Art.480 C.civ. dispune în sensul că „proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. În virtutea dreptului său, proprietarul beneficiază de prerogativa folosinţei, având astfel facultatea de a-şi utiliza bunul într-un mod cât mai armonios, mai plăcut, mai satisfăcător şi corespunzător propriilor nevoi, evident cu respectarea limitelor determinate de lege.(…)
Posibilitatea suplinirii consimţământului pârâtului de către instanţa de judecată are la bază obligaţia legală reţinută în sarcina acestuia de a-şi exercita cu bună credinţă drepturile subiective civile, o atare obligaţie putând fi adusă la îndeplinire pe această cale, în acord cu principiul executării în natură a obligaţiilor, fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 1073-1077 C.civ. (sentinţa civilă nr. 2436/17.03.2009)
Prin cererea înregistrată la data de 21.10.2008 sub nr.11776/300/2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii G.M.T. şi G.R.R. au chemat în judecată pârâtul A.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să suplinească acordul pârâtului în vederea autorizării construirii unui balcon (ataşat de construcţia asupra căreia reclamanţii au un drept de proprietate exclusiv) în curtea interioară a imobilului.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în mun. Bucureşti, str. A.nr.21, corp 1, parter, ap.2, sector 2, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.5174/15.11.2004, prin care au dobândit şi dreptul de proprietate în cotă indiviză asupra unei suprafeţe de 50 m.p. din terenul aferent imobilului.
Reclamanţii au învederat că fostul proprietar a construit fără autorizaţie un balcon, pe care aceştia au hotărât să-l păstreze şi să autorizeze lucrările de construire, însă acest lucru nu s-a putut realiza până în prezent din cauza opoziţiei abuzive şi nejustificate a pârâtului, în condiţiile în care toţi ceilalţi coproprietari şi-au dat acordul în vederea autorizării construirii balconului.
S-a mai arătat că urgenţa în solicitarea măsurii este dată de faptul că neautorizarea va avea consecinţe grave întrucât se va ajunge la desfiinţarea balconului, deşi la Primăria Sectorului 2 Bucureşti – Direcţia de Urbanism şi Gestionarea Teritoriului dosarul de autorizare conţine întreaga documentaţie, cu excepţia acordului pârâtului.
S-a subliniat că regula unanimităţii este o construcţie jurisprudenţială, conform aprecierilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care cunoaşte o aplicare limitată în cazul actelor materiale în sensul că fiecare coproprietar are folosinţa materială a bunului cu condiţia de a respecta drepturile celorlalţi, iar prin acordul solicitat nu se încalcă în niciun mod dreptul de proprietate indiviză.
Reclamanţii au mai invocat faptul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, deoarece urgenţa impune ca acordul pârâtului să se substituie cu acordul dat de instanţă pentru a se preveni o pagubă care nu s-ar putea repara (desfiinţarea construcţiei) şi pentru a se păstra un drept care s-ar păgubi prin întârziere, fără ca în acest mod să se prejudece fondul cauzei.
În drept, sunt invocate prevederile art.581 şi urm. C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit art.3 lit. b din Legea nr.146/1997, şi cu timbru judiciar de 0,3 lei, conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.
În susţinerea cererii, reclamanţii au depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.5174/15.11.2004, extras de carte funciară pentru informare nr.1106137/29.11.2007, adresa nr.6305/75932/10.10.2008 emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, docuemntaţia cadastrală a imobilului, încheierea de intabulare nr.18143/16.11.2004, declaraţiile autentificate nr.2404/18.10.2007 şi nr.2405/18.10.2007 la bNP „Maria Gabura”, contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr.NO3005/26.03.1997, contractul de închiriere nr.00358/22.05.2000, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.665/12.04.2006.
În conformitate cu art.581 alin.3 C.pr.civ., la solicitarea reclamanţilor, instanţa nu a dispus citarea pârâtului A.V., astfel încât acesta nu a fost în măsură să formuleze întâmpinare şi să-şi exprime poziţia procesuală.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27.10.2008, pronunţată în dosarul nr.11776/300/2008, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată, învestit cu soluţionarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului la serviciul Registratură în vederea repartizării aleatorii.
