Asupra recursului de faţă, constată că la data de 16.02.2012, reclamantul G T din B, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună; anularea Deciziei de impunere nr. 118662/19.12.2011, emisă de pârâtă şi să se stabilească faptul că reclamantul nu are nicio obligaţie de plată faţă de CASJ B.
Acţiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr. 1516/62/2012 a Tribunalului Braşov.
În acest dosar instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 4265/CA/4.07.2012 a Tribunalului Braşov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B; s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B în dosarul conexat nr.1735/62/2012 şi în consecinţă:
– s-a anulat Decizia de impunere nr.116905/10.11.2011 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B.
– s-a anulat în parte Decizia nr.106/8.02.2012 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a majorărilor, dobânzilor şi penalităţilor.
– s-a anulat în parte Decizia de impunere nr.118662/19.12.2011 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a majorărilor, dobânzilor şi penalităţilor şi exonerează reclamantul de plata majorărilor, dobânzilor şi penalităţilor calculate prin această decizie de impunere.
S-au respins restul pretenţiilor reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.116905/10.11.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumelor de 750,44 lei majorări şi 5,27 lei penalităţi.
Prin Decizia de impunere nr.118662/19.12.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumelor de 588 lei cu titlu de contribuţie datorată, 750,44 lei – majorări, 132,57 lei dobânzi şi 88,20 lei cu titlu de penalităţi.
Împotriva Deciziei de impunere nr.118662/19.12.2011 reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.106/8.02.2012.
În privinţa datelor privind veniturile realizate, pentru care s-a calculat contribuţia, pârâta a menţionat în deciziile mai sus menţionate, la pct. 2, „ venituri din chirii, dividende, dobânzi, dr. propr. Intelectuală etc.” şi ,,cedarea folosinţei bunurilor”.
Argumentele invocate de reclamant şi care vizează debitul principal (contribuţia de asigurări sociale) au fost apreciate ca nefondate.
Astfel, cu privire la calitatea de organ fiscal a pârâtei, aceasta este recunoscută de dispoziţiile art. 267 al. 2 din Legea nr.95/2006, potrivit cărora „casele de asigurări colectează contribuţiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, şi gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate” şi ale art. 271 lit. e din acelaşi act normativ care prevăd în sarcina caselor de asigurări atribuţia de a utiliza „toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru fond”. Faţă de aceste atribuţii stabilite în sarcina caselor de asigurări, este evident că acestora le este recunoscută calitatea de organe fiscale.
S-a apreciat ca nefondat şi motivul care vizează lipsa contractului de asigurare dintre reclamant şi CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI B şi aceasta deoarece obligaţia de plată a contribuţiilor la asigurările de sănătate este o obligaţie legală, nu una convenţională, stabilită în baza unui contract. Acest lucru rezultă din dispoziţiile art. 208 al. 3 din Legea nr.95/2006, potrivit cărora „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii”, precum şi din dispoziţiile art. 257. De altfel, interpelat de instanţă, reclamantul a arătat că nu a ales o altă casă de asigurări de sănătate.
Soluţiile pronunţate în cauzele având ca obiect ,,contestaţie la executare” nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, în care se pune în discuţie valabilitatea şi temeinicia titlurilor emise de pârâtă.
Cu privire la accesorii (dobânzi şi penalităţi), instanţa a reţinut acţiunea reclamantului ca fiind întemeiată.
Potrivit art. 41 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea şi Normelor Metodologice pentru stabilirea documentaţiei justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat: „(2) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către angajatorii şi asiguratorii care au obligaţia plăţii contribuţiei, aceştia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale”.
Cu toate acestea pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, aşa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr.95/2006: ,,fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.”
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancţiunea pentru lipsa de informare anuală, instanţa apreciază că intimata nu poate percepe şi impune contestatoarei obligaţiile fiscale accesorii, constând în dobânzi şi penalităţi, care reprezintă sancţiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiei de plată principală, pornindu-se de la premisa că, în situaţia în care reclamanta ar fi avut cunoştinţă de existenţa unei obligaţii de plată, ar fi achitat-o în termenul legal.
