11.VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ- ART. 182 al.1 COD PENAL. ACHITARE. GREŞITA APRECIERE A PROBELOR.
Prin sentinţa penală nr. 1235 din 25.04.2006, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 2852/2005, în baza art. 182 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a, Cod penal şi art. 76 lit.d, Cod penal, inculpatul C.F., a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu privare de libertate.
A fost obligat inculpatul, să plătească părţii civile I.N., suma de 2000 lei RON, daune materiale, 2000 lei RON daune morale şi o contribuţie periodică lunară în sumă de 70 lei RON, începând cu data de 20.10.2003 şi până la însănătoşire.
Prima instanţă a reţinut că la data de 20.10.2003, între părţi a avut loc un incident, pe raza satului Holt, com. Letea Veche, jud. Bacău.
În urma acelui incident, inculpatul C.F., a lovit partea vătămată I.N., cauzându-i o fractură la gamba stângă de la picior, fiindu-i necesare pentru vindecare 100-102 zile, partea vătămată rămânând cu o infirmitate de 10%, aşa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză.
În aprecierea vinovăţiei inculpatului, Judecătoria Bacău, a avut în vedere declaraţiile martorilor S.C. şi R.M., declaraţiile părţii vătămate, concluziile expertizelor medico-legale.
Tribunalul Bacău, prin decizia penală nr. 646/A/ din 17.10.2006, pronunţată în dosarul nr. 3405/2006, a admis apelul declarat de inculpatul C.F. numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicându-i-se inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării, potrivit art. 81 Cod penal.
A fost respins apelul părţii civile, I.N., apreciindu-se că daunele materiale şi morale, au fost corect calculate de prima instanţă.
Împotriva deciziei penale nr. 646/A/din 17.10.2006, a Tribunalului Bacău au declarat recurs numai inc. C.F. şi partea civilă I.N.
Inculpatul a cerut în recurs achitarea deoarece la dosar nu există probe certe de vinovăţie, iar partea vătămată a cerut majorarea daunelor morale şi materiale, aşa cum le-a cerut la prima instanţă.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 57 din 18.01.2007, a respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă I.N.
A admis în schimb recursul inculpatului C.F. a casat în totalitate hotărârile pronunţate anterior, iar în baza art. 11 pct. 2 lit.a, raportat la art. 10 lit.c, Cod pr.penală, l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 al.1 Cod penal.
S-a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate, adresate poliţiei şi parchetului care sunt contradictorii, cu privire la locul şi timpul în care s-au produs agresiunile asupra sa, cât şi cu privire la zona în care a fost lovită, declaraţii care nu se potrivesc cu aceea dată la instanţă.
Contradictorii sunt şi declaraţiile martorilor T.M., S.C., şi R.M., cu privire la succesiunea loviturilor, zona corpului părţii vătămate lovită de inculpat, instrumentul folosit la aplicarea violenţelor.
Concluziile expertizei efectuate la I.M.L. Iaşi, confirmate de cele două comisii de la Iaşi şi Bucureşti, susţin că mecanismul de producere a fracturii părţii vătămate, a fost unul indirect, prin torsiunea în ax a tibiei şi peroneului stâng, piciorul fiind imobilizat şi nu direct, prin şoc, rezultând dintr-o lovire.
Instanţele nu au avut în vedere probele invocate de inculpat în apărare, respectiv declaraţiile martorilor R.I.D şi V.C.
Ori, aceşti martori au arătat că au văzut când partea vătămată a căzut din căruţă, timp în care inculpatul a trecut pe lângă căruţă, conducând o motocositoare.
Faptul că partea vătămată a căzut din căruţă, s-a datorat faptului că animalul s-a speriat la trecerea motocositoarei, s-a smuncit şi din smuncitură, căruţa s-a mişcat forţat, partea vătămată căzând la pământ.
Faptul că animalul s-a speriat, iar partea vătămată a căzut din căruţă, a enervat partea vătămată care a luat un par şi a vrut să-l lovească pe inculpat.
Acesta a luat parul din mâna părţii vătămate, l-a aruncat, apoi a strigat la martorul S.C.C. şi împreună au dus partea vătămată în curtea acesteia, fără să-i aplice violenţe.
Întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta, şi în lipsa unor probe certe de vinovăţie, nu se poate reţine că este autorul fracturii, declaraţia inculpatului, coroborându-se şi cu actele medico-legale care susţin că mecanismul de producere a fracturii a fost unul indirect- prin torsiunea în ax a tibiei şi peroneului stâng şi nu direct, rezultând prin lovirea cu un corp dur.
S-a apreciat de curte că soluţia legală şi temeinică, susţinută de probe, este achitarea inculpatului, potrivit art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.c Cod pr.penală.
Decizia penală nr. 57 din 18.01.2007
