Pentru a beneficia de scutirea de la obligaţia de plată a TVA, prevăzută de art. 141 alin 2 lit. f) din Codul Fiscal, caracterul construibil al unui teren nu trebuie apreciat in abstracto, ci luând în considerare tipul construcţiei şi persoana solicitantului autorizaţia de construire.
Teren construibil este definit ca fiind orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare.
Teren construibil este definit ca fiind orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare.
Sintagma conform legislaţiei în vigoare trimite la dreptul comun,care este reprezentat de art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor:
Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.”
Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.”
Or, dacă pe teren se poate edifica un singur tip de construcţie, drum cu 4 benzi, iar edificarea drumurilor este doar atributul Ministerului Transporturilor, a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sau a autorităţilor publice locale, conform O.U.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, per a contrario înseamnă că reclamanta nu putea obţine autorizaţie pentru construcţia dorită, aşadar terenul nu are pentru ea caracter construibil pentru că nu îi poate valorifica această calitate.
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă 2226/CA/29.09.2014 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.A.G. şi în consecinţă a fost anulată Decizia de impunere nr. 55/15.03.2013, Raportul de inspecţie fiscală nr. 1792/15.03.2013 şi Decizia nr. 463/02.10.2013 şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că terenul intravilan situat în B., str. T.S. fn., care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 369/14.03.2007, nu este teren construibil, şi în consecinţă i se aplică scutirea de plata TVA prevăzută de art. 141 alin. 2. lit. f din Codul Fiscal, deoarece conform certificatului de urbanism nr. 369/04.02.2008 emis de Primăria Municipiului B., terenul, pentru care reclamanta solicitase construirea unei hale de depozitare, are destinaţia conform PUG drum pe patru benzi – 2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. B., criticând faptul că instanţa nu a avut în vedere definiţia dată de art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul fiscal noţiunii de teren construibil, anume aceea orice teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare.
Arată recurenta că articolul indicat nu distinge asupra tipului de construcţie. Potrivit Ordinului 601/2002 pentru actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională, anexa 1, secţiunea F, diviziunea 45, activitatea de construcţii include construcţiile generale şi speciale pentru clădiri şi de geniu civil, lucrări de instalaţii pentru clădiri şi finisaje ale clădirilor, construcţiile generale reprezintă realizarea de clădiri generale,…construcţii inginereşti sau de geniu civil cum ar fi: autostrăzi, drumuri, străzi, poduri, tuneluri, căi ferate, etc.
Prin urmare, arată recurenta, posibilitatea construirii unui drum cu 4 benzi consfinţeşte caracterul de teren construibil,iar faptul că solicitarea reclamantei de autorizare a construirii unei hale de depozitare şi împrejmuire teren a fost respinsă, nu înseamnă că terenul avea natura unui teren neconstruibil. În plus, în certificatul de urbanism nu sunt menţionate interdicţii temporare sau definitive de construire aferente terenului în cauză.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare potrivit XVII alin 3 din Legea 2/2013.
În recurs nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, se constată că recursul declarat de pârâtă se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct.8 Cod Procedură Civilă, dar nu este întemeiat.
Curtea reţine că potrivit art. 141 alin 2 lit. f) din Codul Fiscal, este scutită de taxa pe valoarea adăugată livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile.
Sintagma conform legislaţiei în vigoare trimite la dreptul comun, care este reprezentat de art. 1din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor:
Reclamanta nu poate solicita autorizaţie pentru construcţia hală depozitare, pentru motivul că terenul se află amplasat în zona în care este proiectat drum 4 benzi-2010, care s-a pus în operă între timp.
Problema este dacă, pentru a stabili obligaţia de plată a TVA, caracterul construibil al unui teren trebuie apreciat in abstracto sau luând în considerare tipul construcţiei şi al solicitantului autorizaţia de construire.
Or, dacă pe teren se poate edifica un singur tip de construcţie, drum cu 4 benzi, iar edificarea drumurilor este doar atributul Ministerului Transporturilor, a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sau a autorităţilor publice locale, conform OUG 43/1997 privind regimul drumurilor, per a contrario înseamnă că reclamanta nu putea obţine autorizaţie pentru construcţia dorită, aşadar terenul nu are pentru ea caracter construibil pentru că nu îi poate valorifica această calitate.
Pentru aceste motive, Curtea constată că în mod legal prima instanţă, reţinând că reclamanta nu datorează TVA în cuantum de 17.718 lei pentru tranzacţia în valoare de 93.253 lei încheiată la data de 14.03.2007, a anulat actele fiscale, urmând ca în baza art. 496 Cod procedură civilă să fie respins recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. B..
În baza art. 451 Cod Procedură Civilă va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata-reclamantă, şi anume suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat.
