Litigiu de muncă. Acordare spor „bloc operator”. Opinie separată.
Prin sentinţa civilă nr. 890 din 23 iunie 2009, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea în solidar a pârâţilor la plata pentru viitor a despăgubirilor; a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii S.B. s.a, în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Ministerul Sănătăţii, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti; a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase calculat pentru timpul efectiv lucrat în blocul operator, începând cu data de 19.03.2006 sau începând cu data angajării la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş dacă această dată este ulterioară datei de 19.03.2006, şi până la data de 20.12.2008; sumele mai sus menţionate cuvenite reclamanţilor vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale mai sus menţionate şi până la data executării efective a prezentei hotărâri; a obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanţilor menţiunile corespunzătoare acordării drepturilor băneşti mai sus menţionate; a respins restul pretenţiilor reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, deşi Ministerul Sănătăţii nu are calitatea de angajator în raport cu reclamanţii, acesta are legitimare procesuală pasivă, întrucât, potrivit art.1 din H.G. nr. 862 din 28 iunie 2006, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, având ca atribuţii principale, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, printre altele, asigurarea, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, a resurselor umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul de sănătate, urmărind gestionarea eficientă a resurselor alocate sistemului de sănătate. De asemenea, Ministerul Sănătăţii are atribuţii privind fundamentarea necesarului de servicii medicale, precum şi a resurselor financiare pentru funcţionarea sistemului de sănătate. Totodată, potrivit prevederilor art. 4, pct. 48 din H.G. nr. 862/2006, acelaşi minister elaborează norme metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli de către instituţiile sanitare publice şi (pct.49) avizează bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în funcţia de medici primari chirurgie generală, astfel cum rezultă din copiile carnetelor de muncă ale acestora aflate la dosarul cauzei. În această calitate, reclamanţii desfăşoară activitate de chirurgie atât în cadrul secţiilor de specialitate, cât şi în blocul operator.
Prin O.U.G. nr.115/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2005 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, la art. 13 s-a prevăzut că sporurile şi cuantumul lor se acordă în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea.
Prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.721/2005, a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004. Regulamentul de acordare a sporurilor stabileşte obiectivele şi principiile precum şi criteriile de acordare a acestor sporuri. Astfel la stabilirea procentului aferent fiecărui spor s-au avut în vedere mai mulţi factori cum ar fi: riscul de îmbolnăvire, solicitarea nervoasă şi/sau indicii de morbiditate (art.6 din Regulament).
La încadrarea locurilor de muncă în categoriile enunţate de lege şi regulament au fost avuţi în vedere factori ca:natura factorilor nocivi, intensitatea de acţiune a acestora asupra organismului, durata de expunere la acţiunea factorilor novici, condiţiile de muncă ce implică efort fizic, suprasolicitarea nervoasă etc.(art.7 din Regulament).
Aceleaşi norme ale regulamentului reglementează situaţia particulară a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea la unul din locurile de muncă prevăzute în regulament sau îşi desfăşoară activitatea fracţionat în mai multe locuri de muncă (art.11 şi art.13 din Regulament) în aceste condiţii angajaţii (în speţă medicii chirurgi) pot şi trebuie să beneficieze de sporul prevăzut pentru locurile de muncă respective proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste locuri.
Cu toate acestea angajatorul s-a rezumat la a considera că reclamanţilor li se cuvine un spor cu caracter permanent în procent mai mic de 50%, înţelegând prin aplicarea acestui spor asigurarea scopului şi finalităţii urmărite de legiuitor. Pârâţii au omis însă să aibă în vedere natura acestui spor sau mai exact condiţiile exprese de acordare respectiv „medicii din blocul operator şi sala de operaţii, unde există risc de contaminare, executând intervenţii chirurgicale de urgenţă”. Acest spor poate şi trebuie să fie acordat, în situaţiile de excepţie prevăzute de lege, respectiv în legătură cu efectuarea intervenţiilor de urgenţă.
