Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr susmenţionat, la 30.11.2009 reclamanta D.I.P. a solicitat instanţei ca pe cele de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu pârâtul D.M., să i se încuviinţeze legături personale cu minorul D.C.F., până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 3427/14.05.2009, prin care minorul a fost încredinţat pârâtului, prin luarea minorului în domiciliul reclamantei la fiecare sfârşit de săptămână de vineri ora 15 până duminică ora 20 şi, de asemenea, să-i dea voie să meargă cu minorul la psiholog în vederea examinării pentru stabilirea gradului de handicap ca urmare a bolii cronice de fiecare suferă.
In motivarea cererii sale, reclamanta arată că din căsătoria sa cu pârâtul a rezultat minorul C.F. care se află în îngrijirea pârâtului, fiindu-i încredinţat prin sentinţa civilă sus menţionată şi care nu este încă irevocabilă. Se mai arată că pârâtul este plecat să lucreze în Italia, iar de creşterea minorului se ocupă bunicii paterni, care îi interzic să aibă legături personale cu minorul, fiindu-i astfel încălcat dreptul de a veghea la creşterea, educarea şi învăţătura lui, drept prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. 3 rap. la art. 97 C.fam., consacrat şi prin dispoz. art. 14 din Legea 272/2004, dar şi prin art. 8 din CEDO, privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Se mai arată că deşi pârâtul este plecat în străinătate din anul 2007 şi nu se îngrijeşte personal de sănătatea şi creşterea copilului, având în vedere boala de care minorul suferă este necesar ca reclamanta să se prezinte cu acesta la Comisia pentru protecţia copilului, în vederea prelungirii certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu grad de handicap, ultima prelungire a acestui certificat având loc la 02.10.2007, iar programarea la respectiva comisie fiind la data de 17.12.2009. Se mai arată şi faptul că reclamanta este numită prin aceeaşi decizie însoţitoare a copilului, situaţie în care numai ea este îndreptăţită să se prezinte cu acesta la Comisia de expertiză. În plus, l-a vizitat pe minor la grădiniţa pe care o frecventează, însă educatoarea i-a comunicat că voinţa bunicilor paterni este de a-l vizita doar o dată pe săptămână pe minor în unitatea de învăţământ.
Ca temei de drept al cererii s-au invocat dispoz. art. 581 alin. 3 C.proc.civ.
In dovedirea cererii sale, reclamanta a depus: adeverinţa nr. 380/12.11.2009 emisă de Grădiniţa cu program normal nr. 6 Slatina, hotărârea nr. 1628/02.10.2007 a Comisiei pentru protecţia copilului, copia sentinţei prin care s-a desfăcut căsătoria şi minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare tatălui, copia deciziei nr. 22/17.04.2008 prin care reclamanta a fost desemnată însoţitor al minorului cu o indemnizaţie lunară de 450 lei, copia certificatului medical din 27.11.2009 şi a fişei medicale eliberate minorului şi a timbrat legal .
S-a dispus citarea părtilor si efectuarea anchetei sociale la domiciliul părtilor.
Pârâtul legal citat a depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii nefiind intrunită cerinta urgentei in luarea nici uneia din cele două măsuri cerute.
S-a arătat in intîmpinare că cererea este neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele legale invocate de reclamantă raportat la nici una dintre cele două măsuri cerute a fi dispuse vremelnic, de către reclamantă.
