Drept civil. Drept procesual civil. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Sancţiunea depunerii tardive a cererii de precizare a acţiunii şi momentul până la care poate fi invocată.
Pentru angajarea răspunderii societăţii angajatoare în temeiul art. 1000 alin. 3 cod civil, este irelevant dacă pârâtul, autor al faptei prejudiciabile, avea sau nu în fişa postului atribuţii de natura celei care a exercitat-o cu ocazia producerii evenimentului în care a fost avariat autoturismul reclamantei. Câtă vreme autovehiculul s-a aflat în deţinerea societăţii pârâte, angajatul său, care a avut acces la autoturism şi l-a manevrat, scoţându-l din incinta societăţii pârâte şi rulând cu el pe drumurile publice, se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Potrivit art. 132 alin. 1 C. pr. civ., coroborat cu art. 103 alin. 1 C. pr. civ., sancţiunea nedepunerii unei cereri de precizare în termenul legal este decăderea din dreptul de a mai depune această cerere în procesul pendinte, cu consecinţa judecării ei separat, într-un alt dosar. O asemenea măsură se poate dispune în faţa instanţei de fond. Dacă ea nu a fost luată în acest ciclu procesual, iar prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cererii de precizare a acţiunii, invocarea în calea de atac a tardivităţii depunerii unei asemenea cereri este superfluă şi, în consecinţă, nefondată.
Secţia I Civilă – Decizia 305/25 aprilie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 1738/97/2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. PT S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. AS S.R.L şi TDN, obligarea acestora în principal la plata contravalorii autoturismului avariat, iar în subsidiar, la plata diferenţei dintre valoarea avută înainte de producerea accidentului şi valoarea actuală de circulaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 157/2007, Tribunalul Hunedoara a declinat în favoarea Judecătoriei Deva competenţa de soluţionare a cauzei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 310/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa civilă nr. 1702/2012 a Judecătoriei Deva, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. AS S.R.L., s-a admis acţiunea reclamantei faţă de această pârâtă, care a fost obligată la plata sumei de 290.337,72 lei, cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 11.014,00 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul TDN.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a cumpărat de la pârâta de ordinul 1 un autoturism marca Mercedes-Benz model E320 4Matic pentru preţul de 2.903.377.225 lei. Reprezentantul societăţii proprietar al autovehiculului a observat o scurgere de ulei şi a solicitat societăţii vânzătoare remedierea defecţiunii, fiind emisă comanda de service nr. 14072/27.12.2004 semnată de delegatul pârâtului pentru primire.
În data de 29.12.2004, pârâtul TDN, angajat al societăţii pârâte fiind la volanul autoturismului, s-a deplasat cu acesta din Arad spre Deva, iar în localitatea Veţel a avut un accident de circulaţie, fiind încheiat procesul-verbal de contravenţie nr. 4032161/2004, din care rezultă că accidentul rutier s—a produs din culpa acestuia.
La solicitarea S.C. AS S.R.L., autoturismul a fost urcat pe platformă şi transportat la sediul acesteia din Arad.
A doua zi, în data de 30.12.2004, reprezentantul reclamantei a înaintat pârâtei adresa nr. 296/2004, prin care a reclamat faptul că autoturismul prezintă defecţiuni majore, că societatea nu şi-a respectat obligaţia de a returna autoturismul pe platformă conform comenzii de service şi, având în vedere că nu au fost predate actele, a solicitat ca societatea să îi predea un autoturism nou, la parametri identici şi cu remedierea dotărilor comandate iniţial şi care nu erau funcţionale, cu menţiunea expresă că nu va accepta un autoturism reparat.
În ce priveşte fapta ilicită a pârâtei SC AS SRL, instanţa de fond a reţinut că societatea, fiind solicitată în vederea remedierii unei defecţiuni constând în scurgere masivă de ulei la cutie, a acceptat comanda de service emisă de reclamantă şi a asigurat transportul la unitatea de service a autoturismului în discuţie pe platformă, conform comenzii exprese adresate de client. Ulterior remedierii defecţiunii, autoturismul a fost transportat pe roţi către Deva de către angajatul societăţii, fără ca aceasta din urmă să fi asigurat returnarea tot pe o platformă, astfel cum reiese din comanda iniţială, în condiţiile în care proprietarul nu a predat actele maşinii către societate şi nu rezultă din probaţiunea administrată în cauză existenţa vreunui mandat dat în acest sens de către proprietar pârâtului TDN.
