din Legea nr.333/2003, răspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deţinute cu orice titlu revine conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1).
Cu privire la susţinerile din întâmpinare, în sensul că s-a aplicat sancţiunea persoanei juridice, care are obligaţia legală de a lua măsurile de pază şi protecţie a bunurilor pe care le deţine , rămânându-i acesteia posibilitatea de regres împotriva persoanei fizice care ,în concret, are sarcini pe linia implementării măsurilor de protecţie a bunurilor şi valorilor, se constată că, atâta vreme cât legea stabileşte un subiect activ special al acestei contravenţii , sancţiunea nu poate fi aplicată decât acestuia.
Aşadar, vinovat de neluarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deţinute cu orice titlu, poate fi numai conducătorului unităţii ,şi nu persoana juridică, care nu are calitatea de subiect activ special al acestei contravenţii .
Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1020/2009 Judecătoria Brad a admis plângerea civilă formulată de petenta C.N.L.R.SA, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr.0785196 încheiat la data de 03.07.2009 de Poliţia municipiului Brad , a anulat procesul verbal de contravenţie şi a exonerat pe petentă de plata amenzii contravenţionale în sumă de 4000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen şi motivat intimatul I. P., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii plângerii.
Se motivează în recurs că potrivit art.1 (2) din Legea 333/2003 paza şi protecţia se realizează de către deţinătorii bunurilor sau valorilor, iar potrivit art.2 societăţile comerciale sunt obligate să asigure paza acestora. Că astfel în mod legal s-a aplicat sancţiunea persoanei juridice şi nu conducătorului unităţii, persoană fizică.
Recurentul şi-a întemeiat cererea pe disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata-petentă a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pe fond petenta a îndeplinit toate obligaţiile legale, întocmind un plan de pază al unităţii controlate, iar sub aspectul subiectului activ al contravenţiei arată că potrivit art.4 din lege acesta este conducătorul unităţii, nu persoana juridică.
Examinând sentinţa atacată atât sub aspectul susţinerilor din motivele de recurs, cât şi din oficiu în baza art.304/1 Cod Procedură Civilă, Tribunalul constată următoarele:
Recursul este nefondat, Tribunalul apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare justă cauzei, iar criticile formulate în motivele de recurs nu pot fi primite.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea 333/2003, raspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor detinute cu orice titlu revine conducatorilor unitatilor prevazute la art. 2 alin. (1). Iar obligaţiile acestora sunt prevăzute expres în art.52 din lege.
Conform art. 57, nerespectarea dispozitiilor legii atrage, dupa caz, raspunderea civila, materiala, disciplinara, contraventionala sau penala.
Prin normele susmenţionate s-a stabilit subiectul active al contravenţiei sancţionate de art.60 lit. a din Legea nr.333/2003 , respectiv neluarea masurilor de organizare si funcţionare a pazei, ca fiind conducătorul unităţii, adică persoana fizică, nu persoana juridică care deţine bunurile şi valorile de trebuie a căror pază trebuie asigurată. În consecinţă, sancţiunea a fost greşit aplicată de organul constatator petentei, şi nu conducătorului unităţii.
Prin urmare, prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi a făcut o justă aplicare a legii, astfel că, în baza art.312 Cod Procedură Civilă se va respinge recursul de faţă şi se va menţine ca temeinică şi legală sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de către intimatul I.P. împotriva sentinţei civile nr.1020/2009 pronunţată de Judecătoria Brad, jud. Hunedoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţa publică azi 15 martie 2010.
PREŞEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
……………….. ………………. ……………….
GREFIER,
Florea Lidia
IAC/HI/4 ex.
28.04.2010.
Jud.fond:Rogoveanu M