Aşa cum s-a arătat, în general, atât condiţiile de stabilire a procentelor de spor cât şi încadrarea locurilor de muncă în diferite categorii, au în vedere acoperirea în plan material a riscului de îmbolnăvire sau prevenirea îmbolnăvirilor de orice natură, pe care le presupune activitatea în mediul spitalicesc.
Specificul activităţii reclamanţilor, presupune desfăşurarea activităţii atât în condiţiile ce solicită o încordare psihică foarte ridicată/condiţii deosebite în compartimente cu paturi postoperatoriu (anexa 3 lit.b pct.17) cât şi în blocul operator (anexa 2 lit.d pct.4).
Desfăşurarea în mod obiectiv, a activităţii în două compartimente distincte (secţie şi bloc operator), naşte în favoarea reclamanţilor dreptul la aplicarea prevederilor art.11/13 din Regulament.
Aceste din urmă dispoziţii legale nu presupun îndeplinirea condiţiei ca o categorie de personal, vizată astfel, să fie cuprinsă expres în anexa corespunzătoare a Regulamentului, ci presupun doar ca activitatea să se desfăşoare şi în locurile de muncă, altele decât cele obişnuite sau curente.
Având în vedere aceste argumente şi văzând că aferent perioadei în litigiu reclamanţilor nu le-a fost achitat sporul de 50%, instanţa a apreciat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate doar în parte, în sensul în care sporul de 50% este datorat de angajator pentru perioada efectiv lucrată în blocul operator de către fiecare reclamant.
Pretenţiile ce vizează plata sporului ulterior datei de 20.12.2008 sunt neîntemeiate, deoarece la această dată a intrat în vigoare Legea nr.304/2008 (privind aprobarea O.G. nr.17/2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar), publicată în M.O. nr.848 din 17 noiembrie 2008, care modifică art.13 lit. e din O.U.G. nr. 115/2004 în sensul că de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de 50% – 100%, beneficiază şi medicii reclamanţi.
Reclamanţii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflaţie, astfel că, potrivit art.1082 Cod civil şi 161 alin.4 Codul muncii, instanţa a admis această solicitare apreciind că pârâţii sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor obiect al acţiunii, precum şi pentru neiniţierea unei măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
De asemenea, tribunalul a obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanţilor menţiunile corespunzătoare acordării drepturilor băneşti (în temeiul art.1 din Decretul nr. 92/1976).
În concluzie, cu unanimitate de opinii, tribunalul s-a pronunţat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Recurentul Ministerul Sănătăţii a criticat hotărârea atacată atât în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
În esenţă recurentul a invocat împrejurarea că abilitatea conferită de lege acestui minister în materia resurselor umane, materiale şi financiare precum şi privind elaborarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea sa, nu îi conferă calitatea procesuală pasivă întrucât raportul juridic dedus judecăţii este raportul de muncă între angajat şi angajator. Cum ministerul nu are calitatea de angajator faţă de reclamanţi nu poate avea calitatea procesual pasivă.
Recurentul pârât a invocat prevederile H.G. nr. 1718/2008, precum şi dispoziţiile Legii nr. 95/2006, acte normative în virtutea cărora autonomia financiară a spitalelor publice este clar reglementată iar limitele competenţelor Ministerului Sănătăţii, sub aspectul finanţării, sunt clar definite şi enumerate.
O altă critică a recurentului pârât Ministerul Sănătăţi are în vedere excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind plata pentru viitor a drepturilor solicitate prin acţiune. În acest sens recurentul a arătat că actele normative în vigoare privind salarizarea personalului din unităţile sanitare bugetare, respectiv O.U.G. nr. 115/2004 şi OMS 721/2005, reglementează în mod expres competenţa conducerii fiecărei unităţi sanitare de a stabili nivelul sporurilor, categoriilor de personal şi locurile de muncă beneficiare a acestor drepturi. Prin urmare Ministerul Sănătăţii nu are nici un fel de competenţă legală în acordarea sporurilor solicitate şi nici în alocarea vreunei sume astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond.
