Titlu jurisprudenţă –Inadmisibilitatea cererii procurorului de introducere în proces ca parte responsabilă civilmente în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 17 alin.1 C.p.p. şi inexistenţa pentru instanţă a obligaţiei de introducere în această calitate în proces din oficiu în această situaţie. Inexistenţa pentru instanţă a obligaţiei de a identifica bunurile din patrimoniul inculpatei înainte de a dispune măsura asiguratorie a sechestrului în baza obligaţiei prevăzută de art. 11 din legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală.
Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 777/P/2011 emis la data de 20.12.2012 , înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr. 8240/104/2012, a fost trimisă în judecată inculpata P.A. pentru comiterea faptei prevăzută de art. 9 alin.1 litera b din legea nr. 251/2005.
În motivarea rechizitoriului se arată că inculpata în calitate de administrator al SC S. M. SRL nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale de aprovizionare cu mărfuri efectuate cu referire la un număr de 6 bonuri fiscale emise de SC R R Srl şi 11 facturi fiscale emise de Sc T. D. G. Srl şi că nu a declarat veniturile realizate în sumă de 24.298,10 lei cauzând bugetului statului un prejudiciu reprezentat pe impozitul pe profit nerealizat în sumă de 3342 lei şi TVA 5669 lei.
Instanţa a luat act de faptul că prin adresa nr. 1232/7.02.2013 A.N.A.F. –D.G.F.P. Olt s-a constituit în calitate de parte civilă împotriva inculpatei cu despăgubiri în acest cuantum şi că în plus a pretins şi obligarea la despăgubiri cu titlul de obligaţii fiscale accesorii a acesteia.
Ca urmare a acestei manifestări de voinţă a părţii civile instanţa la termenul din data de 18.03.2013 a respins ca inadmisibilă cererea procurorului de introducere în proces în calitate de parte responsabilă civilmente a firmei SC S. M. Srl pentru argumentele ce urmează. În primul rând , se reţine că actul procesual de constituire ca parte civilă se referă doar la inculpată , nu şi la persoana juridică menţionată. Pe de altă parte, chiar dacă în plângerea formulată ca act de sesizare a organelor de urmărire penală se menţionează această firmă acest lucru nu are decât semnificaţia de expunere a condiţiilor în care s-a comis fapta penală şi nu rezultă vreo manifestare expresă sau cel puţin implicită de a se solicita introducerea acesteia în proces ca parte responsabilă civilmente inclusiv prin pretenţia de a fi obligată la plata despăgubirilor pe temeiul obligaţiei de garanţie pentru inculpată ca prepus al său ce operează în cadrul instituţiei răspunderii pentru fapta altuia(art.1373 din noul Cod civil).În al doilea rând, sunt de menţionat ca incidente prevederile art.16 alin.1 C.p.p. potrivit cărora introducerea în proces ca parte responsabilă civilmente are loc la cerere iar prin coroborarea acestui articol în privinţa referirii sale că acest lucru are loc şi din oficiu cu prevederile art. 17 alin.1 şi art. 18 alin. 2 C.p.p., care se referă la exercitarea din oficiu şi la susţinerea acţiunii civile în cazul persoanei fără capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, că se pune problema introducerii în proces din oficiu în această calitate de parte responsabilă civilmente doar în cazul acestei din urmă categorii de persoane nu şi al părţii civile de faţă.
Se mai reţine că instanţa la termenul din data de 4 martie 2013 în şedinţă a admis cererea procurorului şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală din aceea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 în aceea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin.1 lit. b din legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. 2 C.p. Cererea s-a reţinut ca întemeiată deoarece s-au constatat ca întrunite condiţiile referitoare la forma continuată a faptei în cauză deoarece în raport de intervalul de timp dintre actele materiale şi de condiţiile comerciale menţionate este vorba de o singură rezoluţie ca hotărâre de a le comite dar şi pentru că fiecare din acestea poate realiza conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală.
