Având situaţia juridică a unui teren fără stăpân, terenul este de drept în proprietatea statului, conform art.646 Cod civil, drept exercitat prin unitatea administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 18, 19, 21 din Lg.215/2001.(sentinţa civilă nr.8999/21.11.2006)
Reclamanţii V.F. si V.S. au chemat în judecată pe pârâţii G.T., V.I. si Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că sunt proprietari prin uzucapiunea mai mare de 30 de ani si prin joncţiunea posesiilor asupra terenului in suprafaţă de 22 mp situat in Bucureşti, str. L. nr. 1, sector 2, iar prin accesiune imobiliară asupra construcţiei edificate pe acest teren.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2926/354/28.04.1959, pârâta G.T. a cumpărat un teren în suprafaţă de 200 mp situat in Bucureşti str. L. nr. 1, sector 2, pe care ulterior şi-a edificat o casă de locuit si dependinţe gospodăreşti. Prin actul de donaţie nr. 14356/1991, pârâta a donat acest imobil pârâtului V.I. care, la rândul său, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 9227/1996, a vândut imobilul respectiv către reclamanţi. Au susţinut reclamanţii că deşi in actele autentice de înstrăinare obiectul vânzării îl constituie terenul de 200 mp, în realitate suprafaţa terenului a fost de 220 mp. Acest lucru rezultă din faptul că încă de la prima vânzare terenul a fost îngrădit, păstrându-şi aceeaşi configuraţie până în prezent, iar o parte din construcţiile edificate cuprind si o porţiune din cei 20 mp, formând o singură unitate locativă cu restul casei. Despre această diferenţă de teren, susţin reclamanţii că au aflat înainte cu o lună de zile când au încercat efectuarea documentaţiei cadastrale, expertul informându-i că se impune reglementarea situaţiei juridice a acestei diferenţe dintre terenul stăpânit si cel din acte. Au arătat reclamanţii că atât ei cât si autorii lor au posedat respectiva porţiune de teren neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar, astfel că sunt îndreptăţiţi să li se recunoască dreptul de proprietate asupra acesteia.
În drept s-au invocat dispoziţiile art.1846 şi urm., art.1890 Cod civil şi art. 492 Cod civil.
În dovedire s-au depus următoarele înscrisuri în copii certificate: act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2926/354/1959 la fostul notariat de stat al Raionului 1 Mai, plan topografic, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9227/29.11.1996 la BVNP C.V..
La 11.07.2006, pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, atât în privinţa uzucapiunii cât şi a accesiunii imobiliare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea acestei excepţii, pârâtul a arătat că reclamanţii nu fac dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu ar fi statul, cu atât mai mult cu cât prin actele depuse rezultă că terenul a fost întotdeauna în proprietatea unor persoane fizice. A mai arătat pârâtul că nu are nici calitatea de proprietar al terenului sau al materialelor cu care a fost edificată construcţia, astfel că nu se poate reţine legitimarea sa procesuală pasivă nici în privinţa accesiunii imobiliare. Împrejurarea că s-a ridicat o construcţie fără solicitarea aprobărilor necesare nu justifică legitimarea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, cu atât mai mult cu cât la data ridicării construcţiei exista temei legal pentru obţinerea autorizaţiei de construire.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că imobilul in cauză nu poate fi uzucapat, anterior anului 1991 neexistând distincţie între domeniul public si privat al statului, proprietatea de stat fiind imprescriptibilă şi inalienabilă. În consecinţă, s-a arătat că termenul de prescripţie asupra terenului nu putea începe decât după anul 1991.
