Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii cv şi gc, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal şi art.37 alin.1 lit.b Cod penal.


Dosar nr.5989/212/2010

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA PENALA

SENTINŢA PENALĂ NR.755

Şedinţa publică din data de 25.06.2010

Completul compus din:

MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR

 FI

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii CV şi GC, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal şi art.37 alin.1 lit.b  Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 18.06.2010 consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 25.06.2010.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 11.02.2010, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 5989/212/2010, rechizitoriul nr. 14505/P/2009 emis la data de 10.02.2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor CV, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen., cu aplic art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b C. pen. şi GC, sub aspectul infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 23.12.2009 -03.01.2010, pe timp de noapte şi prin efracţie, inculpaţii au intrat împreună, în trei rânduri, în locuinţa părţii vătămate PIA, de unde au sustras bunuri în valoare totală de 72.000 lei.

In susţinerea actului de inculpare au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii parte civilă PIA (filele 28-38); proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30.12.2009 împreună cu planşa fotografică(filele 67-70, 72-97); proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 02.01.2010 împreună cu planşa fotografică(filele 98-120); proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 03.01.2010 împreună cu planşa fotografică(filele 121-142); proces-verbal din data de 12.01.2010(fila 147); proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului CV din data de 19.01.2010 împreună cu planşa fotografică(filele 151-178); proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului GC din data de 21.01.2010 împreună cu planşa fotografică(filele 180-195); proces-verbal de restituire a bunurilor identificate în locuinţele inculpaţilor, către partea civilă PIA(fila 196-198); declaraţii martora PM, soţia părţii civile PIA(filele 203-207); declaraţii martor TM(filele 208-209); declaraţii martor GC(filele 210-211); înscrisuri depuse de partea civilă în susţinerea pretenţiilor civile reprezentând documente de provenienţă a bunurilor reclamate ca fiind sustrase de partea civilă şi fotografii ce atestă existenţa viorii reclamate, înainte de furtul comis(filele 221-230); declaraţii inculpat GC(filele 234-238); declaraţii inculpat CV(filele 239-243).

Pe parcursul cercetării judecătoreşti

-au fost audiaţi inculpaţii CV(fila 48), GC(fila 49), partea civilă PIA(fila 50), martorii PM(fila 51), PR(68), TM(fila 92), GC(fila 93), MC(fila 94), MV(fila 95), TBI(fila 105) şi AG(fila 106);

-au fost depuse la dosar fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor(filele 27-30), din care reiese că aceştia sunt recidivişti;

-partea civilă PIA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 103.660 lei cu titlu de daune materiale;

-s-au întocmit referate de evaluare pentru inculpaţi(filele 84-91);

-au fost depuse de către partea civilă înscrisuri şi fotografii în dovedirea laturii civile(filele 107-final).

Pe baza probelor administrate in cauza, instanţa va retine urmatoarea situatie de fapt: În intervalul 23-30.12.2009, cei doi inculpaţi au pătruns prin efracţie în imobilul situat în loc. Ovidiu, str. C nr. 48, jud. Constanţa(prin scoaterea unui ochi de geam de la o fereastră), de unde au sustras o cantitate mare de bunuri, ce aparţineau părţii civile PIA, printre care un DVD player marca „Eboda”, sistem audio marca „Panasonic”, scule electrice, sticle cu băuturi alcoolice de colecţie, aparate electrocasnice, genţi, vioară copie Antonio Stradivarius, cosmetice, instrumente de desen tehnic, veselă, tacâmuri, ochelari de înot, staţie meteo, cabluri şi transformatoare electrice, întrerupătoare accesorii de telefon mobil, etc. Cu ocazia sustragerii respectivelor bunuri, inculpaţii au răvăşit în totalitate bunurile din imobilul respectiv distrugând în acest context şi alte bunuri, precum şi anumite porţiuni din interiorul locuinţei, inclusiv o parte din sistemul electric. Cu ocazia cercetării locului faptei în vederea revelării eventualelor urme papilare, tehnicianul criminalist a tratat cu praf negru de fum diverse obiecte aflate la locul faptei respectiv cutii cu condimente, sticle cu băuturi alcoolice, punguliţe cu diverse condimente şi alimente) găsite într-un rucsac abandonat pe un fotoliu din prima cameră a locuinţei, obiectele tratate din punct de vedere criminalistic rămânând în locuinţă. După terminarea activităţilor legate de cercetarea locului faptei, familia părţii civile a aranjat lucrurile in casă, până în după-amiaza zilei de 31.12.2009, orele 15,00, după care fereastra ce fusese forţată a fost repusă pe poziţie iar uşa de la intrare a fost asigurată, membrii familiei plecând în mun. Constanţa unde locuiau efectiv.

