Potrivit art. 282 ind. 1 C. pr. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, printre altele, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Astfel, ori de câte ori pe calea acţiunii în justiţie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară, iar această evaluare se face de către reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 2473 din 29 noiembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 10591/325/2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii F.I. şi F.M. împotriva Deciziei civile nr. 1407/R din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 282 ind. 1 C. pr. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. pr. civ. prevăd că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum si, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.”
Ca atare, din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că hotărârile pronunţate de judecătorii în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv sunt supuse numai căii de atac a recursului la tribunal, nefiind susceptibile de apel.
Dispoziţiile art.112 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ. prevăd că evaluarea obiectului cererii de chemare în judecată se face de către reclamant. În prezenta cauză, la primul termen de judecată din 14.12.2006, prima instanţă a avut în vedere valoarea indicată în contractul de vânzare cumpărare obiect al litigiului, respectiv suma de 20.000 euro echivalentul a 81.000 RON ca fiind valoarea obiectului cererii formulate de reclamant. Nici reclamantul şi nici pârâţii nu au contestat această valoare pe parcursul soluţionării cauzei în faţa judecătoriei şi nu au indicat o altă sumă ca reprezentând valoarea obiectului acţiunii principale. Conform art. 108 alin. (3) şi (4) C. pr. civ. raportat la art. 103 alin. (1) C. pr. civ. pârâţii ar fi trebuit să conteste valoarea obiectului cererii stabilită de instanţă pe baza elementelor indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată chiar la termenul la care s-a făcut evaluarea sau la termenul următor cu procedură îndeplinită. Invocarea de către pârâţi, de abia în calea de atac, a împrejurării că obiectul cererii nu ar fi fost corect evaluat (fără a prezenta, de altfel, probe pertinente în acest sens) este tardivă, nemaiputând aduce în discuţie din punct de vedere juridic o recalificare a căii de atac.
Regulile de procedură instituite în exerciţiul căilor de atac prevăd obligativitatea respectării de către părţi a principiilor unicităţii şi legalităţii exercitării acestora, tocmai pentru a asigura părţilor o garanţie reală a stabilităţii procesului civil şi în vederea respectării caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost evaluat în faţa primei instanţe se situează sub valoarea de 100.000 lei, iar calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinţei judecătoriei este recursul de competenţa tribunalului. Deoarece prin Decizia civilă nr. 1407/R din 13.12.2011 Tribunalul Timiş a soluţionat recursul împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara, recursul împotriva acestei decizii irevocabile în baza art. 377 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ. este inadmisibil, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a fost respins de Curte.
