Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 897/259/2009, creditoarea C a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta în contradictoriu cu debitoarea G dispuna somarea acesteia la plata sumei totale de 343.8 Euro din care suma de 144 Euro reprezinta contravaloare rate TURND/rovinieta, scadenta si neachitata iar suma de 199.8 Euro reprezinta penalitati de întârziere aferente ratei a IV-a.
În motivare s-a aratat ca partile au încheiat contractul nr. XY prin care debitoarea G a înteles sa beneficieze de facilitarea de achitare a TURND/rovinietei în rate trimestriale în schimbul obligatiei de a achita esalonat contravaloarea rovinietei (TURND). Debitoarea a achitat doar ratele I, II, III ne- îndeplinindu-si obligatia de plata pentru rata a IV-a.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca între creditoarea C în calitate de încasator si debitoarea G în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul nr. XY al carui obiect îl constituia eliberarea rovinietelor de catre încasator concomitent cu plata de catre beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare a retelei de drumuri nationale pentru autovehiculele prevazute în anexa 2A a acestui contract.
În contractul încheiat între partile contractante s-a prevazut obligatia debitoarei de a achita contravaloarea în lei a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare la termenele prevazute în anexa B a contractului, dupa cum urmeaza: rata I pentru perioada de valabilitate 20.09.2005-19.12.2005 având termen de plata la data de 20.09.2005; rata II pentru perioada de valabilitate 20.12.2005- 19.03.2006 având termen de plata la data de 20.12.2005; rata III pentru perioada de valabilitate 20.03.2006 – 19.06.2006; rata IV pentru perioada de valabilitate 20.06.2006- 19.09.2006 având termen de plata la data de 20.06.2006.
Asa cum s-a mentionat în cererea de chemare în judecata debitoarea a achitat doar ratele I, II,III, neîndeplinindu-si obligatia de plata pentru rata a IV-a.
Se retine ca, potrivit dispozitiilor art.1 din OG nr.5/2001, procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului, în scopul realizarii creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori prin alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii. În lumina acestor dispozitii legale, procedura somatiei de plata presupune, pe lânga conditiile generale pentru exercitarea oricarei actiuni în justitie, îndeplinirea anumitor cerinte speciale. Astfel, creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta în îndatorirea debitorului de a plati o suma de bani, creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila, iar dovada acesteia se poate face numai cu înscrisuri.
Instanta a constatat ca în cauza sunt îndeplinite cerintele prevazute de lege. Astfel, în ceea ce priveste suma restanta de 144 Euro reprezentând contravaloare rata TURND/rovinieta, scadenta si neachitata conform anexa nr B la contract, creanta creditoarei este certa, conform prevederilor art. 379 alin.3 Cod de procedura civila, întrucât rezulta cu certitudine din contractul nr. XY depus la dosar si acceptat expres, prin semnatura, de catre debitoare.
Totodata, instanta retine si caracterul lichid al creantei creditoarei cuantumul acesteia fiind expres determinat în cuprinsul contractului nr. XY, aceasta fiind si exigibila, termenul de plata scadent de plata a ratei a IV-a expirând la data de 20.06.2006, asa cum rezulta din anexa nr. B la Contractul nr. XY.
În ceea ce priveste penalitatile de întârziere, prin contractul nr. XY s-a stabilit ca în cazul în care debitoarea nu îsi îndeplineste obligatia achitarii ratelor în cuantumul si la data prevazuta în contract, va suporta penalitati de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, aferente ratelor scadente si neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin 3 din Legea 469/2002 privind disciplina contractuala, instanta apreciaza ca valoarea penalitatilor calculate pentru fiecare rata nu poate depasi contravaloarea ratei neachitate asupra careia au fost calculate.
Totusi, având în vedere dispozitiile art. 1066 C.civ. si art. 4 din Legea nr.469/2002, care permit inserarea în contract a unei clauze penale al carei cuantum este plafonat la valoarea debitului, instanta a admis în parte acest capat de cerere si a restrâns efectele acestei clauze, în sensul ca a obligat pe debitoare doar la plata penalitatilor ce nu depasesc valoarea debitului, respectiv in cuantum de 144 Euro, suma ce va fi platita în lei la cursul de schimb al BNR, valabil în ultima zi a lunii anterioare datei la care va face achitarea rovinietei (TURND).