Declaratia data de asigurat anterior litigiului privind renuntarea la despagubiri. Pierderea dreptului de valorificarea pretentiilor în acest titlu.
Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal. Decizia civila nr.138/RCOM din 27.10.2008.
Prin sentinta civila nr.4219 din 31.10.2007 a Judecatoriei Piatra Neamt s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta AF CG în contradictoriu cu pârâtul A I si a fost obligat pârâtul sa achite reclamantului suma de 2265 lei reprezentând daune, actualizata la data platii si suma de 89,16 lei, cheltuieli de judecata si s-a respins actiunea fata de asiguratorul SC O SA – Sucursala Piatra Neamt.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal seria PCA nr.0374765 încheiat la data de 5.02.2007, s-a retinut culpa exclusiva a pârâtului la savârsirea contraventiei prevazuta de art.51 din OUG nr.195/2002, soldata cu avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare NT-05-UXI apartinând reclamantei.
În baza contractului de asigurare, reclamanta, prin reprezentantul sau legal, a formulat cererea de despagubire înregistrata sub nr.0119/6.03.2007. Cu aceasta ocazie, a fost completata si o declaratie conform careia, reclamanta, prin reprezentantul sau, a aratat ca dupa primirea sumei ce reprezinta despagubirea integrala pentru daunele produse urmare a accidentului de circulatie, nu mai are nicio pretentie în legatura cu accidentul fata de SC O SA, SC I C SRL si nici fata de pârâtul A I.
Examinând declaratia, instanta a retinut ca aceasta a fost solicitata de societatea de asigurari cu ocazia achitarii despagubirilor pentru daunele produse autoturismului avariat si se refera doar la acest fapt, nu si la eventualele pretentii pe care le-ar ridica reclamantul cu privire la alte aspecte ce se afla în raport de cauzalitate cu accidentul.
Potrivit dispozitiilor art.998 Cod civil,”orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art.999 Cod civil,”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
În speta, a constat ca pâna la repararea si primirea autoturismului avariat, reclamanta a fost obligata sa efectueze diferite cheltuieli pentru a-si continua activitatea, acestea nefiind incluse în categoria despagubirilor suportate de societatea de asigurari.
Fata de situatia de fapt si de drept astfel retinuta, s-a apreciat ca reclamanta este îndreptatita sa primeasca de la pârât cheltuielile pe care a fost obligata sa le efectueze ca urmare a faptei savârsita de acesta.
În ceea ce priveste cuantumul acestor despagubiri, instanta a retinut urmatoarele:
Pentru a putea sa-si desfasoare activitatea pâna la efectuarea reparatiilor la autoturism, reclamanta a închiriat autoturismul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare NT-03-URS, fiind încheiat contractul de închiriere nr.43/07.02.2007.
Examinând acest contract, s-a constat ca a fost încheiat pentru perioada 07.02-14.02.2007,fiind ulterior prelungit pâna la data de 24.02.2007, iar mai apoi, pâna la data de 03.03.2007. De asemenea, s-a retinut ca pretul închirierii pentru toata perioada este de 2.095 lei (f.12).
În ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a pârâtului si la plata sumei de 1905 lei reprezentând: lipsa de folosinta a autoturismului pentru perioada 24.02-9.03.2007, deplasari efectuate cu taxiul, atentii acordate lucratorilor de la service si folosul nerealizat ca urmare a lipsirii de mijloc de transport încapator si adecvat activitatii sale, instanta a respins-o considerând-o neîntemeiata.
Totodata, instanta nu a retinut ca proba înscrisul sub semnatura privata depus la fila 93 dosar întrucât, pe de o parte, acesta este emis de o alta persoana decât proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare NT-04-FOL, nu se mentioneaza serviciile la care se face referire, astfel încât nu se poate aprecia daca au legatura cu activitatea AF G , iar pe de alta parte, din petitul actiunii, se retine ca la data de 9.03.2007, reclamanta si-a ridicat autoturismul din service, astfel încât la data de 10.03.2007, activitatea putea fi efectuata cu aceasta, nefiind facute dovezi care sa sustina contrariul. (f.3).
