Contract de subantrepriză. Pretenţii rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor


Contract de subantrepriză. Pretenţii rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor.

Reclamanta SC C.F.T. S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. S. SRL, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 700.000 lei reprezentând c/val. factură fiscală şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că la data de 9.09.2008 a încheiat cu pârâta contractul de subantrepriză nr. 1183, contract al cărui obiect constă în execuţia a 80 coloane şi grinzile de rigidizare din capul coloanelor la obiectivul „Hangar pentru ambarcaţiuni şi agrement CSC Kaiac Canoe Orşova”.

Până la sfârşitul anului 2008, societatea  reclamantă a efectuat lucrări în valoare de 2527844,18 lei inclusiv TVA, din care societatea pârâtă a decontat doar suma de 1.400.000 lei, cu toate că  beneficiarul lucrării virase suma de 2.100.000 lei.

S-a mai arătat că deşi s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, aceasta a rămas fără niciun rezultat.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că din situaţiile de lucrări prezentate la plată de către subantreprenor, ea nu a semnat decât una de 400.000 lei, restul nu au fost acceptate la plată datorită faptului că nu au fost întocmite în conformitate cu devizul ofertă şi tehnologia de execuţie adoptată, precum şi imposibilităţii de a consemna stadiul fizic al lucrărilor din cauza neevacuării umpluturii şi neaducerea amplasamentului la cotele iniţiale.

S-a mai arătat că factura a cărei contravaloare se solicită, nu există în contabilitatea pârâtei, nefiind semnată şi ştampilată de aceasta.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza tehnică de specialitate, expertiză efectuată în cauză de către expert S. G.

Împotriva raportului de expertiză s-au formulat obiecţiuni, obiecţiuni ce au fost respinse de către instanţa de judecată pe de o parte pentru că, deşi în virtutea principiului egalităţii, i s-a acordat posibilitatea de a formula propriile obiective la expertiza încuviinţată, drept pe care nu a înţeles să şi-l exercite, iar pe de altă parte pentru că obiecţiunile formulate reprezintă în fapt noi obiective ce nu puteau fi solicitate pe această cale procedurală, partea nemulţumită având posibilitatea, în conformitate cu articolul 212 C. pr. civ., solicitării efectuării unei contraexpertize, probă însă care nu a fost solicitată.

După depunerea raportului de expertiză, la termenul de judecată din 15 decembrie 2009, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul majorării câtimii, obiectul cererii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.743.888 lei, reprezentând diferenţa rămasă neachitată pentru lucrările efectuate la lucrarea „Hangar pentru ambarcaţiuni şi agrement CSS Kaiac Canoe Orşova”, producţie realizată în cursul anului 2008-2009.

Tribunalul Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1.743.888 lei reprezentând c/val. producţie realizată la obiectivul „Hangar pentru ambarcaţiuni şi agrement CSS Kaiac Canoe Orşova” precum şi la suma de 26.683 lei reprezentând cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:

La data de 9.09.2008, între părţi se încheie contractul de subantrepriză nr. 1183, prin care reclamanta se angajează să execute 80 coloane D = 900 m.p.şi grinzile de rigidizare din capul coloanelor la obiectivul „Hangar depozit ambarcaţiuni şi antrenament pentru CSS Kaiac Canoe Orşova”, iar pârâta să achite contravaloarea lucrării în cuantum de 3.468.291,40 lei, valoare fără  T.V.A.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că la data de 31.10.2008 s-a încheiat procesul verbal de primire a amplasamentului şi a bornelor de repere, dată la care pârâta a început efectuarea lucrării până la sfârşitul anului 2008, executându-se lucrări de foraj şi betonaţi 52 piloţi, a căror contravaloare este de 2.271.284,44 lei.

De asemenea, datorită schimbării tehnologiei de lucru, aprobată de proiectant conform contractului de subantrepriză încheiat, se efectuează lucrări suplimentare, realizându-se o platformă de lucru prin umplutură de steril în valoare de 197.920,8 lei.

Din totalul sumei de 2.469.205,52 lei pârâta avea dreptul să reţină un procent de 5% reprezentând garanţii de sumă execuţie, respectiv 123.460,26 lei şi a achitat cu dispoziţie de plată suma de 380.000 lei, iar la data de 5.02.2009, prin dispoziţie de plată suma de 999.999,99 lei, rămânând de achitat suma de 965.745,27 lei.

Prin urmare, instanţa nu poate reţine susţinerea pârâtei cum că dintre situaţiile de lucrări prezentate la plată de către subantreprenor, n-ar fi acceptat decât suma singură de 400.000 lei inclusiv T.V.A., restul nefiind acceptate deoarece n-ar fi fost întocmite cu devizul ofertă şi tehnologia adoptată, raportul de expertiză efectuat în cauză, în baza actelor înregistrate în contabilitatea părţilor, relevând plata nu numai a sumei de 380.000 lei ci şi a altei sume de 999.999,99 lei.

De altfel, executarea a 52 piloni în cursul anului 2008 rezultă şi din procesul verbal încheiat între reprezentantul reclamantei şi reprezentantul pârâtei, ing. P. L. cu ocazia predării, respectiv primirii unui număr de 72 fise piloţi, încheiat la data de 30.04.2009.

Deşi de la sfârşitul anului 2008, între părţi au existat divergenţe datorită neplăţii de către pârâtă a lucrărilor efectuate, fapt ce a determinat sistarea lucrărilor de către reclamantă, la data de 25.03.2009 lucrările au fost  reluate, executându-se încă 24 piloţi recunoscuţi de către SC C. S. SRL prin actul nr. 479/18.05.2009, semnat de către ing. P. L., în calitate de reprezentant al acesteia.

Situaţia de fapt nu a fost contestată de către pârâtă, iar contravaloarea acestei lucrări este de 819.097,68 lei după cum rezultă din raportul de expertiză, sumă din care pârâta avea dreptul să reţină garanţia de bună execuţie de 5% stabilită conform clauzelor contractuale, rămânând o diferenţă de 778.142,80 lei ce nu a fost achitată.

Este irelevantă nesemnarea şi neştampilarea facturilor de către pârâtă, în condiţiile în care în conformitate cu articolul 12.1 din contractul încheiat între părţi, s-a stabilit că decontarea lucrărilor se face pe baza situaţiilor de lucrări lunare emise de subantreprenor, verificate şi aprobate de antreprenor în termen de 5 zile de la primirea lor. Prin urmare, prin necomunicarea către subantreprenor a unui răspuns referitor la situaţiile de lucrări transmise de acesta, se consideră că acestea au fost aprobate tacit, în virtutea principiului „qui tacet consentire videtur”, iar emiterea facturilor s-a făcut în mod legal, nefiind necesară semnătura şi ştampila antreprenorului.

Mai mult decât atât, nimeni nu-şi poate invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligaţii ce-i incumbă.

Potrivit articolului 969 C. civ. „convenţiile legal făcute între părţile contractante au putere de lege”.

În speţă, reclamanta a făcut dovada că a executat pentru pârâtă, în baza contractului de subantrepriză nr. 1183/9.09.2008, un număr de 76 piloni, din totalul celor 80 la care se obligase, pentru care este îndreptăţită la plata lucrărilor efectuate.

Având în vedere prevederile legale menţionate şi starea de fapt expusă mai sus, instanţa urmează să admită acţiunea precizată şi să oblige pârâta să-i plătească c/val. lucrărilor prestate la obiectivul „Hangar pentru ambarcaţiuni şi agrement CSS Kaiac Canoe Orşova”, în cuantum de 1.743.888 lei.