Nu pot fi primite susţinerile pârâtei, referitoare la faptul că prejudiciul nu este ireparabil, întrucât nu ne aflăm în ipoteza prevenirii unei pagube iminente, ci a păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Este vorba despre dreptul reclamanţilor de a dispune de suma corespunzătoare comisionului în discuţie, care este păgubit cu trecerea fiecărei luni. Faptul că pârâta este solvabilă şi poate restitui, în viitor, sumele încasate, dacă se va dovedi că nu au fost datorate, nu este un argument care să înlăture caracterul urgent al cererii, atât timp cât lipsirea reclamanţilor de aceşti bani este de natură, în prezent, de a-i afecta.( sentinţa civilă nr. 2449/17.03.2009)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti la data de 06.03.2009, sub nr. 2951/300/2009, reclamanţii D.A.C. şi D.L.V., au solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâta SC Volksbank România SA, obligarea acesteia să suspende încasarea comisionului de rezervă minimă obligatorie, până când instanţa ce va fi învestită cu o cerere pe fond va pronunţa o hotărâre în acest sens.
În motivarea cererii, au arătat că în Convenţia de credit nr. 0141617, încheiată dintre părţi la data de 26.02.2008, se prevede că banca pârâtă încasează comisionul de rezervă minimă obligatorie descris în art. 5 lit. e din Condiţiile speciale numai până la data de 31.12.2008, cu excepţia situaţiei în care obligaţiile impuse de BNR cresc/se diminuează/se elimină. Or, deşi condiţia pentru încasarea, în continuare, a acestui comision nu este îndeplinită, pârâta continuă să-l încaseze. Astfel, valoarea aferentă lunilor ianuarie, februarie şi martie 2009, în care reclamanţii au achitat acest comision, este de 855,3 Euro.
În concluziile orale, au mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale şi că aparenţa dreptului este în favoarea lor.
În drept, au invocat prevederile art. 581 C. pr. civ.
Au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, cu 19 lei taxă de timbru şi timbru judiciar de 1 leu.
Pârâta a depus întâmpinare, arătând, în primul rând, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a soluţionării cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale. Alte argumente au fost adăugate în cursul dezbaterilor. Astfel, reclamanţii nu fac dovada existenţei unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, având în vedere că, în situaţia în care, în urma judecării pe calea dreptului comun a cererii, s-ar constata că aceasta este întemeiată, pârâta ar restitui toată suma încasată, fiind de notorietate solvabilitatea acesteia.
De asemenea, nici caracterul vremelnic al ordonanţei preşedinţiale nu ar fi respectat în situaţia admiterii cererii, având în vedere că reclamanţii ar putea atunci să se abţină în a introduce o acţiune pe calea dreptului comun, acţiune care, în prezent, nu este formulată.
În sfârşit, examinarea cererii nu se poate face prin simpla pipăire a fondului, acesta trebuind a fi analizat în profunzime.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 581 C. pr. civ, ale art. 969 şi art. 1092. C. civ.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând susţinerile părţilor în raport cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine:
La data de 26.02.2008, între părţi a fost încheiată Convenţia de credit nr. 0141617, formată din Condiţii speciale şi Condiţii generale şi având ca obiect împrumutarea de către pârâtă reclamanţilor a sumei de 198750 Euro.
Între obligaţiile pârâţilor, la art. 5 lit. e din Condiţiile speciale, se prevede aceea de a achita lunar, până la data de 31.12.2008, un comision de rezervă minimă obligatorie, în cuantum de 1,85% pe an, aplicat la soldul creditului. În continuare, se arată că banca pârâtă îşi rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de BNR cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoştinţa împrumutatului.
Aşa cum reiese din extrasele de card/cont, aspect, de altfel, afirmat de ambele părţi, banca pârâtă a continuat încasarea acestui comision şi în lunile ianuarie, februarie şi martie 2009.
În această perioadă, între părţi s-au purtat discuţii cu privire la încasarea acestui comision, fără a se ajunge la o înţelegere.
Potrivit art. 581 al. 1 C. pr. civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Reiese din text caracterul special al procedurii ordonanţei preşedinţiale, care permite soluţionarea vremelnică şi fără prejudecarea fondului raporturilor juridice dintre părţi a unor situaţii urgente.