Ulterior, în intervalul 31.12.2009-02.01.2010, cei doi inculpaţi au revenit în locuinţa respectivă, au forţat aceeaşi fereastră şi au pătruns în interior unde din nou au scotocit printre bunurile de valoare sustrăgând printre altele, lenjerie de pat, prosoape, feţe de masă, ceas de damă, sticle cu vin, veselă, căni, ceşti, şosete, recipiente cu diverse condimente alimentare, printre care şi cele tratate criminalistic cu ocazia efectuării primei constatări tehnico-ştiinţifice.

După ce au plecat de la sediul poliţiei cu ocazia reclamării celei de-a doua fapte, partea civilă împreună cu soţia sa PM şi mama sa PR, s-au deplasat spre aceeaşi locuinţă pentru a verifica perimetrul, ajungând la imobilul respectiv în jurul orelor 1,30, ale nopţii de 02/03.01.2010. Ajunşi în dreptul locuinţei, cei trei au observat că din nou aceeaşi fereastră fusese forţată, motiv pentru care partea civilă s-a dat jos din maşină pentru a se uita în curte. In timp ce aceasta s-a apropiat de gardul curţii, martora PR l-a văzut pe inculpatul GC că a sărit pe gard, cu intenţia de a sări în stradă, moment în care aceasta a început să strige alarmând partea civilă care observându-l de asemenea pe inculpat a încercat să îl prindă fugând după acesta în paralel pe stradă, în timp ce inculpatul fugea prin curţile vecinilor. In acest timp martora PR l-a văzut şi pe inculpatul CV cum a sărit pe gard însă întrucât aceasta a strigat din nou, acest inculpat a sărit înapoi în curte, asigurându-şi scăparea, cu această ocazie inculpatul a fost văzut inclusiv de martora PM. Cei doi inculpaţi nu au fost prinşi de către persoanele indicate. Revenind în curtea locuinţei, partea civilă şi martorele au găsit abandonate acolo, o boxă audio auto şi doi saci cu bunuri(încălţăminte, cabluri electrice, detergenţi, băuturi alcoolice şi răcoritoare, bibelouri, cosmetice, borcane cu zarzavat etc.) care proveneau din locuinţă. În interiorul vilei s-au identificat iarăşi aspecte de răvăşire a bunurilor prin toate încăperile. Ulterior s-au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele inculpaţilor, fiind identificate la fiecare dintre aceştia bunuri sustrase în fiecare din cele trei acte materiale.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută şi expusă anterior, rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cauză: declaraţii parte civilă PIA – în care reclamă sustragerea în perioada 23-30.12.2009, 31.12.2009-02.01.2009, a numeroase bunuri din locuinţa situată în loc. Ovidiu, str. C, nr. 48, respectiv instrumente de desen tehnic, aparate electronice, scule electrice, băuturi alcoolice, tacâmuri, cuţite, cosmetice,  accesorii windsurf, genţi, lenjerii de pat, ceasuri, veselă de bucătărie, vioară produsă în Cehoslovacia, model cremona, copie Stradivarius. În casă a găsit ”dezastru”, în living părea că s-ar fi dat o petrecere, era lichid pe jos şi vomă, bunurile erau răvăşite şi unele distruse. Cu ocazia curăţeniei au observat că în casă mai era un sac în care erau aranjate sticle cu vin, cutii de condimente şi alte bunuri, chemând organele de poliţie, acestea le-au dat cu negru de fum. 

După ce a făcut curat în locuinţă după furtul reclamat în data de 30.12.2009, când s-a reîntors la imobilul respectiv a observat în data de 02.01.2010, în jurul orelor 13,30, faptul că ochiul de sticlă de la fereastra pe care s-a presupus că făptuitorii ar fi pătruns şi anterior, fusese din nou scos şi mai multe bunuri din locuinţă erau abandonate, constatând că din nou s-a pătruns în locuinţă şi au fost sustrase diferite bunuri. Partea civilă a mai arătat că în noaptea zilei de 02/03.01.2010 după ce a reclamat cel de-al doilea furt, s-a deplasat împreună cu soţia şi cu mama sa, în jurul orelor 01,00, pentru a verifica perimetrului locuinţei, constatând din nou că fusese scos ochiul respectiv de geam. Dându-şi seama că din nou s-a pătruns în locuinţă, partea civilă a coborât din maşină, unde au rămas cele două martore.  Ajungând în apropierea gardului, partea civilă a auzit-o pe mama sa ţipând, moment în care a  observat prima persoană sărind peste gardul curţii în curtea vecinului, partea civilă alergând paralel cu persoana respectivă, moment în care a auzit-o din nou pe mama sa ţipând, observând o a doua persoană care venea în urma primeia. Partea civilă nu a reuşit să prindă niciuna din cele două persoane urmărite.

