. Procedura insolventei. Actiune în anulare transferuri frauduloase formulata de lichidator sub imperiul legii nr. 64/1995. Act de procedura îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi. Supravietuirea legii vechi.
Actiune în anulare a actelor încheiate de debitor anterior deschiderii procedurii, îndreptata împotriva subdobânditorului. Conditia ca bunul sa nu fi fost înstrainat la o valoare corespunzatoare si ca subdobânditorul sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca faptul ca transferul este susceptibil de a fi anulat. Neîntrunirea cumulativa a celor doua conditii. Consecinte
Articolul 128 alineat 2 din legea nr. 64/1995
Articolul 725 alin.5 Cod procedura civila
Articolul 49 alineat 1 din legea nr.64/1995.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 710 din 6 mai 2010)
Prin cererea înregistrata sub nr. 926 din 14 mai 2004 pe rolul Tribunalului Calarasi, reclamanta H. N. – administrator judiciar al debitoarei SC R. SA, cu sediul în L. G., judetul Calarasi le-a chemat în judecata pe pârâtele SC R. SA si SC F. P. SRL, cu sediul în L. G., judetul Calarasi si SC S. C. L.T.D, cu sediul în localitatea M. Grecia, solicitând ca instanta sa anuleze procesul-verbal de adjudecare încheiat la 14 noiembrie 2002 de catre BEJ O. C. din L. G. în dosarul de executare nr.109/2002; sa anuleze contractul de garantie ipotecara autentificat sub nr.992 din 7 iunie 2002, încheiat între SC F. P. SRL în calitate de creditoare ipotecara si SC R. SA în calitate de debitoare ipotecara; sa radieze dreptul de ipoteca asupra imobilului proprietate a SC R. SA din Cartea funciara nedefinitiva nr. 333/N Anexa 3; sa anuleze contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 341/A1/ ianuarie 2003 la BNP C. L. si Z. I. din G., contract încheiat între SC F. P. SRL si SC S. C. L.T.D.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la 3 iunie 2002, între SC S. C. L.T.D si SC F. P. SRL a intervenit contractul de garantie ipotecara autentificat sub nr. 992 din 7 iunie 2002 la BNP S. M. S. si C.N.D. din B., contract prin care SC R. SA, ca debitoare ipotecara , a garantat executarea contractului comercial încheiat cu SC F. P. SRL, pâna la concurenta sumei de 4.500.298.690 lei, imobilele asupra carora s-a instituit ipoteca fiind proprietate a debitoarei conform certificatului de atestare fiscala seria MO3 nr. 0150 din 29 aprilie 1993 si protocolului de predare – primire nr. 328 din 31 mai 1993 .
Reclamanta a sustinut ca reprezentantul legal al SC R. SA, D. P. , a încheiat acest contract cu rea – credinta pentru termenul de 20 de zile de la data autentificarii, în conditiile în care acesta era si reprezentantul firmei PD S. F. LTD din Cipru, care este asociat al SC F. P. SRL, folosind astfel bunurile SC R. SA în scopul de a favoriza alte societati din tara si din strainatate, pentru ca aceste bunuri sa nu fie valorificabile pentru acoperirea datoriilor restante.
În ce priveste procesul-verbal de adjudecare, a sustinut ca dobândirea activului în aceasta modalitate s-a facut în mod netemeinic si nelegal, având în vedere reaua – credinta cu care au fost ipotecate bunurile pentru derularea unui contract comercial neoneros si în defavoarea debitoarei SC R. SA. În plus, reclamanta a aratat si ca derularea contractului a constat în emiterea unui numar de 8 (opt) facturi pentru marfuri care nu au fost niciodata receptionate.
Totodata, reclamanta arata ca bunurile SC R. SA se afla la momentul promovarii actiunii în posesia pârâtei de rangul trei si ca prezenta actiune este întemeiata pe dispozitiile articolului 18 lit. e din legea nr. 64/1995, coroborate cu dispozitiile articolelor 44 si 45 din acelasi act normativ.
Prin sentinta civila nr.485 din 26 iulie 2005, Tribunalul Calarasi a admis cererea astfel cum a fost formulata.
