SENTINŢA CIVILĂ NR.3826/12.05.2009
Ordonanţă preşedinţială-încredinţare minor;legături personale cu minorul
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 07.04.2009, reclamantul DI a chemat în judecată pe pârâta DM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să aibă legături personale cu minora AG, încredinţată spre creştere şi educare pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din căsătoria părţilor, la data de 16.12.2002, s-a născut minora AG. Reclamantul a menţionat faptul că în prezent, pe rolul Tribunalului Bucureşti se află spre soluţionare apelul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr.9527/29.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr……./300/2008, cu termen de judecată la data de 15.04.2009.
Prin sentinţa apelată nr.9527/29.10.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus desfacerea căsătoriei prin divorţ, din culpa comună a soţilor şi a încredinţat pârâtei spre creştere şi educare pe minora AG
Întrucât pârâta nu îi permite să aibă nici un fel de legături cu minora, reclamantul a solicitat admiterea următorului program de vizitare a minorei şi de luare a acesteia la domiciliul său, astfel: în a doua şi a patra săptămână din lună, cu posibilitatea de a o putea vizita duminica de la orele 09:00 la orele 12:00; în prima şi a treia săptămână din lună, cu posibilitatea de a lua minora de vineri orele 17:00 şi până duminică orele 17:00, la domiciliul său; sărbătorile de Paşti şi de Crăciun să poată lua minora la domiciliul său câte o săptămână, prin rotaţie, în vacanţa de vară, o lună şi jumătate, să poată lua minora cu acesta în concediu.
A menţionat reclamantul că cererea sa este perfect justificată, întrucât ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori şi, cum pârâta îi refuză orice legătură cu minora, solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să-şi poată realiza drepturile sale prev.de art.43 alin.3 li art.97 Codul familiei.
S-a mai arătat de către reclamant că a recurs la această formă de solicitare ce impune urgenţa, întrucât minora, care are un început de obezitate, în prezent s-a îngrăşat foarte mult, situaţie care îl îngrijorează, având posibilitatea ca prin hotărâre judecătorească să o poată lua şi să o ducă la medic.
În drept au fost invocate disp.art.43 alin.3 şi art.97 Codul familiei, art.581 Codul de procedură civilă.
Cererea a fost însoţită de următoarele înscrisuri în copie: sentinţa civilă nr.9527/29.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, certificat de căsătorie, certificat de naştere minoră.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtă şi depusă la dosar la termenul din data de 21.04.2009, s-a arătat că reclamantul, în mod cu totul nejustificat a arătat că nu i-ar fi permis să viziteze minora, în realitate acesta vizitând-o ori de câte ori a dorit, atât la grădiniţă şi în parc, cât şi la domiciliul părinţilor acesteia. Pârâta a arătat că reclamantul a venit la domiciliul minorei fără însă a-i aduce măcar o bomboană, iar pe de altă parte pentru a provoca scandal atât ei, cât şi părinţilor săi.
Mai mult decât atât, pârâta a precizat că minora, datorită faptului că reclamantul a fost violent cu ea, în momentul în care acesta apare, se ascunde ca şi cum i-ar fi foarte frică de acesta.
Pârâta a menţionat că a fost tot timpul de acord ca reclamantul să o viziteze pe minoră la domiciliul acesteia, însă nu poate fi şi nu este de acord ca reclamantul să o ia pe minoră la domiciliul său, având în vedere vârsta mică a acesteia (aproximativ 7 ani). De asemenea, pârâta a arătat că minora nu îl cunoaşte bine pe reclamant, deoarece acesta nu a locuit împreună cu pârâta şi minora, fiind plecat la muncă în străinătate, iar când a locuit, acesta a bătut-o pe minoră.
S-a mai arătat de către pârâtă că minora i-a spus că de câte ori se întâlneşte cu reclamantul, acesta o învaţă să nu asculte şi îi spune că mama sa este o scorpie.
În cursul judecăţii, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce şi proba cu anchetă socială.
Prin serviciul registratură, la data de 27.04.2009, reclamantul a depus la dosar în copie certificat de moştenitor nr.36/12.05.2006, adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari a blocului 101, contract de vânzare cumpărare nr.2680 încheiat la data de 01.12.1991, contract de comodat autentificat sub nr.6822/16.04.2008, referat de anchetă socială nr.52437/22.07.2008 efectuat de Judecătoria Sector 2 şi adeverinţă medicală.
Minora a fost audiată în Camera de Consiliu, aceasta precizând că nu doreşte ca tatăl său să o viziteze la grădiniţă.
Interogatoriile părţilor au fost administrate, răspunsurile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
La dosar au mai fost depuse în copie următoarele înscrisuri: adresa nr.337/11.05.2009 emisă de Grădiniţa nr.195 „Prichindel”, adeverinţa nr.458/28.04.2009 eliberată de România Hypermarche SA, adeverinţă eliberată de Asociaţia de Proprietari a blocului 303 din strada Mărgelelor nr.4, sector 6, caracterizare de la locul de muncă al pârâtei, scrisoare medicală.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Potrivit art. 581 C.proc.civ. instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, in cazuri grabnice, pentru pastararea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: 1. măsura să fie vremelnică, 2. să existe urgenţă şi 3. să nu se prejudece însuşi fondul litigiului. În lipsa oricarei din aceste conditii, cererea este inadmisibilă.