Pe de altă parte , s-a reţinut că la termenele de judecată din datele de 18.02.2013 şi 4 martie 2013 inculpata a optat pentru procedura prevăzută de art. 3201 C.p.p. deoarece a recunoscut vinovăţia sa în raport de fapta de evaziune fiscală în formă continuată şi a fost de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaşte şi la însuşeşte şi că nu a solicitat probe noi cu excepţia înscrisurilor. Ca urmare s-a reţinut că inculpata a prezentat proba cu privire la buna sa conduită de la locul de muncă pe baza înscrisului intitulat ,,Caracterizare” emis la data de 26.02.2013 de şeful staţiei trafic a oraşului D. din cadrul R. C.
Pe baza probelor administrate în cauză în condiţiile de mai sus instanţa a reţinut situaţia de fapt în sensul că inculpata în calitate de administrator al SC S. M. Srl deşi a perfectat la diferite intervale de timp cursul anului 2010(lunile mai-august ) şi 2011 (lunile ian.-martie)raporturi comerciale cu alţi comercianţi de la care a aprovizionat mărfuri pentru care i s-au emis de către SC R. R. Srl un număr de 6 bonuri fiscale şi de către S.c. T. D. G. Srl un număr de 11 facturi fiscale nu a evidenţiat în actele contabile aceste operaţiuni ca şi veniturile realizate din vânzarea acestor mărfuri. În acest mod se constată că inculpata nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate şi ca urmare a prejudiciat bugetul statului cu drepturile fiscale cuvenite de felul şi la nivelul menţionat în rechizitoriu.
Ca probe în acest sens se reţin elementele de fapt ce reies din chiar declaraţia inculpatei în care aceasta recunoaşte comiterea faptei penale,cele din procesul verbal din 29.02.2012 al G. F. ca şi în raportul de expertiză contabilă nr. 777/22.11.2012 al I.P.J. Olt – Poliţia oraş D. jud. Olt în care se consemnează aceiaşi situaţie şi acelaşi nivel al prejudiciului ca şi cu proba cu înscrisuri reprezentate de bonurile fiscale şi facturile pe baza cărora inculpata a efectuat operaţiunile de aprovizionare dar şi cu consemnările din cele două registre format caiet studenţesc privind aceleaşi operaţiuni.
Faptele comise de către inculpată s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b din legea nr.241/2005 rap. la art. 41 alin. 2C.p. Sub aspectul laturii obiective se constată actele materiale ale inculpatei care la diferite intervale de timp în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile de aprovizionare şi desfacere de mărfuri ca şi veniturile realizate din acestea care se află în raport de la cauză la efect cu urmarea materială constând în prejudicierea bugetului statului cu drepturile de natură fiscală menţionate. Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut vinovăţia inculpatei sub forma intenţiei caracterizată prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale care rezultă pe baza criteriului obiectiv din conduita de mai sus a acesteia în condiţiile în care a avut reprezentarea faptelor şi a urmărit scopul arătat.
Ca urmare instanţa în baza art. 3201 alin. 7 rap. la art. 345 C.p.p. s-a soluţionat acţiunea penală prin condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei instanţa a avut în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p. dar şi cele cu caracter particular ale cauzei. Între acestea s-au reţinut modalitatea de comitere a infracţiunii, forma continuată a acesteia, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 în condiţiile normelor menţionate dar şi criteriile cu caracter personal ce se referă la faptul că aceasta este integrată profesional având un loc de muncă potrivit datelor din ,,Caracterizarea” depusă.ca urmare instanţa va pronunţa o pedeapsă principală a închisorii relativ apropiată de minimul special.
Întrucât nivelul pedepsei principale este sub 2 ani în baza prevederilor art. 65 alin.1, 2 şi 3 C.p. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a-e Cp.
Continuând operaţiunea de individualizare a pedepsei instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 82 alin.1 C.p. deoarece nivelul pedepsei principale este în limita de 3 ani închisoare, inculpata nu are antecedente penale iar în raport de criteriile de individualizare menţionate se constată că scopul preventiv al pedepsei poate fi realizat fără executarea efectivă a acesteia . De aceea , s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 alin.1 C.p. şi se vor pune în vedere inculpatei prevederile art. 83 şi 84 C.p.