De asemenea, instanţa a mai reţinut şi următoarele aspecte:
Potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006, persoanele prevăzute la art. 257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia ANAF, respectiv al organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond.”
În concluzie, declaraţia de venituri din profesii liberale care poate fi avută în vedere la stabilirea sumei de plată cu titlu de CASS se putea depune în anul 2006 şi la A.F.P. B, aspect care rezultă inclusiv din folosirea conjuncţiei “SAU”.
Aşadar, pârâta era obligată să ia în anul 2006 respectivele informaţii de la A.F.P. B şi să emită la timp decizia de impunere pentru anul 2006, cu indicarea sumei de plată şi a scadenţei, pe care să o comunice, pentru a putea şti cât este de plată şi când se poate efectua plata.
Posibilitatea depunerii declaraţiei şi la A.F.P. este confirmată ulterior şi de art. 35 alin. 1 din Ordinul nr.617/13 august 2007 care dispune: „Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF”.
Respectivul articol, deşi apărut ulterior anului 2006, confirmă această posibilitate a contribuabilului.
Aşadar, potrivit textului de lege aplicabil în anul 2006, CASJ B trebuia să verifice la timp şi în respectivul an, adică 2006, declaraţiile de impunere depuse la A.F.P. B şi să stabilească suma de plată cu titlu de CASS, precum şi scadenţa, pentru a putea şti cât şi până la ce dată trebuie să se plătească.
CASJ B a rămas în mod nejustificat în pasivitate până în 2011, când a emis deciziile de impunere, în care a calculat şi inclus în mod nelegal dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data de emiterii.
Aşa cum se recunoaşte chiar de pârâtă, doar ca urmare a Protocoalelor încheiate în anii 2007 şi 2009 între CNAS şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru furnizarea de date privind veniturile impozabile, casele de asigurări au înţeles să facă, abia în anul 2010, verificările pe care legea i le impunea şi să emită decizii de impunere pentru anii din urmă, deci şi pentru anul 2006, incluzându-se şi calculându-se aşadar, în mod nelegal şi dobânzile şi penalităţile de întârziere.
Pârâta nu justifică în nici un fel de ce, deşi recunoaşte că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF, nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere şi a făcut acest lucru abia în 2010.
Lipsa de colaborare în transmiterea informaţiilor existentă până în anul 2010 între pârâtă şi ANAF nu este imputabilă contribuabilului.
Potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006: “Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personala si a modalităţii de plata, precum si asupra drepturilor si obligaţiilor sale”.
Este de principiu că regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligaţiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepţia o constituie stabilirea obligaţiilor fiscale prin declaraţia fiscală, atunci când legea stabileşte obligaţia contribuabilului de a calcula cuantumul obligaţiei fiscal. Este firesc, întrucât contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligaţii de plată să se facă eronat.
În cazul de faţă, nu revenea contribuabilului obligaţia de a determina cuantumul obligaţiei de plată ce decurge din art. 257 al Legii nr. 95/2007, întrucât nu s-a prevăzut expres faptul că obligaţia de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate revine contribuabilului.
Pârâta era obligată să emită în anul respectiv, pentru stabilirea concretă a obligaţiilor de plată către această instituţie, decizia de impunere, prin care să încunoştinţeze efectiv despre sumele datorate şi despre termenul de plată, adică despre scadenţă.
Esenţială este emiterea la timp pentru anul în care trebuie plătită contribuţia a deciziei de impunere, precum şi comunicarea efectivă şi în timp util a acesteia către contribuabil, pentru a se putea şti de plătitor care este data limită până la care trebuie să plătească (scadenţa) şi după care încep să curgă dobânzile şi penalităţile de întârziere.
În lipsa emiterii unei decizii de impunere care să stabilească în concret suma ce trebuie plătită cu titlu de CASS de fiecare contribuabil şi data scadenţei, precum şi în lipsa comunicării efective către contribuabil, este evident că acesta nu are cum şti cât trebuie să plătească şi până la ce dată, astfel încât să i se calculeze ulterior şi pretinde să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Din moment ce suma nu fusese determinată în concret şi la timp printr-o decizie de impunere, care să prevadă şi termenul de plată, nu se putea cunoaşte ce sumă trebuie plătită către CASJ B şi până la ce dată.