În cauză au fost încuviinţate reclamanţilor proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori si proba cu expertiză tehnică imobiliară. S-au depus la dosar planuri topografice, istoricul de rol fiscal pentru imobilul in cauză, situaţia juridică a acestuia, o declaraţie autentificată a pârâtei G.T., prin care se arată că încă de la data cumpărării, 1959, terenul in cauză era împrejmuit cu gard din beton si lemn, păstrându-şi aceeaşi configuraţie până în prezent. Proba testimonială a fost încuviinţată în şedinţa publică din 24.10.2006, prin audierea martorilor O.M. şi G.V.; raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul N.Ş.D. a fost depus la dosar la 31.08.2006.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul Bucureşti a fost unită cu fondul în condiţiile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă prin încheierea din 24.10.2006.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţia de fapt:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2926/354/1959 la fostul Notariat de stat al Raionului 1 Mai, numita G.T. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 200 mp situat în Bucureşti, str. B. nr. 76, sector 2, teren pe care a edificat o construcţie cu destinaţia de locuinţă, compusă din cinci camere şi dependinţe, precum şi două anexe gospodăreşti, un wc şi o magazie. Prin actul de donaţie autentificat sub nr. 14356/10.07.1991 la fostul Notariat de stat local al sectorului 2 Bucureşti, G.T. a donat numitului V.I. imobilul sus menţionat, compus din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţiile edificate pe acesta, aşa cum sunt descrise mai sus. În urma sistematizării zonei, imobilul primise nr. poştal 1 pe str. L.. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9227/29.11.1996, V.I. a înstrăinat către reclamanţii din prezenta cauză, V.S. (căsătorită cu V.F.) respectivul imobil. După cum a reieşit din probatoriul administrat, suprafaţa de teren sus menţionată, deşi în actele translative de proprietate a figurat ca având o suprafaţă de 200 mp, a fost în realitate de 224,25 mp. În acest sens conduc toate probele administrate, respectiv înscrisurile depuse, depoziţiile celor doi martori audiaţi la 24.10.2006, care cunosc imobilul în cauză din anii 1970-1971, declaraţia autentificată a pârâtei G.T., precum şi raportul de expertiză tehnică imobiliară, care a identificat prin măsurători terenul în litigiu. Aceleaşi probe au confirmat posesia continuă, paşnică şi sub nume de proprietari exercitată de reclamanţi, precum şi de autorii lor G.T. şi V.I., asupra porţiunii de teren de 24,25 mp, excedentară suprafeţei menţionate în actele de proprietate.
În drept, faţă de situaţia expusă anterior şi de dispoziţiile art. 1846-1847, 1860 şi 1890 Cod civil, instanţa constată că posesia utilă exercitată de reclamanţi asupra porţiunii de teren de 24,25 mp, identificată prin punctele 1,2,3,4 în raportul de expertiză topografică, unită cu posesia utilă exercitată de autorii lor începând cu anul 1959, a născut în patrimoniul reclamanţilor, prin intermediul prescripţiei achizitive, dreptul de proprietate.
Cât priveşte legitimarea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, instanţa apreciază că aceasta este justificată prin înscrisurile depuse la dosar, câtă vreme respectiva suprafaţă de teren nu figurează ca aflându-se în proprietatea altei persoane fizice sau juridice. În aceste condiţii, având situaţia juridică a unui teren fără stăpân, terenul este de drept în proprietatea statului, conform art.646 Cod civil, drept exercitat prin unitatea administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 18, 19, 21 din Lg.215/2001. În plus, instanţa constată că însuşi Municipiul Bucureşti a recunoscut că respectiva porţiune de teren i-ar aparţine, aspect rezultat din înscrisurile depuse de reclamanţi la ultimul termen de judecată, prin care aceştia erau somaţi să desfiinţeze o construcţie provizorie edificată pe respectiva porţiune de teren, porţiune despre care se susţine că ar constitui domeniul public (privat) al statului. Instanţa constată de asemenea că nu există cerinţele impuse de Legea nr. 213/1998 sau Legea nr.18/1991 pentru ca respectiva suprafaţă de teren să aparţină domeniului public, astfel că, aparţinând domeniului privat, poate fi uzucapată.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite primul capăt al cererii reclamanţilor, aşa cum a fost precizat la 21.11.2006, şi va constata că aceştia au dobândit prin intermediul prescripţiei achizitive şi joncţiunii posesiilor, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 24,25 mp situate în Bucureşti, str. L. nr. 1A, sector 2.
În privinţa capătului de cerere având ca obiect accesiunea imobiliară, instanţa îl va respinge ca neîntemeiat, constatând pe de o parte că pe respectiva suprafaţă de teren nu există edificate construcţii propriu-zise, independente, ci doar părţi din construcţia edificată pe teren de autorii reclamanţilor, construcţie pentru care de altfel aceştia deţin titlu de proprietate, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9227/29.11.1996 la BNP V.C.
