Ordonanţa preşedinţială nu este admisibilă în materia contenciosului administrativ, fiind incompatibilă cu regimul de soluţionare a actelor administrative, cererile în acest domeniu trebuind oricum soluţionate de urgenţă şi cu precădere, potrivit a…


 Ordonanţa  preşedinţială  nu este admisibilă în materia contenciosului administrativ, fiind incompatibilă cu regimul de soluţionare a actelor administrative, cererile în acest domeniu trebuind oricum soluţionate de urgenţă şi cu precădere, potrivit art. 17 din Legea 554/2004.

 Ordonanţa  preşedinţială  nu este admisibilă în materia contenciosului administrativ, fiind incompatibilă cu regimul de soluţionare a actelor administrative, cererile în acest domeniu trebuind oricum soluţionate de urgenţă şi cu precădere, potrivit art. 17 din Legea 554/2004.

 Cererea  de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă pentru că cererea de obligare a autorităţii publice să  emită un act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.

 ( Tribunalul Mehedinţi -Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ-sentinţa nr.2326/12.10.2009)

 

 Prin cererea  înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul Prefectul judeţului M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei C. , solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună anularea Dispoziţiei nr.521/28.09.2009 şi obligarea pârâtului să procedeze la emiterea unei alte dispoziţii de delimitare a secţiilor de votare din comuna C., judeţul M., cu respectarea cerinţelor legale.

 Tribunalul Mehedinţi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca  inadmisibilă pentru considerentele următoare:

 Reclamantul  a investit instanţa  cu soluţionarea unei  cereri de ordonanţă preşedinţială  prin care s-a solicitat  anularea unei dispoziţii emisă de primarul comunei C.  şi obligarea acestuia să procedeze la emiterea unei alte dispoziţii de delimitare a secţiilor de  votare din comuna C.

Această cerere a fost întemeiată în drept de reclamant şi pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. ce reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale şi a fost motivată în raport de condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

 Potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004 dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se  de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.

 Condiţiile şi cazurile în care instanţa poate obliga autoritatea publică să emită un act administrativ ori  să elibereze un certificat sunt prevăzute expres în art. 8, 17- 18 din Legea 554/2004, legea specială derogatorie de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

 Prin urmare, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant este inadmisibilă pentru că cererea de obligare a autorităţii publice să  emită un act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.