Necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de og nr. 92/2003 anterior sesizării instanţei de contencios administrativ


 Necesitatea parcurgerii  procedurii  administrative prealabile prevăzute de OG nr. 92/2003 anterior sesizării instanţei de contencios administrativ

 Pentru anularea deciziei de regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale M. reclamantul trebuia să se adreseze cu o contestaţie la organul de soluţionare constituit la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice  Mehedinţi, iar împotriva deciziei pronunţate de acesta cu plângere la instanţa de contencios administrativ.

(Tribunalul Mehedinţi- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ- sentinţa nr.2968/07.12.2009)

 Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi reclamantul S.V. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale M., Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale T., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună scutirea sa  de plata drepturilor de import pentru bunurile personale la mutarea reşedinţei sale dintr-un stat terţ în interiorul Comunităţii Europene şi în consecinţă anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale M., pentru suma de 12.495 lei şi să fie  obligate pârâtele să-i restituie suma de 12.500 lei plătită drept garanţie.

 Tribunalul Mehedinţi  a  admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi respins acţiunea  pentru următoarele  considerente:

 Prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare s-a stabilit că reclamantul datorează pentru bunurile personale introduse în comunitate, drepturi de import în cuantum total de 12.495 lei.

 Reclamantul a contestat această decizie prin cererea adresată la data de 19.10.2009 Tribunalului Mehedinţi.

 De asemenea, reclamantul a formulat contestaţie împotriva acestei decizii la data de 28.10.2009 la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale M., contestaţie ce a fost înaintată prin adresa nr. 6170/30.10.2009 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice M. unde a fost înregistrată sub nr. 17652/02.11.2009.

 Conform art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii.

 Potrivit art. 209 alin.1 lit. a din acelaşi act normativ contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei, emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal atunci când contestaţiile au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei.

 Art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 prevede că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

 În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate pentru anularea deciziei de regularizarea situaţiei emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale M.  reclamantul trebuia să se adreseze cu o contestaţie la organul de soluţionare constituit la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice  M., iar împotriva deciziei pronunţate de acesta cu plângere la instanţa de contencios administrativ.

 Având în vedere că ,ulterior sesizării instanţei , reclamantul  a formulat o contestaţie împotriva deciziei emise de organul vamal ce nu a fost soluţionată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice M. printr-o decizie se reţine că acesta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de OG nr. 92/2003 pentru a putea sesiza instanţa de contencios administrativ.