În executarea măsurii dispuse, s-a format un nou dosar sub nr.11776.01/300/2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, fiind repartizat în mod aleatoriu.
La termenul din data de 04.11.2008, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială constând în audierea unui martor, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ.
Prin cererea modificatoare depusă în şedinţa publică din data de 02.12.2008, reclamanţii au arătat că înţeleg să modifice temeiul juridic al cererii, în sensul că pretenţiile sunt formulate pe calea dreptului comun, iar nu pe calea specială a ordonanţei preşedinţiale, instanţa luând act de voinţa părţilor, în condiţiile art.132 C.pr.civ., ţinând seama de faptul că dispoziţiile legale care interzic modificarea obiectului cererii de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare sunt de ordine privată, iar pârâtul nu s-a opus unei astfel de modificări.
Legal citat, pârâtul A.V.. nu a formulat întâmpinare, dar şi-a exprimat poziţia procesuală cu prilejul concluziilor asupra fondului cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Ţinând seama de modificarea cadrului procesual sub aspectul obiectului, în sensul formulării cererii pe calea dreptului comun, la termenul din data de 10.02.2009, instanţa a acrodat cuvântul părţilor pentru a solicita probe, apreciind că, în raport de obiectul modificat, prima zi de înfăţişare nu a fost atinsă. În consecinţă, i s-au încuviinţat pârâtului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanţilor şi proba testimonială constând în audierea unui martor, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ., iar pentru reclamanţi s-a suplimentat probatoriul cu interogatoriul pârâtului. În schimb, instanţa a respins proba cu cercetarea la faţa locului, solicitată de reclamanţi, apreciind că o asemenea dovadă nu prezintă relevanţă, nefiind utilă soluţionării cauzei, având în vedere întregul material probator administrat în cauză şi obiectul prezentei cereri, întrucât organul judiciar este chemat a se pronunţa dacă poate suplini sau nu consimţământul pârâtului pentru obţinerea autorizaţiei de construire, iar nu să verifice îndeplinirea sau nu a cerinţelor prevăzute de lege din punct de vedere tehnic pentru eliberarea documentului administrativ solicitat, atribuţie ce intră exclusiv în competenţa autorităţii publice locale.
În administrarea probei cu înscrisuri, reclamanţii au depus la dosarul cauzei, în copii certificate, extras de pe site-ul Ministerului Justiţiei privind dosarul nr.12596/300/2007, adresa nr.48997/03.08.2007 emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, declaraţia autentificată sub nr.2200/25.09.2006, interogatoriul administrat pârâtului în dosarul nr.12596/300/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, titlurile de proprietate nr.21795/2/26.01.2006 şi nr.21507/2/17.03.2005, documentaţia cadastrală a imobilului pârâtului, raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, întocmit în dosarul nr.12596/300/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti având ca obiect ieşire din indiviziune, planşe foto.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copii certificate, sentinţa civilă nr.2949/16.04.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.1641/300/2007, extras de pe site-ul Ministerului Justiţiei privind soluţia pronunţată în recursul promovat în dosarul nr.5528/300/2008, planşe foto.
La termenul din data de 10.03.2009, instanţa a procedat la administrarea interogatoriilor părţilor, răspunsurile acestora fiind consmenate separat şi ataşate la dosarul cauzei.
La solicitarea reclamanţilor, a fost audiată martora T.S., iar la cererea pârâtului martorul C.C.D., declaraţiile acestora fiind consemnate separat şi ataşate la dosarul cauzei.
Anterior modificării temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat, excepţie ce a fost susţinută ulterior modificării de către pârâtul A.V. şi care a fost respinsă ca neîntemeiată în şedinţa publică din data de 10.03.2009, ţinând seama că sentinţa civilă nr.6328/26.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr.5528/300/2008, rămasă irevocabilă la data de 16.01.2009, conform extrasului de pe site-ul Ministerului Justiţiei, ataşat la dosar, a fost pronunţată într-o cauză introdusă pe calea ordonanţei preşedinţiale, în timp ce prezenta cerere a fost formulată pe calea dreptului comun, în urma modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului, astfel că nu există identitate de obiect între cele două litigii, iar hotărârea pronunţată pe calea ordonanţei preşedinţiale nu prezintă autoritate de lucru judecat, potrivit art. 581-582 C.pr.civ., cât priveşte fondul dreptului dedus judecăţii în procedura de drept comun. În concluzie, neexistând identitate de obiect şi cauză între cele două litigii, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat susţinută de către pârâtul A.V..
