Prin decizia nr. LXXXVI (86), admiţându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului – Lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului – Lege nr. 115/1938.
Una dintre cerinţele legii se referă la moartea proprietarului înscris în cartea funciară, iar această condiţie nu rezultă din probele administrate că ar fi îndeplinită.
Or, cerinţele legii privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Neîndeplinirea unei singure condiţii împiedică dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Or, cerinţele legii privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Neîndeplinirea unei singure condiţii împiedică dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1367/187/2008 din data de 8.07.2008, pe rolul acestei instanţe, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâţii M.S. şi P.A., solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care instanţa să stabilească un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune, în favoarea reclamantului, asupra imobilelor cu nr. top. 885 şi 887, înscrise în Cf 4 Băiţa şi să se dispună întabularea în CF.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt arătate prin cererea de chemare în judecată:
Imobilele cu nr. top. 885 şi 887, înscrise în c.f. nr. 4 Băiţa, sunt situate în teritoriul cadastral al localităţii Băiţa, respectiv în locul ce poartă denumirea populară de „Negrea”.
Aceste imobile au aparţinut şi au fost folosite de către pârâtul de rd. 1. Fiind singur, acesta a apelat la reclamant pentru a-l ajuta la coasă, astfel încât ani în şir reclamantul a lucrat aceste terenuri.
În anul 1976, pentru ajutorul pe care reclamantul i l-a acordat, pârâtul de rd. 1 a înţeles să-i dea cele două terenuri ce fac obiectul prezentului dosar.
La vremea respectivă reclamantul arată că nu a încheiat nici un act cu proprietarul, dar a intrat în posesia şi folosinţa celor două imobile pe care le foloseşte şi în prezent în mod public, paşnic şi sub nume de proprietar.
Reclamantul arată că, despre cei doi proprietari tabulari nu mai cunoaşte nimic, deoarece au plecat din localitate şi nu au mai păstrat legătura.
Faţă de cele arătate mai sus, consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a i se putea stabili un drept de proprietate, asupra imobilelor în speţă şi a se întabula în cf.
În drept, sunt invocate disp. Decretului – Lege nr. 115/1938.
Pârâţii nu au depus întâmpinare.
În probaţiune, au fost depuse la dosarul cauzei copie C.F. nr. 4 Băiţa, schiţa de identificare, adresa nr. 1976/28.08.2008 a Primăriei oraşului Nucet, adresa nr. 1772/29.07.2008 a Primăriei oraşului Nucet, adeverinţa nr. 1557/03.07.2008 eliberată de către Primăria oraşului Nucet, declaraţiile martorilor L.I., P.P. şi A.L.
Analizând acţiunea de faţă prin prisma motivelor formulate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:
Potrivit c.f. nr. 4 Băiţa (filele 5, 25), proprietari tabulari asupra imobilelor identificate cu nr. top. 885 şi 887 sunt M.S. şi soţia P.A., pârâţii în cauză. Potrivit inscripţiei c.f. de la B 7 şi 8, pârâţii au dobândit dreptul de proprietate printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 30 martie 1947, iar dreptul de proprietate, astfel dobândit a fost întabulat la c.f. în data de 29 aprilie 1947.
Atât din susţinerile reclamantului, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi (filele 32, 33) rezultă că în anul 1976, acesta a primit de la pârâţi imobilele nr. top. 885 şi 887, înscrise în c.f. nr. 4 Băiţa. De la acea dată reclamantul a exercitat posesia acestor imobile, ale cărei calităţi urmează a fi analizate potrivit probelor administrate.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită a se stabili un drept de proprietate în favoarea reclamantului, dobândit prin uzucapiune, instanţa consideră necesar a determina prevederile legale aplicabile în speţă, în contextul în care posesia reclamantului a început în anul 1976, deci sub imperiul dispoziţiilor Decretului – Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
Prin decizia nr. LXXXVI (86), admiţându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului – Lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului – Lege nr. 115/1938.
În aceste condiţii, instanţa va ţine seama de prevederile art. 28, alin. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1938: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.”
Instanţa urmează să analizeze condiţiile arătate în prevederile citate.
Sub aspectul posesiei imobilelor, instanţa a reţinut că aceasta a fost exercitată de către reclamant din anul 1976. Potrivit declaraţiilor celor trei martori (toţi având domiciliul în localitatea Băiţa, ca şi reclamantul), P.D. a folosit imobilele în mod continuu, paşnic şi sub nume de proprietar. Totodată, au arătat martorii, nu au existat neînţelegeri cu privire la folosinţa terenurilor. Raportat la acestea, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile legale cerute pentru ca posesia exercitată să aibă ca efect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform prevederilor art. 1847 din Codul civil: „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.”
Sub aspectul duratei posesiei, instanţa a reţinut o posesie îndelungată, adică din 1976 până în prezent, deci mult mai mare decât perioada de timp cerută de lege, respectiv de 20 de ani.
În ce priveşte următoarea cerinţă legală („ … timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară”), instanţa a constatat că dreptul de proprietate asupra acestor terenuri este înscris în favoarea pârâţilor M.S. şi P.A. Cerinţa legii se referă la moartea proprietarului înscris în cartea funciară, iar această condiţie nu rezultă din probele administrate că ar fi îndeplinită. Evident că dovada decesului nu ar putea fi făcută decât potrivit art. 13 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, modificată şi completată: „Starea civila se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora.”
Pe de altă parte, în situaţia în care dovada decesului pârâţilor în cauză ar fi fost administrată, s-ar fi pus în discuţie o altă problemă, anume lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor.
Faţă de cele de mai sus, instanţa nu poate constata îndeplinirea acestei condiţii pentru ca posesorul să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra bunului uzucapat.
În baza acestor considerente, instanţa va respinge cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