În opinia recurentului excepţia inadmisibilităţii mai este susţinută şi de prevederile art.40 ind.7 din O.U.G. nr. 115/2004 întrucât acest act normativ reglementează modalitatea specială în care salariile de bază individuale, sporurile, premiile şi alte drepturi pot fi contestate la ordonatorul de credite.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că, potrivit Ordinului nr.721/2005 de sporul de 50%, pot beneficia categoriile de personal mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator. Ca atare reclamanţii nu se includ în această categorie de personal şi ca atare nu pot beneficia, în limitele legii de sporul solicitat.
Nu în ultimul rând s-a arătat că, personalul care poate beneficia de sporul de 50% trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi încadrat în blocul operator, or, reclamanţii sunt încadraţi pe secţii, activitatea acestora fiind una complexă (consultaţii, activitate pe secţii, activitate operatorie etc.).
Recurentul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.
În drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.4 şi 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin hotărârea pronunţată tribunalul a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul în care a constatat că reclamanţii trebuie să beneficieze de sporul de 50% fără ca acest drept să le fie recunoscut prin legislaţia specifică în materie.
Recurentul a invocat în acest sens Deciziile 818/2008 şi 821/2008 pronunţate de Curtea Constituţională cu referire la neconstituţionalitatea prevederilor art.1, 2, 27 din O.U.G. nr. 137/2000 în măsura în care aceste prevederi legale sunt interpretate ca dând în competenţa instanţelor anularea, refuzul aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În opinia recurentului, admiterea cererii, în condiţiile declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art.1, 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2007, ar face ca hotărârea să fie lipsită de temei legal, caz de modificare prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul a mai apreciat că, în condiţiile în care dispoziţiile legale în vigoare îi exclud pe reclamanţi din categoria persoanelor beneficiare a sporului de 50%, acţiunea formulată de aceştia este nefondată şi se impune a fi respinsă.
Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că atât O.U.G. nr. 115/2004, cât şi legea de aprobare şi ordonanţa de modificare prevăd în mod expres facultatea acordării acestui spor şi nicidecum obligativitatea acordării. De asemenea, aceste dispoziţii legale prevăd dreptul unităţii sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele, de a stabili cuantumul sporului, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal.
Reclamanţii intimaţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Cu referire la excepţiile invocate de recurentul Ministerul Sănătăţii, intimaţii reclamanţi au arătat că potrivit prevederilor H.G. nr. 862/2006, acesta are calitate procesuală pasivă, fiind responsabil de elaborarea normelor metodologice pentru întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli de către instituţiile sanitare publice, avizând totodată aceste bugete.
Cu referire la fondul cauzei şi la ambele recursuri declarate, intimaţii reclamanţi au arătat că se află într-o situaţie identică, în ceea ce priveşte condiţiile efective de desfăşurare a activităţii în blocul operator, cu personalul mediu sanitar şi personalul auxiliar sanitar, astfel încât este inadmisibilă aplicarea unui tratament diferit, discriminatoriu faţă de celelalte categorii de personal.
Cu referire la deciziile pronunţate de Curtea Constituţională, intimaţii reclamanţi au subliniat că acestea sunt aplicabile numai în măsura în care instanţele apreciază că au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege. În cauza de faţă, instanţa nu a anulat, nu a refuzat şi nici nu a înlocuit dispoziţiile legale aplicabile. În opinia intimaţilor, raţionamentul recurenţilor duce la concluzia inadmisibilităţii oricărei acţiuni prin care o persoană înţelege să se adreseze instanţei în vederea constatării sau cenzurării unei situaţii de discriminare. Dacă ar proceda în acest sens, dreptul la justiţie ar fi negat fără nici un temei, fiind încălcat astfel art.6 alin.1 din CEDO. Aplicând dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, prima instanţă nu a făcut decât să răspundă exigenţelor Consiliului Europei cu referire la Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persane, fără deosebire de origine rasială sau etnică şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE privind crearea unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu în integralitatea ei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că recursurile declarate de pârâţi sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanţii sunt medici angajaţi ai Clinicii de obstetrică ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi potrivit susţinerilor acestora, necombătute de pârâţi, specificul muncii lor presupune desfăşurarea activităţii atât pe secţiile de specialitate, cât şi în blocul operator.
