Din relaţia de concubinaj a părţilor a rezultat minorul S.A.E., născut la data de 10.07.2004 (certificat de naştere al minorului, f.11 dosar).
Din actele dosarului, instanţa reţine că s-a solicitat luarea unei măsuri privind încredinţarea minorului atât la instanţa din Austria ( ţară pe teritoriul căreia se află reşedinţa obişnuită a minorului), cât şi la instanţa din România. Prima instanţă sesizată a fost Tribunalul districtual Amstetten, cererea formulată de mama minorului fiind înregistrată la această instanţă la 22.01.2010, aşa cum reiese din hotărârea instanţei austriece din 18.02.2010 (f.31).
În data de 15.02.2010, tatăl minorului a sesizat Judecătoria Caransebeş, solicitând instanţei române încredinţarea spre creştere şi educare a minorului. Reconvenţional, mama copilului a solicitat, la rândul său, încredinţarea minorului spre creştere şi educare, precum şi obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.
În conformitate cu prevederile art.8 alin.1 din Regulamentul nr.2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată.
De asemenea, Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat prevede în art.38 că ”măsurile ce se iau de către părinţi cu privire la minor sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept”.
Luarea unei măsuri faţă de un copil a cărui reşedinţă obişnuită nu se află în ţară de către instanţa română ar însemna violarea drepturilor conferite atât de către legile speciale în domeniu, cât şi încălcarea convenţiilor la care România este parte ( Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, prin care se reglementează ca fiind aplicabilă legea statului în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită cu privire la încredinţarea acestuia – art.3 şi care defineşte noţiunea de drept privind încredinţarea ş ice cupinde el), o asemenea judecată ar echivala cu o chestiune formală şi nu cu o adevărată judecată, prin care judecătorul să poată aprecia probele şi starea de fapt în mod judicios, implicit s-ar depăşi competenţele materiale şi teritoriale conferite de lege.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că problema dreptului privind încredinţarea copilului se decide în lumina legislaţiei statului pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a copilului.
Prin hotărârea Tribunalului districtual Amstetten din data de 18.02.2010(f.30-32), reclamantului-pârât i s-a retras provizoriu curatela asupra minorului, reţinându-se că există o periclitare concretă a copilului, în baza comportamentului tatălui. S-a mai reţinut că atât minorul, cât şi părinţii acestuia sunt cetăţeni români. Familia a locuit mai întâi în Persenbeug, apoi în Grein. În 16.01.2010, relaţia de concubinaj a părţilor s-a înrăutăţit decisiv, iar pârâta-reclamantă a plecat din Grein şi s-a mutat la Franz Gmeiner împreună cu minorul, acesta din urmă fiind înscris la grădiniţa din Stefanshart.
În hotărârea sus menţionată, Tribunalul Districtual Amstetten s-a declarat competent să soluţioneze cauza în temeiul Regulamentului nr.2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, reţinându-se că domiciliul obişnuit al copilului este criteriul în raport de care se stabileşte instanţa competentă a decide asupra problemelor legate de răspunderea părintească.
La data de 22.04.2010, Tribunalul Districtual Amstetten a dispus, în temeiul art.97 din Codul familiei, retragerea curatelei pentru minorul A.E.S., tatălui I.G.S. şi i s-a încredinţat mamei L.N., îngrijirea părintească pentru minor (f.23-25).
Prin sentinţa civilă nr.25/MF din data de 11.02.2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.566/101/2011(f.22), irevocabilă, s-a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţată la 22.04.2010 de către Tribunalul Districtual Amstetten prin care s-a încredinţat minorul mamei, cu toate efectele prevăzute de legea română.
În conformitate cu art.19 alin.2 şi 3 din Regulamentul nr. nr.2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, “în cazul în care acţiuni referitoare la răspunderea părintească privind un copil, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, se introduc în faţa instanţelor judecătoreşti din state membre diferite, instanţa sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate. În cazul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată în al doilea rând îşi declină competenţa în favoarea acesteia”.
Cum instanţa sesizată iniţial este Tribunalul Districtual Amstetten, această instanţă declarându-se competentă să soluţioneze cauza privind încredinţarea minorului A.E., cu privire la măsura încredinţării instanţa iniţial sesizată pronunţând o hotărâre la data de 22.04.2010, ce a fost recunoscută de statul român, instanţa în temeiul art.19 alin.3 din Regulamentul nr.2201/2003, va respinge acţiunea formulată de reclamantul-pârât S.I.G., având ca obiect încredinţare minor şi va respinge petitul cererii reconvenţionale, având ca obiect încredinţare minor, formulat de pârâta-reclamantă N.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât S.I.G., ca nefiind de competenţa instanţelor române.
În ce priveşte petitul cererii reconvenţionale privind obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, în temeiul art.246 C pr civ , instanţa urmează a lua act de renunţarea pârâtei-reclamante la petitul cererii reconvenţionale privind obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreţinere.
În temeiul art.274 C pr civ , cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor, ce guvernează procesul civil, instanţa va lua act că pârâta-reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată.
1
