Acţiune în pretenţii– Declară nulă cererea de chemare în judecată


– ACŢIUNE ÎN PRETENŢII- DECLARĂ NULĂ CEREREA DE

CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Reclamantul S.C.U.Craiova a chemat în judecată pe pîrîtul T:F. solicitînd să fie obligat la plata unei sume de bani neprecizată, reactualizată cu indicele de inflaţie pînă la data plăţii efective , reprezentînd contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale .

A motivat că pîrîtul a fost internat în secţia pe care nu o indică,în perioada pe care nu o precizează şi pînă în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării , fiind întrunite astfel condiţiile generale ale răspunderii civile  delictuale prev. de art.998,999 c.civ., precum şi condiţiile prevăzute de art.313 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii .

A mai arătat că pîrîtul a fost victima unei agresiuni , nu a achitat contravaloarea zilelor de tratament, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din fondul naţional de asigurări de sănătate .

De asemenea , a susţinut că agresiunea săvîrşită asupra pîrîtului face parte din infracţiunile prevăzute de codul penal  pentru care plîngerea prealabilă se exercită de către partea vătămată şi întrucît acesta nu a formulat plîngere prealabilă în termenul legal prevăzut de lege în vederea identificării şi trageri la răspundere a făptuitorului , reclamantul este în imposibilitate de a recupera prejudiciul în conformitate cu art.313 din legea 95/2006.

In final, reclamantul a susţinut că  a  încercat soluţionarea în mod amiabil a litigiului, însă pîrîtul  a refuzat .

A invocat în drept art. 998,999 c.civ. , art.112 c.pr.civ.  şi art. 313 din legea 95 /2006 privind reforma în domeniul sănătăţii .

 In dovedirea acţiunii a depus un decont de cheltuielile şi listare medicaţie pe perioada 01.06.2007-30.06.2007.

 In cauză, pîrîtul nu a putut fi citat deoarece reclamanta nu a indicat adresa acestuia,adresă pe care nu a depus-o nici la termenul de judecată,deşi a fost citată cu această menţiune.

Analizînd actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.133 alin.1 c. pc,cererea de chemare care nu cuprinde numele reclamantului sau al pîrîtului,obiectul ei sau semnătura,va fi declarată nulă.

Cererea cu care a fost investită instanţa,cuprinde în preambulul ei numele unei persoane,ce se pretinde a locui în mun.Băileşti,fără indicarea străzii şi numărului,în schimb,nu conţine nici o menţiune referitoare la obiectul ei,ci doar menţiunea generică privind contravaloarea zilelor de spitalizare,al căror număr nu e specificat şi nici perioada pretinsei internări medicale.

Mai mult,deşi potrivit cererii,reclamantul este o persoană juridică,semnătura este reprezentată de o fotocopie a unei semnături indescifrabile,fără a fi aplicată vreo ştampilă,cerinţă imperativă prevăzută de lege ,în cazul persoanelor juridice.

În aceste condiţii,instanţa constată incidenţa dispoziţiilor art.133 cpc,referitoare la lipsa obiectului cererii şi a semnăturii şi făcînd aplicarea acestui text de lege,urmează să declare nulă cererea de chemare în judecată  formulată de reclamantul S.C.U.Craiova cu sediul în mun.Craiova împotriva pîrîtului T.F.