Dosar nr.6744/327/2007
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ NR.48
Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2009
Asupra recursului civil, tribunalul, deliberând, în condiţiile art. 256 Cod proc. civ., reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2092 din 10 septembrie 2008, Judecătoria Tulcea a admis acţiunea formulată de reclamanţii (…) şi (…) în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL TULCEA şi MUNICIPIUL TULCEA, prin Primar, şi a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Tulcea, (…), prin efectul uzucapiunii de 30 de ani şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 1997,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, începând cu anul 1954, reclamanta şi soţul acesteia, (…) au ocupat suprafaţa de teren de aproximativ 500 – 700 m.p. teren intravilan situat în localitatea Tulcea, (…) (fostă (…), fostă str. (…)), comportându-se ca adevăraţi proprietari, fără ca cineva să le tulbure posesia asupra terenului şi a construcţiei edificate.
La data de 14 decembrie 1985 a intervenit decesul lui (…), iar ca moştenitori au rămas reclamanţii (…) şi (…), şi reclamanta (…), care au continuat să exercite o posesie utilă asupra imobilului în discuţie.
Această situaţie de fapt a rezultat din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse de reclamanţi şi relaţiile înaintate de Primăria Tulcea.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a reieşit faptul că imobilul în cauză era amplasat în intravilanul municipiului Tulcea, având ca vecinătăţi – la Nord, str. (…), pe o lungime de 8,6 m.l., proprietate publică pe o lungime de 14,89 m.l., la Sud – proprietate (…), pe o lungime de 17,53 m.l., la Est – proprietatea (…) pe o lungime de 28,07 m.l. şi proprietatea (…) pe o lungime de 19,24 m.l., la Vest – proprietate de stat pe o lungime de 18,53 m.l şi proprietate (…) pe o lungime de 25,75 m.l.
S-a mai reţinut că uzucapiunea este unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate, reprezentând prescripţia prin care se dobândeşte dreptul real, prin efectul posedării lucrului un timp determinat, astfel încât starea de fapt se transforma în stare de drept.
Pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani este necesar să se exercite o posesie utilă, respectiv neviciată, atât în ceea ce o priveşte pe reclamanta (…) cât şi pe reclamanţii descendenţi în situaţia cărora este necesar a se efectua o joncţiune a posesiilor cu referire la posesia exercitată anterior anului 1985 de către autorul (…) şi ulterior de aceştia.
In speţă, prin prisma celor arătate anterior, reclamanţii au probat că erau îndeplinire condiţiile uzucapiunii de 30 de ani, drept pentru care instanţa a admis acţiunea şi prin raportare la dispoziţiile art. 1890 şi urm. Cod civil, şi art. 492 Cod civil, au constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Tulcea, (…) format din teren intravilan în suprafaţă de 681 m.p. casă de locuit în suprafaţă construită la sol de 65 m.p. şi anexa construită la sol de 16 m.p., având ca vecini la Nord – Str. (…) şi proprietate publică, la Sud – (…), la Est – (…) şi (…), la Vest – proprietate publică şi (…) , identificată potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert (…).Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele motive:
1. Pe cale de excepţie, recurenţii au invocat lipsa calităţi procesual pasive atât a Consiliului Local Tulcea cât şi a Municipiului Tulcea întrucât imobilul în cauză nu se află în inventarul Municipiului Tulcea, în acest sens aflându-se la dosarul cauzei adresa nr. 102531 din 4 martie 2008 privind regimul juridic al terenului în discuţie.
2. Deşi în cererea de chemare în judecată se susţine că reclamanţii au posedat acest teren în mod continuu, neîntrerupt, şi sub nume de proprietar de peste 50 de ani, însă din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanţii ar fi exercitat o posesie continuă şi sub nume de proprietar, astfel că sub acest aspect, nu se poate vorbi de o posesie utilă exercitată în condiţiile legii, simpla ocupare şi deţinere a unui teren, nu poate duce la dobândirea unui drept de proprietate.
