Statutul persoanei juridice emitentă a actelor contestate şi faţă de atribuţiile în exercitarea cărora au fost întocmite actele contestate.
Actele întocmite de Camera de Comerţ şi Industrie a României nu sunt şi nu pot fi asimilate unor acte administrative, pentru că nu au fost emise de o autoritate publică în regim de putere publică, producând efecte numai în cadrul raporturilor de drept civil stabilite între părţi.
Actele nu sunt întocmite de Camera de Comerţ şi Industrie a României ca subiect de drept public în raporturi juridice de natura celor care presupun exerciţiul autorităţii publice şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică.
Actele nu sunt întocmite de Camera de Comerţ şi Industrie a României ca subiect de drept public în raporturi juridice de natura celor care presupun exerciţiul autorităţii publice şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică.
Faţă de obiectul lor, actele contestate sunt întocmite exclusiv pentru un interes privat şi nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. r din Legea nr. 554/2004, „vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice ”.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia Administrativ şi Fiscal sub nr. 578/54/2013, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie Dolj, în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, a solicitat constatarea nulităţii absolute a: 1. Deciziei nr. 3, adoptată în Sesiunea a XXVIII-a a Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României din data de 06 martie 2013, ora 11, desfăşurată la Sala Ronda din Sediul Camerei Naţionale (subpunctul 3.3.), prin care s-a dispus pierderea calităţii de membră a Camerei de Comerţ şi Industrie a României a Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj. 2. Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, care a avut loc la data de 26 martie 2013, ora 11, Aula Candelabrelor din sediul Camerei Naţionale, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 3 din 06 martie 2013 a Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Reclamanta a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 335/2007 Legea camerelor de comerţ, art. 2 alin. 1 litera b din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 111 din Noul Cod de Procedură Civilă.
În motivarea cererii, reclamanta a formulat o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a arătat că se încadrează în categoria membrilor de drept ai Camerei Naţionale, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. 1 litera a din Legea nr. 335/2007. Personalitatea juridică i-a fost recunoscută prin H.G. nr. 799/1990, emisă în baza Decretului-lege nr. 139/1990, cu completările ulterioare.
Reclamanta a menţionat că la data de 19 martie 2013 a formulat, împreună cu alţi membri excluşi abuziv, contestaţie împotriva Deciziei Colegiului de conducere prin care s-a dispus excluderea sa din Camera Naţională. Contestaţia a fost analizată în prima Adunare Generală a Membrilor Camerei Naţionale (26 martie 2013), în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. 2, teza finală din Statutul Camerei Naţionale (Anexa nr. 4).
În ceea ce priveşte detalierea cauzelor de nulitate, reclamanta a menţionat că pierderea calităţii de membru al Camerei Naţionale nu se poate dispune decât în condiţiile limitative reglementate de art. 15 pct. 1 din Statutul Camerei Naţionale (Anexa nr. 18). A fost exclusă din Camera Naţională pentru motivul indicat la art. 15 pct. 1 litera b din Statut: Neparticiparea repetată şi nemotivată la lucrările organelor de conducere sau a organismelor de lucru din care fac parte.
A arătat că, în cazul său, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 pct. 1 litera b din Statut, rezultând, în mod evident, caracterul nelegal al Deciziei Colegiului de Conducere şi al Hotărârii Adunării Membrilor Camerei Naţionale, prin care s-a hotărât excluderea sa din Camera Naţională.
În termenul stabilit conform art. 201 alin. 1 NCPC pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, lipsa procedurii prealabile, motivând pe larg excepţiile invocate. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală şi a precizat punctual motivele pentru care susţinerile reclamantei referitoare la cauzele de nulitate nu pot fi primite.
În termenul stabilit conform art. 201 alin. 2 NCPC, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie Dolj a depus la dosar, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate şi neîntemeiate, a răspuns asupra excepţiilor invocate de pârâtă şi a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 335/2007, art. 2 alin. 1 litera b şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 111 din Noul Cod de procedură civilă.