S-a mai reţinut că s-a reclamat în sarcina societăţii ca fiind o faptă ilicită acţiunea de a repara autoturismul în lipsa unui accept al proprietarului şi chiar în contra dispoziţiei exprese a acestuia, aspect demonstrat prin probele administrate în cauză.
Sub aspectul prejudiciului, s-a reţinut că prin toate demersurile sale, reclamanta a solicitat înlocuirea autoturismului avariat cu altul în aceeaşi parametri de performanţă, ori contravaloarea actualizată a preţului plătit.
În ce priveşte vinovăţia pârâtei de ordinul 1, prima instanţă a reţinut că prin adresa nr. 14/07.01.2005 societatea pârâtă şi-a asumat expres întreaga răspundere, totodată prin notele de şedinţă depuse a recunoscut că nu avea obligaţia legală de a efectua reparaţia, aceasta fiind un act de bună-credinţă al societăţii faţă de client.
Concluzionând, Judecătoria a constatat că societatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind obligată la plata sumei de 290.337,72 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamantă, reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 67.046,25 euro la data pronunţării prezentei.
În ce-l priveşte pe pârâtul TDN, prima instanţă a apreciat că fapta ilicită a acestuia constă în conducerea imprudentă a autoturismului şi avarierea acestuia, conform procesului-verbal de contravenţie nr. 4032161/2004 încheiat şi nu în transportul pe roţi către Deva al autoturismului, care trebuia asigurat prin grija societăţii pârâte, nici în efectuarea de reparaţii de către societatea pârâtă fără acordul proprietarului.
S-a considerat că pârâtul TDN poate fi tras la răspundere pentru plata contravalorii reparaţiilor efectuate de societate, sens în care a şi fost încheiat un angajament de plată – convenţie de răspundere civilă a angajatului faţă de societate din data de 10.01.2005. În condiţiile în care acesta nu a fost în posesia autoturismului decât sub durata transportului de la Arad la Veţel, nu poate fi obligat să achite contravaloarea maşinii astfel cum s-a cerut în acţiunea formulată.
S-a apreciat că răspunderea civilă delictuală a pârâtului TDN ar fi putut fi angajată faţă de reclamantă, în condiţiile în care acesta din urmă ar fi achitat contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat din culpa şoferului şi ar fi solicitat plata acestei sume. Or acest raport juridic a fost trasat între societatea pârâtă şi angajatul ei, prin angajamentul de plată încheiat şi menţionat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarata apel pârâta S.C. AS S.R.L. solicitând în principal anularea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar a se modifica hotărârea în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 228/A/2012, Tribunalul Hunedoara a admis apelul pârâtei S.C. AS S.R.L., a modificat în parte sentinţa atacată şi a obligat pârâţii S.C. AS S.R.L. şi TDN, în solidar, la plata sumei de 35.287,25 Euro cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei S.C. PT S.R.L. Deva, sau echivalentul în lei la data plăţii. A menţinut în rest hotărârea atacată, iar reclamanta şi pârâtul TDN au fost obligaţi la plata sumei de 3.508 lei, cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtei S.C. AS S.R.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin precizarea acţiunii, reclamanta S.C. PT S.R.L. şi-a motivat cererea în drept pe prevederile art. 998 şi art. 1000 al. 3 C. civ. în forma în vigoare la data naşterii raporturilor juridice dintre părţi.
S-a considerat că nu poate fi pusă în discuţie calitatea procesuală pasivă a pârâtei apelante, deoarece din întreg probatoriul cauzei rezultă că autovehiculul reclamantei se afla la data accidentării lui în posesia faptică a unui prepus al pârâtei S.C. AS S.R.L. Arad. Şi în ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului TDN, s-a constatat că aceasta subzistă în cauză, acest pârât făcându-se vinovat de avarierea maşinii prin accidentul de circulaţie pe care l-a determinat la 29.12.2004.