Referitor la folosul nerealizat de catre reclamanta datorat lipsei unui mijloc de transport încapator si adecvat activitatii sale, instanta a retinut pe de o parte ca reclamanta nu a facut dovada imposibilitatii de a închiria un alt mijloc de transport decât Dacia Logan, iar pe de alta parte, examinând facturile depuse la dosar, s-a constatat ca utilizându-se autoturismul închiriat, s-au efectuat transporturi, chiar pe distante mari.
De asemenea, analizând declaratiile martorilor, s-a retinut ca deplasarile despre care se face vorbire au fost efectuate în perioada în care se încheiase contractul de închiriere nr.43/07.02.2007.
Totodata, s-a constatat o neconcordanta între declaratia data în instanta de martorul P P si înscrisul întocmit de acesta, depus la fila 93 dosar. Astfel, în declaratie arata ca a fost la Cluj cu reprezentantul reclamantei în luna februarie, iar înscrisul face referire la data de 10.03.2007.
Fata de situatia de fapt si de drept astfel retinuta, instanta a admis actiunea fata de pârât doar cu privire la cuantumul dovedit si a respins-o fata de societatea de asigurari.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâtul.
În motivare arata ca, în conformitate cu prevederile art. 14 din Ordinul nr. 113.133 din 28 noiembrie 2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor publicat in Monitorul Oficial nr. 977 din 6 decembrie 2006:
Asiguratorul are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru:
a)vatamari corporale sau deces;
b)pagube materiale;
c)pagube ca urmare a lipsei de folosinta a autovehiculului avariat, in cazul in care autovehiculul reprezinta mijlocul cu care persoana prejudiciata îsi realizeaza obiectul de activitate, pentru care detine licenta si autorizarea in acest sens;
d)cheltuieli legate de reprezentarea juridica, in cazul cererilor de despagubire prevazute la lit. a)-c), in legatura cu daunele potrivit lit. b) sau c), distinct de despagubirile acordate potrivit lit. a)-c), dar numai in situatia încetarii fara efect a perioadei mentionate la art. 37 alin. (2) sau a respingerilor! reducerii nejustificate a despagubirii de catre asigurator.
Contractul de închiriere pentru autoturismul Dacia Logan cu numarul de înmatriculare NT 03 URS a fost încheiat cu A.F. C G pentru perioada 07.02-14.02. 2007, fiind ulterior prelungit fana la data de 24.02.2007, iar mai apoi pana la data de 03.03.2007.
În baza contractului de asigurare reclamanta-intimata a formulat cererea de despagubire înregistrata sub nr. 0119 din 06.03.2007, deci ulterior expirarii contractului.
Eventualele pagube rezultate ca urmare a lipsei de folosinta, care au fost solicitate si acordate de instanta, si care erau în mod concret cunoscute si determinate la data formularii cererii de despagubire trebuiau solicitate si daca acestea erau justificate se acordau de asigurator, in conformitatea! mentiunile anterioare, în cadrul dosarului de dauna.
Instanta îsi motiveaza solutia având in vedere art. 998 si 999 Cod civil, fara sa tina seama de faptul ca in cauza se solicita despagubiri ca urmare a producerii riscului asigurat, în conformitate cu prevederile legii nr. 136/1995 modificata si completata privind asigurarile si reasigurarile in România. Se încalca astfel unul din principiile teoriei generale a dreptului “lex specialis derogant generalibus” conform caruia legea speciala deroga de la cea generala.
Prin declaratia data de reprezentantul legal al paratei la data de 06.03. 2006, declaratie anexa la cererea de despagubire, acesta declara la primirea despagubirilor ca “la primirea acestei sume, declar ca nu mai am nici o pretentie în legatura cu accidentul mai sus mentionat, acum sau in viitor, fata de S.C. O SA, fata de S.C. I C S.R.L, asiguratul RCA si fata de dl A l, vinovatul de producerea pagubelor”.
Lipsa de folosinta se suporta tot de catre firma asiguratoare în baza contractului de asigurare, precum si a legislatiei în domeniu, pâna la pragul maxim al limitei de despagubire (pentru anul 2007 pana la 100.000 euro pentru daune materiale, respectiv 350.000 euro/persoana pentru vatamari corporale), nu de catre asigurat.