Ulterior, împreună cu organele de poliţie, a observat că în curte erau abandonate mai multe bunuri, unele fiind introduse în doi saci şi un subwofer auto care este foarte greu, iar în interiorul casei a observat din nou lipsa mai multor bunuri şi lucruri răvăşite, fiind identificate introduse în saci diverse bunuri printre care draperii, perdele, feţe de masă.

Din declaraţiile părţii civile reiese că în datele de 19.01.2010 şi 21.01.2010 a participat la efectuarea percheziţiilor domiciliare la locuinţele inculpaţilor, unde a identificat alături de soţia sa, bunuri reclamate a fi sustrase la toate cele trei sustrageri.  O parte din bunurile ridicate de la locuinţa inculpatului CV purtau pe exterior urmele tratării criminalistice efectuate de poliţişti după primul furt. Observând constituţia fizică a inculpatului GC, partea civilă a apreciat că semnalmentele acestuia corespund persoanei pe care el a urmărit-o în noaptea de 02/03.01.2010;

-proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30.12.2009 împreună cu planşa fotografică –din care reiese că s-au găsit urme de efracţie la nivelul uneia dintre ferestrele de la parterul vilei şi aspecte de răvăşire aproape completă a lucrurilor din interiorul clădirii. În vederea relevării eventualelor urme papilare, tehnicianul criminalist a tratat cu praf negru de fum diverse obiecte aflate la locul faptei. Între acestea au fost şi o serie de recipiente (cutii cu condimente, sticle cu băuturi alcoolice, punguliţe cu diverse condimente şi alimente) găsite într-un rucsac abandonat pe un fotoliu din prima cameră a locuinţei. Obiectele tratate din punct de vedere criminalistic au rămas în locuinţă;

-proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 02.01.2010 împreună cu planşa fotografică – s-a constatat că aceleiaşi ferestre forţate în cazul furtului anterior îi lipsea un ochi de sticlă. În curte s-au găsit, pe sol, urme de încălţăminte. De asemenea, urme dinamice de încălţăminte s-au găsit imprimate şi pe tencuiala gardului împrejmuitor. La baza gardului de pe una din laturile curţii s-au găsit, pe interior, diverse bunuri sustrase de inculpaţi din locuinţă şi abandonate. Înăuntrul locuinţei s-a constatat că aproape toate încăperile (mai puţin cele nemobilate) fuseseră scotocite, astfel încât bunurile erau împrăştiate pe podea. Pe una din ferestrele balconului de la etaj s-au găsit urme create prin imprimarea unui material textil (posibil mănuşă);

-proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 03.01.2010 împreună cu planşa fotografică  – se scoate în evidenţă faptul că ochiul de geam de la aceeaşi fereastră fusese scos de autori. În curtea locuinţei s-au găsit abandonate o boxă audio auto şi doi saci cu bunuri (încălţăminte, cabluri electrice, detergenţi, băuturi alcoolice şi răcoritoare, bibelouri, cosmetice, borcane cu zarzavat etc.) provenind din locuinţă, toate acestea fiind abandonate de autorii furtului. În interiorul vilei s-au identificat iarăşi aspecte de răvăşire a bunurilor de prin toate încăperile, inclusiv bucătărie şi baie;

-proces-verbal din data de 12.01.2010 – din care rezultă că a fost identificat martorul GC care a relatat că în toamna anului 2009 a primit de la GC o bormaşină marca Bosch în schimbul unei datorii. Martorul a menţionat cu această ocazie că în perioada 01-06.01.2010 acelaşi inculpat s-a mai oferit să vândă un circular şi un flex;

-proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului CV, din data de 19.01.2010, împreună cu planşa fotografică – au fost găsite cu acest prilej bunuri provenind din toate cele trei acte materiale ale infracţiunii de furt. Atât partea civilă, cât şi soţia acesteia, au specificat în mod detaliat că unele lucruri provin din prima spargere a locuinţei (de exemplu: o pereche de mănuşi „Tribord”, o geantă din material textil inscripţionată „Nitrox”, o pereche de zaruri decorative, două pernuţe pneumatice, un instrument marinăresc denumit gheară de navigaţie, o telecomandă marca „Eboda”, un aparat pentru depilat marca „Silk Epil”, un spray marca „Emporio Armani”, un fier de călcat „Moulinet” etc.), altele din a doua spargere (de exemplu: cearşaf de plapumă tip plic, două feţe de pernă, set cu două cearceafuri şi două feţe de pernă, un prosop de bucătărie, o tigaie din teflon marca „Tefal”, pahare din sticlă, recipiente cu diverse condimente alimentare etc), iar altele din cea de-a treia spargere (de pildă: suport pentru CD-uri,,,; punguliţe din plastic cu sistem de autoînchidere, o draperie). Au fost identificate inclusiv întrerupătoare de lumină. De asemenea, pe mai multe dintre cutiile ce conţineau condimente s-au găsit urme de praf negru de fum, folosit în criminalistică şi cu care fuseseră tratate respectivele obiecte cu ocazia activităţii de cercetare la faţa locului desfăşurată în 30.12.2009 ;