Se arată că într-adevăr prin sentinţa menţionată de reclamantă i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul rezultat din căsătorie, iar apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei respective a fost respins de Tribunalul Olt, ca neîntemeiat. Se mai arată că ambele instanţe au avut în vedere că din noiembrie 2007 pârâtul a fost singurul care s-a ocupat în mod exclusiv de nevoile afective, medicale, de întreţinere, de creştere şi educaţie ale minorului, ajutat de bunicii paterni. S-a mai arătat că minorului i s-a efectuat ultimul control medical la 24.11.2009 la I.O.M.C. Alfred Rusescu Bucureşti, situaţia medicală a acestuia fiind declarată stabilă ca urmare a administrării cu regularitate a tratamentului prescris de medicii specialişti. Prin răspunsurile date la interogatoriul luat în procesul de divorţ, reclamanta a recunoscut că nu cunoaşte schema de tratament necesar a fi administrată minorului, astfel că lăsarea copilului în grija acesteia reprezintă un pericol pentru integritatea fizică a minorului. Cum hotărârea de divorţ a rămas definitivă prin respingerea apelului, pârâtul este autorizat să se prezinte personal cu minorul la autorităţile abilitate pentru stabilirea gradului de handicap al copilului, deşi certificatul de handicap a expirat în septembrie 2008, reclamanta nu a dat nici o importanţă situaţiei medicale a copilului anterior acestei date, neprezentându-se la comisia respectivă, pe când pârâtul deşi a întocmit toată documentaţia necesară nu a fost primit la comisie întrucât nu avea calitatea de însoţitor al minorului, iar măsura încredinţării acestuia către pârât nu era încă definitivă. Se mai arată că urmare a întocmirii documentaţiei necesare în luna ianuarie 2010 s-au fixat primele termene pentru procedurile necesare întocmirii dosarului medical al minorului, ultimul act medical necesar fiind scrisoarea medicală din 24.11.2009, obţinută ca urmare a demersurilor pârâtului. Pârâtul a mai susţinut şi faptul că deşi în principiu cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă în condiţiile în care se face dovada că respectivele măsuri medicale privitoare la minor nu sunt administrate corect de părintele la care acesta se află, această situaţie nu este aplicabilă în speţă şi trebuie avut în vedere că şi atunci când minorul s-ar afla într-o astfel de situaţie instanţa judecătorească trebuie să dea dovadă de multă prudenţă în luarea măsurii cerute şi numai dacă este menită să asigure ocrotirea intereselor copilului.
S-au ataşat întâmpinării certificatul medical nr. 808/27.11.2009, copia scrisorii medicale privindu-l pe minor, copia sentinţei de divorţ, copia adeverinţei emisă de Cabinetul medical la care minorul este înscris şi a altor acte medicale privind minorul, copia interogatoriului luat pârâtei în procesul de divorţ, copia depoziţiei martorei N.D.I. dată în acelaşi dosar, copia anchetei sociale, copia unei cereri de ordonanţă preşedinţială formulată anterior de reclamantă privind obligarea bunicilor paterni să-i predea reclamantei copilul minor, copia certificatului de încadrare a minorului în grad de handicap, copia planului de recuperare pentru minor, copia sentinţei civile nr. 830 din 21.07.2008, modificată prin respingerea cererii prin decizia Tribunalului Olt nr. 1169/04.08.2008.
Analizând cererea , raportat la susţinerile reciproce ale părţilor, la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale incidente art. 581 şi urm. C proc.civ., instanţa a considerat-o neîntemeiată şi a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6562 pronunţată la 11.12.2009 în dosarul nr. 11024/311/2009.
Pentru a aprecia astfel, instanţa a avut în vedere că , potrivit art 581 c.p.civ, pe calea ordonanţei preşedinţiale pot fi ordonate măsuri vremelnice în situaţii ce reclamă urgenţa , ca o condiţie obligatorie tocmai pentru a se putea lua măsura cerută de partea reclamantă,fără a se prejudeca fondul dreptului.
Dacă aprecierea urgenţei susţinută de partea reclamantă cade în sarcina judecătorului investit cu soluţionarea cererii, întrucât rareori este prezumată şi se face în concret,de la caz la caz, nu acelaşi lucru se poate susţine şi despre situaţiile în care se poate lua această măsură.
Astfel,legiuitorul a stabilit limitativ trei situaţii în care trebuie să se stabilească cu ocazia soluţionării cererii, dacă se încadrează situaţia concretă invocată de partea reclamantă şi anume: pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, instanţa consideră că aceasta nu se află în situaţia în care pentru păstrarea dreptului său , ca părinte al minorului DCF, născut la 13.04.2005 de a avea legături personale cu acesta, în sensul de a i se preda minorul, măsură cerută motivată pe producerea unei pagube iminente ce ar putea să apară prin neprezentarea cu minorul pentru expertiza medicală care ar avea stabilit termen de efectuare la 17.XII.2009 şi nici cea de-a doua măsură cerută ca măsură vremelnică , provizorie cerută pînă la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ ce a format obiectul dosarului nr. 4552/311/2008 şi când dacă măsura încredintării minorului tatalui va râmâne irevocabilă, va putea introduce actiunea de drept comun întemeiată pe dispoz art 43 c fam nu îndeplinesc cerintele art 581 şi urm c proc civ .
Din inscrisurile depuse, instanta retine următoarea situatie de fapt:
Din căsătoria reclamantei cu pârâtul a rezultat minorul DCF, născut la 13.04.2005, minor care de la naştere s-a aflat în îngrijirea bunicilor săi paterni. Datorită stării sale de sănătate minorul a fost încadrat în grad de handicap grav, necesitând o protecţie specială, situaţie care rezultă atât din înscrisurile depuse de reclamantă, cât şi din cele depuse de pârât. Din luna mai a anului 2008, reclamanta nu a mai păstrat legăturile fireşti cu minorul şi nu s-a interesat de situaţia acestuia, aşa cum se reţine în considerentele sentinţei civile nr. 3427 pronunţată la 14.05.2009, pretextând că atât pârâtul cât şi bunicii paterni îi refuză menţinerea legăturilor fireşti cu acesta.