Nefiind imputabilă această situaţie contribuabilului, nu se poate pretinde acestuia să plătească dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere.
Trebuie menţionat că, inclusiv în cazul în care se considera că nu ar fi existat depusă declaraţia privind veniturile, CASJ B avea obligaţia stabilirii din oficiu a obligaţiilor fiscale.
Însă, stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale în cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face prin estimarea bazei de impunere.
Pârâta nu a respectat nici această regulă, rămânând în pasivitate în raport de obligaţiile pentru anii anteriori până în 2011, când a emis, după cum s-a arătat, deciziile de impunere care fac obiectul prezentei cauze, în care a calculat şi inclus în mod nelegal dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul art.218 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, au fost admise în parte pretenţiile formulate de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B dispunându-se conform dispozitivului sentinţei atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B şi reclamantul G T, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, fiecare recurent invocând motive proprii de nelegalitate, cu privire la hotărârea atacată, recurenta pârâtă solicitând modificarea sentinţei civile atacate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantului, iar recurentul reclamant solicitând admiterea recursului şi anularea în tot a actelor atacate, adică modificarea, în parte a sentinţei civile atacate.
În recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului B se aduc următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa civilă atacată:
În conformitate cu prevederile art. 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificări şi completări,
(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi
Potrivit actului normativ amintit mai sus. Titlul VIII art. 231 (1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casete de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.
În conformitate cu prevederile art. 219 lit. g din Legea 95/2006, cu modificări şi completări, una dintre obligaţiile asiguraţilor este achitarea contribuţiei datorata fondului.
Reglementările legale privind modalităţile de declarare a veniturilor obţinute şi de plată a contribuţiei la FNUASS aferente acestora, aplicabile în interiorul perioadei de prescripţie de 5 ani sunt: OUG nr. 150/2002 privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate; Ordinul nr. 221/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicarea a OUG nr. 150/2002; Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul Preşedintelui CNAS 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, respective asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUASS.
În ceea ce priveşte Legea nr. 95/2006, cu modificări şi completări aceasta prevede la art. 257: (2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5% (care în timp a fost modificată prin legile anuale ale bugetului de stat), care se aplică asupra:
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin. (21) şi (22) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
Totodată, se precizează faptul că după republicarea Legii nr. 95/2006 ca urmare a modificări lor si completărilor existente pe parcurs, prevederile de la lit. e se regăsesc la lit. f.
Aceleaşi acte normative reglementează şi obligaţia contribuabilului de a declara şi plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum şi termenele de plată a acestor contribuţii şi calculul de dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul depăşirii acestor termene.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul reclamant G T acesta a obţinut în perioada 2005 – 2007 venituri din chirii a căror impunere către fondul de sănătate se supune prevederilor art. 257 al. 2 Ut. e actuala lit. f.
Aceste informaţii i-au fost puse la dispoziţie recurentei pârâte CASJ B de către ANAF.
Mai mult, din acţiunea depusă la instanţa de fond, recurentul reclamant G T nu a contestat natura veniturilor realizate.
Având în vedere faptul că recurentul reclamant G T a fost identificat cu venituri din chirii realizate în perioada 2005 – 2007 rezultă că acesta a declarat aceste venituri la administraţia finanţelor publice din Braşov în timp ce la CASJ B nu a depus aceste declaraţii aşa cum de altfel avea obligaţia legală de a o face.
La data de 15.07.2012 recurentul reclamant G T a achitat cu chitanţa nr. 18207 suma de 786 lei reprezentând debit către fondul de sănătate tară a achita accesoriile aferente acestui debit.
În acest context recurenta pârâtă a considerat netemeinică afirmaţia instanţei de fond din sentinţă de la pag. 3 din sentinţă cum că nu i s-a adus la cunoştinţă reclamantului G T existenţa acestui debit.