În privinţa condiţiilor de admisibilitate a cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, în privinţa urgenţei, aceasta reiese din faptul că, lunar, reclamanţii trebuie să achite şi valoarea acestui comision, care este apropiată de suma de 300 de Euro, sumă relativ mare şi care, adăugată la restul obligaţiilor acestora, este de natură a-i afecta, ţinând seama şi de condiţiile financiare specifice perioadei. De altfel, importanţa sumei pentru reclamanţi reiese şi din faptul că aceştia s-au adresat băncii pârâte, în repetate rânduri, începând chiar din luna decembrie 2008, după ce au fost notificaţi în sensul continuării perceperii comisionului.
Nu pot fi primite susţinerile pârâtei, referitoare la faptul că prejudiciul nu este ireparabil, întrucât nu ne aflăm în ipoteza prevenirii unei pagube iminente, ci a păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Este vorba despre dreptul reclamanţilor de a dispune de suma corespunzătoare comisionului în discuţie, care este păgubit cu trecerea fiecărei luni. Faptul că pârâta este solvabilă şi poate restitui, în viitor, sumele încasate, dacă se va dovedi că nu au fost datorate, nu este un argument care să înlăture caracterul urgent al cererii, atât timp cât lipsirea reclamanţilor de aceşti bani este de natură, în prezent, de a-i afecta.
În ceea ce priveşte vremelnicia, este adevărat că în prezent nu există judecată asupra fondului raportului juridic dintre părţi şi că, în eventualitatea admiterii prezentei cereri, reclamanţii s-ar putea abţine de la a introduce o altă cerere, pe calea dreptului comun. Însă, pe de o parte, conform art. 581 al. 3 C. pr. civ., ordonanţa va putea fi dată chiar atunci când există judecată asupra fondului, deci, cu atât mai mult şi în situaţia în care nu există încă judecată asupra fondului. Pe de altă parte, nimic nu ar împiedica-o pe pârâtă să declanşeze judecata asupra fondului, printr-o cerere de obligarea a pârâţilor la plata lunară a comisionului respectiv. Prin urmare, în cauză se poate pronunţa o soluţie fără a fi afectat caracterul vremelnic al ordonanţei preşedinţiale.
În privinţa neprejudecării fondului, instanţa reţine că prin soluţia dată nu se va dispune, în mod definitiv cu privire la problema în discuţie, iar aceasta nici nu va fi analizată în profunzime (respectiv sub aspectul legalităţii clauzei contractuale în baza căreia se percepe comisionul, al modului de calcul al acestuia etc.), ci doar în aparenţă.
Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii pe cale ordonanţei preşedinţiale, urmează a fi cercetată aparenţa dreptului.
Astfel, aşa cum s-a arătat în situaţia de fapt reţinută, între obligaţiile pârâţilor, la art. 5 lit. e din Condiţiile speciale, se prevede aceea de a achita lunar, până la data de 31.12.2008, un comision de rezervă minimă obligatorie, în cuantum de 1,85% pe an, aplicat la soldul creditului. În continuare, se arată că banca pârâtă îşi rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de BNR cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoştinţa împrumutatului.
Aşa cum reiese din extrasele de card/cont, aspect, de altfel, afirmat de ambele părţi, banca pârâtă a continuat încasarea acestui comision şi în lunile ianuarie, februarie şi martie 2009. Acest lucru a fost adus la cunoştinţa reclamanţilor, aşa cum reiese din înscrisul aflat la f.15.
În aparenţă, încasarea comisionului de rezervă minimă obligatorie după data de 31.12.2008 încalcă prevederile contractuale dintre părţi, având în vedere că însăşi pârâta, în notificarea adresată reclamanţilor prin care îi înştiinţa continuarea perceperii comisionului, arată că BNR nu a adoptat încă nici o decizie de modificare a cerinţelor în materia rezervelor minime obligatorii. Or, conform clauzei contractuale sus-amintite, banca pârâtă îşi rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de BNR cresc/se diminuează/se elimină.
Prin urmare, prin simpla pipăire a fondului, se constată lipsa oricărui temei al încasării, după data de 31.12.2008, a comisionului în discuţie, motiv pentru care cererea reclamanţilor va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să suspende încasarea comisionului de rezervă minimă obligatorie, definit în art. 5 lit. e din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0141617/26.02.2008 încheiată între părţi, până la soluţionarea irevocabilă, pe calea dreptului comun, a problemei legalităţii încasării acestui comision.
