Deliberând asupra recursului comercial de faţă :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr.12076/200/2009 la data de 11.11.2009, creditoarea CNADNR prin DRDP Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S I P 95 SRL pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei totale de 1143,67 euro, la cursul de schimb al BNR valabil la ultima zi a lunii anterioare datei la care se va achita rovinieta TURDN conform contractului, reprezentând contravaloare rate restante rovinietă şi penalităţi conform contractului nr.4293/18.09.2006, calculate până la data menţionată în tabelul de calcul precum şi cele datorate până la data plăţii efective a ratelor restante, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 84/2003, Legea nr.47/2004 şi OG nr.1/2007, Statutul CNADN România SA la cap. 2 „scopul şi obiectul de activitate, la art.5 „Scopul” prevede: „gestionare, dezvoltarea, administrarea şi exploatarea pe principii comerciale a elementelor infrastructurii rutiere de autostrăzi şi drumuri naţionale, pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei, de fluenţă şi continuitate.
Debitul se compune din 465 EURO contravaloarea rate TURDN rovinietă, scadente şi neachitate conform anexei nr.B din contractul şi tabelul de calcul anexat; penalităţi de întârziere, în valoare totală de 678,67 EURO aferente ratei a II-a şi a III-a conform tabelului calcul anexat.
Conform prevederilor contractului nr.4293/18.09.2006 debitoarea înţelegând să beneficieze de facilitatea de achitare a TURDN/ rovinietei în rate trimestriale, s-a obligat să achite eşalonat contravaloarea acesteia. Debitoarea a achitat prima rată, neîndeplinindu-şi obligaţia de plată pentru ratele ulterioare. La art.3 şi 4 din contract debitoarea avea obligaţia achitării ratelor în cuantumul şi la data scadentă prevăzută în anexa 1b la contract, în caz contrar urmând să suporte penalităţi în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, aferente ratelor scadente şi neachitate. Termenul de plată scadent al ratelor şi contravaloarea fiecărei rate sunt prevăzute în anexa 1b la contract. Deoarece până la data întocmirii prezentei cereri debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată la termenele scadente astfel cum au fost convenite, plătind doar parte din rate conform facturii anexate prezentei urmează ca pe lângă contravaloarea ratelor neachitate să fie obligată şi la plata penalităţilor de întârziere conform art.4 din contract.
În dovedirea cererii au fost depuse, în copie , la dosar:date contractul nr.4293/18.09.2006, anexa A şi B, tabel de calcul penalităţi, convocare la conciliere nr. 6726/09.07.2009, confirmare de primire.
Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanţă pentru a da lămuriri sau explicaţii şi a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea cererii.
În motivarea cererii, pârâta a învederat că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei totale de 4925,815 lei reprezentând contravaloare rată restantă a tarifului de utilizare al reţelei de drumuri naţionale şi penalităţile aferente, invocând în acest sens contractul nr. nr.4293/18.09.2006. Conform obligaţiilor părţilor beneficiarul va achita contravaloarea în lei a sumelor datorate, astfel că se impune ca instanţa să solicite creditoarei a prezenta componenţa pretenţiilor în lei la data formulării cererii, separat pentru fiecare rată scadentă cât şi pentru penalităţile de întârziere. Prin art 6 din contract s-a prevăzut expres că „prezentul contract se completează de drept cu toate prevederile OG 15/2002, privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România cu modificările şi completările ulterioare” astfel că apreciază că prin Legea nr.101/2007 nu se mai impunea să încheie actul de reziliere cu reclamanta, întrucât contractul îşi încetase deja valabilitatea în urma abrogării art.4 din OG 15/2002.
Prin urmare, dată fiind situaţia de fapt precum şi prevederile legale incidente referitoare la plata tarifului de utilizare al reţelei de drumuri naţionale urmare şi abrogării art.4 din OG 15/2002, conform prevederilor Legii 101/2007, prin care s-a eliminat posibilitatea de achitare a tarifului de utilizare în rate trimestriale, rezultă faptul că suma pretinsă nu este datorată, pentru aceste considerente solicită respingerea cererii reclamantei.