 -proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului GC din data de 21.01.2010 împreună cu planşa fotografică- au fost găsite şi aici bunuri provenind din toate cele trei acte materiale ce alcătuiesc furtul comis asupra imobilului din Ovidiu, str. C nr. 48. Astfel, au fost recunoscute şi indicate de partea civilă şi soţia acesteia ca fiind sustrase cu ocazia primei spargeri, bunuri cum ar fi: combina muzicală „Panasonic”, rucsacul inscripţionat „Bug Dut-Gear”, un cronometru de navigaţie „Hun Hart”, o sticluţă de parfum „Retrospect”, un rucsac „Trek King”, o lulea). Alte bunuri s-a stabilit, pe baza indicaţiilor oferite de soţii PM şi PIA, că au fost sustrase în intervalul 30.12.2009 -02.01.2010 (a doua spargere), ca de exemplu: o pungă din plastic cu patru şosete bărbăteşti „Men’s Crew”, un încărcător pentru telefon „Nokia”, o râşniţă manuală pentru piper, un zdrobitor metalic pentru usturoi). Alte bunuri, precum: un tub de plastic cu cremă „Avon Nail Expert”, un spray „Avon For Men”, o priză electrică dublă, un întrerupător electric dublu, o sticlă de parfum produs în Egipt, a rezultat că provin din furtul comis în noaptea de 02/03.01.2010;

-proces-verbal de restituire a bunurilor identificate în locuinţele inculpaţilor, către partea civilă PIA;

-declaraţii martora PM, soţia părţii civile PIA-din care reiese că a participat la efectuarea percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor, identificând cu aceste ocazii bunuri ce aparţineau familie sale şi care au fost sustrase în cele trei ocazii, unele din bunuri purtând chiar urma tratării cu substanţă criminalistică. Aceasta menţionează faptul că în noaptea de 02/03.01.2010 a identificat 2 persoane in curtea locuinţei, una fiind cea urmărită de soţul ei, iar cealaltă care a încercat să sară gardul, şi ale cărei semnalmente se potrivesc perfect cu cele ale inculpatului CV. De asemenea martora a mai arătat că în data de 30.12.2009 după ce au fost sustrase bunuri din locuinţă, restul bunurilor au fost aranjate după care, au observat în data de 02.01.2010 că acelaşi geam era spart şi din nou lucrurile erau răvăşite iar altele sustrase. In aceeaşi noapte s-a reîntors la locuinţă împreună cu partea civilă şi cu mama acesteia, cele două văzând un bărbat care încerca să sară gardul care nefiind destul de înalt părea a fi împins de cineva din spate. Soţul ei a început să fugă după unul din ei. Martora a observat în noaptea respectivă două staturi de bărbaţi, îmbrăcaţi diferit. Cel care a fugit prin curţile vecinilor şi urmărit de partea civilă fiind altul decât cel indicat în persoana inculpatului CV, cel urmărit potrivindu-se cu semnalmentele inculpatului GC. Pe CV l-a recunoscut după fizionomia feţei, văzându-l de la mai puţin de 20 metri într-o zonă destul de luminată;

-declaraţii martor TM – potrivit căruia locuind cu chirie în locuinţa inculpatului GC, în perioada septembrie 2009-21.01.2010, l-a observat pe inculpat că a venit acasă de trei ori, ultima data a venit în data de 07.01.2010 având asupra sa un rucsac mare culoare kaki şi o geantă de culoare neagră, în care martorul a văzut că se aflau o combină muzicală marca „Panasonic” cu 2 boxe, mai multe cabluri şi mai multe produse cosmetice, despre care inculpatul i-a spus că îi aparţin, inclusiv combina muzicală pe care a cumpărat-o fără acte, spunându-i că oricum dacă vine poliţia i-o va lua pentru că nu are acte pe ea. Martorul a participat la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului GC, când s-au găsit mai multe bunuri recunoscute de către o doamnă ca fiind ale sale, aceste bunuri fiind aduse de inculpat;

 -declaraţii martor GC – in luna noiembrie 2009 a primit de la inculpatul GC o bormaşină electrică marca Bosch în contul unei datorii, pe care în februarie a predat-o organelor de cercetare penală. În seara zilei de 07.01.2010, inculpatul a venit la martor având în spate un rucsac mare întrebându-l dacă ştie pe cineva care vrea să cumpere un flex electric;