Este adevărat că prin decizia nr. 22 din 17.04.2008, reclamanta a fost numită însoţitor al minorului fixându-i-se o indemnizaţie lunară de 450 lei pentru prestarea activităţii de îngrijire efectivă a minorului, activitate pe care instanţa reţine că nu a prestat-o.
Anterior luării măsurii încredinţării minorului tatălui pârât, mai precis la 21.07.2008, reclamanta a cerut tot pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, predarea copilului minor de la bunicii paterni. Deşi prin sentinţa Judecătoriei cererea i-a fost admisă, urmare a recursului declarat împotriva acesteia, sentinţa 830/21.07.2008 a fost modificată în sensul respingerii cererii. Pe întreaga perioadă de la 21.07.2008 şi până la introducerea prezentei ordonanţe 30.11.2009, mama reclamantă nu a mai făcut dovada unui alt demers pentru menţinerea unor aşa-zise legături fireşti cu minorul rezultat din căsătoria cu pârâtul.
Aşadar, din anul 2008 de când potrivit sustinerilor reclamantei i s-a refuzat orice legătură cu minorul (fapt insă nedovedit) si până in prezent s-a scurs o perioada mare de timp in care dacă intr-adevăr ar fi fost interesată de situatia copilului, ar fi putut să introducă chiar si actiunea de drept comun având ca obiect incuviintare legături personale minor, stiut fiind că admisibilitatea acesteia nu mai este conditionată de rămânerea irevocabilă a sentintei de divort , ci poate fi formulată chiar in cadrul procesului de divort , dar si separat de acesta.
Predarea minorului pentru ca reclamanta, însoţitor a acestuia să se prezinte la comisia de expertiză medicală nu se impune, întrucât pârâtul a făcut dovada cu înscrisurile depuse că după rămânerea definitivă a sentinţei prin care i-a fost încredinţat minorul, cât şi anterior acestei date a întreprins măsurile necesare în acest scop, fiind chiar fixat termen de expertiză în cursul lunii ianuarie 2010.
Pe de altă parte, instanţa reţine că a doua măsură cerută de reclamantă respectiv solicitarea de a-l lua pe minor, in domiciliul său, in fiecare lună, săptâmînal de vineri pînă duminică nu numai că nu este în interesul minorului , dar nu se impune a fi luată măsura cerută in regim de urgenţă, legătura cu minorul in această modalitate imbrăcând forma unei veritabile actiuni de drept comun având ca obiect incuviintare legături personale minor.
Tocmai de aceea s-a cercetat acordul reclamantei la transformarea cerererii in actiune de drept comun , insă reclamanta a revenit in cursul dezbaterilor, aşa cum s-a retinut în practicaua incheierii de amânare a pronunţarii .
La pronuntarea solutiei s-a avut în vedere şi faptul că dispozitiile art 8 din Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale , ratificată de Statul Român prin Legea 24/1994, invocate de reclamantă, potrivit carora copilului şi părintelui care locuieste separat de acesta, copilul aflându-se temporar sau permanent sub îngrijirea celuilalt părinte nu le poate fi refuzată ori îngrădită în nici un mod, posibilitatea de a se bucura, fie şi pentru scurt timp, unul de compania celuilalt, posibilitate ce reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, nu sunt indeplinite, fiindcă nici una din măsurile cerute nu are caracter urgent , iar pe de altă parte dată fiind situatia specială in care se află minorul datorită stării sale de sănatate ce impune pentru mentinerea ei tratament medical zilnic, ce i se administrează de bunicii paterni si care prin luarea minorului in domiciliul reclamantei ar putea fi intrerupt si ar pune in primejdie viata copilului.
Nu in ultimul rând, instanta apreciază că scopul real urmărit de reclamantă prin petitia de fată nu este ocrotirea intereselor minorului, ci un interes personal al mamei reclamante de a nu pierde suma incasată ca indeminizatie de insotitor al minorului incadrat in grad de handicap grav, desi nu a prestat minorului activitatea pentru care a fost remunerată şi nici nu a facut dovada că a remis sumele incasate persoanelor – bunicii paterni – care au i-au asigurat minorului ingrijirea specială de care acesta a avut si are nevoie , boala sa fiind , potrivit actelor medicale depuse in probatoriu de tatăl pârât , una incurabilă.