Prin decizia comerciala nr.448 din 5 octombrie 2006, pronuntata în dosarul nr. 31331/2/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala a admis apelul declarat de SC S. C. L.T.D, împotriva sentintei civile nr.485 din 26 iulie 2005 a Tribunalului Calarasi, a desfiintat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Calarasi – judecator-sindic.
Prin sentinta civila nr.2305 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Calarasi, pronuntata în dosarul cu numar unic 31331/2/2005 , judecatorul-sindic a respins exceptiile lipsei capacitatii de exercitiu a reclamantei si a inadmisibilitatii si a admis actiunea astfel cum a fost formulata.
Prin decizia comerciala nr. 483 R din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala, a admis recursul declarat de S. C. L.T.D, a casat sentinta civila nr. 2305 din 2 noiembrie 2007 si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
La rejudecarea în fond, la 25 februarie 2009 reclamanta a depus “precizari”, prin care în realitate a completat cererea de chemare în judecata, solicitând la pct. 1 si anularea contractului comercial nr.24 din 4 iunie 2002, încheiat între SC F. P. SRL si SC R. SA, iar la pct. 6 repunerea partilor în situatia anterioara încheierii actelor, cu consecinta reîntoarcerii imobilului în proprietatea debitoarei SC R. SA, pentru îndestularea creantelor.
În ce priveste contractul nr. 24 din 4 iunie 2002 , a aratat ca a intrat în posesia lui dupa casarea cu trimitere spre rejudecare a sentintei civile nr.2305 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Calarasi, fiind în imposibilitate de a-l prezenta mai devreme si ca solicita anularea acestuia , apreciind ca este încheiat în frauda creditorilor, deoarece atesta o datorie comerciala nereala.
Prin sentinta comerciala nr.207/F din 6 mai 2009, judecatorul-sindic a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru capatul de cerere privind anularea contractului comercial nr. 24 din 4 iunie 2002, invocata din oficiu si în consecinta a respins acest capat de cerere .
A admis exceptia lipsei capacitatii de exercitiu a reclamantei pentru capatul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ ianuarie 2003, invocata de SC S. C. L.T.D Grecia, si în consecinta a respins acest capat de cerere .
A respins exceptia inadmisibilitatii, invocata de aceeasi pârâta.
A admis în parte actiunea si a dispus anularea procesului-verbal de adjudecare încheiat la 14 noiembrie 2002 de BEJ O.C. în dosarul de executare nr. 109/2002, anularea contractului de garantie ipotecara autentificat sub nr. 992 din 7 iunie 2002 de BNP S. M. S. si C. N. D., încheiat între SC F. P. SRL în calitate de creditoare ipotecara si SC R. SA în calitate de debitoare ipotecara. A dispus radierea dreptului de ipoteca asupra imobilului proprietate a SC R. SA din cartea funciara nedefinitiva nr. 333/N, anexa 3, precum si repunerea SC F. P. SRL si a SC R. SA în situatia anterioara actelor anulate prin prezenta sentinta. A respins actiunea împotriva pârâtei SC S. C. L.T.D, Grecia.
Pentru a hotarî astfel, judecatorul-sindic a retinut, în ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata din oficiu, ca aceasta este întemeiata în raport de dispozitiile articolului 79 din Legea nr. 85/2006, întrucât anularea contractului comercial nr. 24 din 4 iunie 2002 putea fi ceruta în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, deschiderea procedurii a avut loc la 15 iunie 2003, astfel ca întregirea actiunii reclamantei cu capatul de cerere privind anularea contractului comercial nr. 24/2002 s-a facut cu depasirea acestui termen, prevazut de altfel si de articolul 60 din Legea nr. 64/1995 în forma în vigoare la data introducerii actiunii initiale.
În ceea ce priveste exceptia lipsei capacitatii de exercitiu a administratorului judiciar, a apreciat ca este întemeiata, întrucât dispozitiile articolului 61, coroborate cu dispozitiile articolului 65 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 prevad ca administratorul judiciar poate introduce actiune în anularea transferurilor patrimoniale în cazul subdobânditorilor numai daca acestia nu au platit valoarea corespunzatoare bunului si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul era susceptibil de a fi anulat. A retinut ca, atâta timp cât în privinta subdobânditorului SC S. C. L.T.D. Grecia nu s-au dovedit conditiile prevazute de articolul 65 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, administratorul judiciar nu are capacitate de exercitiu în promovarea cererii în anulare a contractului care îl priveste pe acest subdobânditor.