-declaraţii martora PR – în care arată că în noaptea de 02/03.01.2010, s-a deplasat după cele două sustrageri, cu fiul său PIA şi nora sa PM, la locuinţa din Ovidiu, observând că geamurile de la parter erau aburite iar geamul pe care intraseră făptuitorii datele anterioare era din nou scos. Fiul ei a ieşit din maşină şi în timp ce se uita în curte, martora a observat pe gard o persoană care încerca să sară afară din curte, motiv pentru care a început să ţipe iar persoana respectiva a sărit înapoi în curte, iar fiul ei a început să fugă pe lângă gardul curţii, fugind în paralel cu persoana văzută pe gard şi care alerga prin curţile vecinilor. In acel moment martora a observat o a doua persoană pe gard, care era pregătită să sară în stradă, şi din nou martora a început să ţipe de frică, persoana sărind înapoi în curte, martora a văzut la faţă persoana respectivă întrucât era lumină în zonă, şi l-a indicat în persoana inculpatului CV. Referitor la vioara sustrasă, martora a declarat că era bunul de preţ al familiei, unde se afla de aproximativ 40 ani, şi care a fost dată moştenire în familie;

-declaraţii martori MC şi MV – care confirmă sustragerea unui număr mare de bunuri din locuinţă, şi distrugerea altora precum şi a interiorului locuinţei, susţinând valoarea mare a viorii sustrase;

-declaraţii martorii TBI şi AG – au confirmat existenţa viorii respective în familia părţii civile, martorul TPI cunoaşte că aceasta era o copie foarte veche de pe un model Stradivarius, din anul 1940-1950, arăta bine şi era de o calitate foarte bună, fiind o copie foarte reuşită, aceasta fiind bunul ce se dădea moştenire în familia Pică. Martora AG, care a fost colegă cu mama lui PIA din copilărie, cunoaşte că colega sa, a primit de la mama ei, în timpul liceului, o vioară model vechi, de o calitate foarte bună, celelalte viori din clasă se acordau după respectiva vioară;

-înscrisuri depuse de partea civilă în susţinerea pretenţiilor civile reprezentând documente de provenienţă a bunurilor reclamate ca fiind sustrase de partea civilă şi fotografii ce atestă existenţa viorii reclamate, înainte de furtul comis, precum şi distrugeri ale interiorului imobilului;

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul GC, a arătat că începând cu septembrie 2009 s-a mutat la locuinţa inculpatului CV din oraşul Ovidiu, cu intenţia de a lucra în construcţii. In dimineaţa zilei de 27 sau 28.12.2009, în jurul orelor 06,30 a plecat spre locul de muncă din Constanţa. Deplasându-se pe strada B din localitatea Ovidiu, pe un teren viran, in vegetaţie, a observat 2 saci. Desfăcând unul dintre ei, a observat că în interior se află o lenjerie de pat deducând că în saci se află lucruri bune, motiv pentru care i-a dus pe rând la locuinţa inculpatului CV. Acolo a desfăcut ambii saci constatând că în interior se află o combină muzicală cu două boxe, lenjerie de pat, produse cosmetice, parfumuri condimente, şosete, două rucsacuri, o tigaie şi alte mărunţişuri, împărţind bunurile găsite cu inculpatul CV. In data de 04 sau 05 ianuarie 2010 s-a hotărât să plece la domiciliul său aflat în satul Râmnicu de Jos, luând parte din bunurile care i-au revenit lui în urma împărţirii, bunuri care au fost identificate cu ocazia percheziţiei. In legătură cu prizele şi întrerupătoarele electrice găsite la locuinţa inculpatului CV, inculpatul G a declarat că acestea îi aparţin primului inculpat. Acesta nu a recunoscut faptul că a sustras bunurile respective declarând că nu este vinovat.

In faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi a susţinut că el a săvârşit cele trei acte materiale ale infracţiunii de furt din locuinţa părţii civile, fără participarea însă a inculpatului CV. A dus bunurile la locuinţa inculpatului CV fără ca acesta să cunoască provenienţa bunurilor. In data de 02.01.2010 a fost surprins de partea civilă şi martora PM, ambii fugind după el, fără a putea da detalii cu privire la modul în care s-au petrecut lucrurile în noaptea respectivă întrucât era sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a mai declarat că dorea să îşi însuşească bunurile sustrase nu să le vândă.

Inculpatul CV nu a recunoscut comiterea infracţiunii, menţionând că bunurile găsite la locuinţa sa cu ocazia percheziţiei, recunoscute de partea civilă şi soţia sa ca fiind cele sustrase, au fost aduse de inculpatul GC în data de 27-28.12.2009. Referitor la întrerupătoarele electrice acestea au fost aduse de inculpatul GC. Inculpatul a arătat că în momentul în care inculpatul GC a plecat acasă în jurul datei de 05 sau 06.01.2010, acesta nu a luat nimic cu el. A observat pe tuburile de condimente un praf negru dar nu şi-a dat seama ce este. In faza de cercetare judecătorească a susţinut că deşi martora PM a declarat că l-a văzut în noaptea de 02/03.01.2010, cu ocazia percheziţiei nu l-a recunoscut.