Tribunalul a considerat că solicitarea reclamantei de antrenare a răspunderii civile solidare, conform art. 1000 al. 3 C. civ., a celor doi pârâţi este una legală şi în concordanţă cu teoria juridică şi practica instanţelor în această materie. Raportul de prepuşenie între pârâta S.C. AS S.R.L. şi angajatul său, TDN, este unul dovedit şi necontestat, iar apărarea pârâtei apelante cu împrejurarea că acest angajat ar fi acţionat din proprie iniţiativă atunci când a condus maşina înspre Deva pentru a o preda reclamantei, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu, a fost apreciată ca nefiind plauzibilă. Fapta de a transporta maşina de la Arad la Deva, a reprezentat pentru pârâtul TDN, îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, o sarcină dată lui de conducerea societăţii, pârâte, fiind imposibil de acceptat că acesta ar fi acţionat în afara ordinelor de serviciu, din proprie iniţiativă şi fără nicio directivă a superiorilor săi în acest sens. S-a constatat că această stare de fapt este confirmată implicit şi societatea pârâtă al cărei angajat era pârâtul TDN, atunci când, în adresa cu nr.14/7.01.2005 expediată reclamantei, precizează că îşi asumă răspunderea pentru consecinţele faptelor acestui angajat.
În consecinţă, s-a apreciat că pârâta S.C. AS S.R.L. este datoare întru-totul a răspunde civil pentru fapta prepusului său, adică pentru consecinţele păgubitoare produse de modul defectuos de îndeplinire a sarcinii încredinţate lui, răspunderea sa ca şi comitent, fiind solidară cu a prepusului său.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Recurenta reclamantă a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.
În expunerea motivelor recurenta susţine că soluţia dată în apel a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi cu aplicarea greşită a legii.
Se susţine că tribunalul a înlăturat concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, acordând forţă probantă exclusivă raportului de contraexpertiză deşi reclamanta a arătat încă de la fond că acest raport este lovit de nulitate şi nu are forţă probantă întrucât concluziile sale nu se coroborează cu celelalte probe.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel deşi a pronunţat hotărârea în noiembrie 2012, a calculat prejudiciul raportat la septembrie 2011. Reclamanta recurentă susţine că instanţa de apel a omis a analiza valoarea la zi a maşinii, care fiind în posesia pârâtei din decembrie 2004 nu mai are decât o valoare simbolică de înlocuire întrucât durata amortizării unui autoturism proprietatea persoanei juridice, similară duratei de funcţionate, este de maxim 5 ani. În aceste condiţii în opinia recurentei valoarea autoturismului este de maxim 4000 euro.
Pârâta SC AS SRL a solicitat în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii şi respingerea cererii de chemare în judecată faţă de această pârâtă.
Recurentul pârât TDN a solicitat modificarea deciziei şi respingerea acţiunii formulată împotriva sa.
În expunerea motivelor recurentul arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea limitelor efectului devolutiv întrucât motivele de apel nu vizează pe acest pârât, iar reclamanta nu a atacat hotărârea primei instanţe, condiţii în care tribunalul a pronunţat plus petita prin admiterea acţiunii şi faţă de acest pârât.
Recurentul critică hotărârea şi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, susţinând că prejudiciul a fost reparat şi în prezent acesta nu mai există.
Prin decizia 305/25.04.2013 Curtea de Apel a respins recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta SC AS SRL şi a anulat recursul pârâtului TDN, ca netimbrat.
În ce priveşte recursul declarat de reclamantă, s-a constatat că aceasta critică în primul rând modul în care instanţa de apel a interpretat şi a coroborat probele, în special concluziile expertizelor tehnice. Potrivit art. 3021 alin. 1 lit. c C. pr. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de nelegalitate sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ., deoarece pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Cu privire la reperele temporale la care s-a raportat instanţa de apel atunci când a stabilit prejudiciul, respectiv septembrie 2011, s-a observat că susţinerea reclamantei recurente este în sensul că Tribunalul a omis să analizeze valoarea la zi a maşinii, care s-a aflat în posesia pârâtei din decembrie 2004 şi că autoturismul nu mai are decât o valoare simbolică de înlocuire întrucât durata amortizării unui autoturism proprietatea persoanei juridice, similară duratei de funcţionate, este de maxim 5 ani.
