Vătămare corporală din culpă. Dovedirea daunelor materiale. Daune morale. Pretium doloris. Răspunderea asigurătorului.
Prin sentinţa penală nr. 531/25.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus în temeiul art. 184 alin.2 şi 4 C.pen., condamnarea inculpatului C.V. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.82 C.pen.
În temeiul art. 359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p.
S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal.
În temeiul art. 71(5) C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei.
În baza art.14 şi 346 Cod de procedură penală, raportat la art.998 – 999 şi art 1000(3)C.civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă şi obligat inculpatul C.V.în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă D.(S.) S. şi de 14.000 lei daune morale.
În baza art.14 şi 346 Cod de procedură penală, raportat la art.998 – 999 şi art 1000(3)C.civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S. C. U. şi obligat inculpatul C. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. A. SRL la plata sumei de 308,50 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către aceasta.
În baza art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, a fost obligat în subsidiar asiguratorul de răspundere civilă SC A.SA cu sediul în Bucureşti, Bd. Carol 1, nr. 31-33, sector 2 la plata sumelor datorate de către asiguratul parte responsabilă civilmente SC T.A. SRL cu titlu de despăgubiri materiale relevate anterior, în sumă de 500 lei, despăgubiri morale, în sumă de 14.000 către partea civilă D.(S.) S. şi în sumă de 308,50 lei către partea civilă S. C. U. în limita stabilită de Ordinul Nr. 3101 din 13 ianuarie 2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
În baza art.191 al.1 şi 3 Cod de procedură penală, a fost obligat, inculpatul C.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. A. SRL la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat .
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.14946/P/2004 din data de 30.11.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul C. V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, constând în aceea că la data de 29.11.2004, în jurul orei 11.50, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul pe Bd. I. M. dinspre Piaţa 1 M. către Piaţa V., pe banda a II-a de mers, pe trecerea de pietoni aflată în zonă, conducând cu neatenţie a accidentat-o pe partea vătămată S. S., care traversa regulamentar strada de la dreapta la stânga, raportată la direcţia de mers către Piaţa V., provocându-i acesteia din urmă leziuni care au necesitat pentru vindecare cca. 75-80 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viaţa în pericol.
În fapt, instanţa reţine că la data de 29.11.2004, în jurul orei 11.50, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul pe Bd. I.M. dinspre Piaţa 1 M. către Piaţa V., pe banda a II-a de mers. Pe stradă circulaţia se desfăşura în condiţii normale, pe timp de zi, carosabilul fiind uscat. Trecerea de pietoni era semnalizată cu indicatoare amplasate pe ambele sensuri de mers şi marcaj transversal vizibil. Când inculpatul a ajuns la trecerea de pietoni aflată la intersecţia cu strada M., circulând neatent şi neoprind autoturismul în siguranţă a accidentat-o pe partea vătămată care era angajată în traversare pe această trecere. Instanţa mai reţine că inculpatul a rulat pe terasamentul liniilor de tramvai pentru depăşirea autoturismelor care erau oprite regulamentar pe două rânduri la trecerea de pietoni. În urma impactului victima a căzut pe carosabil şi a suferit vătămări corporale, acestea fiind reţinute şi descrise în raportul de expertiză medico-legală nr.A1/14349/14.11.2005.
Din probele administrate a rezultat culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuat în cauză concluzionând că starea de pericol a apărut pentru partea vătămată în momentul în care inculpatul a început rularea pe terasamentul liniilor de tramvai, şi apropiindu-se de trecerea de pietoni a ignorat faptul că maşinile aflate pe ambele benzi de circulaţie erau oprite la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate persoanelor angajate în traversare, şi dorind să le depăşească nu a fost atent la aceste persoane şi nu a mai reuşit să oprească autoturismul în siguranţă pentru a acorda prioritate părţi vătămate.