CASJ B nu i se poate imputa acest fapt deoarece nici această instituţie nu a avut cunoştinţă de aceste venituri realizate decât după preluarea bazelor de date de la ANAF.
CASJ B poate să îşi îndeplinească obligaţia prevăzută de Legea nr. 95/2006, cu privire la informarea contribuabililor despre nivelul obligaţiilor către FNUASS doar în condiţiile în care are cunoştinţă despre aceştia şi despre nivelul veniturilor realizate de către ei.
Acest fapt este stipulat de către Legea nr. 95/2006, cu modificări şi completări în art. 222, respectiv:
Contribuabilii pot beneficia de dreptul legal de a fi informaţi şi îndrumaţi în condiţiile în care se înregistrează la organul fiscal.
Mai mult, pârâta a considerat că necunoaşterea actelor normative şi implicit a obligaţiilor ce îi reveneau în baza acestora nu poate fi un motiv de neplată a obligaţiilor ce îi reveneau conform unui act normativ care a fost adus la cunoştinţa publică prin publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Excepţie face situaţia în care în conţinutul actului normativ în care apare norma juridică se prevede o altă dată de intrare în vigoare, decât publicarea sa. Odată întrată în vigoare, norma juridică guvernează deplin relaţiile sociale şi din acest moment nimeni nu se poate sustrage prevederilor acesteia pe motiv că nu o cunoaşte, neadmiţându-se scuza ignoranţei. Astfel că, toţi cetăţenii trebuie să cunoască legile.
Totodată, a precizat faptul că obligaţia plătii contribuţiei pe care reclamantul o datorează bugetului FNUASS nu se naşte de la data primirii de la CASJ B a scrisorilor/deciziilor prin care este înştiinţat asupra acestor obligaţii, nici de la data semnării vreunui contract, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare invocate mai sus.
A considerat că împrejurările, cum că reclamantul recurent G T nu a fost informat, până la momentul emiterii adresei din anul 2008 cu privire la astfel de obligaţii, nu au relevanţă juridică sub aspectul obligaţiei reclamantului plăţii la scadenţă a contribuţiei către fondul de sănătate, această obligaţie rezultând din lege.
Mai mult recurentul reclamant G T a procedat la achitarea debitului stabilit de către CAS B încă din data de 15.07.2010 dar a refuzat să achite accesoriile acestuia.
În acest context se consideră că recunoaşterea şi achitarea debitului principal reprezintă şi recunoaşterea accesoriilor calculate pentru neplata la scadenţă a acestui debit conform prevederilor actelor normative amintite mai sus, respectiv art. 21 din Ordinul nr. 221/2005 şi art. 41 din Ordinul nr. 617/2007.
De altfel, din sentinţă reiese foarte clar faptul că instanţa de fond a constatat că debitul stabilit este cert, lichid şi exigibil şi a fost şi achitat cu excepţia accesoriilor calculate la acesta pentru care nu a fost pus în discuţie caracterul cert al acestora ci faptul că nu ar fi exigibile pentru necomunicarea la timp a titlului de creanţă. Dar, Legea nr. 95/2006, cu modificări şi completări nu conţine sancţiuni cu privire la neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 222 şi mai mult, cum a arătat mai sus instituţia recurentă şi-a îndeplinit şi această obligaţie. În acest context se consideră că recunoaşterea şi achitarea debitului principal reprezintă implicit recunoaşterea obligaţiei de a achita la anumite scadenţe acest debit pentru care au fost calculate accesorii. De aceea se consideră că nu se motivează exonerarea de la plata accesoriilor calculate la debitul principal achitat de către recurentul reclamant G T.
