Furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1 şi art 209 alin. 1 c.p.


Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău  nr.2248/P/2010 din 09.04.2010 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului VF  .

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul , partea vătămată şi martorii TC , RA şi AC.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată. 

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză , în ambele faze ale procesului penal, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 23.03.2010 inc. VF  s-a deplasat la magazinul Pambac de cu intenţia de a sustrage bunuri din buzunarele clienţilor neatenţi. A observat partea vătămată  VV , o persoană în vârstă şi , profitând de neatenţia acesteia , i-a sustras portofelul din buzunarul de la haină. Acesta a fost observat însă de doi lucrători de poliţie care l-au supravegheat în tot acest timp, poliţişti care l-au prins la ieşirea din magazin. Au găsit asupra inculpatului portofelul sustras în care se afla suma de 40 de lei şi un set de chei, bunurile fiind restituite părţii vătămate.

Această activitate ( în întregime sau în parte ) a fost observată şi de martorii  TC , RA şi AC, gestionare la magazinul amintit .

În drept , fapta inculpatului  VF de a sustrage portofelul părţii vătămate, într-un loc public , întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 – art.209 al.1lit.e din C.p.

Astfel , în temeiul art.345 al.2 din C.p.p. instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru această  infracţiune .

  La alegerea pedepsei , precum şi la individualizarea cuantumului acestora instanţa , conform art. 72 din C.p., va avea în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului , dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanţa constată că faptele inculpatului prezintă pericol social pentru valorile ocrotite de art.208 – 209 al.1 lit. e din C.p. ( patrimoniul persoanei ) , prejudiciul a fost recuperat, dar  inculpatul a acţionat cu premeditare şi este recidivist (recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.538/19.07.2007 a Curţii de Apel Bacău ) fapt pentru care vor fi avute în vedere şi prevederile art.37 lit. b din C.p.  De asemenea acesta a cooperat cu organele judiciare împrejurare care fi considerată o circumstanţă atenuantă conform art.74 al.1 lit.c din C.p.  Existând un concurs între cauzele de agravare şi de atenuare a răspunderii penale , instanţa va face aplicarea art. 80 din  C.p. şi  având în vedere şi valoarea mică a prejudiciului  va coborî pedeapsa sub  minimul prevăzut de art.209 din C.p.

Având în vedere aceste aspecte instanţa apreciază că o pedeapsă de 2 ani  închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prev de art.52 din C.p.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, reţine că natura faptelor săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a şi b din C.p. , cu excepţia dreptului de a alege.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest , fiind reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză începând cu data de 23.03.2010, astfel încât , având în vedere şi condamnarea acestuia prin prezenta hotărâre, conform art.350 instanţa va menţine această măsură şi va deduce perioada executată de la 23.03.2010  la zi , conform art.88 din C.p.

În ceea ce priveşte latura civilă , instanţa va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În conformitate cu disp. art. 191 al.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 800 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.