Recurentul Ministerul Sănătăţii a criticat modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţiile invocate la judecata fondului cauzei.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, Curtea apreciază că această excepţie a fost corect soluţionată de instanţa de fond. Responsabilităţile acestui pârât în materie financiară cu referire la elaborarea proiectului de buget, apartenenţa angajatorului la reţeaua unităţilor sanitare publice sunt argumente suficiente pentru respingerea acestei excepţii prin prisma dispoziţiilor H.G. nr. 862/2006, iar soluţia se impune a fi menţinută şi prin prisma H.G. nr. 1718 din 30 noiembrie 2008, art.2 lit. c, d, e.
Cu referire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurentul Ministerul Sănătăţii a arătat că nivelul sporurilor poate fi stabilit numai de conducerea unităţii sanitare, nefiind atributul instanţei; acelaşi recurent şi în susţinerea aceleiaşi excepţii, a mai invocat prevederile art. 40 ind. 7 din O.U.G. nr. 115/2004.
Instanţa constată că la judecata în fond a cauzei, cu referire la această excepţie, pârâtul recurent s-a referit la plata pentru viitor a acestor sume. Prin memoriul de recurs s-a arătat că excepţia inadmisibilităţii rezultă şi din împrejurarea că nivelul sporurilor pe categorii de personal se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare, cu referire implicită la plăţile ulterioare datei de 20 decembrie 2008.
Potrivit dispozitivului hotărârii atacate, pretenţiile reclamanţilor ulterioare datei de mai sus au fost respinse, astfel că, excepţia întemeiată pe aceste argumente nu se impune a mai fi analizată.
Referitor la prevederile art.40 ind.7 din O.U.G. nr. 115/2004, temeiuri legale aduse în susţinerea excepţiei, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că recurentul pârât nu a făcut dovada datei la care reclamanţii au luat cunoştinţă de actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, cerinţă înscrisă în art. 40 ind. 7 alin. 2, iar pe de altă parte, admiterea unei astfel de excepţii întemeiată pe o procedură prealabilă neobligatorie ar avea drept consecinţă încălcarea unui drept fundamental, respectiv a dreptului de acces liber la justiţie.
Pe fondul cauzei, raţionamentul instanţei de fond a pornit de la premisa corectă şi necontestată de pârâţi, potrivit căreia activitatea reclamanţilor se desfăşoară în mai multe locuri de muncă, pentru care legiuitorul a stabilit măsuri de salarizare diferite. Altfel spus, angajatorul nu avea posibilitatea să omită de la aplicare dispoziţii legale, ci să asigure o aplicare şi interpretare conformă a legislaţiei specifice.
În esenţă pretenţia reclamanţilor are în vedere modalitatea de calcul şi plată a drepturilor salariale aferente activităţii desfăşurate şi în considerarea locului/locurilor în care această activitate se desfăşoară efectiv.
Temeiul legal al acţiunii reclamanţilor se regăseşte atât în dispoziţiile Codului muncii, cât şi în legislaţia specifică de salarizare a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.
Potrivit O.U.G. nr. 115/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 125 din 12 mai 2005, în raport de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, în unităţile sanitare publice, pot fi acordate diferite categorii de sporuri, astfel cum sunt enumerate de prevederile art.13 din O.U.G. amintită anterior.
Prin regulamentul aprobat prin OMS 721/2005, mai exact prin anexele acestui act normativ, au fost stabilite, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin 3 din O.U.G. nr. 115/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2005, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare a acestora.