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din imobilul situat în mun. Bucureşti, str.A. nr.21, corp C1, parter, sector 2, împreună cu cota indiviză din părţile şi dependinţele comune ale imobilului care prin natura şi destinaţia lor se află în folosinţa comună a tuturor proprietarilor imobilului, precum şi dreptul de proprietate asupra cotei indivize din terenul în suprafaţă totală de 351,81 m.p., conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.5174/15.11.2004.Apartamentul reclamanţilor se află într-un imobil cu mai multe apartamente, aflate în proprietatea mai multor persoane, după cum rezultă din declaraţia autentificată sub nr.2405/18.10.2007, prin care reclamanta G.R.R. a recunoscut faptul că la adresa din mun. Bucureşti, str. A. nr.21, sector 2, în acelaşi corp de clădire, locuiesc doi proprietari T.S. la etajul întâi şi N.G. la subsolul imobilului, iar în corpul alăturat imobilului este proprietar pârâtul A.V., dovada acestor proprietăţi fiind făcută cu contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr.NO3005/26.03.1997, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.665/12.04.2006 şi titlurile de proprietate nr.21795/2/26.01.2006 şi nr.21507/2/17.03.2005.
Din coroborarea răspunsurilor părţilor la interogatoriu cu depoziţiile martorilor T.S. şi C.C.D., dar şi cu planşele foto depus la dosar, rezultă că alăturat apartamentului proprietatea reclamanţilor este construit un balcon cu structură şi picioare metalice, amplasate pe terenul aflat în proprietate comună, construcţie care nu este autorizată, conform adreselor emise de Primăria Sectorului 2 Bucureşti nr.48997/03.08.2007 şi nr.6305/75932/10.10.2008 şi cu privire la care s-a dispus desfiinţarea, prin sentinţa civilă nr.2949/16.04.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.1641/300/2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.432/12.03.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a.
Dorind obţinerea autorizaţiei de construire pentru balconul sus-menţionat, reclamanţii G.M.T. şi G.R.R. au formulat cerere în acest sens la autoritatea publică locală competentă, însă pentru a se putea da curs solicitării Primăria Sectorului 2 Bucureşti – Direcţia Urbanism şi Gestionarea Teritoriului le-a pus în vedere acestora cu adresa nr.48997/03.08.2007 să prezinte acordurile tuturor coproprietarilor în acest sens.
Pentru a se conforma solicitării, reclamanţii au cerut şi obţinut acordul coproprietarilor N.G. şi T.S., potrivit declaraţiilor autentificate sub nr.2200/25.09.2006
şi nr.2404/18.10.2007, în timp ce ultimul coproprietar, respectiv pârâtul A.V., a refuzat să-şi exprime acordul în vederea autorizării lucrării de construcţie executate ilegal.
Considerând că opoziţia pârâtului A.V. este abuzivă şi nejustificată, reclamanţii au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, pentru a se suplini pe cale judecătorească acordul coproprietarului pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie privitoare la balconul arătat, cerere pe care instanţa o apreciază ca întemeiată şi urmează să o admită, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
O primă chestiune ce se impune a fi clarificată este legată de modificarea obiectului cererii şi a temeiului juridic al acesteia în sensul parcurgerii căii de drept comun, iar nu a căii speciale a ordonanţei preşedinţiale, raportat la momentul procesual până la care este posibilă o atare modificare. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat mai sus, modificarea cererii de chemare în judecată poate interveni până la prima zi de înfăţişare, potrivit art.132 C.pr.civ., însă aceste norme procesuale sunt de ordine privată, astfel încât decăderea din dreptul reclamantului de a modifica cererea poate interveni numai la solicitarea pârâtului. Or, în cauza de faţă, pârâtul nu s-a opus modificării obiectului cererii, ci, mai mult decât atât, la termenul la care a fost legal citat, s-a prezentat prin apărător şi a solicitat probe în apărare, fără a invoca tardivitatea intervenirii modificării şi fiind astfel el însuşi decăzut din dreptul de a invoca tardivitatea. De aceea, sunt lispite de relevanţă apărările cuprinse în concluziile scrise şi neprefigurate prin concluziile orale în sensul că obiectul cererii ar fi tot ordonanţa preşedinţială, urmând ca cererea să fie soluţionată potrivit dreptului comun, corespunzător modificării efectuate de reclamanţi şi necenzurate de către pârât la termenul la care ar fi putut face acest lucru.