A apreciat neîntemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii în anulare a procesului-verbal de adjudecare de la 14 noiembrie 2002, întrucât în speta anularea acestui act ( posibila în mod curent pe calea contestatiei la executare) este consecinta anularii contractului de garantie ipotecara în baza caruia s-a încuviintat executarea silita finalizata cu procesul-verbal de adjudecare.
Pe fondul cauzei, judecatorul-sindic a retinut în esenta ca administratorul statutar al SC R. SA a scos din proprietatea acestei societati bunurile ipotecate prin intermediul altor firme la care era asociat , fara ca la baza acestei operatiuni sa existe o creanta reala, ca atare ipoteca si înscrierea dreptului de ipoteca în cartea funciara au la baza o cauza ilicita, fiind încalcate dispozitiile articolului 948 Cod civil, cu consecinta nulitatii acestor acte si a repunerii partilor în situatia anterioara încheierii lor.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs motivat reclamanta, devenita pe parcursul procesului lichidator, cauza fiind înregistrata sub nr.31331.1/2/2005 la 25 noiembrie 2009 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala.
În motivarea recursului , a fost criticata hotarârea primei instante pentru netemeinicie în primul rând pentru ca a fost pronuntata cu gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente în ce priveste cererea de anulare a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 341/A1/ianuarie 2003, caz de modificare prevazut de articolul 304 pct. 9 teza a II – a Cod procedura civila .
Sub acest aspect, recurenta a aratat ca, dupa desfiintarea sentintei civile nr. 2305 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Calarasi si pe parcursul rejudecarii ,erau deja incidente dispozitiile Legii nr. 85/006 care abrogau Legea nr. 64/1995 ( articolului 156 alin. 3 din Legea nr. 85/2006) si erau de imediata aplicare. Prin urmare, a sustinut recurenta, judecatorul-sindic nu putea aplica în continuare dispozitiile legii nr. 64/1995.
Recurenta a aratat ca, si daca ar fi fost incidente prevederile acestei din urma legi, dispozitiile articolului 65 alin. 1 nu reglementeaza drepturi procedurale , ci situatiile în care administratorul judiciar sau lichidatorul poate formula actiune în anularea transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti.
Subsumat aceluiasi motiv de recurs, recurenta a aratat ca judecatorul-sindic nu a aratat care sunt motivele pentru care a admis exceptia lipsei capacitatii de exercitiu a reclamantei, desi se impunea atâta timp cât legile speciale nr. 64/1998 si nr. 85/2006 confera practicianului în insolventa capacitatea de exercitiu a tuturor drepturilor procedurale pentru a formula actiuni în anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti.
Totodata, a sustinut ca motivarea judecatorului-sindic nu vizeaza exceptia lipsei capacitatii de exercitiu , ci fondul cererii.
A doua critica priveste lipsa de temei legal a hotarârii , motiv de recurs prevazut de articolul 304 pct. 9 teza I Cod procedura civila, recurenta sustinând ca judecatorul-sindic nu a motivat în drept în nici un fel solutia de respingere a capetelor de cerere de anulare a contractelor prin raportare la solutia de desfiintare a actului de adjudecare si a contractului de garantie ipotecara, desi prin cererea formulata s-a solicitat anularea acestor acte ca o consecinta a anularii actelor de executare.
Sub acest aspect, recurenta a aratat ca , urmare a anularii contractului de garantie ipotecara, trebuia anulat si contractul de vânzare-cumparare nr.341/A1/ianuarie 2003, deoarece SC F. P. SRL a vândut lucru altuia, dupa cum trebuia anulat si contractul de împrumut nr. 24/2002 , care nu mai este un împrumut garantat cu o ipoteca, ci doar un contract care constata o creanta.
A treia critica se întemeiaza pe sustinerea ca solutia primei instante contine dispozitii contrare, întrucât în situatia respingerii cererii de anulare a contractului nr. 341/A1/ianuarie 2003 nu mai este posibila repunerea partilor în situatia anterioara, neputându-se intra în posesia bunului afectat de ipoteca.