Cu referire la aceste din urmă aspecte, respectiv condiţiile de acordare a sporurilor, au fost prevăzute în anexe locurile de muncă şi categoriile de personal care pot beneficia în mod permanent de sporuri – cu titlu de norme generale – iar cu titlu de excepţie a fost reglementată, prin art.11/13 din Regulament, situaţia personalului care îşi desfăşoară activitatea în mai multe locuri de muncă, dat fiind specificul acesteia.
Recurenţii s-au limitat la a susţine doar că, prevederile art. 11/13 din Regulament, nu se aplică reclamanţilor fără însă a argumenta de ce aceste dispoziţii legale speciale nu sunt aplicabile sau ce categorie de personal a fost vizată prin aceste norme, fiind greu de crezut că normele se aplică unei categorii de personal care nu este cuprinsă în anexele Regulamentului.
Curtea apreciază că argumentele instanţei de fond sunt legale şi temeinice, în sensul în care reclamanţilor li se cuvine sporul acordat pentru locul de muncă unde sunt încadraţi efectiv, potrivit Regulamentului, dar li se cuvine şi sporul aferent locurilor de muncă unde aceştia îşi desfăşoară o parte din activitate, potrivit art. 11/13 din Regulament.
O altă interpretare a acestor dispoziţii legale, cu referire la prevederile art.11/13 din Regulament, nu poate fi dată întrucât legiuitorul a considerat-o ca având un caracter special prin comparaţie cu reglementările anexelor la Regulament care determină explicit drepturi şi categorii de personal încadrate în anume locuri de muncă.
Caracterul special al acestor dispoziţii legale este subliniat şi de împrejurarea că într-o altă interpretare, normele amintite ar fi golite de conţinut sau finalitate. Mai exact, dacă ar putea fi reţinute susţinerile pârâţilor recurenţi potrivit cărora anexele Regulamentului sunt cele care conferă drepturile expres prevăzute acolo, nu ar putea exista nicio categorie de personal care să desfăşoare activităţi în alte locuri de muncă decât cele unde este încadrată efectiv, indiferent dacă specialitatea medicală presupune acest lucru. Exemplul activităţii reclamanţilor este unul definitoriu în susţinerea caracterului special a dispoziţiilor cuprinse în art.11 şi 13 din Regulament întrucât, aşa cum întemeiat arată reclamanţii şi întemeiat a reţinut instanţa de fond, activitatea chirurgicală desfăşurată de aceştia defineşte profesia pe care o exercită, iar în lipsa acestei activităţi ar fi negat în substanţa sa exerciţiul profesiei, precum şi existenţa oricărei specialităţi chirurgicale.
Având în vedere aceste argumente, instanţa de control judiciar apreciază ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în sensul acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pentru perioada efectiv lucrată în blocul operator de către fiecare reclamant.
Nu în ultimul rând, îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea acestui spor rezultă şi din recunoaşterea ulterioară a acestui drept, în sensul în care prin Legea nr. 304/2008 privind aprobarea O.G. nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 115/2004, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 50% – 100% a fost recunoscut şi medicilor de specialitate chirurgicală.
Reţinând aşadar, atât argumentele instanţei de fond, cât şi argumentele aduse prin prezenta decizie, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenţi privitoare la fondul cauzei.
De asemenea, instanţa va înlătura susţinerile recurenţilor privitoare la incidenţa în prezenta cauză a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în luna iulie 2008, decizii prin care O.U.G. nr. 137/2000 nu a fost declarată neconstituţională, cum în mod greşit se susţine, ci o anume interpretare a acestui act normativ a fost considerată ca având caracter neconstituţional. Cu referire la acest din urmă aspect, Curtea subliniază că, în situaţia reclamanţilor, instanţa de fond, cât şi cea de recurs au interpretat şi aplicat norme legale în vigoare, fără a anula, a refuza să aplice, a înlocui sau a crea pe cale judiciară alte norme.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