Astfel, art.480 C.civ. dispune în sensul că „proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. În virtutea dreptului său, proprietarul beneficiază de prerogativa folosinţei, având astfel facultatea de a-şi utiliza bunul într-un mod cât mai armonios, mai plăcut, mai satisfăcător şi corespunzător propriilor nevoi, evident cu respectarea limitelor determinate de lege.
În acest context legislativ, reclamanţii Gioară Mircea Tiberiu şi Gioară Rodica Rozalia au dreptul de a se folosi de bunul proprietatea lor, respectiv apartamentul nr.2, situat în mun. Bucureşti, str. Ardeleni nr.21, corp 1, parter, sector 2, şi de a-l utiliza în concordanţă cu propria voinţă, fără a încălca legea şi drepturile celorlalţi, tinzând la asigurarea unui uz cât mai mulţumitor. Din acest motiv, aceştia au înţeles să păstreze balconul aferent proprietăţii lor, fiind îndreptăţiţi să pretindă şi să obţină autorizaţia de construire, cât timp acest drept este recunoscut fără discriminare oricărei persoane, cu respectarea tuturor cerinţelor impuse de lege.
În încercarea recunoaşterii acestui drept, reclamanţii au formulat cererea pentru obţinerea autorizaţiei de construire, însă în mod legal li s-a solicitat completarea cererii cu acordul exprimat de pârâtul Andronescu Victor, având în vedere că amplasarea construcţiei afectează dreptul de proprietate comună al părţilor asupra terenului aferent imobilului.
În lipsa exprimării unui acord din partea pârâtului Andronescu Victor, instanţa judecătorească este chemată să suplinească acest consimţământ cerut de lege, pentru ca drepturile niciuneia dintre părţi să nu fie afectate. Pentru aceasta se au în vedere dispoziţiile art.480 C.civ., anterior citate, care reglementează pentru proprietar prerogativele dreptului său, printre care aceea de a folosi bunul, dar cu respectarea limitelor prevăzute de lege. Altfel spus, proprietarul este liber să se folosească de bunul său până la limita legii şi fără a afecta dreptul similar al altui proprietar.
Trebuie însă subliniat faptul că apartamentul reclamanţilor se află într-un imobil cu mai multe apartamente, aflate în proprietatea mai multor persoane, astfel că părţile comune din imobil şi terenul aferent întregii construcţii se află în coproprietate forţată, ceea ce presupune că fiecare dintre coproprietari poate îndreprinde acte de folosinţă fără ca prin acestea să afecteze dreptul celorlalţi asupra părţilor comune din imobil.
Aplicând acest dispoziţii legale situaţiei din speţă, rezultă că reclamanţii au dreptul de a-şi folosi bunul conform propriilor necesităţi, ceea ce pentru aceştia implică autorizarea balconului construit, şi, pe cale de consecinţă, dreptul de a pretinde şi obţine autorizaţia de construire necesară pentru a intra în legalitate, după cum şi pârâtul, în calitate de proprietar al propriului apartament şi coproprietar al părţilor comune din imobil, are dreptul de a se folosi de acest bun al său în mod liber şi de a nu fi constrâns în folosinţa pe care i-o conferă propriul drept, dar în ambele cazuri cu respectarea legii şi a dreptului de proprietate al celuilalt.
Totuşi, în exercitarea oricărui drept subiectiv civil nu se poate scăpa din vedere obligaţia de a acţiona cu bună credinţă, exerciţiul acestuia trebuind să se facă în acord cu scopul economic şi social, iar satisfacerea intereselor personale să aibă în vedere interesul general, oştesc, potrivit art.1 şi art.2 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice.