La data de 28.05.2013, pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României a depus o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 din Noul Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 139 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură civilă a invocat excepţia conexităţii, motivat de faptul că reclamanta (împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, Prahova şi Vâlcea – foste membre ale Camerei Naţionale) a înregistrat la data de 01.04.2013 o cerere de chemare în judecată, cu obiect identic cu cel din prezenta cauză, ce formează obiectul dosarului nr. 12750/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă. A depus dovada înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă şi cererea de chemare în judecată.
In şedinţă publică, au fost puse în discuţia părţii prezente excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, conform art. 14 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu art. 248 NCPC, excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a reţinut următoarele:
Reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie Dolj a solicitat instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, anularea Deciziei nr. 3, adoptată în Sesiunea a XXVIII-a a Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României din data de 06 martie 2013 (subpunctul 3.3) şi a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Camerei de Comerţ şi Industrie a României din 26 martie 2013, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 3 din 06 martie 2013, deci anularea unor acte emise de către Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 335/03.12.2007, Legea camerelor de comerţ din România, modificată prin Legea nr. 39/30.03.2011 „(1) Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate”.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 335/03.12.2007, Legea camerelor de comerţ din România, modificată prin Legea nr. 39/30.03.2011 „(1) Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate”.
Potrivit art. 16 din Statutul Camerei Naţionale, „Camera Naţională este o instituţie de utilitate publică, de drept privat, care are ca atribuţie principală reprezentarea mediului de afaceri şi constituie interfaţa dintre comunitatea de afaceri şi terţi”.
Potrivit art. 16 din Statutul Camerei Naţionale, „Camera Naţională este o instituţie de utilitate publică, de drept privat, care are ca atribuţie principală reprezentarea mediului de afaceri şi constituie interfaţa dintre comunitatea de afaceri şi terţi”.
Potrivit art. 2 alin. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, „ (…) sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică (…)”.
Art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată şi completată, prevede că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale”.
Norma de competenţă teritorială din materia contenciosului administrativ a fost reglementată în favoarea reclamantului şi, în consecinţă, la alegerea acestuia poate fi înlăturată prin sesizarea instanţei de la domiciliul pârâtului. In toate cazurile de competenţă teritorială administrativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului.
Având în vedere temeiul juridic invocat de reclamantă, art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, precum şi emitentul actelor contestate, persoană juridică de drept privat căreia i s-a recunoscut statutul de utilitate publică prin Legea nr. 335/2007, modificată, Curtea a stabilit că este competentă să soluţioneze prezenta cerere în raport de dispoziţiile art. 96 pct. 1
Cod procedură civilă prin raportare la art. 2 alin. 1 lit. b teza a doua şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că în temeiul art. 132 Cod procedură civilă au fost respinse excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei teritoriale invocate prin întâmpinare de către pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În ceea ce priveşte excepţia conexităţii, Curtea a constatat din înscrisurile depuse la dosar de ambele părţi, că reclamanta, alături de alţi reclamanţi, a înregistrat, anterior sesizării prezentei instanţe, o cerere având ca obiect anularea aceloraşi acte, întemeiată pe dispoziţiile art. 216 alin. 3 şi 6 şi art. 1236 din Codul civil, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la data de 01.04.2013, cerere înregistrată sub nr. 12750/3/2013.
Instanţa a respins excepţia conexităţii prevăzută de art. 139 Cod procedură civilă, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru existenţa conexităţii, respectiv: să existe două sau mai multe cereri între aceleaşi părţi, iar între obiectul şi cauza cererilor să existe o strânsă legătură şi cererile să fie în cursul judecăţii în primă instanţă pe rolul unor instanţe diferite, de acelaşi grad.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ, pârâta a susţinut prin întâmpinare, în argumentele ce susţin excepţiile invocate, că actele contestate nu sunt acte administrative, nu sunt acte emise în prestarea unui serviciu public, în regim de putere publică spre a fi incidente dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiul juridic invocat de reclamantă şi de părţile în litigiu, s-a impus calificarea corectă a actului juridic supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, întrucât această calificare este determinantă în verificarea condiţiei de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Decizia nr. 3 din 06.03.2013, prin care reclamanta a fost exclusă din Camera Naţională pentru motivul indicat la art. 15 pct. 1 lit. b din Statut, a fost întocmită de către pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României în exercitarea atribuţiei conferite prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceeaşi competenţă rezultă şi din Statutul Camerei Naţionale, aprobat în Adunarea Generală a Membrilor C.C.I.R. din 27 decembrie 2007, cu modificările aprobate de Adunarea Generală din 19 mai 2011, care în art. 15 pct. 2 prevede că „pierderea calităţii de membru se constată sau, după caz, se dispune de către Colegiul de Conducere al Camerei Naţionale. Decizia Colegiului de Conducere privind pierderea calităţii de membru al Camerei Naţionale se comunică în scris, după caz, şi poate fi contestată la prima Adunare Generală în cadrul căreia se ia act, se dezbate şi se ia o hotărâre definitivă.”