Curtea nu a primit aceste critici întrucât, pe de-o parte, a fost opţiunea reclamantei de a ridica sau nu autoturismul după ce a fost reparat, iar pe de altă parte, prejudiciul reprezentând durata de amortizare a bunului înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii nu are nicio legătură cu durata de funcţionare a autoturismului, acesta având şi la ora actuală o valoare de circulaţie, la care de altfel, s-a şi raportat recurenta reclamantă.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta SC AS SRL, Curtea a constatat, contrar susţinerilor recurentei pârâte, că decizia atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţă cu ocazia examinării criticilor aduse hotărârii instanţei de fond atât în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, cât şi raportat la fondul acţiunii, iar Tribunalul a analizat toate motivele de apel formulate de apelantă, conformându-se prevederilor art. 261 C. pr. civ.
În ce priveşte lipsa motivării instanţei de apel cu privire la soluţia dată cererii reclamantei, precizată tardiv, Curtea a constatat, în primul rând, că, potrivit art. 132 alin.1 C. pr. civ., coroborat cu art. 103 alin. 1 C. pr. civ., sancţiunea nedepunerii unei cereri de precizare în termenul legal este decăderea din dreptul de a mai depune această cerere în procesul pendinte, cu consecinţa judecării ei separat, într-un alt dosar. O asemenea măsură se poate dispune în faţa instanţei de fond. Dacă ea nu a fost luată în acest ciclu procesual, iar prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cererii de precizare a acţiunii, invocarea în calea de atac a tardivităţii depunerii unei asemenea cereri este superfluă şi, în consecinţă, nefondată.
Pe de altă parte, precizarea la care face referire recurenta pârâtă se circumscrie dispoziţiilor art. 132 alin. 2 C. pr. civ., astfel că nu reprezintă o modificare a acţiunii, fiind admisibilă şi după prima zi de înfăţişare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând greşita aplicare a legii, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că sunt întrunite cerinţele care antrenează răspunderea delictuală a pârâtei, în calitate de comitent.
Pe de-o parte, s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului TDN pentru fapta proprie. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că este necontestată săvârşirea cu vinovăţie de către acesta a evenimentului rutier în care a fost avariat autoturismul reclamantei şi producerea unui prejudiciu. În mod corect a reţinut Tribunalul că un autoturism care a fost implicat într-un accident rutier şi a fost reparat şi repus în stare de funcţionare are o valoarea de circulaţie mai redusă decât un autoturism similar, care nu a suferit avarii. Certitudinea prejudiciului a fost just reţinută de către instanţa de apel, iar cauza acestuia este evident fapta săvârşită de către pârâtul de ordinul 2. ca urmare, sunt incidente prevederile art. 998 din vechiul C. civ.
Referitor la răspunderea pârâtei, în calitate de comitent, Curtea a constatat că cerinţele impuse de art. 1000 alin. 3 C. civ. sunt de asemenea îndeplinite. Raportul de subordonare dintre cei doi pârâţi nu a fost contestat de aceştia, pârâtul TDN fiind angajat al societăţii pârâte la data când a avut loc accidentul rutier. Cu privire la cea de-a doua condiţie, aceea ca fapta ilicită să fie săvârşită „în funcţiile ce li s-au încredinţat”, Curtea a reţinut că nu are relevanţă dacă pârâtul avea sau nu în fişa postului atribuţii de natura celei care a exercitat-o cu ocazia producerii evenimentului în care a fost avariat autoturismul reclamantei. Câtă vreme acest vehicul s-a aflat în deţinerea societăţii pârâte, în mod corect a prezumat instanţa de apel că angajatul său, care a avut acces la autoturism şi l-a manevrat, scoţându-l din incinta societăţii pârâte şi rulând cu el pe direcţia Arad-Deva, se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Legiuitorul a instituit răspunderea comitentului ca o garanţie pentru victimă de a-şi recupera prejudiciul produs de prepuşi cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. A accepta susţinerile recurentei pârâte referitoare la împrejurarea că pârâtul ar fi acţionat înafara sarcinilor de serviciu ar însemna tocmai înfrângerea raţiunii reglementării acestui tip de răspundere. Eventualele disfuncţionalităţi în activitatea pârâtei care ar putea permite unui angajat să aibă acces la autoturismele aflate în detenţia sa, având în vedere şi specificul activităţii pârâtei, nu pot fi imputate reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală, criticile recurentei neatrăgând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea a respinge şi acest recurs.