Sub acelasi aspect, a subliniat si obligatia expresa a tertului dobânditor de restituire a bunului ce a facut obiectul transferului patrimonial, obligatie prevazuta de articolului 83 alin. 1.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolelor 304 pct. 9 si 3041 Cod procedura civila , ca si pe dispozitiile Legii nr. 85/2006.
În recurs nu s-au depus întâmpinari.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate, Curtea a apreciat recursul ca întemeiat si l-a admis în limitele si pentru urmatoarele considerente:
Prima critica este întemeiata în parte. Curtea a apreciat ca nu poate fi primita sustinerea recurentei despre aplicabilitatea în speta a dispozitiilor Legii nr. 85/2006 . Se constata ca cererea de anulare a transferurilor patrimoniale a fost introdusa pe rolul Tribunalului Calarasi la 14 mai 2004, atunci când în vigoare erau dispozitiile legii nr. 64/1995, lege aplicabila în cauza potrivit principiului tempus regit actum .
Pe de alta parte, Curtea a constatat ca dispozitiile articolului 128 din Legea nr.64/1995, în forma în vigoare la data sesizarii instantei, prevedeau ca legea se completeaza, în masura compatibilitatilor, cu dispozitiile Codului de procedura civila si cu cele ale Codului Comercial Român.
Dispozitiile articolului 725 alin.5 Cod procedura civila, în forma în vigoare la momentul sesizarii instantei , prevedeau ca actul de procedura îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi ramâne supus dispozitiilor vechii legi. Ca atare, dispozitiile procedurale tranzitorii consacra supravietuirea în speta a legii vechi, respectiv a legii nr. 64/1995, în cazul tuturor actelor de procedura (cum este si actiunea în anulare de fata) îndeplinite sub imperiul acesteia.
Este, însa, întemeiata critica relativa la modul în care judecatorul-sindic a solutionat exceptia lipsei capacitatii de exercitiu în ce priveste cererea de anulare a contractului de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ ianuarie 2003.
Capacitatea de exercitiu este definita de articolul 5 alin. 3 din decretul nr. 31/1954 drept capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savârsind acte juridice. Fata de aceasta definitie legala, Curtea a constatat ca judecatorul-sindic nu a contestat în nici un fel posibilitatea conferita de lege reclamantei, posibilitate decurgând din calitatea acesteia de practician în insolventa si de administrator/ lichidator numit în procedura, de a ataca în justitie transferuri patrimoniale facute de debitoare catre terti.
Judecatorul-sindic a adus în sustinerea acestei exceptii argumente straine de dispozitiile legale precitate si care, asa cum arata si recurenta însasi, vizeaza chiar fondul cererii de anulare a contractului de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ ianuarie 2003. Pe cale de consecinta, Curtea a apreciat ca judecatorul-sindic, admitând exceptia lipsei capacitatii de exercitiu, a pronuntat o solutie cu aplicarea gresita a dispozitiilor articolului 5 alin. 3 din decretul nr. 31/1954 , motiv pentru care a admis recursul în conformitate cu dispozitiile articolului 304 pct. 9 Cod procedura civila, a modificat în parte hotarârea atacata, în sensul ca a respins aceasta exceptie ca neîntemeiata.
Curtea a reitereat constatarea privitoare la folosirea de catre judecatorul-sindic a unor argumente care vizeaza în realitate fondul cererii de anulare a contractului de vânzare-cumparare , ceea ce face imposibila casarea cu trimitere a hotarârii în conditiile articolului 12 alin. 5 teza I Cod procedura civila si autorizeaza Curtea sa antameze în recurs solutia pe fondul acestei cereri.
În raport de argumentele expuse în precedent, Curtea a constatat ca la momentul sesizarii judecatorul-sindic, respectiv 14 mai 2004, Sectiunea a III – a legii nr. 64/1995 reglementa situatia unor acte juridice ale debitorului, iar în articolul 49 alin. 1 prevedea conditiile în care administratorul judiciar, lichidatorul ori comitetul creditorilor pot intenta actiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de debitor.
Cele doua conditii sunt cumulative si se refera la neachitarea de catre subdobânditor a valorii corespunzatoare a bunului si la faptul ca subdobânditorul cunoaste sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat .
Sub acest aspect, Curtea a constatat ca la dosarul cauzei nu a fost administrata nici o proba. În ce priveste valoarea corespunzatoare a bunului, Curtea retine ca recurenta reclamanta nu a facut nici macar o discutie nici în sensul ca pretul din contractul de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ianuarie 2003 ar fi prea mic, nici ca subdobânditorul nu l-ar fi platit .
În ce priveste atitudinea subdobânditorului fata de transferul initial, de asemenea se constata ca recurenta reclamanta nu precizeaza în ce a constat reaua – credinta a acestuia si nici nu indica proba sau probele din care reiese ca acesta cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial era anulabil, în favoarea subdobânditorului operând prezumtia consacrata de principiul bona fides praesumitur .
Pe cale de consecinta, Curtea a apreciat cererea de anulare a contractului de vânzare-cumparare încheiat cu subdobânditorul SC S. C. L.T.D, ca neîntemeiata pentru neîntrunirea conditiilor cumulative impuse de articolul 49 alin. 1 din legea nr. 64/1995 si a respins-o cu aceasta motivare.
A doua critica este neîntemeiata si a fost înlaturata. O prima precizare se impune. În cererea introductiva de instanta recurenta reclamanta nu a indicat expres , asa cum netemeinic sustine în recurs, ca a solicitat anularea contractului de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ ianuarie 2003, ca efect al aplicarii principiului quod nullum est, nullum producit effectum .
Dar si daca acest temei ar fi fost indicat, în speta este inaplicabil. În dreptul comun, acest principiu este limitat de aplicarea principiilor ocrotirii bunei credinte si de principiul securitatii circuitului civil. Pe tarâmul special al procedurii insolventei, acest principiu este limitat, în cazul subdobânditorului , si de cele doua conditii cumulative prevazute de articolul 49 alin. 1 din legea nr. 64/1995, ceea ce face ca actiunea administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor si aplicarea principiului quod nullum est, nullum producit effectum împotriva subdobânditorului sa fie si mai mult îngradite.
Cât priveste critica relativa la anularea contractului nr. 24/2002, Curtea a apreciat-o neîntemeiata.
Judecatorul-sindic a respins aceasta cerere ca prescrisa, caz în care nu mai putea lua în analiza nici un alt argument de fond, asadar nici aplicarea principiului quod nullum est, nullum producit effectum. Pentru aceleasi considerente, vazând si dispozitiile articolului 316, raportat la articolului 298 si la articolul 137 Cod procedura civila , nici Curtea nu poate proceda la examinarea acestui argument de fond, cu atât mai putin cu cât recurenta reclamanta nu critica în nici un fel solutia data de judecatorul-sindic pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
A treia critica este neîntemeiata si a fost înlaturata. Având în vedere bunurile care figureaza în procesul verbal de adjudecare si în cartea funciara nedefinitiva ( filele 14-19 dosar nr. 926/2004 al Tribunalului Calarasi) , comparativ cu bunurile înstrainate prin contractul de vânzare-cumparare nr. 341/A1/ianuarie 2003 ( filele 30-34 ale aceluiasi dosar), Curtea constata ca subdobânditorul a dobândit parte din bunurile adjudecate initial de SC F. P. SRL, ceea ce face posibila repunerea partilor în situatia anterioara, prin redobândirea restului de bunuri în materialitatea lor.
Pe de alta parte, împrejurarea ca subdobânditorul beneficiaza în continuare de bunurile cumparate nu este de natura nici sa o pagubeasca pe debitoare, nici sa îi profite în mod necuvenit tertului adjudecatar, acesta din urma având obligatia, conform masurii de repunere în situatia anterioara, de a restitui patrimoniului societatii debitoare contravaloarea restului de bunuri care nu mai pot reintra în patrimoniul debitoarei în materialitatea lor.
Considerentele ce preced au fundamentat convingerea Curtii ca recursul este întemeiat doar sub aspectul solutiei pronuntate asupra exceptiei lipsei capacitatii de exercitiu si a fost admis în temeiul articolului 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu consecinta modificarii în parte a sentintei. Curtea a respins ca neîntemeiate exceptia lipsei capacitatii de exercitiu si cererea de anulare a contractului nr. 341/2003, mentinând celelalte dispozitii ale hotarârii atacate (E.V.).