În conformitate cu art. 69 Cod proc. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în cauză, susţinerile inculpaţilor se contrazic între ele şi sunt în antiteză cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, declaraţiile inculpatului GC sunt caracterizate de apărări puerile, inconsecvenţă şi contraziceri succesive, încercând să ducă în eroare organele judiciare, iniţial nu a recunoascut săvârşirea faptei după care a susţinut săvârşirea ei de unul singur, fără participarea inculpatului CV. Referitor la faptul că bunurile descoperite la locuinţa sa cu ocazia percheziţiei, au fost găsite de el în 27-28.12.2009, acest lucru nu este posibil în condiţiile în care cu ocazia efectuării acestei percheziţii au fost identificate bunuri sustrase în cele trei ocazii, respectiv şi după data de 27-28.12.2009, bunuri care fuseseră deja reclamate în această ordine de partea civilă înainte de a fi identificate la locuinţa inculpatului. In legătură cu prizele şi întrerupătoarele electrice găsite la locuinţa inculpatului CV, inculpatul GIURGIUCULESEI a declarat că acestea îi aparţin primului inculpat, însă aceste aspecte sunt contrazise de însăşi declaraţia inculpatului CV care a susţinut că au fost aduse tot de G cât şi de procesul verbal de percheziţie şi declaraţiile părţii civile din care rezultă că au fost sustrase din interiorul locuinţei, prize şi întrerupătoare electrice identificate la locuinţa inculpatului CV. In legătură cu faptul că ceea ce ar fi furat sunt doar bunurile găsite la percheziţiile domiciliare, el dorind doar să îşi însuşească bunurile sustrase nu să le valorifice, acesta lucru este contrazis de martorul GRIGORE CONSTANTIN, care a susţinut că în data de 07.01.2010, inculpatul i-a propus spre vânzare mai multe scule electrice de natura celor sustrase, aspect ce duce la concluzia că bunurile găsite sunt doar o mică parte din cele sustrase, celelalte fiind valorificate de inculpaţi până la acel moment, aspect care este susţinut de declaraţiile părţii civile în care indică cu amănunţime de fiecare dată bunurile sustrase, bunuri confirmate de toţi martorii audiaţi în susţinerea laturii civile, precum şi de faptul că bunuri de natura celor indicate de partea civilă ca fiind sustrase sunt de aceeaşi natură cu cele abandonate cu ocazia primului respectiv ultimul act material al infracţiunii de furt calificat, ducând la concluzia acurateţei sesizării formulate de partea civilă.

Referitor la nerecunoaşterea de către inculpatul  CV a comiterii infracţiunii, aspect susţinut şi de inculpatul GC, după ce iniţial a declarat că nici el personal nu ar fi săvârşit infracţiunea, instanţa reţine că din probele administrate în cauză, reiese în mod evident faptul că inculpatul a participat la toate cele trei acte materiale raportat la urmele găsite în interiorul casei, în curtea acesteia, la faptul că din modul de comitere a reieşit că bunurile au fost luate peste gardul curţii care este unul înalt, iar bunurilor sustrase, inclusiv cele electronice, au fost găsite în stare de funcţionare, acestea neputând fi transportate decât de cel puţin două persoane, totodată din declaraţiile date de partea civilă şi cele două martore PM şi PR, reiese în mod evident că acestea l-au văzut în noaptea de 02/03.01.2010 inclusiv pe CV, aspect învederat organelor de cercetare penală de martora PM, inclusiv prima dată când l-a văzut pe inculpatul CV, respectiv cu ocazia percheziţiei.

În consecinţă, din analiza materialului probator şi coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune si a fost săvârşită de inculpaţii CV şi GC.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpaţilor care în perioada 23.12.2009 -03.01.2010, pe timp de noapte şi prin efracţie, au intrat împreună, în trei rânduri, în imobilul situat în oraşul Ovidiu, str. C nr. 48, jud. Constanţa, de unde au sustras bunuri aparţinând părţii civile PIA în valoare totală de 103.660 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g şi i.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, prin fapta de sustragere şi însuşire pe nedrept de bunuri aparţinând părţii civile, a fost realizat elementul material al infracţiunii de furt calificat, constând în acţiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia altei persoane, fără consimţământul acesteia, specifică acestei infracţiuni. Au fost realizate astfel, cele două acte specifice acţiunii de luare, şi anume, deposedarea, şi respectiv, împosedarea. De asemenea, coroborarea probelor mai sus enumerate au dovedit existenţa unei urmări imediate ce constă în prejudiciul cauzat părţii vătămate, precum şi raportul de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă produsă.