Nu poate fi retinuta solutia instantei de fond conform careia aceasta declaratie a fost solicitata de societatea de asigurari cu ocazia achitarii despagubirilor pentru daunele produse autoturismului avariat si se refera doar la acest fapt, nu si la eventualele pretentii pe care “le-ar ridica reclamantul cu privire la alte aspecte ce se afla in raport de cauzalitate cu accidentul”, atât timp cat in declaratie se mentioneaza in mod explicit ca nu mai sunt nici un fel de pretentii în legatura cu accidentul.
Prin admiterea unei astfel de actiuni, chiar si in parte, se creeaza un precedent periculos in sensul in care asiguratul este obligat ulterior, pe baza unei hotarâri judecatoresti la plata unei sume de bani, care poate fi împovaratoare, desi acesta era asigurat in momentul producerii riscului, încalcându-se astfel toate reglementarile in domeniul legislatiei asigurarilor.
O actiune bazata pe calea dreptului comun este inadmisibila atunci când ne aflam în cazul unor despagubiri solicitate ca urmare a procedurii riscului asigurat în baza Legii nr.136/1995 modificata si completata.
A aratat recurentul ca în eventualitatea în care se va aprecia ca pretentiile intimatului sunt fondate, sa se subroge asiguratorul în obligatia de plata.
Recursul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:
La data de 5.02.2007 a avut loc un eveniment rutier din care a rezultat avarierea autoturismului reclamantei, prin procesul verbal de contraventie constatându-se culpa pârâtului în producerea accidentului de circulatie.
Întrucât autoturismul condus de pârât era asigurat la Omniasig Piatra Neamt, aceasta societate de asigurare a acoperit cheltuielile efectuate de reclamanta pentru repararea autoturismului avariat.
La data de 7.02.2007, reclamanta a încheiat cu SC u C SRL, contractul de închiriere nr.43, obiectul locatiunii fiind un autoturism Logan cu nr. de înmatriculare NT-30-URS, pretul locatiunii fiind de 660 lei pe 24 ore, conform art.3 din contract.
Ulterior acestei date, la 6.03.2007, reprezentantul reclamantei a dat o declaratie din care rezulta ca a primit suma de 19872 lei, reprezentând despagubirea integrala pentru daunele produse în accidentul de circulatie si ca nu mai are nici o pretentie „acum sau în viitor” în legatura cui accidentul fata de asigurat si asigurator.
Or, în conditiile în care, la data la care a dat aceasta declaratie, reclamanta avea cunostinta de derularea contractului de locatiune si de obligatia de plata înserata în cuprinsul acestuia, rezulta ca reclamanta a înteles sa renunte la cererea de despagubiri rezultate din lipsa de folosinta a autoturismului.
Este adevarat ca renuntarea la despagubiri a reclamantei s-a facut prin înscris sub semnatura privata. Însa, în conditiile în care reprezentantul reclamantei, la data semnarii respectivei declaratii, a avut capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu, renuntarea extrajudiciara la dreptul invocat împotriva pârâtului este opozabila partilor conform dispozitiilor art. 1176 Cod civil.
În consecinta, fiind titulara dreptului de a obtine despagubiri de la pârât si asiguratorul acestuia, prin renuntarea expresa si fara echivoc, reclamanta a pierdut respectivul drept, nemaiputând urmari valorificarea acestuia în contradictoriu cu pârâtul.
Constatând ca antrenarea obligatiei de plata a pârâtului sau a asiguratorului acestuia fata de reclamanta era conditionata de formularea cererii de despagubire conform dispozitiilor prevazute de Legea nr. 136/1995 si de Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila si ca reclamanta a renuntat la respectivul drept în mod voluntar, fara a face dovada ca a fost victima unei erori, instanta de recurs apreciaza ca obligarea la plata de catre prima instanta a fost gresit dispusa.
În consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedura civila, s-a admis recursul, s-a modificat sentinta recurata si s-a respins actiunea.