În baza art. 71 alin. 2 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(dreptul de fi ales), litera b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi litera c ( dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) C.p. ţinând cont de legătura dintre aceste drepturi activitatea infracţională a inculpatei iar per a contrario de lipsa acestei legături cu celelalte drepturi prevăzute de art. 64 alin.1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condiţiile răsăpunderii delictuale a inculpatei prevăzute de art. 1349 din noul Cod civil. Ca probe în acest sens s-au avut în vedere cu privire la faptele ilicite, inculpată ca autor al acestora şi vinovăţia sa constatările de mai sus ocazionate de rezolvarea acţiunii penale dat fiind caracterul aaccesoriu al acţiunii civile faţă de aceasta iar cu referire la nivelul prejudiciului cauzat reprezentat de impozitul pe profit şi T.V.A. neachitate prin faptele ilicite ale inculpatei sunt constatările din procesul verbal de control fiscal şi din raportul de expertiză contabilă menţionate mai sus în coroborare cu recunoaşterea obligaţiei de plată a despăgubirilor şi a obligaţiei fiscale accesorii de plată a majorărilor de întârziere de către inculpată în instanţă în data de 18 febr. 2013.Cu privire la penalităţile de întârziere s-a constatat regimul juridic al acestora de sancţiune civilă care se regăsesc în conţinutul raportului juridic stabilit între inculpată şi partea civilă prin faptul întârzierii în plată a obligţiilor fiscale principale menţionate, pe temeiul art. 119 şi 1201 din Codul de procedură fiscală. De asemenea , pe aceste din urmă temeiuri obligaţiile fiscale accesorii privid majorările şi penalităţile de întârziere s-a stabilit că se calculează asupra despăgubirilor pentru daune materiale începând cu ziua următoare scadenţei până la stingerea debitului. De aceea , inculpata a fost obligată la plata despăgubirilor pentru daune materiale menţionate , a celor moratorii şi la plata penalităţilor de întârziere în condiţiile menţionate către partea civilă.
S-a remarcat faptul că obligaţia de plată a acestor despăgubiri şi a penalităţilor de întârziere nu s-a stabilit în solidar cu partea responsabilă civilmente ci doar asupra inculpatei deoarece, după cum s-a arătat mai sus, nu s-a solicitat de către partea în drept( partea civilă) introducerea în proces a firmei menţionată mai sus în calitate de parte responsabilă civilmente, nici expres şi nici implicit, respectiv pentru că procurorul nu este în drept să formuleze o astfel de cerere atâta timp cât nu are atribuţia de a exercita ori susţine acţiunea civilă de faţă conform prevederilor legale invocate mai sus .
În baza art.11 din legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei până la concurenţa sumelor stabilite mai sus cu titlul de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului produs părţii civile.Argumentele pentru care din nou aici nu s-a aplicat această măsură prevăzută de articolul menţionat din legea nr. 241/2005 dar şi de art. 163 alin. 2 C.p.p. şi asupra patrimoniului firmei menţionate este acelaşi de mai sus , anume că aceasta nu are în acest proces calitatea de parte responsabilă civilmente.Pe de altă parte s-a constatat că obligaţiile de identificare a bunurilor sechestrabile nu revin instanţei de judecată deoarece conform art. 164 alin. 2 C.p.p. această atribuţie de aducere la îndeplinire a hotărârii instanţei revine executorului judecătoresc iar conform art. 165 alin. 1 C.p.p. acesta din urmă este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate. Soluţia legiuitorului se arată că este conformă cu situaţia de fapt în care în patrimonial unei persoane pot să se regăsească o multitudine de bunuri mobile şi imobile a căror identificare reprezintă o operaţiune materială ce ţine de punerea în executare a hotărârii şi nu de faza procesuală a judecăţii.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. s-a stabilit doar asupra inculpatei obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, tot pentru argumentaţia de mai sus nu se va stabili conform art. 191 alin. 3 C.p.p. o obligaţie în solidar cu acelaşi obiect ce să se refere şi la firma menţionată deoarece aceasta nu are în acest proces calitatea de persoană responsabilă civilmente.
Data publicare portal:13.05.2013