Având în vedere pluralitatea de acte de executare, trei, între care există unitate de subiect, unitate de rezoluţie infracţională, care este reflectată nu numai de timpul scurt între actele de executare dar şi de faptul că aceştia şi-au pregătit cu ocazia actelor materiale anterioare, bunurile pe care urmau să le sustragă ulterior, şi unitate de conţinut al infracţiunii, instanţa va reţine săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi în formă continuată, prev. de art. 41 alin. 2 C.p.

În privinţa laturii subiective, inculpaţii au săvârşit infracţiunea de furt calificat cu intenţie directă în sensul art. 19 pct. 1 lit. a Cod Penal, având reprezentarea faptei şi urmărind producerea rezultatului, bunurile fiind luate în scopul însuşirii pe nedrept. Intenţia inculpaţilor rezultă din modul de săvârşire a faptei şi din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce o va aplica inculpaţilor, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal şi anume: dispoziţiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracţiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute in partea speciala a Codului penal pentru infracţiunea de furt calificat, respectiv de la 3 la 15 ani; gradul de pericol social al faptei, pe care instanţa îl apreciază ca fiind ridicat şi care rezultă din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă – două persoane împreună, în timpul nopţii, prin efracţie şi escaladare, în mod concertat, cu premeditare, în mod repetat prin trei acte de executare, demonstrând o intenţie evidentă de a sustrage majoritatea bunurilor din locuinţa respectivă în condiţiile în care după fiecare act de executare au observat că proprietarii bunurilor au constatat lipsa acestora, făcând curat şi punând la loc geamul utilizat pentru intrarea în locuinţă,  prin răvăşirea tuturor bunurilor din locuinţă şi distrugerea unei părţi din acestea şi a interiorului locuinţei, prin faptul că cel puţin la primul act material al infracţiunii de furt material au stat o perioadă relativ mare de timp în locuinţă, în care au fumat şi au consumat băuturi alcoolice vomitând în interiorul locuinţei, prin faptul că sustragerea de bunuri din locuinţă în aceste condiţii în care puteau presupune că primele acte au fost reclamate la poliţie, nu i-a făcut să se oprească, duc la concluzia că aceştia au dat dovadă de perseverenţă infracţională şi indiferenţă faţă de propria situaţie juridică şi de situaţia victimei căreia i-au produs în trei rânduri acelaşi sentiment privind violarea propriului patrimoniu; urmarea produsă sau care ar fi putut fi produsă(numărul foarte mare al bunurilor sustrase şi valoarea foarte mare a acestora, şirul sustragerilor fiind stopat de intervenţia părţii civile, faptul că au sustras dintr-un imobil ar fi putut avea urmări şi pe planul integrităţii corporale a inculpaţilor, părţii civile şi ale însoţitorilor acesteia, în condiţiile unei întâlniri, lucru care s-a şi întâmplat într-un final dar care nu a dus din fericire la un asemenea rezultat întrucât inculpaţii au putut să îşi asigure scăparea fugind); scopul urmărit – sustragerea unor bunuri din patrimoniul altei persoane şi însuşirea acestora pe nedrept).

Instanţa va avea în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana inculpaţilor, care au comis infracţiunea prin comiterea unor acte de executare distincte, în condiţiile în care ştiau că proprietarii bunurilor au luat la cunoştinţă de actele anterioare, existând posibilitatea să fie surprinşi de aceştia, ambii sunt recidivişti, CV are vârsta de 32 ani, este recidivist fiind condamnat de 4 ori pentru comiterea aceluiaşi tip de infracţiune, iar GC are vârsta de 25 ani este recidivist fiind  condamnat de 3 ori pentru infracţiuni similare, ambii dând astfel dovadă de perseverenţă infracţională şi de indiferenţă faţă de propria situaţie juridică şi de lipsă de respect faţă de valorile de bază într-o societate civilizată, nu au ocupaţie, nu au loc de muncă, nu sunt căsătoriţi, nu au copii, inculpatul CV nu a recunoscut săvârşirea faptei, inculpatul GC a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată faţă de gradul său de participare şi al celuilalt inculpat, de natură să conducă la neaflarea adevărului în cauză. Potrivit referatelor de evaluare a inculpaţilor, GC prezintă în continuare oportunităţi de comitere a unor noi fapte penale,  iar CV este dezinteresat de obţinerea unor venituri licite.

Având în vedere că inculpatul CV a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2356/08.11.2006 a Judecătoriei Constanţa, pedeapsă ce a executat-o în perioada 22.04.2006 – 08.07.2008, când a fost liberat condiţionat cu un rest de 317 zile, instanţa reţine că la data săvârşirii prezentei infracţiuni acesta se afla în stare de recidivă posexecutorie, prev. de art. 37 lit. b C.p. 

