Acţiunea în constarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Utilitatea posesiei în condiţiile L.58 şi 59/1974 şi consecinţele ce decurg din interpretarea dispoziţiilor art. 23 din L.18/1991 cu privire la utilitatea posesiei pentru terenurile reprezentând curtea şi grădina casei.
Aplicarea principiului proporţionalităţii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei TG Cărbuneşti sub nr. 3152 /317/ 2007, reclamanta C.V. a chemat în judecată pe pârâţii C.C.E şi M.C şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren situat în satul Licurici, punctul Vatra satului , în suprafaţă de 1 ha , cu vecinii : N- Ologu Gheorghe , S- Cîrstea Victor, E- Pădurea Pârâul Preotesei şi V- Pădurea Valea Corbului .
Comisia Locală de fond funciar Licurici a formulat cerere de intervenţie şi a arătat că pârâţii , în calitate de moştenitori ai autorilor M.C. şi M.M au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole cât şi forestiere că, prin HCJ Gorj nr. 3071 / 2002 poziţia nr. 39 din anexă , s-a validat pentru despăgubiri suprafaţa de 14.50 ha iar ulterior prin plângerea înregistrată sub nr.2730/ 2003 , petenţii C.E. şi M.C. au solicitat anularea HCJ nr. 3071 / 2002 şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 14, 50 ha , iar prin decizia nr. 593 A / 12 octombrie 2004 , pronunţată în dosar nr. 957 / CIV /2004 , s-a admis apelul declarat de apelanţii petenţi împotriva sentinţei civile nr. 24 / 16 ianuarie 2004 a Judecătoriei Tg – Cărbuneşti , dispunându-se reconstituirea în favoarea petenţilor a suprafeţei totale de 14.7270 ha .
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională , solicitând să le lase în deplină proprietate suprafaţa de teren situată în punctul Vatra satului Licurici, vecină la N- O.GH. , S- C.V., E- Pădurea şi Pârâul Preotesei, V- pădurea Valea Corbului, arătând că, în urma apariţiei Legii nr. 18 / 1991 s-au judecat pentru acest teren şi deţin sentinţe judecătoreşti , astfel că acţiunea în constatare formulată de reclamantă în baza art. 111 Cod procedură civilă este inadmisibilă în momentul în care poate cere realizarea dreptului pe calea unei acţiuni în apărarea dreptului comun .
Prin sentinţa civilă nr.3248/9.10.2008 , pronunţată de Judecătoria TG Cărbuneşti în dosar nr. 3152/317/2007, s-a respins acţiunea civilă în constatare formulată de reclamantă şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii reconvenienţi .
S-a luat act că intervenienta Comisia Locală de fond funciar Licurici a renunţat la cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că uzucapiunea nu a operat , întrucât posesia nu a fost utilă , fiind viciată , terenul fiind preluat în mod abuziv în perioada comunistă de la autorul comun al pârâţilor şi dat autorului reclamantei , R.N.
Că, nici termenul de 30 ani nu este îndeplinit , pentru că a operat o cauză de suspendare a prescripţiei, respectiv forţa majoră reprezentată de actele emise de regimul comunist, cât şi o cauză civilă de întrerupere ,cererea de chemare în judecată formulată de pârâţi în temeiul Legii 18/1991.
S-a mai reţinut că prin dec. civ. 593/12.10.2004 a Tribunalului Gorj s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor pentru suprafaţa de 1,43 ha deţinută de reclamanta C.V.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 111 c. pr. civ.
Cererea reconvenţională a fost respinsă , cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 c. civ. , referitoare la dovada proprietăţii şi a ocupaţiunii .
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta .
Criticile formulate se referă la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 111 c.pr.civ. şi art. 1846 şi următoarele c. civ. şi 1890 c. civ.
Astfel , recurenta susţine că a exercitat o posesie de peste 45 ani , publică , utilă şi sub nume de proprietar, fiind întrunite întru totul condiţiile uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietăţii .
Că, nu a existat nici o cauză de suspendare a prescripţiei achizitive , pentru că în zonă nu a fost CAP şi de asemenea nu a operat nici o cauză de întrerupere a prescripţiei , pentru că la data promovării cererii de chemare în judecată , cerere promovată de pârâţi în anul 2003 , termenul de prescripţie expirase încă din anul 2000.
Se invocă aprecierea greşită a probelor şi interpretarea greşită a stării de fapt, precizând că din probele testimoniale rezultă că a stăpânit terenul de peste 45 ani şi că pârâţii nu au formulat nici o acţiune de drept comun pentru a ieşi din pasivitate.
Recurenta consideră că în mod greşit instanţa a apreciat ca probă absolută raportul de expertiză , fără să-l coroboreze cu restul probelor , deşi din concluziile acestuia rezultă că pe o parte din suprafaţa din litigiu sunt amplasate construcţii şi plantaţii cu o vechime de peste 45 ani.
Tribunalul analizând recursul de faţă , constată că acesta este fondat , în baza art. 312 alin. 1 c.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 c.pr.civ., urmează a fi admis , modificată sentinţa instanţei de fond şi admisă în parte acţiunea pentru suprafaţa de 866 m.p. aferentă construcţiilor şi anexelor ce reprezintă gospodăria reclamantei .
Acţiunea formulată de reclamantă se întemeiază pe dispoz. art. 111 c.pr.civ. şi se invocă dobândirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren cu care a fost împroprietărit autorul ei prin uzucapiunea de 30 ani .
Instanţa a interpretat greşit atât dispoziţiile art. 111 c.pr.civ., cât şi dispoziţiile art. 1890 c. civ. cu privire la suprafaţa de teren aferentă construcţiilor.