De asemenea, potrivit art. 29 pct. 20 din Statutul Camerei Naţionale, Colegiul de Conducere „aprobă calitatea de membru, constată sau decide pierderea acestei calităţi”
Emitentă a actelor contestate în cauză este Camera de Comerţ şi Industrie a României, denumită Camera Naţională şi definită în art. 1 din Statutul Camerei Naţionale ca fiind „o organizaţie neguvernamentală, apolitică, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă”.
Conform semnificaţiei dată prin dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 termenului de autoritate publică, acesta este „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ – teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”.
În sensul acestei prevederi legale, sunt asimilate autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Din reglementarea susmenţionată, rezultă că asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate interveni decât în privinţa acelor atribuţii pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.
În consecinţă, statutul de utilitate publică recunoscut unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecinţă includerea acesteia în categoria autorităţilor publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul şi sfera lor de reglementare.
Art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea de act administrativ ca reprezentând „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Nu toate actele unilaterale ale autorităţilor publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
Din acest motiv, nu se poate reţine că toate actele juridice întocmite de persoana juridică de drept privat cu statut de utilitate publică sunt acte administrative de autoritate care pot fi contestate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
În analiza excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa a avut în vedere actele normative care reglementează Sistemul cameral şi anume, Legea nr. 335/2007, modificată, lege organică privind camerele de comerţ din România şi Statutul Camerei Naţionale.
Actele contestate în cauza de faţă nu sunt acte administrative, în sensul definit de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, ca acte unilaterale cu caracter individual sau normative emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice.
Actele deduse judecăţii în cauză nu sunt şi nu pot fi asimilate unor acte administrative, pentru că nu au fost emise de o autoritate publică în regim de putere publică, producând efecte numai în cadrul raporturilor de drept civil stabilite între părţi.
De menţionat că în practica Î.C.C.J., Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a stabilit că actele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României nu au caracter de acte administrative, pentru a putea fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ (ex.
decizia nr. 1433/12.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 773/45/2009, decizia nr. 1923/06.04.2012 pronunţată în dosarul nr. 74/300/2009, decizia nr. 2675/30.05.2012 pronunţată în dosarul nr. 9702/2/2011).
Faţă de obiectul lor, actele contestate sunt întocmite exclusiv pentru un interes privat şi nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. r din Legea nr. 554/2004, „vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”.
Pentru considerentele care au fost expuse cu privire la natura juridică a actelor contestate care nu sunt acte administrative tipice sau asimilate şi care nu au fost întocmite de Camera de Comerţ şi Industrie a României în exercitarea atribuţiilor pentru care i s-a recunoscut statutul de utilitate publică, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Constatând că actele deduse judecăţii sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, faţă de statutul persoanei juridice acţionate în judecată în calitate de emitentă a actelor contestate şi faţă de atribuţiile în exercitarea cărora au fost întocmite actele, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată.
În raport de soluţia dată prin constatarea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, nu s-a mai impus a fi examinate excepţia prematurităţii, a lipsei procedurii prealabile sau a fondului cererii de chemare în judecată. (Sentinţa nr. 229/2013 – Secţia Contencios administrativ si fiscal, rezumat judecător Liliana Mădălina Dună)