I. În recursul declarat de reclamantul G T, s-au adus următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:
Recurentul reclamant a învederat că a achitat în întregime debitul principal (contribuţia de asigurări sociale) prin achitarea sumei de 198 lei din suma totală de 786 lei pretinsă de CASJ B. Este adevărat că iniţial a achitat suma de 786 lei Casei de Asigurări Sociale Judeţul B, drept contribuţie de asigurări sociale pe perioada 2005 – 2007, dar ulterior Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 4578/CA din 7 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 7898/62/2011 a obligat pârâta CASJ B să îi restituie suma de 588 lei, întrucât a admis justificarea sa că pentru anii 2005 şi 2006 nu datorează contribuţie de asigurări sociale, deoarece pensia acestuia nu a fost supusă impozitului. Tribunalul a luat în considerare prevederile art. 213 alin. 2 litera h din Legea nr. 95/2006 conform căruia sunt asigurate cu plata contribuţiei din alte surse pensionarii pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.
Sentinţa civilă nr. 4578/07.11.2011 a rămas definitivă şi irevocabilă, întrucât CASJ B nu a făcut recurs. În urma acestei sentinţe irevocabile CASJ B i-a restituit suma de 588 lei prin Decizia de Restituire nr. Ad.116905 din 19.12.2011. Ca urmare Decizia 14.106 din 08.02.2012 emisă de CASJ B prin care a respins contestaţia formulată de către reclamant care prevede că acesta are obligaţii restante un debit de 588 lei, reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate este ilegală. Din aceste considerente este ilegală şi decizia de impunere nr. 118662/19.12.2011.
S-au anexat următoarele înscrisuri, în copie: sentinţa civilă nr. 4265/CA/2012; comunicarea sentinţei din care rezultă că recursul este în termen, decizia nr. 106/2012; decizia de impunere nr. 118662/2011, decizia de restituire nr. Ad.116905/2011 a CASJ B; sentinţa civilă nr. 4578/CA/2011 a Tribunalului Braşov, irevocabilă şi precizare de acţiune formulată de către recurentul reclamant către Tribunalul Braşov în dosarul nr. 7898/62/2011.
În probaţiune recurentul reclamant a depus înscrisurile sus menţionate la filele 14 – 27 dosar recurs.
În susţinerea recursului a depus şi concluzii scrise, pentru admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Ambele recursuri au fost declarate în termen legal şi scutite conform legii de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
Recurenta pârâtă nu a solicitat alte probe în recurs.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă nr. 4265/CA/4.07.2012 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1516/62/2012, prin prisma criticilor de recurs formulate de recurenta pârâtă şi de recurentul reclamant, raportat la obiectul acţiunii reclamantului din dosarul de fond şi faţă de prevederile Legii nr. 95/2006, OUG nr. 150/2002, Ordinul nr. 150/2002, Ordinul nr. 221/2003 privind aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 150/2002, Ordinul CNAS NR. 617/2007, cod procedură fiscală, cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 şi văzând prevederile art. 3041 Cod procedură civilă constată:
– recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului B ca nefondat, iar recursul declarat de reclamant ca fondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu administrat în dosarul de fond şi în dosarul de recurs (acte depuse de reclamant (f12 – 29 dosar recurs şi f. 7-22 şi f. 30-33 dosar fond) raportat la prevederile legale incidente în speţă, sus menţionate, şi faţă de obiectul acţiunii reclamat care constă în anularea în întregime a Deciziei de impunere nr. 118662/19.XII.2011 emisă de pârâta Casa de Sănătate a judeţului B pe numele reclamantului, şi să se stabilească prin hotărâre că reclamantul nu are nicio obligaţie de plată faţă de CASJ B, la contribuţia de asigurări sociale, adică în ce priveşte creanţa principală şi accesoriile:
– majorări, dobânzi şi penalităţi, şi faţă de prevederile legale art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 raportat la prevederile art. 257 alin. 2, lit.”e” din aceeaşi lege, faţă, de faptul că reclamantul a achitat la data de 15.07.2010 debitul principal, calculat de pârâtă pentru perioada 2005 – 2007 – apreciate ca venituri din chirii informaţii primite după preluarea bazelor de date de la ANAF, faţă de prevederile codului de procedură fiscală, privind calculul accesoriilor aferente debitului principal, văzând argumentele care au stat la baza pronunţării hotărârii atacate prin care i s-a admis, în parte acţiunea reclamantului, doar cu privire la anularea deciziei de impunere nr. 116905/10.XI.2011 emisă de CASJ B, anularea în parte a obligaţiei de plată a accesoriilor cuprinse în Decizia nr. 106/8.02.2012, şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 18662/19.XII.2011 cu privire la majorarea dobânzii, penalităţilor şi exonerarea reclamantului de la plata acestora, acte emise de pârâta CASJ B văzând şi Hotărârea definitivă şi irevocabilă – sentinţa civilă nr. 4578/7.XI.2011 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul cu nr. 7898/62/2011 depusă în dosarul de fond şi în dosarul de recurs (f.14 – 28 dosar recurs).
