Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 01.11.2012, sub nr. 6556/110/2012, contestatoarea C.V. a chemat în judecată pe intimata A.J.O.F.M. Bacău, solicitând anularea deciziei nr. 2097/02.10.2012, emisă de intimată, prin care s-a dispus încetarea indemnizaţiei de şomaj începând cu data de 01.04.2012.
În motivare, a susţinut că la data de 25.03.2012, prin Decizia nr. 25, a fost concediată pe motive ce nu ţin de persoana salariatului, de către angajatorul SIF Moldova SA Bacău.
În acest context, a formulat cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj, care a fost înregistrată în evidenţele intimatei cu nr. 040101200672. A adăugat că, în perioada şomajului, fostul angajator i-a virat în cont veniturile reprezentând participarea la profit cuvenită pentru exerciţiul financiar aferent anului 2011.
Faţă de atare aspect, în luna septembrie 2012, contestatoarea a fost înştiinţată telefonic că i se va sista indemnizaţia de şomaj, ulterior fiindu-i comunicată decizia contestată, pe care o apreciază nulă pentru următoarele motive:
Din cuprinsul actului nu rezultă în mod clar cui se adresează, întrucât decizia se referă la doamna G.E.
În al doilea rând, a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, conform art. 44 din Legea nr. 76/2002, deoarece venitul la care se referă intimata nu a rezultat ca urmare a desfăşurării unei activităţi în anul 2012.
În al treilea rând, contestatoarea a precizat că, în perioada în care i s-a plătit indemnizaţie, nu a realizat niciun venit, contrar susţinerilor părţii adverse. Faptul că i s-au plătit anumite sume, aferente activităţii desfăşurate în cursul anului anterior, nu echivalează cu realizarea de venituri în anul 2012.
A adăugat că, prin măsura adoptată, intimata a procedat la o evidentă discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie, motivul discriminării fiind acela al momentului încasării veniturilor aferente anului 2011.
În drept, a indicat prevederile art. Legii nr. 76/2002, HG nr. 174/20.02.2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, Codului civil, Codului de procedură civilă, Codurilor fiscal şi de procedură fiscală.
În dovedire, a ataşat înscrisuri, solicitând şi încuviinţarea probelor cu martori şi interogatoriu.
La data de 12.11.2012, intimata a formulat întâmpinare ( filele 59-60 vol. I ), solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
A susţinut că inserarea numelui G.E în cuprinsul deciziei reprezintă o eroare de redactare, fiind evident că actul se adresează contestatoarei.
Reluând situaţia de fapt expusă de partea adversă, a subliniat că în urma verificărilor suplimentare, în luna septembrie 2012, a declaraţiei nr. 112 depusă de angajator, precum şi stagiile de cotizare ale salariaţilor disponibilizaţi în luna martie 2012, s-a constatat că petenta C.V. figurează cu un contract de muncă tip 2, o oră lucrată în luna aprilie 2012, pentru care i s-a plătit suma de 59851 lei.
A mai precizat intimata că o persoană care are un stagiu minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni în sistemul asigurărilor pentru şomaj, poate beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă nu are un loc de muncă şi nu realizează venituri, cu singura excepţie a celor ce realizează venituri din activităţi autorizate de OUG nr. 44/2008, care nu se aplică părţii adverse.
În opinia intimatei, contestatoarea afirmă în mod neîntemeiat că veniturile încasate după data de 03.03.2012, nu sunt venituri realizate în anul 2012. Aşa fiind, cota de participare a salariaţilor la profitul unei societăţi se poate stabili numai după încheierea exerciţiului financiar, adică după data de 31 decembrie a anului respectiv. În acest sens, angajatorul are obligaţia de a depune la organul fiscal, declaraţia 205, în care sunt evidenţiate veniturile realizate în anul anterior depunerii. În situaţia speţei, SC SIF Moldova SA Bacău va depune în anul 2013 declaraţia 205 în care va evidenţia veniturile realizate în anul 2012, veniturile din profitul anului 2011, deci realizarea lor are loc în anul 2012.
Ca atare, venitul contestatoarei nu poate fi catalogat ca un venit realizat în anul 2011, atât timp cât este determinat, contabilizat şi plătit în anul 2012.