În dovedirea celor susţinute în cerere, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, şi interogatoriu reclamantei.
Prin sentinţa nr. 3033 pronunţată de Judecătoria Buzău la data de 20.04.2010 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta CNADNR S.A, a fost obligată pârâta să achite către reclamantă echivalentul în lei a sumei de 4926,815 lei reprezentând echivalentul în lei a sumelor de 465 euro contravaloare rate TURDN/rovinietă scadente şi neachitate şi de 678,657 euro penalităţi de întârziere , în termen de 30 zile de la comunicare, precum şi la 381,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că la data de 18.09.2006, între părţi s-a încheiat contractul nr.4293 care a avut ca obiect eliberarea de către creditoare a rovinietelor, concomitent cu plata, de către debitoare, în 4 rate trimestriale, a tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (art. 1). Debitoarea s-a obligat să achite sumele respective la termenele prevăzute în anexa B (art. 2 pct. 4), cuantumul în lei al acestora fiind determinat pe baza cursului valutar comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării fiecărei rate (art. 2 pct. 9). De asemenea, s-a stabilit că pentru neachitarea la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor, debitoarea datorează penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi de întârziere, în euro, la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, specificându-se că penalităţile pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate (art. 3 pct. 1).
Potrivit art. 2 pct. 10, în cazul radierii din circulaţie a vehiculului, debitoarea urma a se prezenta cu copie legalizată a certificatului de radiere eliberat de poliţie, urmând ca părţile să încheie act de reziliere a contractului. Art. 5.1. a prevăzut că, în cazul în care parcul auto al debitoarei se diminuează prin radierea din circulaţie a unor vehicule, părţile vor încheia act de reziliere. Potrivit art. 5.5., în cazul încheierii actului de reziliere, debitoarea poate solicita restituirea contravalorii tarifului de utilizare pentru perioada de neutilizare a vehiculului, pe baza certificatului de radiere.În anexa nr. A la contract s-a prevăzut că autovehiculul pentru care se eliberează rovinieta are numărul de înmatriculare BZ-02-GML, iar conform anexei nr. B la contract , debitoarea urma să plătească în 4 rate suma de câte 232,50 euro, care aveau scadenţa la 18.09.2006, 17.12.2006, 18.03.2007, 17.06.2007.
De asemenea judecătoria a reţinut că debitoarea şi-a însuşit contractul şi anexele acestuia prin ştampilarea lor şi semnarea lor de către reprezentantul său., pe contract fiind aplicată ştampila pârâtei, autovehiculul respectiv aflându-se şi în acea perioadă , precum şi în prezent în patrimoniul societăţii SC S I P 95 SRL.Debitoarea a achitat rata 1, rămânându-i de plătit un debit neprescris în valoare de 465 euro ( rata 2 şi 3 ), la care s-au calculat penalităţi de întârziere al căror cuantum a ajuns la suma de 678,67 euro, la data de 30.09.2009 .
Totodată instanţa de fond a reţinut că OG nr. 15/2002, în vigoare la data de 18.09.2006, data încheierii contractului dintre reclamantă şi pârât, prevedea în art. 4 alineatul 1 că utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale, iar în alineatul 3 că pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral. Articolul 5 din acelaşi act normativ statua că utilizatorii străini vor achita tariful de utilizare în funcţie de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni şi 12 luni. Prin Legea nr. 101/2007, publicată în Monitorul oficial pe data de 25.04.2007 şi intrată în vigoare pe data de 28.04.2007, au fost abrogate cele două articole anterior redate, prevăzându-se totodată că tariful de utilizare este structurat în funcţie de durata de utilizare a drumurilor naţionale din România, astfel: 7 zile, 30 de zile, 3 luni, 6 luni şi 12 luni. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum şi durata de staţionare. Potrivit art. 6 din contract, acesta se completează de drept cu toate prevederile OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare.În niciun caz nu se poate interpreta că prin abrogarea textului legal care permitea plata eşalonată a rovinietei contractul a încetat de drept. Două sunt principiile care guvernează aplicarea legii în timp, şi anume: principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi. Principiul neretroactivităţii legii civile este regula potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. Potrivit art. 15 alin.2 din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Acelaşi principiu este consacrat expres în chiar art. 1 din Codul civil, astfel: legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă”. Concluzionând, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii sale, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum, nefiind influenţată de modificările legislative ulterioare.