Instanţa de recurs reţine că acţiunea reclamantului este în termen şi legală, că în fapt, instanţa de fond prin sentinţa civilă atacată a apreciat în mod legal situaţia de fapt şi de drept doar în parte acţiunea reclamantului dar neluând în considerare toate probele şi prin interpretarea parţial legală şi aplicarea în parte corectă a legii.
În esenţă, faţă de criticile aduse de reclamant în recursul promovat în cauză, şi faţă de probele depuse în dosarul de fond şi în cel de recurs filele 14 – 28) – se constată că aceste critici sunt întemeiate şi vor fi admise, reţinând că reclamantul nu are obligaţia de plată a contribuţie la asigurări sociale urmând a fi exonerat de toate obligaţiile cuprinse în Deciziile de impunere ataşate în dosarul Tribunalului Braşov nr. 1516/62/2012 şi în dosarul conexat nr. 1735/2012 a Tribunalului Braşov.
Ca atare, recursul reclamantului se va admite şi se va modifica în parte sentinţa civilă a Tribunalului Braşov, în sensul că se va admite acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta, iar în consecinţă se vor anula în tot decizia de impunere nr. 118662/19.XII.2011 şi decizia nr. 106/8.02.2012 emise de pârâta CASJ B reţinând că acestea în fapt şi în drept sunt nelegale şi neîntemeiate raportat la actele dosarului şi la prevederile legale incidente în speţă.
Drept urmare, se reţine ca justificată cererea reclamantului de exonerare de la plata creanţei principale şi a majorărilor de întârziere şi a dobânzii legale, a penalităţilor calculate de pârâtă în mod nelegal şi nejustificat.
Restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate se vor menţine ca justificate şi legale pentru considerentele expuse şi raportat la argumentele reţinute de instanţa de fond în sentinţa dată şi faţă de cele reţinute mai sus şi faţă de prevederile legale sus menţionate.
În sensul admiterii recursului şi a acţiunii reclamantului se reţin susţinerile recurentului din recursul declarat fila 12-13 dosar din concluziile scrise depuse la dosarul de recurs filele 28-29, şi probele anexate în recurs şi la fond, evidenţiate la filele 26-27 recurs, chitanţele de plată , deciziile instanţei, copiile cupoanelor de pensie, adresa pârâtei şi deciziile de impunere.
În acelaşi sens se reţin susţinerile reclamantului expuse pe larg în acţiune, în recurs şi în concluziile scrise raportat de la probele de la dosar şi la prevederile legale incidente.
În concluzie se reţine că recursul reclamantului este întemeiat şi va fi admis conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, iar acţiunea sa va fi admisă astfel cum a fost formulată în baza art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ, fiind probată în fapt şi în drept.
II. În ce priveşte recursul declarat de pârâta CASJ acesta va fi respins ca nefondat faţă de argumentele expuse mai sus, ce au stat la baza admiterii recursului reclamantului.
Prin urmare, criticile formulate de pârâtă în sensul că reclamantul datorează creanţele stabilite prin cele 2 decizii şi accesoriile calculate, nu pot fi reţinute întrucât din actele dosarului şi din prevederile legale, rezultă contrariul celor susţinute de Casa de Sănătate a judeţului B, aşa încât actele emise de aceasta vor fi anulate ca nelegale şi netemeinice.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
DECIZIA Nr. 2075/R/17.04.2013, Dosar nr. 1516/62/2012 – redactat judecător IM