Pe de altă parte, partea vătămată nu a avut posibilitatea evitării accidentării sale întrucât era angajată în traversare pe loc marcat şi a avut certitudinea că operaţiunea se va desfăşura în siguranţă dat fiind că ceilalţi participanţi la trafic au oprit şi i-au acordat prioritate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii, coroborat cu raportul de expertiză medico-legală A1/14349/14.11.2005, raportul de expertiză tehnică-auto, precum şi cu declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor F.E. şi F. R., şi ale inculpatului, acesta din urmă recunoscând fapta, arătând însă că manevra sa de a intra pe terasamentul liniei de tramvai a fost determinată de faptul că auto din faţa sa a frânat brusc iar el a fost nevoit să ia brusc viraj stânga şi nu a reuşit să o evite pe partea vătămată care a apărut brusc în faţa sa, persoană pe care nu o văzuse din cauza aceluiaşi auto care frânase anterior, aspecte pe care însă instanţa nu le poate reţine, acestea fiind în contradicţie cu declaraţiile victimei şi a martorilor, unul din ei participant la trafic, aflat în spatele maşinii inculpatului, care a văzut cum acesta a ieşit brusc din coloană, fără să fie stingherit de auto din faţa sa care era deja oprit la trecerea de pietoni, intenţia inculpatului fiind de a depăşi această coloană, culpa fiind exclusivă a inculpatului. Faţă de probele administrate, instanţa apreciază că a fost dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care este judecat în prezenta cauză.
În drept, fapta inculpatului constând în aceea că la data de 29.11.2004, în jurul orei 11.50, în timp ce conducea autoturismul pe Bd. I.M. dinspre Piaţa 1 M. către Piaţa V., pe banda a II-a de mers, pe trecerea de pietoni aflată în zonă, conducând cu neatenţie a accidentat-o pe partea vătămată S.S., care traversa regulamentar strada de la dreapta la stânga, raportată la direcţia de mers către P.V., provocându-i acesteia din urmă leziuni care au necesitat pentru vindecare cca. 75-80 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viaţa în pericol întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.184(2) şi(4) C.p.
Având în vedere cele expuse, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 C.p., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 C.p.
Sub acest aspect, instanţa reţine pericolul social al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmarea faptei – vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii victimei, reflectată în numărul mare de zile de îngrijiri medicale de care a fost nevoie pentru vindecare, precum şi conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, relevantă în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale, totodată instanţa reţinând şi atitudinea parţial sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoaşterea faptei săvârşite, dar încercând a se disculpa şi a-şi motiva acţiunea neglijentă, precum şi atitudinea faţă de urmările produse, acesta nefiind interesat în vreun fel a acoperi parte din cheltuielile făcute de către partea vătămată pentru restabilirea sănătăţii sale.
Cât priveşte modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia, va dispune, conform art.81 din Codul penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.82 din Codul penal.
În baza art. 359 C.p.p., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal, privind revocarea suspendării condiţionate.
Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a II-a şi b C.p., iar în temeiul art. 71(5) C.p. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, constată că partea vătămată D.(S. S.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 150.000 lei daune materiale şi morale.
S.C. U.Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 308,50 lei lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare.
Instanţa reţine întrunirea în speţă a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 şi urm. din Codul civil, respectiv existenţa prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârşite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptei, vinovăţie care îmbracă forma culpei.
Astfel, instanţa apreciază că în cauză se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 500 lei, partea vătămată făcând dovada cheltuielilor cu procurarea medicamentelor necesitate de îngrijirea leziunilor suferite de pe urma accidentului provocat de către partea vătămată, instanţa neţinând cont decât de contravaloarea medicamentelor procurate ca urmare a recomandărilor medicale ce le-au însoţit, şi parte din cheltuielile de transport ce s-au putut corobora cu actele medicale de examinare, care justifică aceste deplasări. Instanţa nu a putut ţine cont însă de toate actele –bonuri fiscale depuse de către partea vătămată, acestea privind cheltuieli ce nu pot fi încadrate în noţiunea de utile pentru îngrijirea leziunilor produse prin accidentarea sa: ghete, costume de baie, obiecte de lenjerie intima, facturi telefon mobil, elemente de îngrijire corporală estetică, etc.
De asemenea apreciază solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale este pe deplin justificată.
Prejudiciu fiziologic încercat de partea vătămată, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării, condiţii pe care poate le va recăpăta în timp, pretinde acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care, coroborată cu sancţiunea de drept penal aplicată, să ofere părţii vătămate o necesară satisfacţie.