În drept, a indicat prevederile art. 114-119 Cod de procedură civilă, art. 5, 17, 34 alin. 1 lit. b, art. 44 lit. a din Legea nr. 76/2002, art. 15 din HG nr. 174/2002, art. 5 lit. g din Ordinul nr. 85/2002, art. 55 din Legea nr. 573/2003.
În dovedire, a ataşat înscrisuri.
La data de 17.01.2013, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 72-74 vol. I ), prin care a susţinut că argumentele prezentate de intimată nu sunt fondate.
A adăugat că în cuprinsul deciziei atacate s-a reţinut nelegal că, atât timp cât nu a realizat venituri din activităţi autorizate, înseamnă că a realizat venituri din alte activităţi civile, dar nici cuprinsul deciziei şi nici în cel al întâmpinării nu sunt definite sau identificate aceste activităţi.
La momentul emiterii deciziei, intimata putea, trebuia şi cunoştea, aşa cum susţine, cuprinsul declaraţiei fiscale depuse de fostul angajator. Or, în cuprinsul deciziei nu se face referire la faptul că ar fi realizat venituri din contract de muncă, prin urmare acest aspect nici nu a fost combătut prin acţiune, fiind invocat pentru prima dată în faţa instanţei. Conform adeverinţei nr. 8331/31.10.2012, eliberată de fostul angajator, contestatoarea nu a prestat nici un fel de activităţi şi nici nu a fost angajată.
În plus, potrivit dispoziţiilor art. 52 din CCM al SIF Moldova pe anii 2011-2012, participarea la profit este un drept care se cuvine salariatului pentru activitatea desfăşurată în anul 2011, drept care devine scadent dacă şi numai după aprobarea repartizării profitului în Adunarea Generală a Acţionarilor. Acesta este şi motivul pentru care suma cu titlu de participare la profitul aferent anului 2011 a fost plătită în cursul anului 2012.
La data de 05.03.2013, contestatoarea a formulat cerere de introducere în cauză a fostului angajator – SIF Moldova SA, pentru ca hotărârea ce urmează a se pronunţa să-i fie opozabilă ( filele 125-126 vol. I ).
A menţionat că solicitarea are la bază demersul fostului angajator de a emite declaraţia fiscală de care se prevalează intimata.
În drept, a indicat dispoziţiile art. 57-59 Cod de procedură civilă.
La data de 10.04.2013, SIF Moldova SA a depus întâmpinare ( filele 233-240 vol. I ), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare a sa în judecată, formulată de contestatoare, cu motivare că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 57 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În cuprinsul întâmpinării a reluat situaţia de fapt prezentată de contestatoare, apreciind că realizarea veniturilor şi încasarea acestora reprezintă noţiuni distincte, nu întotdeauna echivalente.
A mai precizat că între SIF Moldova SA şi contestatoare nu au mai existat raporturi contractuale, după data concedierii.
Menţiunile efectuate în cadrul declaraţiei privind obligaţiile către bugetul de stat s-au efectuat în forma prezentată de reclamantă deoarece nu exista posibilitatea tehnică de a depune aceste declaraţii altfel decât prin efectuarea respectivei menţiuni în cadrul declaraţiei.
Menţiunea efectuată în declaraţia electronică de plată a contribuţiilor se referă la alte activităţi şi nu la activităţi desfăşurate pe baza unui contract individual de muncă, aşa cum în mod eronat afirmă pârâta că ar fi fost efectuată această declaraţie.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând susţinerile părţilor şi materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:
Astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă seria AZ nr. 0188981, C.V. a fost, din anul 1997, angajata SIF Moldova SA ( filele 19-27 vol. I ). La data de 03.03.2012, contestatoarei i-a încetat contractul individual de muncă, ca urmare a desfiinţării postului ocupat în cadrul societăţii angajatoare, aspect probat prin decizia de concediere nr. 25/02.03.2012 ( filele 14-16 vol. I ).
În acest context, ca urmare a cererii formulate de fosta angajată, intimata a aprobat solicitarea acesteia de acordare a indemnizaţiei de şomaj, situaţie necontestată. La data de 02.10.2012, însă, A.J.O.F.M. Bacău a emis Decizia nr. 2097, prin care a dispus încetarea, începând cu data de 01.04.2012, a plăţii indemnizaţiei de şomaj, cu motivarea că petenta a realizat în luna aprilie 2012, un venit de 59851 lei, fapt pentru care nu mai îndeplinea condiţia prevăzută la art. 5 pct. IV lit. c din Legea nr. 76/2002 ( fila 9 vol. I ).
