Somatia de plata – Plati partiale succesive. Contestarea modului de calcul al penalitatilor de intarziere – Lipsa caracter cert –necesitatea administrarii unor probe complexe in vederea determinarii corecte a prejudiciului cauza, prin neachitarea la termen a debitului .
Prin cererea inregistrata sub nr. 3787/104/2009 pe rolul Tribunalului Olt- Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, reclamanta creditoare SC I SA Caracal, a chemat in judecata pe debitoarea ASOCIATIA DE PROPRIETARI ” O solicitand instantei emiterea unei ordonante care sa contina o somatie de plata pentru suma de 65.126,48 lei, reprezentand contravaloare furnizare energie termica pentru incalzire si apa calda de consum pentru perioada 28.02.2009 – 30.09.2009 si suma de 58.889,95 lei – penalitati de intarziere in cuantum de 0,l % pe fiecare zi de intarziere, calculate pe perioada 30.04.2006-3l.07.2009,actualizate cu rata indicelui de inflatie aplicata la data platii efective.
In motivare, creditoarea arata ca parata debitoare a beneficiat de consum de apa in sistem contorizat, dar nu a achitat facturile emise in valoare de 65.126,48 lei, motive pentru care au fost calculate in conformitate cu clauzele contractuale si penalitatile de intarziere in valoare de 58.889,95 lei, pentru perioada 30.04.2006-3l.07.2009 .
Parata, ASOCIATIA DE PROPRIETARI ” O a depus la dosar intampinare, in care arata ca nu recunoaste debitul intrucat suma solicitata nu este cea reala, ca urmare a faptului ca a achitat o parte din suma de bani solicitata.
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere se arata ca acestea nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi certe, lichide si exigibile, avand in vedere perioada foarte mare de timp pentru care se solicita si tinand cont si de faptul ca o parte din facturile de debit si din cele de penalitati au fost achitate .
Analizand cererea reclamantei in raport de inscrisurile depuse la dosar si dispoz.legale aplicabile, respectiv OG 5/200l, cu modificarile si completarile ulterioare, Tribunalul a retinut ca cererea de somatie plata formulata de creditoarea reclamanta este intemeiata in parte, respectiv numai in ceea ce priveste capatul de cerere privind debitul in cuantum de 58.960,78 lei, pe perioada 30.09.2009- 26.0l.2010, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.l alin.l din OG 5/200l, procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului , in scopul realizarii de buna voie sau prin executare silita, a creantelor certe, lichide si exigibile, ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate printr-un contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut , regulament, sau altui inscris insusit de parti prin smenatura ori in alt mod admis de lege, si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau alte prestatii.
Rezulta, deci, ca procedura somatiei de plata poate fi aplicata pentru recuperarea unei creante certe, lichide si exigibile, ce izvoraste dintr-un contract constatat printr-un inscris sau dintr-un alt inscris insusit de parti prin semnatura, ori in alt mod admis prin lege.
Conform art. 379 alin.3, c.p.c. constituie creanta certa, acea creanta a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta, sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, iar potrivit art.379 alin.4. c.pc., creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insusi actul de creanta, sau cand este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si a altor acte neautentice, fie emanand de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unor dispozitii legale, sau a stipulatiei continute in actul de creanta.
In speta, tribunalul retine ca in baza contractelor de furnizare a energiei termice nr. 80/26.11.2004, anexa 1.1 si 1.2 la contract, contractul nr. 76/10.04.2009 de prestari servicii publice de salubrizare si contractul nr. l07/6.05.2004 de bransare bara racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa, de canalizare si de colectare si evacuare a reziduurilor solide, – reclamanta a prestat servicii publice paratei- creditoare ASOCIATIA DE PROPRIETARI ” O – pentru care a emis facturi fiscale acceptate la plata prin semnatura , in prezent aceasta figurand cu un debit restant in suma de 58.960,78 lei, conform facturilor fiscale de debit emise pe perioada 30.09.2009 – 26.0l.20l0 si a situatiei debitului fisei client 9020 pentru perioada 1.01.2009 – 31.12.2009.(filele 114- 270 dosar).
Art. 46 din C.com intelege factura drept un act sub semnatura privata ce face proba contractului pe care il constata. Independent de orice semnatura, factura dovedeste fataa de emitent incheierea si conditiile de existenta ale operatiunii comerciale pe care o mentioneaza.
Pentru a avea insa forta probanta fata de cumparator, factura trebuie sa fie semnata sau acceptata de acesta.
Fata de emitent factura este asimilata, prin continut, unei marturisiri judiciare, iar fata de destinatar constituie mijloc de proba numai daca este acceptata.
Acceptarea se face expres, in scris ori verbal, sau tacit, prin fapte concludente.
Instanta apreciaza ca sunt intrunite conditiile prev de art 1 alin 1 din OG 5/2001 privind procedura somatiei de plata, avand in vedere ca existenta creantei de 58.960,78 lei este atestata de facturile fiscale emise in periooada 30.09.-2009 – 26.0l.2010 , fiind certa, intrucat sunt insusite de debitoare prin aplicarea semnaturii , si totodata lichida, deoarece catimea este determinata prin facturile fiscale si exigibila ca urmare a implinirii termenului de scadenta de 30 zile, astfel incat va admite in parte cererea si va soma debitoarea sa achite creditoarei debit restant in termen de 30 zile de la data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari.
In ceea ce priveste creanta reprezentand penalitatile de intarziere in cuantum de 58.889,95 lei pe perioada 30.04.2006- 3l.07.2009, Tribunalul a apreciat ca aceasta nu este certa , intrucat debitorul invoca pe de o parte o plata partiala a debitului principal, fapt ce determina recalcularea penalitatilor .
In speta, situatiile de plata centralizatoare depuse de creditoare, atesta datorii ale debitoarei, generate in baza unor raporturi juridice periodice, pentru care s-au emis facturi la date diferite.
Din situatiile centralizate rezulta ca sumele achitate de debitoare privesc plati al caror termen de scadenta este diferit iar facturile emise pentru plata majorarilor de intarziere, primite de altfel de catre debitoare, nu cuprind perioada de timp la care se raporteaza calculul majorarilor, precum si debitul principal aferent penalitatilor calculate, lipsa acestor elemente determinand incertitudinea creantei reprezentand penalitati de intarziere al carei cuantum poate fi stabilit numai in cadrul unui litigiu de drept comun dupa o administrare contradictorie a probatoriului necesar, in functie de care se va aprecia si daca a intervenit prescriptia, dat fiind faptul ca acestea au fost solicitate incepand cu data de 30.04.2006.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozitiile art. 6 (2) din OG 2/2001, s-a admis in parte cererea de somatie de plata , urmand ca debitorul sa fie somat la plata sumei de 58.889,95 lei debit principal pe perioada 28.02.2009 – 30.09.2009, in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii.
A fost respinsa cererea de obligare la plata penalitatilor de intarziere, ca neintemeiata.
Data publicarii pe portal : 25.02.2010