Pe lângă prejudiciul corporal (funcţional, de agrement),de lungă durată, urmăririle subzistând chiar şi în prezent, partea vătămată necesitând încă intervenţii chirurgicale, cauzat prin vătămarea adusă integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, instanţa reţine şi prejudiciul pur psihologic datorat pierderii sarcinii la numai 3 săptămâni de la data producerii accidentului. Deşi nu se poate reţine legătura de cauzalitate între accident şi pierderea sarcinii, aşa cum reiese din raportul de expertiză medico legală, legătura pur fizică a acesteia, instanţa nu poate reţine totuşi o legătură psihică între aceste două momente, accidentul ce i-a provocat leziunile fizice determinând o altă atitudine psihică a părţii vătămate, complet diferită de cea a avută anterior producerii acestuia, schimbare determinată de necesitatea restabilirii integrităţii sale corporale, eforturile depuse în acest sens care au angrenat o suprasolicitare psihică şi un efort fizic suplimentar ceea ce a contribuit în mare măsură la pierderea unei sarcini pusă sub observaţie, ameninţată de o evoluţie imprevizibilă.
Instanţa apreciază că în cauză se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 14.000 lei ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea vătămată ca urmare a faptei ilicite a inculpatului.
De asemenea, trebuie avut în vedere că în cauză sunt întrunite şi condiţiile specifice ale răspunderii civile a comitenţilor pentru faptele prepuşilor, ca formă a răspunderii civile pentru fapta altei persoane, respectiv a părţii responsabile civilmente SC T. A. SRL pentru fapta inculpatului I. F..
Astfel, la momentul săvârşirii faptei ilicite între inculpat şi partea responsabilă civilmente exista un raport de prepuşenie, izvorât din contractul de muncă încheiat de inculpat cu societatea menţionată, fapta fiind săvârşită în exercitarea funcţiilor încredinţate, în cadrul normal al acestora, respectiv prin conducerea mijlocului de transport al SC T.A. SRL, în timpul programului de lucru, potrivit scopului căruia acesta i-a fost încredinţat. Potrivit art.1000 al.3 din Codul civil, comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor, în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Prin urmare, în baza art. 14 şi 346 C.p.p. raportat la art.998 şi urm. din Codul civil, va admite acţiunea civilă şi va obliga inculpatul C.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. A. SRL., la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 14.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă D.(S.) S. şi la la plata sumei de 308,50 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către S.C. U..
Referitor la modul de achitare a acestor despăgubiri, instanţa va obliga, în subsidiar, asiguratorul de răspundere civilă SC A. SA la plata sumelor datorate de către asiguratul parte responsabilă civilmente SC T. A.SRL cu titlu de despăgubiri materiale şi morale relevate anterior către partea civilă şi către partea civilă S. C. U. în limita stabilită de Ordinul Nr. 3101 din 13 ianuarie 2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Astfel, la data producerii accidentului, maşina condusă de inculpat era asigurată la societatea de asigurare sus-menţionată, fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
Rezultă deci că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul şi nu o formă a răspunderii civile delictuale.
În consecinţă, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul şi cu inculpatul (prepusul asiguratului) la plata despăgubirilor către victima accidentului.
Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.
Aceasta înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2004, potrivit art.10 al.1 lit.b din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, asiguraţii sunt despăgubiţi în limita stabilită de Ordinul Nr. 3101 din 13 ianuarie 2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Faţă de aceste prevederi, instanţa apreciază că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a inculpatului.
De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil, obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasivă izvorând din lege sau din voinţa părţilor.
Ori, în cauză, nici Legea nr.136/1995 şi nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca faţă de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul şi asigurătorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părţilor ar fi o răspundere solidară, ar însemna că, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligaţiei civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci că acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care şi l-a ales întrucât toţi debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, redat mai sus.
De asemenea, trebuie menţionat însă că prin O.U.G. nr. 61/2005, intrată în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost modificată şi completată substanţial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.
Astfel, potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin Art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunţat la condiţia potrivit căreia asigurătorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat.
De asemenea, art.57 din Lege a fost şi el abrogat prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 61/2005.
În consecinţă, faţă de noile prevederi legale în materie, nu se mai poate susţine că răspunderea asigurătorului are un caracter subsidiar faţă de cea a asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului, ca urmare a producerii riscului asigurat.
Numai că aceste din urmă aspecte nu pot fi reţinute la stabilirea răspunderii asigurătorului în prezenta cauză, din moment ce este vorba de norme de drept substanţial, pe de o parte, iar pe de altă parte potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în Art. IV din O.U.G. nr. 61/2005, contractele de asigurare încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă [10.08.2005] vor continua în condiţiile şi termenii acceptaţi la data încheierii acestora.
În baza art.191 al.1, 3 Cod de procedură penală, va obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