1. Relativ la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a SIF Moldova SA, instanţa urmează a o admite şi a pronunţa o soluţie în consecinţă cu privire la această cerere.
Astfel, contestatoarea a invocat ca şi temei juridic al cererii, dispoziţiile art. 57-59 Cod de procedură civilă, cu motivarea că atare demers este determinat de necesitatea opozabilităţii hotărârii faţă de partea atrasă în mecanismul procesual. Conform art. 57 alin. 1 Cod de procedură civilă, oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. În raport de obiectul acţiunii introductive şi de calitatea intervenientului SIF Moldova SA, instanţa apreciază că nu sunt întrunite condiţiile propuse de textul legal citat anterior, respectiv că societatea nu este o persoană care ar putea să pretindă drepturi similare cu ale contestatoarei C.V.. Argumentul opozabilităţii hotărârii nu poate fi acceptat; participarea unei persoane în procesul civil este subordonată, printre altele, calităţii procesuale – noţiune ce rezidă fie în existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului subiectiv, fie între pârât şi titularul obligaţiei raportului juridic dedus judecăţii, ori incidenţei unei dispoziţii legale ce ar permite introducerea în cauză, cum este cazul participării terţilor la judecată. Angrenarea unei persoane într-un litigiu civil ( lato sensu ) nu poate fi bazată pe necesitatea asigurării unei opozabilităţi faţă de aceasta, decât în mod excepţional, în funcţie de specificul cererii şi al raportului juridic devenit litigios, situaţie inexistentă în speţă.
2. În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, aceasta urmează a fi admisă şi anulată decizia nr. 2097/02.10.2012, emisă de intimată.
Astfel, conform art. 44 lit. b din Legea nr. 76/2002, „Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc ( … ) la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare”. De asemenea, în virtutea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b din acelaşi act normativ, una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un şomer pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj este cea de a nu realiza venituri ori a realiza, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare.
Motivele de nulitate invocate de contestatoare, care constau în indicarea eronată a numelui G.E în cuprinsul deciziei, în omisiunea intimatei de a indica în ce constau activităţile civile prestate şi de a încadra corect suma încasată în aprilie 2012, precum şi presupusa discriminare comisă de partea adversă, sunt nefondate. Astfel, primul motiv concretizează o eroare materială, de redactare, remediată ulterior, prin emiterea Deciziei 2097bis/08.11.2012 ( fila 69 vol. I ). Cel de-al doilea motiv indicat nu are a fi primit, întrucât, din conţinutul actului contestat se poate deduce în mod clar, cauza sistării indemnizaţiei, decizia fiind suficient motivată, pentru a fi susceptibilă de a produce efecte juridice. Relativ la discriminarea invocată, contestatoarea menţionează că s-a efectuat o delimitare nepermisă între aceasta şi alte persoane aflate în aceeaşi situaţie, fără a proba atare alegaţie, prin indicarea concretă a persoanelor la care se referă.
Singurul argument viabil enunţat de contestatoare este reprezentat de lipsa unei realizări, în sensul legii, a veniturilor în cursul anului în care trebuie acordată indemnizaţia de şomaj, în concret anul 2012. Controversa relativă la interpretarea noţiunii de „realizare a veniturilor” are a fi tranşată, în opinia instanţei, în defavoarea intimatei.
În virtutea art. 52 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 7556/28.04.2011, încheiat pentru anul 2011-2012, pentru stimularea materială a angajaţilor SIF Moldova SA, s-a constituit un fond de participare al acestora la profitul net realizat şi evidenţiat în bilanţul anual al societăţii, înainte de consultarea provizionului, în cotă de 5%, sub rezerva aprobării de către AGA a situaţiilor financiare anuale ( filele 48-51 vol. I ).
Prin urmare, dreptul contestatoarei privitor la participarea la profitul pe anul 2011, era unul condiţional, suspus unei duble condiţii suspensive ( în sensul art. 1399 – 1400 din Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009 ), respectiv: a) realizarea de profit de către fostul angajator şi b) aprobarea de către adunarea generală a acţionarilor a distribuirii acestui profit către angajaţi.
În situaţia contestatoarei, Consiliul de Administraţie, pe baza hotărârilor adunării generale a acţionarilor nr. 5 şi 15/06.04.2012, a aprobat la data de 06.04.2012, distribuirea profitului din anul anterior către angajaţi ( filele 78-79 vol. I ).