Uzucapiunea reprezintă prescripţia prin care se dobândeşte un drept de proprietate sau un alt drept real , ca urmare a posedării lucrului în timp determinat , astfel încât starea de fapt să fie transformată în stare de drept.
Justificarea acestui mod de dobândire al proprietăţii se naşte din nevoia de a se stabili raporturile juridice şi de a se recunoaşte efecte juridice unei aparenţe îndelungate de proprietate ,reprezentând totodată şi o sancţiune împotriva vechiului proprietar.
Instanţa de fond trebuia să analizeze starea de fapt raportându-se la dispoziţiile art. 1890 c. civ.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a prescripţiei achizitive de 30 ani se impunea a fi analizate două condiţii , respectiv exercitarea neîntreruptă a posesiei timp de 30 ani şi faptul că această posesie să fie utilă , adică să nu fie afectată de un viciu al posesiei .
Condiţia exercitării neîntrerupte a posesiei o perioadă de 30 ani a fost dovedită şi implicit recunoscută de părţi , posesia fiind de aproximativ 45 ani , astfel că această primă condiţie este îndeplinită.
Greşit instanţa a apreciat că posesia pentru terenul ce reprezintă siliştea casei ,aşa cum a fost determinat prin completarea la raportul de expertiză şi a schiţei acesteia , nu a fost îndeplinită.
Este adevărat că vechiul proprietar nu a dat dovadă de lipsă de diligenţă privind starea de fapt creată în timp , dar utilitatea posesiei pârâţilor a fost acordată prin lege , având în vedere raţiunile ce rezultă din dispoziţiile art. 23 din Legea 18/1991.
Din textul invocat rezultă că sunt şi rămân în proprietate privată a cooperatorilor sau după caz , a moştenitorilor acestora , indiferent de ocupaţiunea sau domiciliul lor , terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti , precum şi curtea şi grădina din jurul acestora .
Textul se referă la cooperatori şi la zonele cooperativizate , dar nu există nici o raţiune ca dispoziţiile să nu fie avute în vedere cu valoare de principiu cu privire la stări de fapt echivalente , care exclud cu totul voinţa părţilor la momentul respectiv.
Astfel , autorul reclamantei recurente a fost împroprietărit cu terenul din litigiu în anul 1953 şi pe o parte din acest teren , respectiv pe suprafaţa de 866 m.p. şi-a amplasat gospodăria , adică construcţiile şi anexele, stare de fapt echivalentă cu cea a cooperatorilor care şi-au amplasat construcţii pe terenurile primite de la fostele CAP – uri în acest scop , sau chiar cu titlu de lot în folosinţă.
Nici una din cele două categorii de persoane nu au fost proprietarele terenului şi nu au exercitat utilitatea posesiei în sensul art. 1847 c. civ., dar prin dispoziţiile art. 23 din Legea 18/1991 legiuitorul a avut în vedere condiţiile socioeconomice în care s-a exercitat posesia şi a considerat că emiterea unor acte împotriva voinţei fostului proprietar nu trebuie să afecteze în mod disproporţionat actualii deţinători care şi-au edificat gospodării pe terenurile primite cu un anumit titlu .
Din aceleaşi dispoziţii ,respectiv art. 23 din Leg. 18/1991 rezultă că nu este necesar a se emite un titlu de proprietate în temeiul Legii 18/1991 pentru această categorie de persoane , dreptul de proprietate fiind recunoscut de iure , însă având în vedere interesul persoanelor aflate în această situaţie şi nevoia lor de a avea un act de proprietate , nimic nu-i împiedică a obţine un titlu de proprietate , potrivit dispoziţiilor acestei legi sau dreptului comun.
Faţă de cele expuse , tribunalul apreciază că utilitatea posesiei poate fi reţinută şi pentru aceleaşi considerente reţine că nu a operat în cauză o suspendare a prescripţiei achizitive şi că acţiunea în constatare poate fi admisă pentru terenul ce reprezintă siliştea casei.
Suprafaţa de teren a fost individualizată de expertul numit în cauză prin completarea la raportul de expertiză şi va fi reţinută potrivit schiţei depusă la fila 126 a dosarului de fond.
Este adevărat că părţile s-au judecat şi că prin decizia civilă nr. 593 A/2004 a Tribunalului Gorj s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor şi pentru suprafaţa de teren deţinută de recurenta C.V. , inclusiv pentru siliştea casei,
Existenţa acestei decizii nu reprezintă o autoritate de lucru judecat ,care să ducă la respingerea acţiunii reclamantei , întrucât obiectul şi cauza celei de-a doua acţiuni sunt altele .
Tribunalul are în vedere principiul proporţionalităţii potrivit căruia mijloacele folosite de autorităţi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor, cu obiectivul legitim urmărit prin instituirea normelor şi să corespundă importanţei scopului urmărit.
Rezultă din acest principiu aplicat speţei de faţă că s-ar impune o sarcină disproporţionată recurentei dacă i s-ar respinge cererea , având în vedere existenţa construcţiilor pe teren şi scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţiile art. 23 din Leg. 18/1991, faţă de sarcina impusă pârâţilor privind lipsirea de această suprafaţă în natură pe vechiul amplasament, întrucât aceştia pot beneficia potrivit decizii invocate mai sus şi normelor speciale ale Legii 18/1991 de măsuri reparatorii, ce ar conduce la cauzarea unui prejudiciu mult mai mic decât recurentei , aceştia putând să primească o suprafaţă echivalentă sau chiar despăgubiri.
În consecinţă, recursul va fi admis , va fi modificată sentinţa şi admisă în parte plângerea , constatându-se dobândirea dreptului de proprietate doar pentru terenul aferent construcţiilor şi anexelor.
Red. N.Ş.