Verificând respectarea acestor prevederi legale de către ambele părţi, se constată că reclamanţii îşi justifică solicitarea pe prevederile Legii nr.50/1991 şi pe dreptul lor de proprietate, care le conferă o utilizare cât mai armonioasă şi satisfăcătoare a bunului lor imobil, fără ca prin aceasta să aducă atingere legii sau dreptului de proprietate al pârâtului. În schimb, acesta din urmă a refuzat să exprime acordul solicitat de lege, dar fără a-şi justifica în vreun fel refuzul, neprezentând nicio explicaţie pertinentă pentru atitudinea adoptată.
Astfel, din planşele foto depuse de către pârât şi din răspunsurile acestuia la interogatoriu rezultă fără dubiu că balconul ce se solicită a fi autorizat este realizat în totalitate în dreptul apartamentului reclamanţilor, fiind amplasat sub balconul pârâtului, fără a-i afecta în acest mod dreptul de folosinţă al propriului bun. De asemenea, fereastra de la parter a apartamentului pârâtului este la o distanţă de aproximativ un metru faţă de colţul balconului, conform declaraţiei martorului C.C.D., şi nu-i opturează vizibilitatea sau posibilitatea de a deschide geamul în amplitudinea maximă, potrivit fotografiilor anexate. Elocventă în acest sens este fotografia nr.3, acceptată de ambele părţi, care prezintă o imagine de ansamblu a zonei, suprinsă dintr-un unghi care realizează o reflectare reală a situaţiei, spre deosebire de fotografia numărul 13, care este surpinsă dintr-un unghi lateral, pentru a demonstra, cu rea-credinţă, imposibilitatea deschiderii ferestrei de către pârât. Atât timp cât balconul reclamanţilor este situat sub cel al pârâtului, pe aceeaşi linie, văzând şi documentaţia cadastrală ataşată la dosar, este evident că lucrarea de construcţie neautorizată nu se întinde în zona ferestrei de la parter a apartamentului pârâtului şi nu-i afectează în acest mod folosinţa propriului bun. De altfel, martora T.S. a declarat că „pârâtul a refuzat să-şi dea acordul, deşi nu-l afectează cu nimic respectiva construcţie”. În acelaşi sens, martorul C.C.D., propus de de pârât, a relatat că nu poate preciza cu ce îl deranjează pe pârât respectivul balcon, dar personal ar fi deranjat pentru că acea curte interioară face parte din faţada imobilului pârâtului. Trebuie însă subliniat că faţada imobilului face parte din proprietatea forţată a tuturor coproprietarilor, iar nu numai a pârâtului.
Susţinerile acestuia în sensul că balconul reclamanţilor a fost prins de propriul balcon, aflat deasupra, nu pot conduce la o justificare a refuzului, atât timp cât printr-o asemenea alipire nu s-a făcut dovada că proprietatea pârâtului ar fi prejudiciată în vreun fel.
În fine, pârâtul a mai invocat faptul că o parte a balconului s-ar afla în dreptul proprietăţii sale exclusive şi că picoarele metalice ale construcţiei sunt amplasate pe terenul proprietate comună. Într-adevăr partea stânga a balconului reclamanţilor este alipită de clădire, însă aceasta vizează o parte comună a imobilului, fiind ataşată de un perete exterior al acesteia, iar structura metalică este terminată în terenul proprietate forţată. De aceea, nu se poate considera că dreptul de folosinţă al bunului proprietate exclusivă este afectat, atât timp cât balconul este ataşat unor părţi comune aflate în coproprietate forţată şi care, conform celor arătate mai sus, se află în folosinţa oricăruia dintre coproprietari.
Faţă de cele arătate, instanţa şi-a format convingerea în sensul că refuzul exprimat de către pârâtul A.V. este nejustificat şi exercitat cu rea-credinţă, nefiind în măsură să oprească demersul reclamanţilor de a obţine autorizaţia de construire cerută de lege pentru păstrarea balconului lor
În orice caz, dacă prin lucrările de construcţii ce se urmăresc a fi autorizate s-ar aduce atingere dreptului de folosinţă al pârâtului asupra bunului propriu, conflictul se rezolvă potrivit dispoziţiilor legale corespunzătoare, iar nu prin refuzul solicitării autorizaţiei de construire. De altfel, un asemenea document nici nu poate fi emis de către autoritatea competentă dacă lucrările realizate sunt improprii sau dacă ar încălca dispoziţiile Legii nr.50/1991, iar nerespectarea propriului drept de folosinţă se poate rezolva, în caz de neînţelegere, în faţa instanţei judecătoreşti.
