Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2013 sub număr de dosar 7119/245/2013 contestatorul C. R. a formulat contestaţia la executare, solicitând anularea măsurilor de executare, anularea somaţiei de executare, cu obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că la data de 12.02.2013 i-a fost comunicată somaţia şi titlul executoriu la adresa de domiciliu – diferită de adresa înscrisă în somaţie şi în titlul executoriu ca sediu al debitorului.
Prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 11028/12.11.2009 PF C R a fost obligat să achite Municipiului I. şi Consiliului Local I. suma de 14750 lei, din care 9459 lei reprezintă contravaloare lipsă de folosinţă şi suma de 5291 lei reprezintă penalităţi de întârziere.
Contestatorul arată că a achitat parţial debitul, rămânând un rest de plată de 1979 lei.
Potrivit somaţiei, pe lângă acest debit figurează şi suma de 7310 lei cu titlu de majorări, fără a exista un temei al acestora şi fără a fi menţionate în titlul executoriu.-
Raportul juridic dintre părţi a luat naştere în baza contractului de închiriere nr. 702/18.07.2002, menţinut prin contractul nr. 9455/29.03.2004, prelungit prin actele adiţionale nr. 11757/20.05.2005, nr. 6055/31.03.2006, iar ulterior acestui moment a operat tacita relocaţiune.
Contestatorul consideră nelegal titlul executoriu comunicat, precum şi procedura de executare silită motivat de faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 137 C. proc. fisc., în sensul că nu i-a fost comunicată o înştiinţare de plată, înştiinţare care trebuie să fie anterioară somaţiei de plată.
De asemenea, somaţia de plată comunicată vizează o persoană fizică, or debitorul real este o altă entitate juridică.
Mai arată contestatorul că suma ce se execută este diferită de cea menţionată în titlul excutoriu.
Mai mult, executarea silită este nulă fiind pornită împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, iar dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.
În plus, executarea silită este perimată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare.
În argumentare a arătat că debitorul figurează în evidenţele fiscale cu un debit reprezentând contravalaore folosinţă imobil. La această sumă au fost calculate majorări.
Intimata a anexat întâmpinării punctele de vedere ale Serviciului Juridic şi alte înscrisuri.
Prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 11028/12.11.2009 PF C R a fost obligat să achite Municpiului I. şi Consiliului Local I. suma de 14750 lei, din care 9459 lei reprezintă contravaloare lipsă de folosinţă şi suma de 5291 lei reprezintă penalităţi de întârziere.
PF C. R. a achitat parţial debitul, rămânând un rest de plată de 1979 lei.
În ceea ce priveşte caracterul creanţei ce se execută instanţa reţine următoarele aspecte:
Potrivit art. 21 alin. (2) lit. a) din OG nr. 92/2003, creanţele fiscale reprezintă dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale.
Conform art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002, prin buget general consolidat se înţelege ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg, iar prin sistem bugetar se înţelege, conform art. 2 pct. 38 din Legea nr. 500/2002, sistemul unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi bugetele locale
Rezultă de aici că sumele care se fac venit la bugetul local, cum sunt şi veniturile din chirii, se fac practic venit la bugetul general consolidat, fiind creanţe fiscale.
În acelaşi sens, art. 136 alin. (3) din OG nr. 92/2003 prevede în sensul următor: creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, (..), se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
Conform art. 136 alin. (4^1) din OG nr. 92/2003, „organele de executare prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 141 alin. (1^2)”.
Art. 141 alin. (1^2)”din OG nr. 92/2003 prevede că „executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Rezultă din textele de mai sus că sumele rezultate din raporturi juridice contractuale reprezintă creanţe bugetare şi acestea se execută de organele proprii de executare ale instituţiilor publice. Este dincolo de orice dubiu faptul că, atât Municipiul I., cât şi Consiliul Local I., sunt instituţii publice locale.
În raport de această calificare a creanţei, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate criticile contestatorului privind emiterea somaţiei în temeiul Codului de procedură fiscală, intervenirea prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, precum şi cele privind perimarea executării silite.
Fiind vorba despre o creanţă fiscală, în mod corect somaţia a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 142 alin. (4) din OG nr. 92/2003, „executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează”.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, fiind vorba despre o creanţă bugetară – astfel cum am arătat mai sus – art. 131 alin. (1) din OG nr. 92/2003, „dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept”.
Dreptul de a cere executarea silită a luat naştere odată cu pronunţarea sentinţei civile nr. 11028/12.11.2009, iar termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a început la 1 ianuarie 2010, fiind evident că acest termen nu este împlinit în prezent.
Instanţa reţine că nu sunt întemeiate nici susţienrile contestatorului privind neîndeplinirea formalităţilor premergătoare prevăzute de art. 137 din OG nr. 92/2003. În primul rând art. 137 C. proc. fiscală nu este aplicabil în prezenta cauză, acesta reglementând (atât în anul 2009, cât şi în prezent) executarea silită a debitorilor solidari.
Conform art. 145 alin. (1) din OG nr. 92/2003 „executarea silitã începe prin comunicarea somaţiei” şi nu printr-o înştiinţare de plată, astfel cum susţine contestatorul.
În ceea ce priveşte critica formulată de contestator prin care susţine că executarea silită a fost pornită împotriva unei persoane care nu are şi calitatea de debitor, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive: Potrivit art. 140 din OG nr. 92/2003, „pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia”.
PFA nu are personalitate juridica, iar in masura în care nu s-a constituit un patrimoniu de afectaţiune, ba mai mult, chiar şi în completarea acestuia, persoană fizică titulară raspunde pentru obligaţiile PFA cu intreg patrimoniul sau (de altfel aceleaşi principii, mai puţin posibilitatea constituirii unui patrimoniu de afectaţiune, se regaseau şi în reglementarile anterioare, respectiv Lg nr.507/2002 şi Lg nr.300/2004).
Astfel, întrucât PFA a fost radiată, dar doar ulterior obţinerii unui titlu executoriu împotriva sa, creditorul poate urmări bunurile persoanei fizice care a fost anterior autorizată să desfăşoare activităţi economice.
Instanţa găseşte însă întemeiate criticile contestatorului cu privire la suma de 2019 lei solicitată de intimată cu titlu de majorări de întârziere.
Pentru aceste majorări de întârziere intimata nu a indicat nici un titlu de creanţă şi nici un alt titlu executoriu, or aceste majorări nu sunt indicate în cuprinsul sentinţei civile nr. 11028/12.11.2009.
Într-adevăr, potrivit art. 22 lit. d) din OG nr. 92/2003, printre obligaţiile fiscale se numără şi obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii.
Potrivit art. 124 ind. 1 alin. (1) din OG nr. 92/2003 „prin excepţie de la prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 120^1, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „prevederile art. 119-124 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 119 alin. (4) din OG nr. 92/2003 prevede clar că „dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).
Art. 142 alin. (6) stabileşte că „în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului”.
În cauză nu a fost emisă nici o decizie şi nici nu a fost întocmit un proces-verbal prin care să se stabilească majorările de întârziere, motiv pentru care instanţa va admite în parte contestaţia la executare, numai în ceea ce priveşte suma de 2019 lei reprezentând majorări de intârziere calculate pentru intervalul 01.06.2008- 18.07.2011.
În ceea ce priveşte restul sumelor indicate în cuprinsul somaţiei, respectiv 1979 lei cu titlu de chirii restante şi 5291 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, acestea se regăsesc în cuprinsul titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 11028/12.11.2009, pronunţată în dosarul nr. 923/245/2009.