Referitor la cuantumul penalităţilor de întârziere, instanţa de fond a reţinut că, la momentul încheierii contractului 18.09.2006, era în vigoare Legea nr. 469/2002, privind disciplina contractuală. Cum în contractul încheiat de părţi este stipulată expres posibilitatea ca valoarea penalităţilor să depăşească debitul asupra căreia se percep, acestea pot depăşi cuantumul debitului principal.
Potrivit articolului 969 C.civ. alineat 1, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Articolul 970 C.civ. statuează: „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă”, iar articolul 1073 din acelaşi cod prevede: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Din aceste texte legale reiese că pârâţii aveau obligaţia, în temeiul contractului de prestări servicii, să achite contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă şi penalităţile de întârziere aferente.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC S I P 95 SRL criticând sentinţa pentru nelegalitate.
În susţinerea motivelor de recurs se arată că în fapt, instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.82 şi 112 Cod procedură civilă, art.969 şi următoarele, art. 1022 şi 1073 din Codul Civil, OG 15/2002 şi Normele de aplicare ale acesteia la data încheierii contractului. În motivarea cererii, reclamanta nu a arătat în nici un fel, astfel cum a reţinut instanţa de fond, vreo motivare referitoare la prevederile OUG nr.84/2003, Legea 47/2004, OG nr.1/2007 sau Statutul CNADN România SA.
Arată recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamanta a solicitat admiterea cererii şi emiterea somaţiei de plată pentru suma totală menţionată , invocând însă întemeierea în drept a cererii reclamantei pe dreptul comun.
Pe considerente de fapt şi de drept contradictorii, instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel cum se procedează în somaţia de plată, al cărui temei de drept nu a fost invocat.
In ceea ce priveşte termenul de plată stabilit de instanţă, recurenta precizează că nu a constituit vreun capăt de cerere şi nici nu a fost pus în discuţia părţilor din oficiu, astfel că instanţa de fond s-a pronunţar asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Recurenta consideră că instanţa de fond a interpretat greşit incidenţa Legii 101/19.04.2007 publicată în Monitorul Oficial al României nr.275/25.04.2007 şi intrată în vigoare pe data de 28.04.2007. Prin această lege au fost abrogate art. 4 şi 5 din OG nr.15/2002, iar tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale s-a structurat în funcţie de durata de utilizare a drumurilor naţionale.Conform prevederilor Legii 101/2007 , art.1 din contractul 4293/18.09.2006, având ca obiect „ încasarea, potrivit prevederilor OG nr.15/2002 ( … ) în 4 rate trimestriale conform anexei 2 la contract ” rmâne fără obiect începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.101/2007, ceea ce face ca tariful de utilizare a reţelei de drumuri să se achite începând cu data abrogării art. 4 din OG nr.15/2002, numai în funcţie de utilizarea efectivă a reţelei de drumuri.
Contractul 4293/18.09.2006, precizează recurenta, prevedea la art. 6 – Dispoziţii finale – „ prezentul contract se completează de drept, cu toate prevederile OG nr.15/2002 ( …) ” astfel că începând cu data de 28.04.2007, momentul abrogării art. 4 din OG 15/2002 este eliminată plata în rate trimestriale, precum şi obligaţia recurentei de achita ratele în cuantumul şi la data scadentă prevăzută în anexă şi implicit penalităţile aferente acestora, începând cu data de 28.04.2007.
Totodată recurenta arată că instanţa de fond a aplicat greşit legea când face referire la cele două principii ce guvernează aplicarea legii în timp, si anume: principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi . Consideră recurenta că pornind de la acest principiu legea civilă nouă ( Legea 101/2007 ), trebuie aplicată întocmai, cu atât mai mult cu cât acest lucru este prevăzut şi la art.6 din contractul între părţi .