Instanţa constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.581 c.pr.civ. privind pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale. Astfel, urgenţa este legată de aspectul că în cauză este vorba despre un minor, care cel puţin temporar a fost lipsit de prezenţa tatălui; neprejudecarea fondului este dovedită de faptul că între părţi există o acţiune, introdusă pe calea dreptului comun, ce se află în curs de soluţionare în apel; De asemenea, şi condiţia vremelniciei este îndeplinită, măsura având caracter provizoriu până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei prin care se va soluţiona divorţul.
Apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C.pr.civ instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 98 şi art. 65 raportat la art. 43 din Codul Familiei părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În acord cu prevederile Codului familiei sunt şi cele ale Legii nr. 272/2004, cât şi ale Legii nr. 18/1990 de ratificare a Convenţiei cu privire la drepturile copilului aceasta din urmă stabilind prin art. 9 pct. 3 că statele părţi se angajează să respecte drepturile copilului, care a fost separat de unul dintre părinţi, de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu respectivul părinte, în mod regulat, iar restrângerea acestui drept poate avea loc numai pentru motive serioase, de protecţie a minorului, motive ce în cazul din speţă nu pot fi invocate.
Potrivit dispoziţiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”. Stabilirea modalităţii de exercitare a dreptului tatălui, reclamant în prezenta, de a avea relaţii personale cu minorul urmează să se subordoneze principiului interesului superior al copilului.
În stabilirea programului de vizitare, instanţa va avea în vedere, un aspect esenţial pentru stabilirea modalităţii de exercitare a dreptului tatălui de a avea legături personale cu minora, şi anume acela că relaţiile dintre părţi sunt tensionate, între acestea existând neînţelegeri cu privire la această chestiune, dar şi cu privire la viaţa privată. Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că în vederea desfăşurării programului de vizitare în condiţii corecte, clare şi pentru a evita eventualele stări conflictuale ce ar putea apărea între părinţi în cadrul derulării programului, se impune stabilirea acestuia cu mai mare precizie, prin indicarea zilelor, orelor şi perioadelor exacte în care se derulează ţinând cont în toate acestea de vârsta minorei şi interesul major al acesteia.
Se mai reţine de instanţă că, în acest moment, exerciţiul dreptului tatălui, reclamant în prezenta cauză, la legături personale cu minorul, are un caracter formal, deoarece el nu se mai realizează decât în imobilul pârâtei -astfel cum recunoaşte şi pârâta la interogatoriu-.
Mai mult decât atât, pe fondul neînţelegerilor dintre părinţii minorei,şi dintre tată şi bunicii materni, vizitarea minorei de către tată în prezenţa mamei în domiciliul bunicilor materni este de natură să îngrădească comunicarea care, în mod firesc, trebuie să existe între copil şi tată, şi care trebuie să decurgă în mod firesc, fără nici o restrângere. Or, prezenţa mamei şi al bunicilor materni şi eventualul lor amestec mai ales în condiţiile în care relaţiile sale cu tatăl sunt încordate ar îngreuna mult menţinerea unei legături normale cu tatăl.
Susţinerea pârâtei-reclamante în sensul că între tată şi minoră nu s-au stabilit legături de afecţiune, lipsind astfel raporturile specifice relaţiilor parentale, nu este de natură a duce la o altă concluzie, dezvoltarea unor atare legături fiind cu atât mai greu de realizat prin stabilirea unui program de vizitare în prezenţa mamei. Dimpotrivă, prin acordarea către reclamantul a dreptului de a petrece timpul încuviinţat cu minora la domiciliul său sau oriunde dincolo de alte prezenţe menite să tensioneze atmosfera se va obţine efectul contrar, evitându-se, pe de o parte ca minora să fie de faţă la eventuale discuţii în contradictoriu dintre părinţi, şi creându-se cadrul pentru dezvoltarea unor relaţii specifice raporturilor părinte-copil.
Cu privire la acest aspect, instanţa apreciază că, cu atât mai mult, vârsta fragedă a minorei permite să dezvolte o legătură afectivă cu tatăl său fără a fi afectată negativ dezvoltarea acesteia, iar eventualele dificultăţi de acomodare cu acesta, au o relevanţă mai mică în raport cu importanţa protejării dreptului copilului de a fi apropriat de ambii părinţi şi al tatălui de a veghea la creşterea şi educarea sa, care prevalează.
Faţă de programul solicitat de tatăl reclamant instanţa apreciază că, cel puţin deocamdată, până când relaţiile tată-fiică se vor fi reînnodat şi condiţiile viitoare vor impune o eventuală schimbare în programul de vizită, acesta să se desfăşoare după următorul program:în prima şi a treia săptămână din lună sâmbăta de la orele 09:00-17:00 şi duminica orele 09:00-17:00, cu întoarcerea minorei seara în domiciliul pârâtei.
Astfel, urmează a admite, în parte cererea reclamantului şi a încuviinţa ca acesta să aibă legături personale cu fiica sa după programul detaliat mai sus.