Astfel fiind, întrucât legea nu defineşte sintagma de „realizare a veniturilor”, instanţa apreciază că aceasta se subsumează unei operaţiuni cu caracter repetitiv şi profesional, prin care o persoană desfăşoară o activitate în folosul unui angajator, producând pentru acesta din urmă o valoare materială, urmând să încaseze la un anumit termen o sumă de bani. Prin urmare, realizare de venituri este o operaţiune distinctă de încasarea veniturilor, acest din urmă demers fiind, în mod obişnuit ulterior activităţii constând în realizarea venitului. Aşadar, între activitatea de realizare a venitului şi cea de încasare există un raport de cauză – efect.
A susţinut intimata că se poate stabili numai după încheierea exerciţiului financiar, adică după data de 31 decembrie a anului respectiv, cota de participare a salariaţilor la profitul unei societăţi. În acest sens, angajatorul are obligaţia de a depune la organul fiscal, declaraţia 205, în care sunt evidenţiate veniturile realizate în anul anterior depunerii. În situaţia speţei, SC SIF Moldova SA Bacău va depune în anul 2013 declaraţia 205 în care va evidenţia veniturile realizate în anul 2012, veniturile din profitul anului 2011, deci realizarea lor are loc în anul 2012.
Aprecierea enunţată nu este corectă, întrucât nu trebuie confundat regimul juridic al obligaţiilor fiscale ce incumbă angajatorului ( în mecanismul căruia se regăseşte şi noţiunea de realizare a profitului în ceea ce îl priveşte ), cu regimul juridic al indemnizaţiei de şomaj, ce include, printre altele şi condiţia nerealizării de profit, de către şomer. În alte cuvinte, trebuie realizată o delimitare între legislaţia aplicabilă angajatorului şi cea aplicabilă fostului angajat, devenit şomer.
Într-o altă analiză, situaţia contestatoarei este asemănătoare cu aceea a unui angajat care, desigur într-o ipoteză puţin probabilă, ar lucra timp de un an fără să fie plătit, iar anul următor – concediat, an în care i s-ar achita şi salariul cuvenit, pentru perioada lucrată anterior. În astfel de situaţie, aplicând raţionamentul intimatei, ar trebui apreciat că angajatul care un an nu a fost remunerat pentru activitatea prestată în aceeaşi perioadă, nu ar trebui să beneficieze nici de şomaj în anul următor, pe motiv că ar fi realizat venit. Or, atare perspectivă, dincolo că este total inechitabilă, ar suprimă în mod inextricabil, scopul măsurii de protecţie socială.
Sigur că unul din scopurile acordării şomajului este acela de a asigura fostului angajat mijloacele de subzistenţă în perioada cât este lipsit de posibilităţi de a presta activităţi lucrative. Totuşi, aceasta nu este singura finalitate a măsurii, şomajul reprezentând şi o compensaţie acordată angajatului pentru pierderea locului de muncă.
În ceea ce priveşte activitatea pretins prestată de contestatoare, de care se prevalează partea adversă, această confuzie a fost lămurită de SIF Moldova SA, în cuprinsul întâmpinării ( fila 239 vol. I ): Menţiunile efectuate în cadrul declaraţiei privind obligaţiile către bugetul de stat s-au efectuat în forma prezentată de reclamantă deoarece nu exista posibilitatea tehnică de a depune aceste declaraţii altfel decât prin efectuarea respectivei menţiuni în cadrul declaraţiei. Menţiunea efectuată în declaraţia electronică de plată a contribuţiilor se referă la alte activităţi şi nu la activităţi desfăşurate pe baza unui contract individual de muncă, aşa cum în mod eronat afirmă pârâta că ar fi fost efectuată această declaraţie.
De altfel, aceste afirmaţii sunt probate prin adeverinţa nr. 2331/31.10.2012, eliberată de SIF Moldova SA, din cuprinsul căreia reiese că doamna C.V. nu a prestat servicii către societate în anul 2012, pe baza unui contract individual de muncă sau contract de prestări servicii ( fila 10 vol. I ).
Instanţa admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a S.I.F.Moldova.
Admite contestaţia formulată de reclamanta C.V., domiciliată în Bacău, Anulează decizia nr. 2097 din 2.10.2012 emisă de intimată.