Au mai arătat pârâţii recurenţi că deţinerea precară, indiferent cât de mult s-ar prelungi în timp, nu poate conduce la constituirea unui drept de proprietate prin intermediul instanţelor judecătoreşti; că, fără dovedirea celor două elemente care trebuie îndeplinite cumulativ, „animus” şi „corpus”, precum şi simpla invocare a art. 111 Cod proc. civ., nu poate conduce la admisibilitatea acţiunii, întrucât declaraţia unilaterală a reclamanţilor ca mod de intervertire a detenţiei precare în posesia utilă este prevăzută strict şi limitativ în Codul civil.
3. Recurenţii au solicitat respingerea cheltuielilor de judecată întrucât imobilul nu le aparţine, deşi nu se poate plăti pentru un lucru pe care nu îl deţin.
In final, recurenţii au solicitat admiterea recursului, iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod proc. civ., tribunalul constată următoarele:
Cu privire la excepţia invocată de recurenţi, verificând adresa nr. 102531/2008 (fila 40 din dosarul de fond), tribunalul constată că, prin acest înscris nu se face dovada indubitabilă că terenul de pe strada (…) nr. 8 nu s-ar afla în inventarul municipiului Tulcea. Din conţinutul acestei adrese rezultă doar că reclamanţii figurează în evidenţele fiscale cu teren categoria curţi construcţii în suprafaţă de 440 m şi teren arabil în suprafaţă de 241 m.p. în (…).
Pentru soluţionarea excepţiei, tribunalul consideră relevante procesul-verbal încheiat la 30 aprilie 1988 (fila 56 dosar fond) şi adeverinţa emisă de Consiliul Local Tulcea (fila 52) din care rezultă că imobilul din (…) se învecinează cu domeniul public al municipiului Tulcea şi că terenul de la nr. 6 de pe aceeaşi stradă este proprietate de stat.
Toate aceste aspecte converg spre concluzia că şi suprafaţa de teren în discuţie face parte din domeniul privat al statului conform art. 4 şi 6 din Legea nr. 18/1991.
Indeobşte, cauzele având ca obiect constatare uzucapiune se judecă în contradictoriu cu unităţile administrativ teritoriale, astfel că şi în speţă, în absenţa unor dovezi concrete care să demonstreze fără dubiu că terenul în litigiu nu se află în domeniul public sau privat al municipiului, tribunalul constată că cele două pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză.
Aşa fiind, urmează a respinge ca nefondată excepţia invocată de recurenţi.
Relativ la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei, instanţa de control judiciar, reevaluând întregul material probator, constată criticile neîntemeiate. Din cartea de imobil, din chitanţele de plată a impozitelor aferente imobilului, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că reclamanţii din 1954 au posedat neîntrerupt sub nume de proprietar imobilul de pe strada (…) nr. 8, posesia lor nefiind afectată de viciile posesiei prevăzute de art. 1847 Cod civil.
Tribunalul mai constată că posesia reclamanţilor nu a fost afectată de precaritatea definită de art. 1853 Cod civil. Reamintim că, acest articol prevede că actele ce exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun sau prin simpla îngăduinţă a proprietarului său, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Din nicio piesă a dosarului nu rezultă că reclamanţii ar fi posedat terenul în discuţie sub nume precar. Dimpotrivă, probele administrate conving instanţa că, din 1954 şi până astăzi imobilul de pe strada (…) nr. 8 a fost în posesia reclamanţilor, toate condiţiile uzucapiunii de 30 de ani fiind îndeplinite. Din această perspectivă, soluţia primei instanţe este corectă.
In legătură cu ultima critică referitoare la cheltuielile de judecată, tribunalul constată că, atâta vreme cât pârâtele recurente au căzut în pretenţii, în mod corect au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 Cod proc. civ.
Pentru toate aceste motive, tribunalul constatând că Judecătoria Tulcea a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, va respinge recursul ca nefondat.
4
