Reclamanţii R.M. şi alţii au solicitat în contradictoriu Tribunalul Suceava, Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Casa OPSNAJ Bucureşti, obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor contribuţia de asigurări de sănătate de 7% încasată pe perioada ianuarie 2000 – martie 2001, actualizată în raport de rata inflaţiei.
Prin sentinţa civilă 283/21.04.2003, pronunţată de Tribunalul Suceava a fost respinsă cererea reclamanţilor formulată împotriva Tribunalului Suceava si a Ministerului Justiţiei şi a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa OPSNAJ.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 2 coroborat cu art. 99 şi 101 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, prevedere care a fost inserată în O.G. nr. 38/2000 pentru modificarea şi completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului auxiliar din autorităţile judecătoreşti (art. 41, alin. 2) în vigoare de la 1 ianuarie 2001.
S-a reţinut că legea nu retroactivează, motiv pentru care în mod nelegal s-a reţinut şi încasat de la reclamanţi contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate de 7% invocându-se prevederile Legii nr. 145/1997 care constituie dreptul comun în materie, pe când Legea nr. 92/1992 este o lege specială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa OPSNAJ Bucureşti, care apreciază că s-a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale şi aplicabile în cauză la acel moment.
Recursul este întemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medical, medicamente şi proteze.
În acest sens, Guvernul a emis la dat de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art. 1, precizează că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 ( intrată în vigoare la 1 ianuarie 1999), acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB – 807/C din 26 mai 1998, emisă de Ministrul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie (în prezent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
Aceste acte normative prevăd fără echivoc că beneficiarul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.
În articolele 6 şi 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa şi anume că beneficiarul gratuităţilor pentru magistraţi şi personal auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimiterea la „condiţiile Legii nr. 145/1997” şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau 55 din această lege.
Legiuitorul a dorit acest lucru pentru ca în categoria excepţiilor au fost prinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă, voinţa legiuitorului fiind constantă, în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări de sănătate.
Decizia civilă nr. 122/R din 22 noiembrie 2004.