Totodată recurenta consideră că faţă de dispoziţiile art. 969 Cod Civil, la data intrării în vigoare a Legii nr.101/2007 , convenţia dintre părţi nu mai putea fi apreciată ca fiind legală.Modificările legislative ulterioare ale OG nr.15/2002 prin Legea nr.101/2007 influenţează în totalitate efectele contractului încheiat, astfel încât se impune ca pretenţiile solicitate de intimata –reclamantă să nu fie admise în tot, urmând să fie admise numai acele pretenţii privind plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri până la data de 28.04.2007 , întrucât după această dată, conform Legii 101/2007 a pierit obiectul contractului.
Prin decizia nr. 778 din 5.11.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut :
Susţinerea recurentei din cererea de recurs referitoare la faptul că instanţa de fond a reţinut greşit că reclamanta a solicitat admiterea cererii şi emiterea somaţiei de plată pentru suma totală menţionată invocând însă întemeierea în drept a cererii reclamantei pe dreptul comun este neîntemeiată deoarece în considerentele sentinţei atacate s-a strecurat o eroare materială referitoare la obiectul cererii, cu toate că din conţinutul motivării sentinţei rezultă în mod corect care este obiectul cererii şi considerentele pe care şi-a întemeiat motivarea instanţa de fond.
De asemenea, în mod greşit susţine recurenta că instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut prin obligarea pârâtei la plata sumei în termen de 30 de zile de la comunicare , aşa cum se procedează în somaţia de plată într-un termen care nu a fost invocat , deoarece nimic nu împiedică ca instanţa să stabilească un termen la care să fie obligată recurenta-pârâtă pentru efectuarea plăţii.
Totodată, tribunalul consideră că susţinerile recurentei din cererea de recurs referitoare la faptul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit incidenţa Legii 101/19.04.2007 publicată în Monitorul Oficial 275/25.04.2007 şi intrată în vigoare pe data de 28.04.2007, , prin aceea că prin această lege au fost abrogate art. 4 şi 5 din OG 15/2001, iar tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale s-a structurat în funcţie de durata de utilizare a drumurilor naţionale, şi că în această situaţie începând cu 28.04.2007 art. 1 din contractul nr.4293/18.09.2006 având ca obiect încasarea , potrivit prevederilor OG 15/2002 în patru rate trimestriale, conform anexei 2 B la contract, rămâne fără obiect , sunt neîntemeiate deoarece instanţa de fond în mod legal şi corect a reţinut că prin abrogarea textului legal , care permitea plata eşalonată a rovinietei , nu se poate interpreta în sensul că, contractul a încetat de drept.
Astfel, s-a reţinut de către instanţa de fond că OG nr. 15/2002, în reglementarea în vigoare la data de 18.09.2006, data încheierii contractului dintre reclamantă şi pârât, prevedea în art. 4 alineatul 1 că utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale, iar în alineatul 3 că pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral. Articolul 5 din acelaşi act normativ statua că utilizatorii străini vor achita tariful de utilizare în funcţie de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni şi 12 luni. Prin Legea nr. 101/2007, publicată în Monitorul oficial pe data de 25.04.2007 şi intrată în vigoare pe data de 28.04.2007, au fost abrogate cele două articole anterior redate, prevăzându-se totodată că tariful de utilizare este structurat în funcţie de durata de utilizare a drumurilor naţionale din România, astfel: 7 zile, 30 de zile, 3 luni, 6 luni şi 12 luni. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum şi durata de staţionare. Potrivit art. 6 din contract, acesta se completează de drept cu toate prevederile OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut corect de către instanţa de fond că două sunt principiile care guvernează aplicarea legii în timp şi anume principul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi, invocând în acest sens dispoziţiile art. 15 alin.2 din Constituţia României, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor , cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, dispoziţiile art. 1 din Codul Civil potrivit cărora „ legea dispune numai pentru viitor ; ea nu are putere retroactivă ” şi că o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii sale, regula cristalizată în adagiul tempus regit actum , nefiind influenţată de modificările legislative ulterioare.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă , prin decizia nr. 778 din 5.11.2010 s-a respins recursul ca neîntemeiat.