Cât priveşte apărările pârâtului întemeiate pe hotărârea judecătorească de desfiinţare a construcţiei neautorizate, respectiv sentinţa civilă nr.2949/16.04.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.1641/300/2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.432/12.03.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a, instanţa le apreciază ca neîntemeiate, având în vedere că executarea respectivei hotărâri judecătoreşti este lăsată la dispoziţia părţilor, creditorul Primarul Sectorului 2 Bucureşti putând renunţa la executarea silită a acesteia, dat fiind faptul că inclusiv această fază a procesului civil este guvernată de principiul disponibilităţii. În orice caz, chiar dacă s-ar ajunge la desfiinţarea construcţiei neautorizate, nimic nu se opune ca reclamanţii, după ce vor fi obţinut autorizaţia cerută de lege, să procedeze la reedificarea balconului pe care l-au considerat necesar pentru uzul normal al folosinţei apartamentului lor proprietate personală.
De asemenea, sunt irelevante apărările pârâtului în sensul că balconul este deja construit şi că edificarea acestuia nu s-a făcut de către reclamanţi, ceea ce ar presupune că doar constructorul ar putea solicita autorizarea. Astfel, din considerentele hotărârii judecătoreşti sus-arătate rezultă că i s-a pus în vedere reclamantei chiar de către autoritatea publică locală să obţină autorizarea lucrărilor realizate ilegal, astfel încât apare evidentă şi reală posibilitatea pentru aceasta de a obţine autorizaţie de construire chiar ulterior edificării lucrării, soluţie reglementată de Legea nr.50/1991. Nu prezintă importanţă nici persoana constructorului atât timp cât lucrarea profită proprietarului, iar acesta şi-a exprimat neechivoc voinţa de a păstra construcţia şi de a încerca astfel autorizarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că cererea reclamanţilor este întemeiată, cât timp aceştia au dreptul de folosinţă auspra imobilului respectiv, iar lucrările realizate se încadrează în exerciţiul acestui drept, în condiţiile în care refuzul pârâtului pentru solicitarea autorizaţiei de construire nu este justificat în niciun mod. În consecinţă, în temeiul art.480 C.civ., coroborat cu art.1 şi art.2 din Decretul nr.31/1954, va admite cererea astfel cum a fost modificată, urmând ca prezenta hotărâre să suplinească consimţământul pârâtului, în calitate de proprietar al apartamentului nr.5 din mun.Bucureşti, str. A., nr. 21, sector 2, în privinţa acordului necesar obţinerii unei autorizaţii de construire pentru balconul ataşat imobilului din mun. Bucureşti, str.A. nr. 21, bl. corp 1, parter, ap. 2, sector 2, proprietatea reclamanţilor, în curtea interioară a imobilului menţionat, aflat în proprietatea comună a părţilor. Posibilitatea suplinirii consimţământului pârâtului de către instanţa de judecată are la bază obligaţia legală reţinută în sarcina acestuia de a-şi exercita cu bună credinţă drepturile subiective civile, o atare obligaţie putând fi adusă la îndeplinire pe această cale, în acord cu principiul executării în natură a obligaţiilor, fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 1073-1077 C.civ.
Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., ţinând seama de soluţia de admitere a cererii şi reţinându-se culpa procesuală a pârâtului, instanţa îl va obliga pe acesta la plata către reclamantul G.M.T. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1508,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei, corespuzătoare obiectului cererii astfel cum a fost modificată, şi achitată cu chitanţa nr.13221640/1/16.12.2008, timbru judiciar de 0,3 lei şi onorariul apărătorului ales în sumă de 1500 lei, achitat cu chitanţa nr.52/21.10.2008.
În schimb, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că doar partea care obţine câştig de cauză este îndreptăţită la recuperarea acestor sume, conform art.274 C.pr.civ.