Referitor la inculpatul GC, având în vedere că a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o perioadă de 2 ani prin sp nr. 246/08.02.2007 a Judecătoriei Constanţa, instanţa reţine că data săvârşirii prezentei infracţiuni, acesta se afla de asemenea în stare de recidivă posexecutorie, prev. de art. 37 lit. b C.p. 

Fiind dovedită existenţa faptei, elementele constitutive ale infracţiunii, precum şi săvârşirea acesteia de către inculpaţi, instanţa urmează să antreneze răspunderea penală a acestora, apreciind ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Având în vedere perseverenţa pe cale infracţională a inculpaţilor, constatând că, deşi au primit mai multe condamnări cu pedeapsa închisorii în regim de detenţie, dându-li-se posibilitatea să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care au inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunilor, iar din circumstanţele concrete ale prezentei cauze rezultă cu certitudine faptul că nu s-a realizat reeducarea inculpaţilor, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, şi protejarea relaţiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanelor, instanţa apreciază că pentru a asigura prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpaţi, trebuie ca executarea pedepsei ce va fi aplicată inculpaţilor să se realizeze în regim privativ de libertate potrivit art. 57 C.penal.

În baza art. 71 C.penal, va interzice inculpaţilor GC şi CV exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

Faţă  de  natura  şi  circumstanţele  comiterii  infracţiunii, de  pronunţarea  prezentei  hotărâri  de  condamnare, de  persoana  inculpaţilor,  instanţa  apreciază  că  prin  lăsarea  în  libertate  a  celor doi inculpaţi  s-ar  crea  pericol  pentru  ordinea  publică, raportat la pericolul de repetare a comiterii unor fapte similare, astfel  că, în  baza  art. 350 C.p.p.  va  menţine  arestarea  preventivă  a  inculpaţilor.

În baza art. 88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, perioada retinerii si arestarii preventive, de la 25.01.2010  la zi.

Instanta constată că în cauză sunt indeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpaţilor GC şi CV, potrivit art. 998 şi urm. C.civil, astfel există fapta ilicită săvârşite de aceştia care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul părţilor civile – contravaloarea bunurilor sustrase şi a deteriorărilor produse şi există legatură de cauzalitate intre faptele ilicite si prejudiciile cauzate, iar inculpaţii au acţionat cu vinovaţie.

Deşi partea civilă nu a fost în măsură să facă în totalitate dovada cuantumului prejudiciului produs de către inculpaţi(fiind audiaţi martori şi depuse înscrisuri în dovedirea pretenţiilor civile, aşa cum au fost analizate mai sus), ar fi inechitabil să se pretindă acesteia să fi preconstituit sau păstrat probe cu privire la dobândirea şi valoarea bunurilor(civile posesia) reclamate ca sustrase, în dovedirea pretenţiilor pe latură civilă, părţii civile neputându-i-se imputa că nu a prevăzut eventualitatea participării ca parte civilă în procesul penal.

Astfel, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C.pr.penala coroborat cu art. 998 şi urm. C.civil, va admite actiunea civilă formulată de partea civilă PIA şi va obliga inculpaţii  GC şi CV, în solidar, la plata sumei de 103.660 lei.

În baza art. 189 Cod procedură penală, se va avansa suma de 400 lei în favoarea av. BECHIR EMIN, potrivit delegaţiei nr. 761/11.02.2010 şi 300 lei în favoarea av. ISMAIL GHIULFER-AISUN, potrivit delegaţiei nr. 1957/06.05.2010, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa.

În baza art. 191 alin. 2 C.pr.penala va obliga inculpaţii la plata sumei de 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b C.p., condamnă inculpatul CV la pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare.

În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b C.p., condamnă inculpatul GC la pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie potrivit art. 57 C.penal, de către ambii inculpaţi.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpaţilor CV şi GC exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art. 350 C.pr.penala menţine arestarea preventivă a inculpaţilor CV şi GC.

În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare aplicata inculpatului CV, perioada retinerii si arestarii preventive, de la data de 25.01.2010 la zi.

În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare aplicata inculpatului GC, perioada retinerii si arestarii preventive, de la data de 25.01.2010 la zi.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C.pr.penala coroborat cu art. 998 şi urm. C.civil, admite actiunea civilă formulată de partea civilă PIA şi obligă inculpaţii  GC şi CV, în solidar, la plata sumei de 103.660 lei, către aceasta.

În baza art. 189 Cod procedură penală, se avansează suma de 400 lei în favoarea av. BE, potrivit delegaţiei nr. 761/11.02.2010 şi 300 lei în favoarea av. IGA, potrivit delegaţiei nr. 1957/06.05.2010, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.penala obligă inculpaţii la plata sumei de 600 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi de la pronunţare pentru partea civilă PIA.

Pronunţată în  şedinţă publică, azi 25.06.2010.